Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 232/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 232/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-08-2013 în dosarul nr. 11989/318/2013/a1
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 232/2013
Ședința publică de la 05 August 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător M. S.
Judecător M. V.
Grefier L.-L. P.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul B. R. R. declarat împotriva încheierii nr. 77 din 01.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat B. R. R., asistat de apărător ales, avocat S. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul:
Apărătorul ales, avocat S. M. depune la dosar patru caracterizări și a arătat că recurentul inculpat B. R. R. a formulat recurs împotriva încheierii Judecătoriei Tg-J. întrucât este nelegală și netemeinică.
Totodată, a susținut că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, este o persoană bine integrată și respectată în societate, nu este cunoscut cu antecedente penale, nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar zădărnici aflarea adevărului, durata arestului preventiv este suficientă, contribuția inculpatului la comiterea faptei este minoră și ulterioară săvârșirii infracțiunii, pericolul concret al inculpatului pentru ordinea publică este scăzut, astfel că măsura preventivă dispusă poate fi înlocuită cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, urmând ca la primul termen de fond să solicite judecarea potrivit procedurii prevăzută de art. 3201 C.pr.pen.
A solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii instanței de fond și punerea în libertate a inculpatului întrucât este singura persoană care are în întreținere întreaga gospodărie, nu are tată, iar mama sa este plecată în străinătate.
Reprezentanta Ministerului Public a arătat că temeiurile care au stat la baza luării arestării preventive subzistă și, având în vedere natura infracțiunii, cuantumul pedepsei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat B. R. R. a recunoscut comiterea faptei și a solicitat judecarea în stare de libertate, trebuind să se ocupe singur de gospodărie.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea nr. 77 din 01.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr. _ 13, în baza art. 3001 alin. 1 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților P. N., fiul lui N. și M., născut la data de 04.04.1973, în Tg-J., județul Gorj, cu domiciliul în ., fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută și pedepsită de art. 264 alin.1 C.pen. și B. R. R., fiul lui N. și D., născut la data de 16.01.1990, în Tg-J., județul Gorj, cu domiciliul în comuna Bîlteni, ., fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută și pedepsită de art. 264 alin.1 C.pen.
În baza art. 3001 alin. 3 rap. la art.160 b C.pr.pen. s-a menținut măsura arestării preventive luată prin încheierea nr.71/18.07.2013 a Judecătoriei Târgu J. pronunțată în dosarul nr._/318/2013 al Judecătoriei Tg-J., față de inculpați.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 4251/P/2013 din data de 30.07.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților B. R. R. și P. N., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului prevăzută și pedepsită de art. 264 alin.1 C.pen.
S-a reținut în fapt că, la data de 16.06.2013, numitul Bațai C. G. din comuna Bîlteni, ., cunoscut cu antecedente penale pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care o infracțiune de viol, a răpit-o și a sechestrat-o timp de aproximativ 24 de ore pe minora V. A.-M., în vârstă de 16 ani, din același . evidente privind intenția acestuia de a abuza sexual de minoră.
Acest caz a fost intens mediatizat, inclusiv la nivel național și a provocat indignarea profundă a comunității locale, precum și un sentiment de temere, de insecuritate pentru cetățenii confruntați cu săvârșirea unei fapte de asemenea gravitate deosebită.
La data de 17.06.2013 Judecătoria Tg-J. a emis mandatul de arestare preventivă nr. 46/2013 pe numele lui Bațai C. G., reținându-se că sunt probe suficiente care indică săvârșirea de către acesta a infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată. S-a procedat de urgență la darea numitului Bațai C. G. în urmărire națională în vederea executării respectivului mandat de arestare preventivă. La aceeași dată, după întreprinderea de către organele de poliție a unor ample operațiuni de căutare, minora răpită și sechestrată a fost eliberată și a revenit la familia sa.
S-a reținut că în perioada 17.06-17.07.2013, cât timp a fost dat în urmărire națională, Bațai C. G. a fost ascuns de către inculpatul P. N. și, spre final, de către inculpatul B. R.-R., în diverse locații de pe raza comunei Bîlteni, ., pentru ca organele de poliție să nu-l găsească și mandatul de arestare preventivă nr. 46/2013 emis pe numele acestuia de Judecătoria Tg-J. să nu poată fi executat.
