Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 15/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 30-01-2013 în dosarul nr. 16/98/2013
Dosarul penal nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL I.
SENTINȚĂ PENALĂ NR. 15/F
Ședința publică din data de 30.01.2013
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: G. C.
GREFIER: TUDORIȚA T.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă TRIBUNALUL I., reprezentat de PROCUROR – C. C.
Pe rol judecarea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat S. I..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul condamnat personal și asistat de avocat B. L., desemnat din oficiu de Baroul Ialomița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Petentul condamnat, arată că își retrage cererea formulată.
Apărătorul petentului condamnat și reprezentantul parchetului, pe rând, arată că nu au alte cereri de formulat.
Instanța ia act, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Apărătorul petentului condamnat, solicită a se lua act de retragerea cererii, cu onorariu de avocat din oficiu.
Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de retragerea cererii formulate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza rămâne în pronunțare.
După deliberare.
INSTANȚA
Cu privire la cauza penală de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. unic_ din data de 03.01.2013, petentul condamnat S. I., fiul lui G. și E., născut la data de 27.09.1981, C.N.P._, deținut în Penitenciarul Slobozia, a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună întreruperea executării pedepsei de 5 ani și 8 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 482 din data de 11.11.2009 a Tribunalului Ialomița.
În motivarea cererii, petentul arată că are o situație familială grea, fiind necesară prezența sa în familie.
Din actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 482 din data de 11.11.2009 a Tribunalului Ialomița, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 8 luni închisoare, ca urmare a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20-174 Cod penal.
Prezent în fața instanței, în ședința publică din data de 30.01.2013, petentul a declarat că înțelege să-și retragă cererea.
Potrivit prevederilor art. 453 alin. 21 cod procedură penală, la care face trimitere art. 455 cod procedură penală, cererea poate fi retrasă de cel care a formulat-o.
Instanța, având în vedere conduita petentului și observând dispozițiile textului de lege mai sus arătat urmează a lua act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de acesta.
Cum petentul nu mai insistă în această cerere, instanța urmează a lua act de retragerea acesteia.
Conform art. 192 alin. 2 cod procedură penală, petentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv onorariul avocat oficiu, în sumă de 100 lei, avansat din fondurile Ministerului Justiției .
Văzând și dispozițiile art. 3851 alin. 1 lit. f cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.455 rap. la art.453 alin.21 Cod procedură penală, ia act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul S. I., fiul lui G. și E., născut la data de 27.09.1981, C.N.P._, deținut în Penitenciarul Slobozia.
Obligă condamnatul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu ce va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției .
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.01.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. G.C.
Tehnored. T.T.
4 ex./ 31.01.2013
| ← Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 225/2013.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








