Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 66/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 66/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 30-03-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 66/F
Ședința publică din data de 30.03.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE - R. P.
GREFIER - M. C. I.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror F. G..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată de contestatorul-condamnat C. A. V..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică de la data de 05.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru datele din 12.03.2015, 19.03.2015, 26.03.2015 și pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a dispus următoarele:
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul București - Secția I Penală la data de 09.12.2014 sub nr._/3/2014, petentul-condamnat C. A. V. a solicitat anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 565/17.07.2014 a Tribunalului Ilfov în dosarul nr._, constatându-se incidența prevederilor art. 4 Cod penal cu referire la aplicarea legii penale de dezincriminare, având drept consecință încetarea executării pedepsei, a măsurilor educative ori de siguranță dispuse în baza hotărârii judecătorești.
În motivare, s-a arătat că se solicită anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii eliberat în baza sentinței penale nr. 565/17.07.2014 a Tribunalului Ilfov în dosarul nr._, hotărâre prin care, în baza art. 585 alin. 1 lit. a) Cod procedură penală, s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul C. A. V. și, în consecință:
S-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentințele penale nr. 407/08.12.2010 definitivă la 13.11.2013 prin decizia penală nr. 3522/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 265/06.06.2012 definitivă la 09.05.2014 prin decizia penală nr. 1585/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ambele pronunțate de Tribunalul C., sunt concurente.
S-au descontopit pedepsele rezultante de 12 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și b) Cod penal din 1969 dispuse de Tribunalul C. prin sentința penală nr. 407/08.12.2010 definitivă la 13.11.2013 prin decizia penală nr. 3522/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:
- 6 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II a și lit. b) Cod penal din 1969 aplicate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003;
- 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal din 1969 aplicate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000;
- 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal din 1969 aplicate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.
S-a înlăturat, provizoriu, sporul de 1 an închisoare și s-au descontopit pedepsele rezultante de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și lit. b) Cod penal dispuse de Tribunalul C. prin sentința penală nr._12 definitivă la 09.05.2014 prin decizia penal a nr. 1585/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-au repus în individualitatea lor pedepsele componente după cum urmează:
- 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal aplicate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal;
- 7 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal aplicate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 32 Cod penal rap. la art. 3 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 5 Cod penal în temeiul art. 6 Cod penal, art. 36 alin. 2, art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b) Cod penal din 1969 contopește aceste pedepse, respectiv 6 ani, două pedepse de câte 12 ani, 10 ani și, respectiv, 7 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare pe care o sporește cu 2 ani în final, condamnatul urmând să execute 14 ani închisoare.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 35 alin. 3 Cod penal din 1969, s-a aplicat petentului-condamnat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. i teza a II-a și b Cod penal din 1969 pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 71 Cod penal din 1969, s-a aplicat petentului-condamnat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal din 1969.
În baza art. 36 alin. 3 Cod penal din 1969 s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată de la 31.01.2009 la zi.
S-au anulat mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 791/2010/13.11.2013 și nr. 572/2012/12.05.2014 emise de Tribunalul C. și dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicată prin prezenta hotărâre.
Cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 4 Cod penal, cu referire la aplicarea legii penale de dezincriminare în cazul executării pedepselor pronunțate în baza legii vechi fiind obligatorie aplicarea legii penale de dezincriminare și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, având drept consecință încetarea executării pedepsei, a măsurilor educative ori de siguranță dispuse în baza hotărârii judecătorești, încetare ce operează de la lege la data intrării în vigoare a textului de dezincriminare.
Solicită aplicarea disp. art. 14 CEDO, respectiv art. 16 din Constituția României, fiind interzisă diferența de tratament între persoane aflate în aceeași situație, diferența fiind discriminatorie, fără a avea la baza o justificare rezonabilă și obiectivă.
Invocă următoarele texte de lege aplicabile:
Art. 4 Noul cod penal, respective legea nr. 286/2009: Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi - temei al prezenței contestații fiind vorba de o dezincriminare a faptei pentru care am fost condamnat.
Art. 359 Noul cod penal - Traficul de produse sau substanțe toxice.
