Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 247/2013. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 247/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 2936/98/2013
Dosar nr._
ROMANIA
TRIBUNALUL I.
DECIZIA PENALA NR.247/R
Ședința publica din data de 20.12.2013
Tribunalul compus din:
P. – TĂNCUȚA M.
JUDECĂTOR – M. B.
JUDECATOR - D. V.
GREFIER- F. S. C.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Ialomița, reprezentat de procuror N. A.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul T. F., împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013, pronunțată de Judecătoria Slobozia.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales R. V., cu delegație la dosar.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
La cererea apărătorului recurentului inculpat, instanța încuviințează ca avocat R. V. să ia legătura cu recurentul în sala de judecată.
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului, pe rând, arată că nu au cereri de formulat în cauză.
Tribunalul ia act, constată recursul în stare de judecata și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat R. V., pentru recurentul inculpat, în cuvântul său, solicită admiterea recursului, întrucât hotărârea instanței de fond este greșită, deoarece nu a ținut cont de susținerile apărării și nici de faptul că inculpatul a petrecut în arest o perioadă peste limita rezonabilă. Mai arată că trecând atâția ani de la săvârșirea faptei, nu se poate spune că există temerea că inculpatul ar încerca să săvârșească alte infracțiuni sau să influențeze pe cineva, întrucât avea destul timp să facă acest lucru până la reținerea sa, neexistând argumente care să stea în picioare la o analiză obiectivă. Mai arată că instanța de fond nu a răspuns la aceste apărări, iar starea de arest și-a îndeplinit rolul, considerând că între inculpat și organele judiciare s-a realizat o relație suficient rezonabilă în ceea ce privește rezolvarea dosarului. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea recursului și cercetarea în libertate a inculpatului, cu stabilirea de obligații în sarcina sa, care să constituie o siguranță pentru ordinea publică, respectiv prin înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică.
Recurentul inculpat T. F., arată că nu este vinovat de săvârșirea faptei, solicitând cercetarea sa în stare de libertate, precizând că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.
Dezbaterile declarându-se închise, recursul rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Din actele si lucrările dosarului constată:
Prin încheierea de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în baza art. 3002 Cod proc. pen. s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatului, este legală si temeinică.
În baza art. 3002 coroborat cu art. 160b alin. 3 din Cod proc. pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului T. F., zis “P.”, fiul lui I. și M., născut la data de 29.12.1962 în mun. Slobozia, jud. Ialomița, cu domiciliul în M., ., ., CNP_, constatând că motivele care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Totodată, s-a respins ca nefondată cererea formulata de inculpat prin apărători de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, pe baza actelor dosarului, că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale, cerute de lege, în special cu respectarea dreptului la apărare, cu întrunirea condițiilor prevăzute de art. 143 Cod procedură penală și constatarea incidenței unuia dintre cazurile prevăzute de art. 148 lit. a, b și f Cod procedură penală.
În acest sens, instanța a apreciat că la momentul dispunerii măsurii arestării preventive au existat indicii temeinice în sensul art.68 ind.1 Cod penal, indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează actele premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit faptele.
Cât privește incidența art. 148 lit. a Cod proc. pen. (inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei), instanța a reținut că această împrejurare rezultă din convorbirile telefonice purtate de către inculpat la data de 05.10.2011 cu o persoană din anturajul său și care urmează să îl informeze cu privire la activitățile de urmărire penală întreprinse de către organele de poliție, cum ar fi existența sau inexistența vreunui dosar deschis pe numele inculpatului (f. 52 – 56, vol. II, dos. u.p.).
Astfel, instanța a reținut atitudinea nesinceră a inculpatului care, cu ocazia audierii sale în instanță, a precizat faptul că anterior datei de 08.03.2013 (data arestării sale în Austria și momentul în care, în opinia sa, a luat la cunoștință de aspectul că este căutat de către organele de cercetare penală) nu a luat legătura cu nici o persoană în scopul de a se informa cu privire la stadiul cercetărilor în prezentul dosar.
Totodată, instanța a mai reținut faptul că, ulterior arestării sale în Austria la data de 08.03.2013, ocazie cu care, conform propriilor declarații, a fost eliberat în aceeași zi, inculpatul avea posibilitatea de a se prezenta în fața organelor de cercetare penală pentru lămurirea situației, împrejurare care nu se regăsește în speță.
Referitor la incidența disp. art. 148 lit. b C. pr. pen. (există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă), instanța a reținut că și această împrejurare rezultă din convorbirile telefonice purtate de către inculpat cu diferite persoane din anturajul său (T. G., fratele inculpatului, dar și o persoană de sex feminin care ar putea avea calitatea de martor în cauză), ocazie cu care aceștia stabilesc modalitatea de a influența mersul cercetărilor în cauză (f. 65 – 68, vol. II, dos. u.p.), ori de a face declarații conform unei înțelegeri prealabile (f. 75 vol. II, dos. u.p.).
Totodată, se mai reține pentru inculpat că subzistă și cazul prevăzut de art. 148 lit. f Cod proc. pen. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care face obiectul dosarului este închisoarea mai mare de 4 ani și inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică.
