Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 157/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 157/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 1939/330/2013/a2
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL I.
DECIZIA PENALĂ NR. 157/R
Sedinta publica din data de 07.08.2013
Tribunalul compus din:
P. – T. O.
JUDECĂTOR – I. G. Z.
JUDECATOR – D. V.
GREFIER – F. S. C.
Ministerul Public - P. de pe langa Tribunalul I., reprezentat de procuror N. A.
Pe rol solutionarea recursului declarat de inculpatul A. S., împotriva încheierii de ședință din data de 02.08.2013 pronuntata de Judecatoria Urziceni.
La apelul nominal făcut în ședinta publică se prezintă recurentul inculpat A. S., în stare de arest și asistat de avocați aleși P. C. și B. B., cu delegații la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat B. B. în susținerea recursului depune la dosar un înscris, respectiv un act medical.
Apărătorii inculpatului și reprezentantul parchetului, întrebați fiind, pe rând, arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul ia act, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat P. C. ,având cuvântul, arată că inculpatul a promovat recursul în virtutea art.160 ind.9 Cod pr.penală ,iar pe cale de consecință în temeiul art.385 ind.15 pct.2 solicită admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar,în temeiul art.160 ind.8ª pct.2 și 160 ind.2 al.3 Cod pr.penală. Arată că în mod evident și nu întâmplător legiuitorul la această instituție a liberării provizorii sub control judiciar a statuat îndeplinirea cumulativă a condițiilor reglementate de prevederile art.160 ind.2 al.1, și în virtutea 160 ind.2 al.2. Precizează că instanța de fond nu a analizat din perspectiva exigențelor impuse de legiuitor așa cum s-a statuat la art.160 ind.2 al.2. Mai arată că evident această cerere îmbracă un caracter vocațional doar prin prisma faptului că în raport de situația întâlnită în conținutul art.160 ind.2 al.1 se întâlnește această sintagmă, instanța nemotivând în virtutea acestui text de lege. Această situație este îndeplinită în opinia sa și nu numai ci și în opinia instanței la momentul la care s-a pus în discuție admisibilitatea în principiu și a constatat îndeplinite în lumina lui 160 ind.8 prevederile art.160 ind.6 ,în sensul că sunt îndeplinite condițiile de fond și formă ale cererii. Legiuitorul în raport de prevederile art.160 ind.2 al.2 spune că nu se acordă o astfel de liberrare atunci când există date că inculpatul ar încerca să zădărnicească adevărul, că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească, precum și atunci când inculpatul ar pregăti comiterea unei noi infracțiuni. În raport de această chestiune arată că față de cele trei ipoteze inserate în conținutul lui 160 ind.2 al.2 ne circumscriem în sfera pozitivă, neregăsindu-se nici cel puțin o umbră, de altfel în prezentul dosar de urmărire penală așa cum s-a sesizat este adevăratcă se discută de un volum oarecum impresionant și atunci în raport de accesiunea legiuitorului și așa cum spune recursul în interesul legii 17/2011 al ÎCCJ, se discută de situațiile reglementate la art.136 al.8 unde trebuie analizată prin perspectiva celor 3 ipoteze care de altfel în conținutul dreptului intern sunt preluări din disp.art.5 din CEDO.În raport de această cauză și complecitatea ei este una extrem de redusă pentru că inculpatului i se reține o infracțiune în forma complicității de șantaj și o infracțiune de distrugere care este una absolut discutabilă și excede oarecum cadrului procesual, dar dând eficiență recursului în interesul legii, nu este o chestiune de neglijat în condițiile în care în raport de cea de a doua infracțiune reținută în sarcina inculpatului, arătând că a dovedit în fața instanței situație care este atestată de înscrisurile prezente la dosarul cauzei, prin care se face dovadacă că fără a lua legătura cu partea vătămată inculpatul a consemnat suma de 5.000 lei cu care aceasta a înțeles să se constituie,prin serviciul poștal și cu confirmarea că partea vătămată a ridicat banii. Mai arată că trebuie să se facă distincția între complexitate și participație, întrucât participația inculpatului este una foarte restrânsă,iar persoana inculpatului față de această situație operează evidența și nu ar putea interveni negația nici când în condițiile în care fișa de cazier a inculpatului atestă faptul că se circumscrie stării de normalitate a societății respectiv a onestității. Poziția procesuală a inculpatului este debordant de sinceră de la momentul prezentării materialului de urmărire penală și cercetare penală, unde însăși organele de cercetare penală înțelege să consemneze în procesele verbale de prezență faptul că inculpatul își manifestă dorința de a beneficia de art.320 ind.1 Cod pr.penală. Mai arată că inculpatului dintr-o situație ce nu îi este culpabilă dumnealui nu a putut face acest prim pas, iar instanța înțelege să motiveze că inculpatul nu a fost audiat la instanța de fond,nedemarând cercetarea judecătorească. Mai arată că față de această împrejurare, motive cererii sunt de o natură extrem de dramatică,în condițiile în care dovedind cu înscrisuri s-a arătat că inculpatul își câștigă existența în mod onest, soția sa este suferindă de o . afecțiuni,iar copilul trebuie să meargă la școală, prezența sa în familie fiind imperios necesară pentru a asigura un climat propice. Pentru toate aceste motive, precizează că sunt îndeplinite cumulativ condițiile art.160 ind.2 al.1 și 2,că își întemeiază cererea pe art.136 al.7 Cod pr.penală și art.23 al.10 din Constituția României. Mai arată că inculpatul în raport de această situație are cunoștință de obligațiile ce i-ar reveni evident dacă instanța ar îmbrățișa cererea formulată.