Astfel, urmăritul național Bațai C. G. a luat legătura, în jurul datei de 20.06.2013, cu inculpatul P. N., vecin al său din satul Moi, solicitând să-i folosească locuința drept ascunzătoare. Știind despre numitul Bațai că este căutat de organele de poliție pentru săvârșirea unei fapte deosebit de grave, inculpatul P. a refuzat să-l lase pe acesta să locuiască în casa lui, dar i-a propus să locuiască într-o casă părăsită situată în apropiere, proprietatea numitului V. F., zis „F.”, promițându-i totodată acestuia că-i va asigura cele necesare traiului zilnic - alimente, țigări și haine de schimb - la o altă casă, de asemenea părăsită, situată chiar peste drum de casa lui „F.”, propunere la care urmăritul Bațai a achiesat.
În baza acestei înțelegeri, timp de aproape două săptămâni, la sfârșitul lunii iunie 2013 inculpatul P. N. l-a ascuns pe urmăritul național Bațai C. G. de organele de poliție și i-a asigurat acestuia mijloacele curente de existență. În acest scop, a beneficiat în mod curent de susținerea materială a numitului Bațai S. F., zis „B.”, fratele urmăritului.
La data de 02.07.2013, obținând prin metode operative specifice informații că urmăritul național Bațai C. G. se ascunde în casa numitului V. F., zis „F.”, de pe raza comunei Bîlteni, ., organele de poliție au descins în respectiva locație. Profitând de întuneric, numitul Bațai a scăpat de polițiștii care îl reperaseră, fugind de aceștia și ascunzându-se ulterior pentru câteva zile în afara satului Moi, pe câmp.
Audiat la data de 02.07.2013, fiind încă de atunci suspectat că 1-a ajutat pe urmăritul național Bațai C. G. să se ascundă pentru a nu fi prins de organele de poliție, inculpatul P. N. a făcut declarații mincinoase, arătând că nu știe nimic despre cel urmărit și că nu 1-a ajutat pe acesta în vreun fel să se sustragă executării mandatului de arestare preventivă.
S-a reținut că, în perioada 02.07-13.07.2013 inculpatul P. N. a continuat să-i asigure lui Bațai C. G. cele necesare traiului zilnic, aducându-i la câmp alimente, țigări și haine de schimb.
La data de 13.07.2013, urmăritul Bațai a venit la domiciliul inculpatului B. R. R. și 1-a rugat pe acesta să-1 lase să se spele și să-i dea haine de schimb, fiindcă dorește să se predea organelor de poliție. Deși cunoștea faptul că Bațai C. G. a săvârșit o infracțiune gravă și este căutat de forțele de ordine pentru executarea unui mandat de arestare preventivă, inculpatul B. R.-R. 1-a acceptat pe acesta să locuiască în casa sa timp de câteva zile și i-a asigurat, precum inculpatul P. N., cele necesare existenței cotidiene, fără să intre însă, precum celălalt inculpat, în legătură cu Bațai S. F., fratele celui urmărit.
S-a reținut că inculpatul P. N. a menținut legăturile cu Bațai C. G. în perioada 13.07-17.07.2013, cât timp acesta a fost găzduit de inculpatul B. R.-R..
La data de 17.07.2013, după o lună de cercetări intense, organele de poliție l-au prins pe urmăritul național Bațai C. G. în locuința inculpatului B. R.-R. din comuna Bîlteni, ..
S-a procedat cu această ocazie la întocmirea procesului-verbal de sesizare din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de favorizare a infractorului de către B. R.-R. și P. N..
Inculpatul B. R.-R. a recunoscut întrutotul și a regretat faptul că 1-a ajutat pe urmăritul național Bațai C. G. să se sustragă urmăririi penale oferindu-i găzduire și asigurându-i cele necesare traiului zilnic în perioada 13.07-17.07.2013, deși cunoștea că numitul Bațai a săvârșit o faptă foarte gravă și se ascunde de organele de poliție pentru ca acestea să nu poată pune în executare mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui de Judecătoria Tg-J..