(1). Producerea, deținerea, precum și orice operațiune privind circulația produselor ori substanțelor toxice, cultivarea în scop de prelucrare a plantelor care conțin astfel de substanțe ori experimentarea produselor sau substanțelor toxice, fără drept, se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.
Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifica după cum urmează:
I. Articolul 2 are următorul cuprins:
Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național.
Art. 2 (1). Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de râse, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
(2). Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
Sancționarea traficului și a altor operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național.
Art. 3 (1). Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de râse, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
(2). Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Art. 7 din Legea nr. 39/2003
(1). Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
(2). Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat.
(3). Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni grave, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni.
Art. 367 Noul cod penal - Constituirea unui grup infracțional organizat
(1). Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(2). Când infracțiunea care intră în scopul grupului infracțional organizat este sancționata de lege cu pedeapsa detențiunii pe viață sau cu închisoarea mai mare de 10 ani, pedeapsa este de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(3). Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost urmate de săvârșirea unei infracțiuni, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.
(4). Nu se pedepsesc persoanele care au comis faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2), dacă denunță autorităților grupul infracțional organizat, înainte ca acesta să fi fost descoperit și să se fi început săvârșirea vreuneia dintre infracțiunile care intră în scopul grupului.
(5). Dacă persoana care a săvârșit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesnește, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului și tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracțional organizat, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
(6) Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.
Articolul 81 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. Articolul 2 are următorul cuprins:
(1). Cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni privind circulația drogurilor de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) au ca obiect droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.
2. Articolul 3 are următorul cuprins:
Articolul 3 (1) Introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul ori exportul de droguri de risc, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Dacă faptele prevăzute la alin. (1) privesc droguri de mare risc, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.
3. Articolul 4 are următorul cuprins:
Art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal.
Art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului penal.
Pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi - temei al prezenței contestații în raport de prev. art. 598, alin. 1 lit. d) Noul cod de procedura penală.
Art. 5 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a codului penal.
(1). Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage și modificarea normei incomplete.
(2). În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate de la aceasta, inclusiv limite Ie de pedeapsă, în formă existentă la data abrogării, afară de cazul în care legea dispune altfel - temei al prezenței contestații în raport de prev. art. 598, alin. 1 lit. d) Noul cod de procedura penală.
Art. 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a codului penal.
Decăderile, interdicțiile și incapacitățile decurgând din condamnări pronunțate în baza legii vechi își produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării judecătorești, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea este prevăzută și de legea penală nouă și dacă decăderile, interdicțiile și incapacitățile sunt prevăzute de lege - temei al prezenței contestații în raport de prev. art. 595, alin. 1 Noul cod de procedura penală.
Art. 7 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a codului penal.
Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracțiuni prevăzute de Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispozițiile prezenței legi, trimiterea se consideră făcută la infracțiunea sau infracțiunile prevăzute de legea nouă, având aceleași elemente constitutive - temei al prezenței contestații în raport de prev. art. 595, alin. 1 Noul cod de procedura penală.
Art. 8 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a codului penal.
Dispozițiile art. 4 se aplică în mod corespunzător și pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezenței legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în titlul II.
Art. 595 Noul cod de procedura penală.
(1). Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede că infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanță ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.
(2). Aplicarea dispozițiilor alin. (1) se face din oficiu sau la cererea procurorului ori a persoanei condamnate de către instanța de executare, iar dacă persoana condamnată se află în executarea pedepsei sau a unei măsuri educative, de către instanța corespunzătoare în grad în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de detenție.
Art. 598 Noul cod de procedura penală.
(1). Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) dând se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei,
(2). În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a), b) și d), contestația se face, după caz, la instanța prevăzută la art. 597 alin. (1) sau (6), iar în cazul prevăzut la alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. În cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituția României, "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Potrivit art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezența convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate național a, avere, naștere sau orice altă situație".
Art. 21 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene stipulează că "(1) Se interzice discriminarea de orice fel, bazată pe motive precum sexul, rasă, culoarea, originea etnică sau socială, caracteristicile genetice, limba, religia sau convingerile, opiniile politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea, un handicap, vârsta sau orientarea sexuală.