Avocat B. B., având cuvântul, solicită a se lua act că achiesează la concluziile colegului său, însă precizează că va face câteva completări cu privire la situația concretă de fapt și anume pe circumstanțele săvârșirii faptei și pe cele personale ale inculpatului. Arată că de altfel cum prevede chiar legislația europeană în acest sens și anume că se solicită instanțelor de fond ca în soluționarea unei asemenea cereri să nu se facă greșeala și anume să se apreciază admisibilitatea cererii în raport de gravitatea și cuantumul pedepsei, fără să individualizeze modul în care a fost săvârșită și în privința inculpatului. Solicită să se aprecieze că pericolul social în cauză este redus prin prisma faptului că această infracțiune s-a săvârșit în urmă cu 4 ani, timp în care inculpatul s-a aflat în stare de libertate, ar fi avut posibilitatea să ia legătura cu partea vătămată ,întrucât locuiește în același oraș, se cunosc încă din copilărie, partea vătămată deține o societate comercială,un depozit de butelii, unde accesul este în permanență liber, iar inculpatul nu a înțeles ,deși fratele său a fost cercetat și condamnat în legătură cu aceeași parte vătămată, nu a înțeles să ia niciodată legătura cu aceasta pentru a încerca să o influențeze în vreun fel sau pentru a-i adresa amenințări sau pentru a încerca să atenueze situația familiei sale. Solicită să se facă abstracție de dosarul de fond care s-a soluționat șiîn care a fost condamnat celălalt coinculpat A. M. . Mai solicită să se aprecieze că inculpatul are o singură participație penală, și se va observa din declarația sa că se afla acolo întâmplător în preajma fratelui său, care a insistat să-l urmeze pentru a avea o discuție cu partea vătămată, deci nu a fost o chestiune premeditată, și nu era în obieceiul inculpatului săvârșirea unor asemenea fapte . De asemenea, solicită a se observa că s-a reținut complicitate, că nu este recidivist, iar pe situația de fapt a familiei sale solicită a se avea în vedere că are un copil minor, o soție foarte bolnavă, inculpatul este și el suferind de anumite boli care necesită tratament permanent impunându-se lăsarea în libertate. Mai solicită a se observa că nu există date concrete că lăsarea sa în libertate ar putea duce la săvârșirea altor infracțiuni, sau ar influența în vreun fel partea vătămată,prin simplu fapt că urmărirea penală s-a încheiat, s-a prezentat materialul de urmărire penală, că inculpatul a înțeles să recunoască faptele, deși participația sa a fost întâmplătoare și că acesta înțelege să beneficieze de art.320 ind.1 Cod pr. Penală. Se mai solicită a se avea în vedere atitudinea inculpatului după săvârșirea faptei și anume că s-a prezentat personal la organele de anchetă, a recuperat prejudiciu trimițând prin mandat poștal suma de bani cu care s-a constituit partea vătămată, iar aceasta a ridicat suma de bani, fără ca această să dovedească acest prejudiciu. În raport de toate aceste considerente și în raport de art.160 ind.9 solicită admiterea recursului, admiterea cererii și lăsarea în libertate a inculpatului, acesta având cunoștință despre obligațiile ce i-ar reveni. De asemenea, solicită a se avea în vedere și declarația părții vătămate care la prima plângere nu a indicat nimic despre A. S..
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului formulat și menținerea închierii instanței de fond, ca legală și temeinică.