Inculpatul P. N. a recunoscut că la sfârșitul lunii iunie 2013 1-a ascuns pe urmăritul național Bațai C. G. într-o casă părăsită din comuna Bîlteni, . și i-a asigurat cele necesare traiului zilnic, beneficiind în mod curent de susținerea materială a numitului Bațai S. F., zis „B.”, fratele urmăritului. În acest fel, inculpatul P. N. 1-a ajutat pe numitul Bațai să se sustragă urmăririi penale și a îngreunat considerabil sarcina organelor de poliție de a pune în executare mandatul de arestare preventivă emis pe numele acestuia de către Judecătoria Tg-J..
De asemenea, inculpatul P. N. a recunoscut că a făcut declarații mincinoase în fața organelor de poliție la data de 02.07.2013, ascunzând informații esențiale despre urmăritul național Bațai C. G..
Inculpatul P. N. a pretins că, ulterior datei de 02.07.2013, nu a păstrat legătura cu urmăritul Bațai, nu i-a asigurat cele necesare traiului zilnic în perioada cât timp acesta a stat ascuns în afara satului Moi, pe câmp, și nu s-a deplasat niciodată la locuința inculpatului B. R.-R., despre care arată că nu știa că-l găzduiește pe fugar.
A susținut însă că urmăritul Bațai C. G. l-a vizitat acasă și i-a luat
câteva haine de schimb, fără să-i comunice nicio informație despre locul în care
se ascundea la acel moment.
Numitul Bațai C. G., audiat în calitate de martor, a infirmat cele susținute de inculpatul P. N., arătând că acesta i-a adus alimente cât timp a stat pe câmp, iar apoi l-a vizitat în casa inculpatului B. R. R. și i-a adus de la ”B.” - fratele său - o plasă cu haine de schimb.
Inculpatul B. R.-R. a arătat în declarațiile sale că numitul Bațai C. G. i-a relatat cum inculpatul P. i-a adus haine de schimb de la fratele său, zis „B.”.
În procesul-verbal de depistare s-a menționat faptul că urmăritul național Bațai C. G. avea la dispoziție haine care-i aparțineau, curate, așezate într-un geamantan pus la dispoziție de inculpatul B. R.-R..
Din coroborarea celor expuse anterior, s-a reținut veridicitatea aspectului că inculpatul P. N. a menținut legăturile cu Bațai C. G. și ulterior datei de 02.07.2013.
Martorul Bațai S. F., zis „B.”, a fost evaziv în declarații, arătând că avea cunoștință despre fapta săvârșită de fratele său și de faptul că inculpatul P. N. îl ascundea pentru a nu fi găsit de organele de poliție, însă nu avea cunoștință despre ceea ce inculpatul ducea fratelui său, întrucât inculpatul putea intra oricând în gospodăria familiei Bațai, inclusiv în camerele casei, și putea lua orice dorește, fiind vecinul și prietenul lor.
Aceste susțineri sunt în mod evident neverosimile și nu se coroborează cu ansamblul materialului probator, din care se desprinde aspectul că Bațai S. F. i-a dat lui P. N. îmbrăcăminte și alimente pentru Bațai C. G., precum și bani pentru a-i cumpăra acestuia țigări.
Prin referatul procurorului din data de 18.07.2013 s-a propus luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați pentru 29 de zile, propunerea fiind admisă prin încheierea Judecătoriei Tg-J. nr. 71/18.07.2013 dată în dosarul nr._/318/2013, care a fixat însă durata arestării preventive la 20 de zile.
Judecătoria Tg-J. a emis față de inculpatul P. N. mandatul de arestare preventivă nr. 51/18.07.2013, iar față de inculpatul B. R.-R. mandatul de arestare preventivă nr. 52/18.07.2013.
Ascultați în ședința din Camera de Consiliu din data de 01.08.2013, inculpații au recunoscut săvârșirea faptei pentru care au fost trimiși în judecată, apreciind că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Analizând în temeiul art. 3001 C.pr.pen. măsura arestării preventive luată față de inculpați, instanța a constatat că este legală și temeinică fiind întrunite cerințele art.136, art.146 și art.148 lit. f C.pr.pen., în sensul că există indicii credibile că au comis infracțiunile pentru care au fost cercetați, iar pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani.
Apreciind asupra oportunității menținerii sau revocării măsurii arestării preventive, instanța de fond a considerat că temeiurile care au determinat arestarea subzistă.