(2) În domeniul de aplicare a tratatelor și fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale acestora, se interzice orice discriminare pe motiv de cetățenie."
Atât jurisprudența Curții Constituționale, cât și jurisprudența instanțelor europene (Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene) au oferit criterii clare de interpretare privind principiul egalității și nediscriminării.
Astfel, Curtea Constituțională respectă și aplică jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului așa cum rezultă din decizia nr. 25/2011: "Conform art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire (s.n.) bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională ori socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.
Legat de acest text, instanța europeană a arătat că art. 14 nu poate fi interpretat în sensul că ar interzice orice discriminare bazată pe criteriile pe care le conține sau pe altele cuprinse implicit în sintagma "orice altă situație" pentru că a distinge nu înseamnă a discrimina.
Diferența de tratament devine discriminare numai atunci când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (s.n.).
Ca atare, dacă art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale oferă o protecție împotriva oricărei discriminări în exercițiul drepturilor și libertăților pe care Convenția Ie garantează, orice diferență de tratament nu semnifica, automat, încălcarea să.
Instanța europeană a precizat, de asemenea, că statele contractante dispun de o anumită marjă de apreciere pentru a determina dacă și în ce măsură diferențele între situații analoage sau comparabile sunt de natură să justifice distincțiile de tratament juridic aplicate.
Întinderea acestei marje depinde de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, de domeniul și contextul în discuție".
În explicarea termenilor folosiți, Curtea Europeană a Drepturilor Omului arată că: "Lipsa justificării obiective și rezonabile semnifică faptul că diferența de tratament nu urmărește un "scop legitim" ori faptul că nu există "o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat".
Potrivit expunerii de motive care însoțește proiectul noului Cod penal "În contextul consacrării explicite în Constituție a principiului separației puterilor în stat, o altă problemă care s-a cerut soluționată a fost stabilirea relației între principiul autorității de lucru judecat și aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive. În mod cert, principiul constituțional enunțat impune reducerea la minimul necesar a atingerilor aduse autorității de lucru judecat, astfel că o restrângere a acestei autorități se justifică doar în măsura în care ea are la baza tot un principiu de natură constituțională, cum este cazul principiului legalității pedepsei. În consecință, s-a optat pentru menținerea reglementării aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile (art. 6) și renunțarea la aplicarea facultativă a acestei legi în cazul pedepselor definitive, aceasta din urmă neputând fi justificată prin raportare la principiul legalității".
De asemenea, în expunerea de motive care însoțește proiectul Legii de punere în aplicare a Codului penal și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții penale (Legea nr. 187/2012), se prevede că: "O altă precizare adusă în acest capitol este cea din art. 5 al Legii, care se înscrie pe linia deja aleasă de legiuitor la adoptarea Codului penal, anume excluderea ipotezelor de aplicare facultativă a legii penale mai favorabile, inclusiv în situații tranzitorii. Soluția se impune nu doar din motive de consecvență, ci pentru a evita riscul unor reduceri de pedeapsa nejustificate în contextul reașezării pedepselor în Codul penal".
Referitor la modificarea legislativă supusă dezbaterii publice (introducerea art. 4 ind. 1 în Legea nr. 187/2012), nu există nicio justificare pentru aceasta, dincolo de cea deja enunțată și de notorietate publică, referitoare la aplicarea unitară a prevederilor noului cod penal în contextul interpretării noțiunii de "lege penală mai favorabilă". Aplicarea unitară nu justifică însă diferența manifestă de tratament, ba chiar o contrazice. Sunt două situații relativ asemănătoare, în care se aplică criterii de stabilire a legii penale mai favorabile diferite (aplicarea legii mai favorabile pe instituții autonome până la judecarea definitivă a cauzei, respectiv aplicarea globală a legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei).
În aceste condiții, pentru a stabili dacă există un scop legitim al diferenței de tratament, se raportează la prevederile expunerilor de motive anterioare propunerii de modificare analizate. Acestea se referă la două ipoteze: respectarea principiului autorității de lucru judecat, respectiv evitarea riscului unor reduceri de pedeapsa nejustificate în contextul reașezării pedepselor în Codul penal.