Recurentul inculpat A. S., în ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate, urmând a se avea în vedere faptul că are un copil minor în vârstă de 13 ani în îngrijire, că regretă și recunoaște fapta, precizând că lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile declarându-se închise, recursul rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Din actele și lucrările dosarului constată:
Prin încheierea de ședință din data de 02.08.2013, Judecătoria Urziceni, în baza art. 1608a al. 6 C.pr.pen. a respins ca neîntemeiatã cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulatã de inculpatul A. S., arestat, fiul lui N. și E., nãscut la 05.12.1970 în ., cu domiciliul în mun. Urziceni, ., ., etj.3, ., posesor al CI. . nr._, CNP:_.
În baza art. 192 al. 2 C.pr.pen. a obligat pe inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 1601 C.pr.pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Referitor la condițiile liberării provizorii, acestea sunt prevăzute de dispozițiile art. 1602 C.pr.pen., și anume:
1. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani;
2. liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Cu privire la prima condiție prevăzută de dispozițiile art. 1602 C.pr.pen., instanța a constatat că aceasta este îndeplinită în cauză, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depășește 18 ani închisoare.
În ceea ce privește cea de-a două condiție a liberării condiționate sub control judiciar prevăzută de art. 1602 al. 2 C.pr.pen., instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar împiedica buna desfășurare a procesului penal.
În analiza de temeiniciei cererii de liberare provizorie instanța a avut în vedere dispozițiile Deciziei nr. 17 din 17 octombrie 2011, pronunțată de Î.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 886 din 14 decembrie 2011, și care, potrivit dispozițiilor art. 4145 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, este obligatorie pentru instanțele de judecatã de la data publicãrii în Monitorul Oficial, Partea I.
Potrivit acestei decizii "în interpretarea și aplicarea unitarã a dispozițiilor art. 160 ind 8a alin. 2 teza a Il-a și alin. 6 teza a II-a din Codul de procedurã penalã stabilește cã: Instanța de judecatã, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constatã cã temeiurile care au determinat arestarea preventivã subzistã, verificã în ce mãsurã buna desfãșurare a procesului penal este ori nu împiedicatã de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului."1""
Astfel, liberarea provizorie presupune, prin ipotezã, menținerea împrejurãrilor legale care permit arestarea, dar se apreciazã cã prelungirea stãrii de arest nu mai apare necesarã, liberarea devenind posibilã sub rezerva respectãrii anumitor condiții.
Cu toate acestea, îndeplinirea condițiilor prevãzute de art. 1602 Cod procedurã penalã nu conferã persoanei arestate un drept, ci numai o vocație, instanța având, deci, facultatea iar nu obligația de a dispune mãsura liberãrii provizorii.
În cauză, pedeapsa prevăzută de lege se încadrează în limitele care permit liberarea provizorie, instanța apreciază cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul A. S. ca neîntemeiată.
Astfel, în acord cu Decizia pronunțată în recursul în interesul legii susmenționată, instanța a analizat, în primul rând, subzistența temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă, întrucât pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării să fi fost legal luată, în caz contrar fiind incidente dispozițiile art. 139 alin. 2 din C. pr. pen., care prevăd revocarea măsurii atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.
În al doilea rând, analiza temeiniciei cererii de liberare presupune, atât verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 160A2 din Codul de procedură penală, cât și a aptitudinii pe care această măsură o va avea de a asigura realizarea efectivă a scopului măsurilor preventive, astfel cum acesta este reglementat de dispozițiile art. 136 alin. 1 cu trimitere la alin. 2 din Codul de procedură penală, respectiv oportunitatea acestei măsuri. Deși Codul de procedură penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul persoanei acuzate de a obține liberarea în cursul procedurii, aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri aparține instanței de judecată, prin raportare la condițiile de admisibilitate și având în vedere necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.
În ceea ce privește subzistența temeiurilor în baza cărora s-a dispus arestarea preventivă conform Mandatului de arestare preventivă nr. 20/R/25.06.2013, instanța a reținut că temeiul avut în vedere la momentul arestării preventive a inculpatului a fost cel prevăzut de art. 148 alin 1 lit. f) Cod procedură penală, respectiv că pedeapsa prevăzută de textele incriminatoare este pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
S-a reținut că, deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esențială a infracțiunii-totuși acestea prezintă puncte de interferență astfel că practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar, potrivit căruia pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului cât și la datele referitoare la faptă, adică natura și gravitatea infracțiunii comise și rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acesteia.