Astfel, din întregul material probator rezultă indicii credibile că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, indiciile concretizându-se în procesul verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de depistare a urmăritului național Bațai C. G., declarațiile acestuia și ale martorilor Bațai F. S., V. N., B. N., coroborate cu declarațiile autorilor.
Referitor la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl poate prezenta lăsarea în liberate a acestora, instanța de fond a reținut că măsura a fost luată având în vedere însăși modalitatea de săvârșire a faptelor, starea de pericol decurgând din rezonanța socială negativă, și s-a constatat că aceste temeiuri subzistă.
Nu s-a putut reține că a fost înlăturat pericolul concret pentru ordinea publică, în condițiile în care, autorii au acționat știind că pentru capturarea celui urmărit, se desfășurau acte repetate de căutare, chiar i-a fost asigurată scăparea la un moment dat, existând posibilitatea ca prin faptele lor să zădărnicească demersurile efectuate de autorități în scopul tragerii la răspundere penală a celui suspectat de comiterea unei infracțiuni grave.
Aceste aspecte au întărit convingerea instanței de fond că în ipoteza judecării în libertate există riscul comiterii unor noi fapte penale și periclitării așadar a ordinii publice, iar împrejurarea că au recunoscut formal acuzațiile nu reprezintă temei de revocare a măsurii arestării, atitudinea acestora urmând să fie avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepselor în ipoteza în care se va dispune condamnarea.
În consecință, apreciind că sunt existente și în prezent motivele avute în vedere la luarea măsurii, în baza art.300 1 C.pr.pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților, luată prin încheierea nr.71 din 18.07.2013 a Judecătoriei Tg-J. pronunțată în dosarul nr._/318/2013.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B. R.-R., fără a fi motivat în scris, susținându-se verbal că încheierea este nelegală și netemeinică deoarece inculpatul a recunoscu și regretat fapta, există înscrisuri din care rezultă că inculpatul este bine integrat în societate, nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, durata efectuată în arest este suficientă, contribuția inculpatului recurent la comiterea faptei de către inculpatul Bațai C. G. este minoră, ajutorul fiind dat acestuia ulterior comiterii faptei și nu în cele din urmă, inculpatul – recurent are în îngrijire gospodăria personală, de care se ocupă singur.
Tribunalul, analizând recursul declarat în raport de motivele invocate, precum și sub toate aspectele potrivit art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., constată că este nefondat.
Astfel, în mod corect s-a constatat de către instanța de fond că este incidentă situația prevăzută la art. 3001 alin. 3 rap. la art.160b C.pr.pen., în sensul că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventivă impun în continuare privarea de libertate întrucât aceste temeiuri, privite prin prisma dispozițiilor art. 148 lit. h C.pr.pen. se referă la imperativul menținerii ordinii de drept atunci când această ordine este amenințată în punctele sale cele mai importante, precum cel referitor la înfăptuirea justiției.
Pe cale de consecință, se menține necesitatea exprimării exigenței organelor judiciare în cauza dedusă judecății, în mod eronat inculpatul raportându-se la fapta presupus a fi comisă de către Bațai C. G., cât timp activitatea recurentului, desfășurată ulterior comiterii faptei îmbracă forma favorizării infractorului, iar nu complicității.
Aspectele referitoare la buna conduită în comunitate nu sunt relevantă în ce privește analizarea măsurii preventive, întrucât infracțiunea presupus a fi comisă, pentru care este trimis în judecată, nu are ca obiect juridic special relațiile sociale dezvoltate în legătură cu conviețuirea în comunitatea urbană sau rurală, ci în legătură cu respectarea activității de înfăptuire a justiției și de stabilire a ordinii de drept în societate.
De asemenea, nu pot primi relevanță nici aspectele referitoare la întreținerea gospodăriei personale, acestea fiind chestiuni care, privite prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. ultim C.pr.pen., nu înlătură preponderența celor care determină menținerea măsurii.
Față de considerentele arătate tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, pe care-l va obliga la cheltuieli judiciare statului.
Văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. și art. 192 alin. 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. R. R. împotriva încheierii nr. 77 din 01.08.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ 13.
Obligă recurentul la 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 05.08.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. C. M. S. M. V.
Grefier,
L. L. P.
Red. C.C.
Tehnored. L.L.P.
Jud. fond C. E. M.
3 ex./06 August 2013
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








