Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Sentința nr. 4/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 3113/93/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 4/F
Ședința publică din data de 08.01.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – R. P.
GREFIER – M. C. I.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de către procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul F. M..
Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat pentru contestatorul F. M. apărătorul desemnat din oficiu – avocat Căliniță C., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie . nr._/2014 depusă la fila 12 dosar, în conformitate cu dispozițiile art. 91 Cod procedură penală, lipsind contestatorul F. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că petentul a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 364 alin. 4 Cod procedură penală (fila 24 dosar), după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului F. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, întrucât inculpatul a formulat anterior o cerere identică care i-a fost respinsă.
Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală la data de 27.08.2014 sub nr._/3/2014, contestatorul F. M. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza a II a și lit. b) Cod penal aplicată prin sentința penală nr. 957/17.11.2009 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2484/23.06.2010 a Î.C.C.J.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Prin sentința penală nr. 2267/12.09.2014 pronunțată în dosarul nr._/3/2014, Tribunalului București – Secția I Penală a admis excepția necompetenței teritoriale, iar în baza art. 50 Cod procedură penală a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerul Justiției.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția Penală la data de 15.10.2014 sub nr._ .
A fost solicitată și atașată la dosarul cauzei copia fișei de evaluare a condamnatului (filele 18 - 19 dosar).
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține că prin sentința penală nr. 327/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Penală, în temeiul art. 595 rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013 cu referire la art. 6 alin. 1 Cod penal și art. 4 din Legea nr. 187/2012, s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul F. M. privind sentința penală nr. 957/17.11.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, MEPI nr. 1458/25.06.2010.
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Tribunalul constată că prezenta cerere are același obiect, privește același condamnat și este întemeiată pe aceleași motive de fapt și de drept, împrejurare ce atrage inadmisibilitatea acesteia. Aceasta, întrucât inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile exercită drepturi procesuale epuizate deja prin alte căi procesuale similare.
D. urmare, Tribunalul va respinge ca inadmisibilă cererea privind aplicarea legii penale mai favorabile formulată de contestatorul F. M..
Văzând și disp. art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 599 alin. 5 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul F. M. (fiul lui R. și I., născut la 06 Martie 1975, în prezent încarcerat la Penitenciarul București – Jilava).
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 200 lei (care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_).
În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu în cuantum de 100 de lei, se avansează și va fi plătit din fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Ilfov conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. P. M. C. I.
Red. și tehnored. jud. R.P./ 23.02.2015
| ← Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 47/2015.... | Liberare condiţionată (art.587 NCPP). Decizia nr. 11/2015.... → |
|---|