În acest sens instanța fondului a apreciat că, deși a trecut o perioadă îndelungată de la săvârșirea infracțiunii, pericolul pentru ordinea publică subzistă tocmai în contextul în care prin punerea în libertate a inculpatului s-ar crea premisele ca acesta să zădărnicească urmărirea penală prin sustragerea sa sau prin influențarea unor martori, nefiind exclusă nici posibilitatea ca inculpatul, cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni cu violență, să recurgă la acțiuni similare pentru zădărnicirea aflării adevărului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen, motivat, inculpatul T. F., criticând-o pentru netemeinicie.
În esență, recurentul inculpat prin apărător susține că instanța de fond nu a ținut seama de apărările sale și nici de faptul că măsura arestării preventive a depășit o limită rezonabilă.
Totodată, recurentul inculpat arată că la acest moment nu există temerea că aflat în libertate ar încerca să săvârșească alte infracțiuni sau să influențeze aflarea adevărului.
Solicită admiterea recursului și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive sau înlocuirea acesteia cu măsura prev. de art.145 Cod procedură penală.
Tribunalul, examinând încheierea atacată și actele dosarului, în raport de criticile formulate oral cum și din oficiu, sub toate aspectele, conform art. 3856, alin. 3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerațiuni:
Materialul probator administrat la urmărirea penală relevă existența unor probe ce justifică bănuiala rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este trimis în judecată.
Diferit de susținerile recurentului, tribunalul ca instanță de control judiciar, făcând propriul examen al cauzei, reține că prima instanță a stabilit în mod judicios că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale și în raport de circumstanțele cauzei se impune menținerea acesteia.
În concret, incupatul T. F. este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de de complicitate la vătămare corporală gravă prev. de art. 26 Cod pen. rap. la art. 182 alin. 2 Cod pen., cu aplic. art. 75 lit. a din Cod penal, reținându-se că, în seara zilei de 10.07.2008, orele 22.00, în baza unei înțelegeri prealabile, a asigurat sprijin material și moral pentru numiții T. P., R. Ș. V. și Z. M., în sensul că i-a transportat pe aceștia pe . Slobozia și la îndemnul acestuia, cei trei l-au agresat pe numitul G. G. A., zis B., provocându-i leziuni care au necesitat 60-70 de zile îngrijiri medicale, producându-i infirmitate fizică permanentă determinată de traumatismul abdominal de ruptură de splină care a impus intervenție chirurgicală de splenectomie, care a pus viața victimei în primejdie, potrivit concluziilor medico – legale.
Măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată la data de 27.08.2013, cu respectarea dispozițiilor art.143 Cod procedură penală și în temeiul art.148 lit.a,b și f Cod procedură penală.
În mod eronat, recurentul inculpat susține că instanța de fond nu a luat în analiză apărările formulate în legătură cu revocarea sau menținerea măsurii preventive.
Urmează a observa că judecătorul fondului și-a motivat măsura referindu-se punctual la fiecare dintre temeiurile luării măsurii arestării preventive și a concluzionat că la acest moment al cercetării judecătorești se impune menținerea măsurii arestării preventive.
Nici motivul de recurs privitor la caracterul nerezonabil al duratei măsurii arestării preventive nu poate fi primit.
Verificând dosarul de urmărire penală și încheierile pronunțate anterior, se constată că inculpatul a fost arestat inițial în lipsă, ca învinuit, a fost adus în țară urmare a executării a unui mandat european de arestare și arestat preventiv ca inculpat, pentru 25 zile, la data de 27.08.2013, dată în raport de care tribunalul apreciază că măsura preventivă este rezonabilă din punct de vedere al duratei, nedepășind până la acest moment 5 luni.
În privința riscului de a săvârși noi infracțiuni, Curtea Europeană a arătat că un judecător este îndreptățit, în mod rezonabil, să țină seama de gravitatea consecințelor infracțiunilor de care este bănuit că le-a săvârșit cel aflat în stare de arest preventiv și să considere că există riscul considerabil al repetării lor (cauza Muller contra Franței 17 martie 1997).
În referire la pericolul social concret pentru ordinea publică, tribunalul are în vedere natura infracțiunii pentru care inculpatul este trimis în judecată (faptă de violență gravă), urmările acesteia (a produs părții vătămate infirmitate fizică permanentă necesitând 60-70 zile de îngrijiri medicale), atitudinea inculpatului de negare a faptei, de dispreț față de lege și de semeni
Sunt, toate, considerațiuni pentru care încheierea atacată se privește ca legală și temeinică și se apreciază că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Față de cale ce preced, tribunalul va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat T. F. împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o va menține.
Va obliga recurentul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Văzând și dispozițiile art. 417 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art. 38515 pct. 1 lit. “b” Cod procedură penală respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T. F. , zis “P.”, fiul lui I. și M., născut la data de 29.12.1962 în mun. Slobozia, jud. Ialomița, cu domiciliul în M., ., ., CNP_ împotriva încheierii de ședință din data de 16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Slobozia, pe care o menține.
Obligă recurentul la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la 20.12.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR, GREFIER,
Red. M.B.
Tehnored. C.F.
2 ex./20.12.2013
Judecător fond: Ș.N. / Jud. Slobozia
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... |
|---|
