Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 11/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 11/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 33016/4/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 11/C

Ședința publică din data de 08.01.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – R. P.

GREFIER – M. C. I.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la liberarea condiționată formulată de contestatorul-petent P. C. împotriva sentinței penale nr. 4052 din data de 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul-petent P. C., personal, aflat în detenție la Penitenciarul București - Jilava și asistat atât de apărător desemnat din oficiu – avocat D. M., care depune delegația pentru asistență judiciară obligatorie . nr._/2015 la fila 16 dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 91 Cod procedură penală, cât și asistat de apărătorul ales – avocat M. M. M., cu împuternicirea avocațială . nr._/2015 depusă la fila 17 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul constată încetată delegația pentru asistența judiciară obligatorie a apărătorului desemnat din oficiu - avocat D. M., pentru contestatorul P. C., față de prezența apărătorului ales al acestuia și, în baza art. 6 din Protocolul încheiat între M. Justiției și U.N.B.R., dispune avansarea onorariului parțial în cuantum de 50 lei din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.

Totodată, încuviințează solicitarea apărătorului ales de a lua legătura cu condamnatul P. C..

Apărătorul ales al contestatorului-condamnat P. C., având cuvântul, după consultarea cu condamnatul, arată că acesta solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, sens în care depune în ședință publică acte medicale (filele 18 - 21 dosar).

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, arată că nu se opune administrării probei cu înscrisuri.

Tribunalul, deliberând, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de condamnat, apreciind-o utilă și concludentă soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul ales al contestatorului-petent P. C., având cuvântul, în temeiul art. 587 alin. 3 rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată. Solicită desființarea sentinței penale nr. 4052/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București și, rejudecând cauza, solicită admiterea propunerii de liberare condiționată formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul penitenciarului în ceea ce-l privește pe petent.

Susține că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că petentul a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de legea penală, dar această împrejurare nu-i conferă condamnatului un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării acesteia fiind stabilită de instanța de judecată. Arată că analizând concluziile Comisiei de liberare condiționată care a concluzionat în sensul propunerii de liberare condiționată a condamnatului se constată că acesta a avut un comportament corespunzător, fiind recompensat o dată pe perioada detenției și niciodată sancționat, aspecte care reprezintă date rezonabile în sensul că acesta a avut o atitudine care să confirme conștientizarea gravității faptei săvârșite. Menționează că petentul a participat la programe și la activități educative, este la primul conflict cu legea penală și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Pe de altă parte, susține că a depus la dosarul cauzei, la fondul cauzei, o . înscrisuri care-i atestă gravele probleme de sănătate pe care condamnatul le are. De asemenea, solicită să se analizeze și intenția angajatorului la care acesta și-a desfășurat activitatea în sensul de a-l reangaja în funcția deținută anterior condamnării.

Prin urmare, apreciază propunerea Comisiei de liberări condiționate ca fiind fondată, având în vedere că liberarea condiționată a condamnatului este oportună la acest moment procesual așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Arată că are în vedere și dispozițiile prevăzute în Noul Cod penal, dar și dispozițiile prevăzute art. 59 VCP. Totodată, precizează că petentul a achitat contravaloare cheltuielilor judiciare către spitalul care s-a constituit parte civilă în dosarul pentru care s-a dispus condamnarea acestuia.

Pentru toate aceste considerente, apreciază că petentul poate beneficia de această facultate conferită de legea penală, sens în care solicită admiterea contestației și să se dispună liberarea condiționată de sub puterea mandatului executării pedepsei.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind sentința pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca fiind legală și temeinică.

Contestatorul-petent P. C., având ultimul cuvânt, precizează că regretă fapta săvârșită. Arată că are 61 ani, iar în câmpul muncii are 40 de ani vechime fără să aibă vreo absență nemotivată. Mai arată că are o căsnicie de 39 de ani, o soție care se află în sală, o fată căsătorită, susține că în timpul detenției nu a creat probleme, chiar a fost recompensat și a acumulat 40 puncte credit pentru că a participat la activități socio-educative și culturale. De asemenea, arată că a formulat o cerere pentru a presta o muncă ușoară în cadrul penitenciarului, respectiv pentru funcția de electrician la care se pricepe foarte bine, dar i s-a răspuns că nu sunt locuri. Precizează că are acordul scris al fostului angajator care-l va reîncadra în funcția deținută anterior după liberare.

Totodată, arată că are grave probleme de sănătate, respectiv are diabet insulino-dependent. Învederează că hepatita cronică de care suferă s-a transformat în ciroză hepatică și este foarte greu de ținut sub control tratamentul în penitenciar. Solicită să fie liberat condiționat pentru a se trata în libertate.

Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 4052/18.11.2014 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 4 București a respins ca nefondată propunerea de liberare condiționată privind pe petentul-condamnat P. C., fiul lui I. și F., născut la data de 21.10.1953, deținut în Penitenciarul București - Jilava.

A fost fixat termen de reiterare a propunerii sau cererii la data de 15.02.2015.

