Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 66/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 66/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 842/312/2013
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL I.
DECIZIA PENALĂ NR. 66/R
Sedinta publica din data de 10.04.2013
Tribunalul compus din:
P. – G. C.
JUDECĂTOR – TĂNCUȚA M.
JUDECĂTOR – D. V.
GREFIER – C. O.
Ministerul Public-P. de pe langa Tribunalul I.
reprezentat de procuror C. H.
Pe rol judecarea recursului declarat de condamnatul S. I. împotriva sentinței penale nr.166/01.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
La apelul nominal făcut in sedinta publica se prezintă recurentul condamnat, în stare de arest, asistat de avocat ales R. V..
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefier, după care:
Apărătorul recurentului condamnat depune la dosar împuternicirea avocațială și arată că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul parchetului arată, de asemenea, că nu are cereri de formulat în cauză.
Tribunalul ia act, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul recurentului petent, având cuvântul, solicită admiterea recursului, în sensul reducerii termenului stabilit pentru reînnoirea cererii. Arată că din procesul-verbal rezultă că acesta a participat la muncă și nu s-a implicat în alte activități tocmai din acest motiv. Consideră că reducerea termenului de reînnoire a cererii ar avea un efect psihologic pozitiv asupra petentului condamnat, care, la momentul liberării sale, se va reintegra mai ușor în societate.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Recurentul petent solicită reducerea termenului de reînnoire a cererii.
Dezbaterile declarându-se închise, recursul rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Din actele și lucrările dosarului constată:
Prin sentința penală nr. 166 din 01.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat S. I., fiul lui G. și E., născut la data de 27.09.1981 în orașul Slobozia, jud. Ialomița, CNP-_, deținut în Penitenciarul Slobozia.
A menținut termenul de amânare și a stabilit ca cererea să fie reînnoită potrivit art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală după data de 30.01.2014.
A obligat petentul – condamnat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a avut în vedere faptul că perioada executată nu a fost suficientă pentru reeducarea petentului condamnat.
Impotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen, petentul-condamnat S. I..
Oral, prin apărător, a solicitat reducerea termenului fixat de instanță pentru reînnoirea cererii, acesta fiind prea mare.
Tribunalul, analizând sentința ce face obiectul recursului de față, actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, în raport de dispozițiile art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul formulat nu este fondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente.
Conform procesului-verbal nr._ din 30.01.2013 întocmit de Comisia de Propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Slobozia, petentul se află în executarea unui mandat de 5 ani și 8 luni închisoare emis de Tribunalul Ialomița pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor (art. 174 C.pen.) și a început executarea pedepsei la data de 30.08.2009, iar în perioada 30.08.2009 – 30.01.2013 (data primei analize în cadrul Comisiei) a executat un număr de 1250 zile, iar ca urmare a muncii prestate a câștigat 135 zile, numărul total de zile executate și câștigate fiind de 1385.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate petentul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 1379 zile.
Comisia de liberări condiționate a considerat că deținutul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nefiind îndeplinite prevederile legale, propunând amânarea rediscutării în cadrul Comisiei până la data de 30.01.2014.
Conform prevederilor art. 59 alin.1 și 2 Cod penal, după ce a executat fracția cerută de lege condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. În calcului fracției se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată potrivit legii ca executată pe baza muncii prestate caz în care liberarea condiționată nu va putea fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei.
Al doilea pas al analizei îl constituie verificarea îndeplinirii condițiilor prev. de art. 77 alin. 2 din Legea nr. 275/2007 referitoare la conduita persoanei condamnate, eforturile acesteia pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităților educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, al instruirii școlare și al formării profesionale, de responsabilitățile încredințate, de recompensele acordate, de sancțiunile disciplinare aplicate și de antecedentele sale penale, condiții legale pe care le întâlnim și în dispozițiile art. 59 cod penal – stăruința în muncă, disciplină și dovezi temeinice de îndreptare ale persoanei condamnate.
În speță, petentul a fost caracterizat ca având un comportament oscilant, astfel că pe durata executării pedepsei acesta a fost sancționat de 4 ori pentru săvârșirea de abateri disciplinare cum ar fi: lovirea altui deținut, deținerea de obiecte interzise.
Pe durata executării pedepsei petentul a fost recompensat de 5 ori cu suplimentarea dreptului la vizită și a fost folosit la muncă, câștigând în acest fel un număr de 135 zile ca urmare a muncii prestate.
De asemenea, din datele furnizate de către Administrația Penitenciarului Slobozia, petentul este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat în trei rânduri pentru săvârșirea unor infracțiuni contra patrimoniului – furt și tâlhărie.
Pe durata executării pedepsei petentul a participat la 2 concursuri tematice, 4 dezbateri și o activitate sportivă de tenis de masă.
Tribunalul consideră, ca și instanța de fond, că liberarea condamnatului nu este un drept, ci numai o vocație și având în vedere comportamentul petentului pe durata executării pedepsei (sancționat disciplinar de 4 ori) cât și antecedentele penale ale acestuia (condamnat anterior la pedepse cu închisoarea), constată că nu rezultă suficiente date care să conducă la concluzia că pedeapsa și-a atins scopul educativ – preventiv în așa fel încât, la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redată societății.
De asemenea, reține că petentul a mai beneficiat de liberararea condiționată și în cazul unei condamnări anterioare, însă, ulterior a săvârșit alte infracțiuni.
De asemenea, nu este oportună nici reducerea termenului fixat pentru reînnoirea cererii, 30.01.2014, deoarece acest interval de timp este necesar pentru reeducarea petentului, pentru însușirea scopului educativ al pedepsei și pentru a putea fi din nou analizat în cadrul comisiei pentru liberare condiționată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul S. I., împotriva sentinței penale nr.166/01.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Va obliga recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Văzând și dispozițiile art. 417 lit.c Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385 ind.15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul formulat de condamnatul S. I., fiul lui G. și E., născut la data de 27.09.1981 în orașul Slobozia, jud. Ialomița, CNP-_, deținut în Penitenciarul Slobozia, împotriva sentinței penale nr.166/01.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,GREFIER,
Red.D.V.
Dact.C.O.
3ex./16.04.2013
Jud.fond J. M. I.
Judecătoria Slobozia
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Sentința nr. 161/2013.... → |
|---|