Dincolo de argumentul contrar al lipsei de previzibilitate referitoare la prevederile mai aspre din nouă reglementare, ceea ce ar putea pune în discuție o eventuală încălcare a principiului legalității, concluzionează că este posibilă, potrivit celor arătate anterior, identificarea unui scop legitim urmărit prin diferența de tratament între aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzelor și aplicarea legii mai favorabile în cazul pedepselor definitive.
Limitarea aplicării legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, prin interzicerea aplicării facultative a acesteia, ar putea fi justificată prin prisma scopului legitim urmărit, dar o eventuală diferențiere care să treacă dincolo de aceste limite, restrângând în continuare sfera de aplicare a prevederilor art. 6 Cod penal pune probleme în ceea ce privește relația rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit a fi realizat.
Atât interzicerea aplicării facultative a legii penale mai favorabile la situațiile tranzitorii, cât și diferențierea între aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive și aplicarea acesteia în celelalte cazuri constituie limitări excesive ale aplicării principiului, care nu pot fi justificate obiectiv.
În ceea ce privește interzicerea aplicării facultative a legii penale mai favorabile în situațiile tranzitorii, este vorba despre o interzicere a ultraactivității legii, care, deși discutabilă din punct de vedere principial, nu este împotriva Constituției. De asemenea, este greu de identificat categorii de persoane care pot fi tratate diferențiat ca urmare a situațiilor tranzitorii. În consecință, deși o justificare obiectivă și rezonabilă ar lipsi din cauza disproporției între mijloacele folosite și scopul urmărit, atâta timp cât nu putem identifica în concret anumite categorii de persoane care să sufere astfel un tratament diferențiat în condiții comparabile, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității și nediscriminării.
Curtea Constituțională a stabilit că "indiferent de data comiterii unei fapte prevăzute de legea penală, durata procesului penal și finalizarea acestuia depind adesea de o . factori cum sunt gradul de operativitate a organelor judiciare, incidente legate de îndeplinirea procedurii de citare, exercitarea sau neexercitarea căilor de atac prevăzute de lege și alte împrejurări care pot să întârzie soluționarea cauzei. [ ... ] Curtea constată că stabilirea unui asemenea criteriu, aleatoriu și exterior conduitei persoanei condamnate, de care depinde acordarea clemenței, este în contradicție cu principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, conform căruia, în situații egale, tratamentul juridic aplicat nu poate fi diferit".
Nu vede rațiunea pentru care intervenția unei hotărâri definitive de condamnare, respectiv durata procesului penal nu ar putea constitui un impediment în cazul grațierii, dar ar putea constitui un astfel de impediment în cazul aplicării legii penale mai favorabile. Pe cale de consecință, consideră că decizia Curții Constituționale menționată se aplică mutatis mutandis la situația descrisă în acest studiu. Astfel, stabilirea ca unic criteriu de diferențiere pentru regimul aplicării legii penale mai favorabile a duratei procesului penal, respectiv a intervenției unei hotărâri definitive de condamnare, nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă a diferenței de tratament.
Solicită ca pe baza probelor ce vor fi administrate prin sentința ce se va pronunța admițând contestația la executare să se dispună anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii eliberat în baza sentinței penale nr. 565/17.07.2014, a Tribunalului Ilfov în dosarul_, constatând incidență în cauză a prev. art. 4 Cod penal, cu referire la aplicarea legii penale de dezincriminare în cazul executării pedepselor pronunțate în baza legii vechi fiind obligatorie aplicarea legii penale de dezincriminare și după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, având drept consecință încetarea executării pedepsei, a măsurilor educative ori de siguranță dispuse în baza hotărârii judecătorești, încetare ce operează de la lege la data intrării în vigoare a textului de dezincriminare.
Solicită aplicarea disp. art. 14 CEDO, respectiv art. 16 din Constituția României, fiind interzisă diferența de tratament între persoane aflate în aceeași situație, diferența fiind discriminatorie, fără a avea la baza o justificare rezonabilă și obiectivă.
În drept, au fost invocat dispozițiile art. 595 Cod procedura penală, art. 598 Cod procedura penală, art. 598, pct. 2, lit. d) Cod procedură penală, art. 4 din Noul Cod penal, art. 5 Noul Cod penal și art. 6 Noul Cod penal, art. 16 Constituția Românie și art. 14 CEDO.
