Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 319/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 319/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 319
Ședința publică de la 19 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
Grefier: C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror V. N.
Pe rol judecarea contestației formulată de condamnatul G. M. deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 460 din 05.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ /2015 având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat G. M. personal și asistat de avocat desemnat din oficiu C. A., care depune delegație nr. 2184/04.03.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind interpelat de către instanță, contestatorul condamnat G. M. învederează că își menține calea de atac formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat C. A. pentru contestatorul condamnat G. M. având cuvântul, solicită admiterea contestației, in măsura in care instanța apreciază că sunt indeplinite condițiile prevăzute de lege.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de contestatorul condamnat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere ca acesta va deveni propozabil pentru liberarea condiționată abia in luna august 2016.
Contestatorul condamnat G. M., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea prezentei contestații..
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Constată că prin sentința penală nr. 460 din 05.02.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul G. M., fiul lui S. și C., ns. 07.05.1967, deținut în Penitenciarul C..
S-a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 04.02.2016.
Petentul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat, suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 28.11.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina, sub nr._, cererea de liberare condiționată formulată de petentul G. M..
Petentul a arătat, în esență, că îndeplinește condițiile necesare pentru a se dispune liberarea sa condiționată.
Prin s.p. nr. 25/14.01.2015, Judecătoria Slatina a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 22.01.2015, sub nr._ .
Urmare a relațiilor solicitate de instanță, Penitenciarul C. a înaintat adresa nr. N19881/PCDJ/27.01.2015, prin care a comunicat că petentul execută o pedeapsă de 25 ani închisoare, fiind condamnat prin s.p. nr. 116/1998 a Tribunalului O. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
Condamnatul nu a fost analizat în Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată întrucât nu a îndeplinit fracția prevăzută de lege de 3/4 din pedeapsă, respectiv 6848 zile, devenind propozabil în jurul datei de 03.08.2016.
F. de aceste aspecte, constatând ca nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.pen. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile în raport de art. 100 C.p.), sub aspectul executării fracțiunii de pedeapsă obligatorie pentru acordarea liberării condiționate, instanța de fond a respins cererea de liberare condiționata formulata de petentul condamnat G. M..
Conform art. 587 alin. 2 C.p.p., instanța a fixat termen pentru reînnoirea cererii după data de 04.02.2016.
A obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Împotriva acestei soluții a declarat contestație petentul condamnat, solicitând personal și prin apărătorul său la termenul e judecată din 19.03.2015 admiterea contestației și liberarea sa condiționată, in măsura in care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind liberarea condiționată.
Analizând contestația formulată de contestatorul condamnat G. M., prin prisma motivelor invocate, dar și prin raportare la actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că aceasta este nefondată și va fi respinsă, pentru următoarele considerente:
Analizând instituția liberării prin prisma disp. art. 59 din Codul penal din 1968, și art. 99-106 NCP, instanța constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții in plus pentru admiterea cererii ( art 100 lit b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească ) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere care nu existau în reglementarea anterioară.
În consecință, instanța de control va analiza admisibilitatea cererii prin prisma disp. art. 59 din Codul penal din 1968.
Potrivit art. 59 din codul susmenționat, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționata; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
T. reține că, petentul condamnat G. M. execută o pedeapsă de 25 ani închisoare, fiind condamnat prin s.p. nr. 116/1998 a Tribunalului O. pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.
Condamnatul nu a fost analizat în Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată întrucât nu a îndeplinit fracția prevăzută de lege de 3/4 din pedeapsă, respectiv 6848 zile, devenind propozabil în jurul datei de 03.08.2016.
Astfel, instanța de control judiciar constată că, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 C.pen. de la 1969 (dispoziții penale mai favorabile în raport de art. 100 C.p.), sub aspectul executării fracțiunii de pedeapsă obligatorie pentru acordarea liberării condiționate, motiv pentru care, în baza art.425 1 alin.7 pct.1 lit.b N.C.pr.pen., va respinge contestația formulată de contestatorul G. M. împotriva sentinței penale nr.460/05.02.2015 a Judecătoriei C. ca nefondată.
În baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 170 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, având în vedere culpa sa procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b N.C.pr.pen.
Respinge contestația formulată de contestatorul G. M., fiul lui S. și C., ns. 07.05.1967, deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 460/05.02.2015 a Judecătoriei C. ca nefondată.
În baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen.
Obligă contestatorul la plata sumei de 170 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 19.03.2015.
Președinte, Grefier,
G. A. C. E. V.
Red.jud.G.A.
Tehnored.C.E.V./5 ex/
06.04.2015
Jud.fond S.M.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 06.04.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
G. M., fiul lui S. și C., ns. 07.05.1967, deținut în Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 319 DIN 19.03.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Președinte, Pentru conformitate,
SS. G. A. Grefier,
C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 06.04.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 319 DIN 19.03.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Președinte, Pentru conformitate,
SS. G. A. Grefier,
C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 06.04.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Parchetul de pe lângă T. D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 319 DIN 19.03.2015, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Președinte, Pentru conformitate,
SS. G. A. Grefier,
C. E. V.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 324/2015.... | Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517... → |
|---|