Astfel, ca și instanța care a dispus măsura arestării preventive, constată că pericolul concret pentru ordinea publică în speță rezidă din: natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a acestora, respectiv faptul că inculpatul A. S. a săvârșit faptele alături de persoane asociate cu acte de distrugere și violență psihică, constând în acte de intimidare comise în trafic asupra bunurilor unei persoane în scopul de a recupera împrumuturi acordate cu dobândă.
De asemenea, trecerea unei perioade scurte de timp de la momentul arestării inculpatului (25.06.2013), la acest moment nu ar constitui un temei rezonabil de natură a justifica lipsa pericolului social, întrucât acesta nu dispare intempestiv, prin simpla trecere a timpului.
In ceea ce privește cea de a doua condiție, relativ la măsura în care buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, instanța reține că măsura arestării preventive a fost dispusă în mod legal și temeinic fiind menținută în temeiul art. 3001 C.pr.pen. prin încheierea din data de 22.07.2013, definitivă prin decizia nr. 156/24.07.2013 a Tribunalului Ialomița.
A mai reținut că inculpatul A. S., a recunoscut la urmărirea penală prezența sa la locul săvârșirii infracțiunilor, însă și-a neagat vinovăția.
S-a mai reținut că în faza de urmărire penală, inculpatul a avut o atitudine nesinceră, încercând să împiedice organele de urmărire penală să stabilească adevărul și a refuzat să dea declarație în procedura verificării stării de arest, potrivit art. 3001 C.pr.pen.
Având în vedere conduita inculpatului în faza de urmărire penală, cât și la momentul verificării stării de arest, instanța a reținut că inculpatul A. S. a creat premisele îngreunării procesului penal, fiind posibilă revenirea acestuia la comportamentul anterior.
Având în vedere complexitatea cauzei, natura infracțiunilor de o gravitate sporită, prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar induce un sentiment de insecuritate pentru liniștea publică.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar avea un puternic impact emoțional negativ la nivelul comunității, prin sentimente de insecuritate pe care le-ar produce în rândul societății civile, determinat de împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii.
Faptul că inculpatul de prevalează de disp. art. 3201 C.pr.pen., că a acoperit prejudiciul cauzat părții vătămate, sunt împrejurări care țin de individualizarea faptei, potrivit art. 72 C.pr.pen. și art. 52 C.pen. și nu se pot pune în discuție în cadrul liberării sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A. S., solicitând admiterea recursului și punerea în libertate provizorie sub control judiciar,întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Tribunalul, examinând încheierea recurată și actele dosarului, în raport de criticile formulate, cum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat.
În cadrul procedurii de soluționare a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, prima instanță a constatat corect că sunt îndeplinite condițiile formale de admisibilitate în principiu (calitatea de inculpat a petentului, faza procesuală în care se află cauza, cunoașterea dispozițiilor referitoare la revocarea liberării provizorii).
Pe fondul cauzei, s-au luat spre examinare temeinicia cererii în raport de dispozițiile art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală, conform cărora liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din interpretarea dispozițiilor alin. 2 al art. 1602 Cod procedură penală, reiese că îndeplinirea condițiilor impuse de lege este lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să le analizeze în strânsă legătură cu prevederile art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, ce fac trimitere la scopul măsurilor preventive vizând buna desfășurare a procesului penal ce trebuie urmărit prin măsura liberării provizorii.
Făcând propriul examen al cauzei, prin prisma condițiilor negative impuse de art. 1602 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul apreciază că cererea inculpatului nu este întemeiată.
Apreciem, ca și instanța de fond, că pentru buna desfășurare a procesului penal se impune menținerea stării de arest, cu consecința respingerii cererii de punere în libertate sub control judiciar, întrucât lăsarea în libertate a inculpatului ar avea un puternic impact emoțional negativ la nivelul comunității, prin sentimente de insecuritate pe care le-ar produce în rândul societății civile, determinat de împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii.
Sunt considerente pentru care, recursul va fi respins ca nefondat cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat, conform art.192 al.2 Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art.417 cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul A. S., fiul lui N. și E., nãscut la 05.12.1970 în ., cu domiciliul în mun. Urziceni, ., ., etj.3, ., posesor al CI. . nr._, CNP:_, aflat în Penitenciarul Slobozia împotriva încheierii de ședință din 02.08.2013 pronunțată de Judecătoria Urziceni.
Obligă recurentul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red.T.O.
Tehnored.C.F.
2 ex./08.08.2013
Jud.fond.O.E
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 71/2013.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
