Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 151/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 151/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-03-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ Nr. 151/2014

Ședința publică de la 06 martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. M. M.

Grefier S. B.

Pe rol soluționarea sesizării formulate de Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă față de condamnatul V. C. A. prin sentința penală nr. 184/06.05.2009, pronunțată de T. M., definitivă la data de 05.02.2010.

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că la dosar sunt atașate copia mandatului de executare a pedepsei închisorii împreună cu fișa de evaluare a condamnatului și copia hotărârii penale, după care instanța reține cauza spre soluționare.

T.

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului D. – Sectia Penala la nr._ comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului C. a solicitat instanței a dispune asupra oportunității aplicării legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă față de condamnatul V. C. A. prin sentința penală nr.184/06.05.2009 pronunțată de T. M., definitivă prin decizia penală nr.343/01.02.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 și art.114 C. pen.

La dosarul cauzei s-au depus fișa de evaluare a deținutului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 197/05.02.2010, sentința penală nr. 184/06.05.2009 a Tribunalului M., s.p. nr.577/29.11.2006 a Tribunalului M..

Prin încheierea din 31.01.2014 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol si înaintarea dosarului la Secția Minori si Familie, unde a fost înregistrată sub nr._ .

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr.184/06.05.2009 pronunțată de T. M., definitivă prin decizia penală nr.343/01.02.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus în baza art.183 C.p. condamnarea inculpatului V. C. A. la pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art.83 C.p., s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului pentru art.211 alin.2 lit.b și c cu aplic. art. 99 și urm. C.p. prin s.p. nr.577/29.11.2006 a Tribunalului M., inculpatul executând în total pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art.88 C.p., s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu data de 12.11.2008 la zi.

În baza sentinței penale amintite s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.197/05.02.2010.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

Potrivit art.21 alin.1 din Legea 187/2012, "pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii".

Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 CP, instanța urmează a verifica, dacă pedeapsa aplicată sub legea veche pentru infracțiunea prev. de art.183 C.p., comisă după majorat, depășește maximul special din noua normă de incriminare.

Infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev. de art.183 din Codul penal din 1969 este reglementată de dispozițiile art.195 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind de la 6 la 12 ani, astfel că pentru această infracțiune nu se impune reducerea pedepsei aplicate, de 7 ani închisoare, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

În ceea ce privește pedeapsa de 1 an închisoare cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, se constată că aceasta a fost aplicată pentru o infracțiune comisă în timpul minorității, respectiv pentru art.211 alin.2 lit.b și c cu aplic. art. 99 și urm. C.p., motiv pentru care s-ar impune înlocuirea pedepsei cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, în raport de disp. art. 21 alin.1 din Legea nr.187/2012.

Instanța, însă, nu va proceda automat la înlocuirea acestei pedepse cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție, ci va proceda la stabilirea legii mai favorabile în raport de pedeapsa rezultantă, urmând să compare pedeapsa aplicată condamnatului de 8 ani închisoare, cu limita maximă la care s-ar putea ajunge potrivit art. 22 din Legea nr.187/2012 rap. la art.129 din NCP.

Conform art.22 alin.4 lit.b din Legea nr.187/2012, dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracțiuni comise în timpul minorității condamnatul a săvârșit din nou o infracțiune, instanța revocă suspendarea și înlocuiește pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru educativ, pe o perioadă egală cu durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani, după care, dacă noua infracțiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancțiune rezultantă stabilită potrivit art.129 alin.2 din NCP.

Conform art.129 alin.2 lit.b din NCP, în cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care, una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care, dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative. Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, în această situație, pedeapsa închisorii poate fi majorată cel mult cu durata măsurii educative.

Având în vedere ca infracțiunea prev. de art. 183 din Codul penal din 1969 a fost comisă după majorat, în termenul de încercare al suspendării executării pedepsei pentru o infracțiune comisă in timpul minorității, văzând și disp. art. 22 alin.4 lit.b din legea 187/2012 rap. la art. 129 alin.2 lit. b din NCP, se retine ca, potrivit NCP, pedeapsa de 7 ani închisoare s-ar majora cu 1 an (durata măsurii educative a internării într-un centru de detenție care ar înlocui pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea comisă în timpul minorității) rezultând în final pedeapsa de 8 ani închisoare.

Prin urmare, comparând cele două pedepse, respectiv pedeapsa calculată potrivit vechilor reglementări penale (8 ani), cu pedeapsa maximă la care s-ar putea ajunge prin trimitere la noul Codul penal (8 ani) - instanța constată că nu a intervenit o lege penală mai favorabilă condamnatului.

În consecință, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, contestația la executare urmează să fie respinsă.

În baza art. 275 alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea nr.255/2013 rap.la art. 595 NCPP .

Respinge contestația la executare ca urmare a sesizării din oficiu a Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C. privind pe condamnatul V. C. A., fiul lui D. și Florența, CNP_, născut la data de 12.11.1988, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..

În baza art.275 alin.3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Executorie.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 06 martie 2014.

Președinte, Grefier,

A. M. MarinescuSimona B.

Red.jud.A.M.M.

Tehnored.4 ex./07.04.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 151/2014. Tribunalul DOLJ