În baza art. 275 alin. 3 din Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Măsura dispusă s-a comunicat Administrației locului de deținere.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București sub nr._ la data de 05.11.2014, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Jilava București a propus liberarea condiționată a petentului-condamnat P. C..

Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța de fond a reținut că din procesul-verbal nr. 43/30.10.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată reiese că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 110/2014 a Tribunalul București – Secția I Penală (MEPI nr. 179/2014).

Executarea pedepsei a început la data de 14.09.2013 și va expira la termen la data de 13.01.2017, transformată în zile pedeapsa este egală cu 1.218 zile, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 1/3 din pedeapsă, respectiv 406 zile.

Deținutul a câștigat și executat în total 412 zile, fiind la prima analiză a comisiei.

Comisia a apreciat că deținutul poate fi liberat condiționat, întrucât timpul a fost suficient pentru atingerea scopului pedepsei.

Instanța a făcut aplicarea art. 5 NCP cu privire la legea penală mai favorabilă și a analizat condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare, iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive, atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate, cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a reținut că, potrivit art. 59 din vechiul Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, a fost disciplinat, stăruitor în muncă și a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului-condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul-condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind la latitudinea instanței de judecată.

Așa cum a rezultat din caracterizarea aflată la dosarul cauzei, de la depunerea în penitenciar și până în prezent petentul a avut un comportament corespunzător, fiind recompensat o dată pe perioada de detenției, fără a fi sancționat disciplinar, aspecte care nu reprezintă însă, în opinia instanței date rezonabile cum că acesta a avut o atitudine care să confirme conștientizarea scopului pedepsei aplicate.

Deși petentul a participat la programe de activități educative și asistență psihosocială organizate la locul de deținere (această participare nu a fost una deosebită, ci mai degrabă una minimală – raportat la perioada de detenție executată) acest aspect nu constituie o prezumție absolută a existenței unor dovezi temeinice de îndreptare.

Din aceste motive, instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prevăzută de lege, deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate, impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.

În consecință, având în vedere comportamentul avut până la acest moment instanța a constatat astfel că timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 din Vechiul Cod penal, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte fapte infracționale și să fie redat societății.

Chiar dacă petentul-condamnat a executat deja parte din pedeapsă acest fapt nu are relevanță în cauză, în condițiile în care acesta nu a avut un comportament corespunzător nici măcar la locul de deținere, iar el ar trebui să fie redat societății cu convingerea că se va reintegra și nu va mai reveni în mediul penitenciar.

Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la liberare condiționată, instituție juridică ce de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul-condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens. Or, așa cum s-a arătat comportamentul petentului în penitenciar nu a fost în acest sens. Instanța a considerat că petentul trebuie să dovedească cu mai mult certitudine sau claritate faptul că scopul pedepsei este realizat față de el, printr-un comportament care să iasă în evidență.

Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, cererea în temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală a fost respinsă ca nefondată.

Instanța a fixat termen de reiterare a cererii la data de 15.02.2015, termen pe care instanța l-a considerat corespunzător comportamentului dezinteresat manifestat de petent.

În baza art. 275 alin. 3 din Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul P. C., cale de atac înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 10.12.2014.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de petentul P. C., pentru următoarele considerente:

Astfel cum în mod legal și temeinic a reținut instanța de fond, simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate duce în niciun caz automat la acordarea liberării condiționate, instituție juridică ce, de altfel, ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul-condamnat, odată pus în libertate, nu își va perpetua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens.

Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul București - Jilava, rezultă că petentul-condamnat, de la depunerea în penitenciar și până la prima analiză a comisiei, nu a fost sancționat disciplinar și nici recompensat pe durata executării pedepsei privative de libertate. De asemenea, din aceeași caracterizare reiese faptul că petentul nu a câștigat nicio zi ca urmare a muncii prestate. Prin urmare, eforturile depuse de petent au fost minime și nicidecum nu pot duce la concluzia existenței unor dovezi temeinice de îndreptare.

Pe de altă parte, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care execută în prezent pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare (tentativă la omor), cuantumul ridicat al pedepsei pe care acesta o are de executat și restul rămas de executat, Tribunalul apreciază că petentul-condamnat nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, impunându-se executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al acesteia, atât pentru a atrage atenția petentului asupra ordinii de drept și normelor de conviețuire socială, cât și asupra obligativității respectării acestor valori, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată.

Prin urmare, Tribunalul apreciază că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, motiv pentru care va respinge contestația ca nefondată, făcând și aplicarea disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală raportat la art. 587 alin. 3 Cod de procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul-petent P. C. (fiul lui I. și F., născut la 21 Octombrie 1953, în prezent încarcerat la Penitenciarul București – Jilava).

În baza art. 275 alin. (2) Cod de procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 150 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).

În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu al contestatorului, în cuantum de 50 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi 08.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. P. M. C. I.

Red. și tehnored. jud. R.P. / 27.02.2015

Jud. Sectorului 4/jud. F.M.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 11/2015. Tribunalul ILFOV