Prin sentința penală nr. 94/16.01.2015 al Tribunalului București – Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2014, s-a admis excepția necompetenței teritoriale.
În baza art. 50 Cod procedură penală rap. la art. 598 alin. 2 Cod procedură penală cu referire la art. 598 lit. d) Cod procedură penală, s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 06.02.2015 sub nr._ /2014.
La dosarul cauzei s-au solicitat și atașat: cazierul judiciar al petentului condamnat (fila 15 dosar), copia MEPÎ nr. 720/25.08.2014 emis de Tribunalul Ilfov – Secția Penală (filele 19 – 21 dosar), copia MEPÎ nr. 572/2012/12.05.2014 emis de Tribunalul C. – Secția Penală (fila 22 dosar) și copia MEPÎ nr. 791/2010/13.11.2013 emis de Tribunalul C. – Secția Penală (filele 23 – 24 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Potrivit art. 4 din Noul Cod penal, legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative și a măsurilor de siguranță, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărârilor judecătorești privitoare la aceste fapte încetează prin . legii noi.
Pe de altă parte, conform art. 8 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind Codul penal, dispozițiile art. 4 se aplică în mod corespunzător și pedepselor aplicate prin hotărâri care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele normative prevăzute în titlul II.
Prin prezenta cerere se solicită aplicarea dispozițiilor art. 4 din Noul Cod penal la pedeapsa aplicată petentului-contestator prin sentința penală nr. 407/08.12.2010 a Tribunalului C., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3522/13.11.2012 a Î.C.C.J. – Secția Penală, fără a se arăta în mod concret temeiurile care stau la baza acestei solicitări.
Într-o atare situație, Tribunalul urmează a face o analiză concretă a hotărârii judecătorești la care se face referire, prin prisma dispozițiilor art. 4 din Noul Cod penal.
Astfel, Tribunalul reține că petentul-contestator a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea a 3 infracțiuni, respectiv infracțiunea de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, trafic de droguri de mare risc și introducerea sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul fără drept de droguri de mare risc, toate aceste infracțiuni regăsindu-se în prezent în Noul Cod penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014.
În acest sens, se constată că art. 7 din legea nr. 39/2003 își găsește corespondentul în dispozițiile art. 367 alin. 1, 2 și 3 din Noul Cod penal (pedeapsa aplicată de instanțele care au judecat fondul este de 6 ani închisoare, iar pedeapsa maximă prevăzută de noua lege penală este de 10 ani închisoare).
De asemenea, art. 2 alin. 2 din legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. 2 din același act normativ își găsesc corespondența în același texte legale, respectiv art. 2 alin. 2 din legea 143/2000, respectiv art. 3 alin. 2 din legea nr. 143/2000 (pedepsele aplicate de instanțele care au judecat fondul sunt de 12 ani închisoare, pedeapsa maximă prevăzută de actul normativ în vigoare este de 12 ani închisoare, respectiv 15 ani închisoare).
Plecând de la considerentele ce preced, se constată că în cauză nu se impune nici măcar aplicarea art. 6 din Noul Cod penal, iar cu atât mai puțin aplicarea dispozițiilor art. 4 din același act normativ. De altfel, în ceea ce privește aplicarea art. 6 din Noul Cod penal, Tribunalul Ilfov s-a pronunțat prin sentința penală nr. 243/26.03.2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 245/09.05.2014 a Curții de Apel București – Secția a II a Penală.
În consecință, contestația la executare formulată în cauză cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 565/17.07.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Penală în dosarul nr._ prin care s-au contopit pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 407/08.12.2010 și 265/06.06.2012, ambele pronunțate de Tribunalul C. nu poate fi primită, urmând a fi respinsă ca atare.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul C. A. V. (fiul lui M. și Olguța, născut la 24 Martie 1981, în prezent încarcerat la Penitenciarul București – Jilava).
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. P. M. C. I.
Red. și tehnored. jud. R.P. /30.06.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 138/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 53/2015.... → |
|---|
