Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 41/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 41/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 29-01-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 41/C
Ședința publică din data de 29.01.2015
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: R. A.
GREFIER: F. C. M.
M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul M. A. A. împotriva sentinței penale nr. 3953/12.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul –condamnat M. A. A. personal și asistat de apărător desemnat din oficiu- avocat B. B. I., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 atașată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – liberare condiționată (art. 587 CPP), stadiul procesual – contestație, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul acordă cuvântul in dezbaterea contestației.
Apărătorul desemnat din oficiu al petentului - condamnat M. A. A., având cuvântul, în temeiul disp. art.425 ind.1 C.p.p, solicită admiterea contestației formulată de petentul-condamnat, desființarea sentinței penale nr. 3953/12.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ și, rejudecând, instanța să admită cererea de liberare condiționată, considerând că acesta îndeplinește condițiile prevăzute de art. 100 C.p., privind liberarea condiționată, respectiv modalitatea de executare a pedepsei a fost in regim semi-deschis, petentul a avut o conduită bună, a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege și a participat la activități de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere. De asemenea, solicită instanței să aibă în vedere că executarea pedepsei expira la data de 11.03.2015.
Pentru aceste considerente, apreciază apărarea că petentul se poate reintegra în societate, dând dovezi temeinice de îndreptare astfel cum rezultă și din concluziile procesului verbal întocmit de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de petent ca nefondată, apreciind sentința penală nr. 3953/12.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ raportat la probatoriul administrat in cauză.
Contestatorul-condamnat M. A. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și instanța să dispună liberarea sa condiționată. Totodată, solicită instanței să aibă în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale și are un băiat de 9 luni în întreținere.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penala nr. 3953/12.11.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
S-a respinge ca nefondată propunerea de liberare condiționată.
S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 22.01.2015.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat M. N. A. A. în cuantum de 100 lei, a fost virat din fondul MJ către Baroul București.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 13.10.2014 s-a propus liberarea condiționată a petentului condamnat M. A. A..
Analizând înscrisurile aflate la dosarul cauzei instanța a reținut din procesul verbal nr. 40/09.10.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată, care însoțește cererea de liberare condiționată formulată de condamnat, că deținutul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
Executarea pedepsei a început la data de 12.03.2013 și va expira la data de 11.03.2015, transformate în zile pedepsele sunt egale cu 730 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie sa execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 486 zile. Deținutul a executat de la data de 12.03.2013 până la data de 09.10.2014, în total 577 de zile, fiind la a doua analiză a comisiei.
Comisia a apreciat că deținutul poate fi liberat condiționat.
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța retine că, potrivit art. 59 Cod penal, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Așa cum rezultă din caracterizarea aflată la dosarul cauzei petentul a avut un comportament relativ necorespunzător, nefiind recompensat de dar sancționat disciplinar 1 dată.
Instanța, analizând cele menționate mai sus, a constatat, în dezacord cu comisia de propuneri din cadrul PNT Jilava, că timpul petrecut în penitenciar de către petent nu a fost suficient pentru a-l libera condiționat pe acesta, nefiind îndeplinite față de acesta funcțiile pedepsei prev. de art. 52 V. C. pen.
Instanța a reținut că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului chiar dacă acesta a îndeplinit fracția prev. de lege deoarece față de acesta funcțiile pedepsei nu au fost realizate impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.
Simpla trecere a timpului în penitenciar si mai ales cu sancțiuni disciplinare nu poate duce în niciun caz automat la liberare condiționată, instituție juridică ce de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional, garanție ce ar trebui să reiasă din faptul că în penitenciar acesta a avut un comportament care să genereze măcar o prezumție în acest sens.
Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, propunerea a fost respinsă ca neîntemeiată, nefiind îndeplinite condițiile cumulative menționate mai sus.
Instanța a fixat termen de reiterare a cererii la data de 22.01.2015, termen pe care l-a apreciat ca suficient pentru a se verifica din nou dacă comportamentul petentului a fost continuat sau s-a schimbat ținând cont și de comportamentul avut pe perioada detenției, de gravitatea faptei comise si de cuantumul pedepsei pe care acesta o are de executat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat, în cuantum de 100 lei, a fost virat din fondul MJ către Baroul București.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul-condamnat M. A. A., contestație înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 19.01.2015
Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.
Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va admite contestația formulată de petentul M. A. A., pentru următoarele considerente:
Astfel, conform art. 100 al. 1 N.C.p. condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii sunt, printre altele:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Conform art. art. 59 C.p.1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Analizând comparativ instituția liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, conform disp. art. 59 C.p. 1969 și art. 100 NC.p., tribunalul constată că, sub aspectul condițiilor ce trebuie îndeplinite de condamnat pentru a beneficia de aceste dispoziții, dispozițiile legale din vechea lege sunt mai favorabile acestuia.
Astfel, legea nouă introduce condiții noi pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească în cazul în care dorește să beneficieze de beneficiile liberării condiționate cum ar fi: cel condamnat să se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și cel condamnat să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Prin al. 4 al art. 100 NC.p. s-a reformulat într-o manieră mai largă condiția cu privire la evaluarea din punct de vedere personal a condamnatului după executarea fracției obligatorii prev. de lege.
Analizând sesizarea și înscrisurile depuse instanța constată că numitul M. A. A. a fost condamnat prin sentința penală nr.538/2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 791/2013) la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de OUG 195/2002 și a început executarea pedepsei la data de 12.03.2013 și urmează să expire la data de 11.03.2015; transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 zile.
În cauză se constată că deținutul a executat de la 12.03.2013 până la 09.10.2014, 577 zile de închisoare, la care se adaugă 0 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, în total 577 zile câștigate și executate, astfel că este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii.
De asemenea, raportat la circumstanțele personale ale condamnatului, instanța are în vedere faptul că petentul pe durata detenției a avut un comportament oscilant, dar a participat la activitățile de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, și deși a fost sancționat disciplinar de o dată și nu a fost recompensat de la data ultimei analize și până în prezent nu a fost sancționat disciplinar.
În ceea ce privește gravitatea faptei pentru care a fost condamnat petentul, aceasta s-a reflectat în cuantumul pedepsei aplicate și automat în fracția pe care a avut-o de executat petentul, în acest moment prevalând modalitatea în care acesta a înțeles să se raporteze la condițiile de detenție.
A ține cont doar de comportamentul petentului pe tot parcursul detenției adunând sancțiunile aplicate, fără a analiza și modul în care această conduită s-a schimbat pe parcursul timpului, în sensul schimbării în mod pozitiv, înseamnă ca petentului să-i fie refuzat până la sfârșitul executării pedepsei beneficiul liberării condiționate, ceea ce nu reprezintă voința legiuitorului.
În consecință, având în vedere lipsa antecedențelor penale ale petentului și concluziile procesului verbal întocmit de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, instanța apreciază că perioada executată până la acest moment este suficientă pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei, petentul a înțeles să se conformeze regulilor și rigorilor detenției dând dovezi de îndreptare.
Pentru aceste motive, instanța urmează să desființeze sentința atacată și, rejudecând cauza, în temeiul art. art.587 C.p.p. să admită propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul M. A. A., să dispună liberarea condiționată și punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului M. A. A. de sub puterea MEPÎ nr. 791/2013 emis în baza sentinței penale nr. 538/2013 de Judecătoria Sectorului 4 București).
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.4251 al. 7 pct.2 lit. a C.p.p. raportat la art.587 alin.3 C.p.p., admite contestația declarată de M. A. A. (fiul lui N. și M., născut la data de 23.03.1980 în București, sectorul 1, CNP_, aflat în executarea MEPÎ nr. 791/2013 emis în baza sentinței penale nr. 538/2013 de Judecătoria Sectorului 4 București), împotriva sentinței penale nr. 3953 din data de 12.11.2014 pronunțate de Judecătoria Sectorului 4 București, Secția Penală, în dosarul nr._ .
Desființează sentința atacată și, rejudecând cauza:
În temeiul art. 587 C.p.p. admite propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul M. A. A..
Dispune liberarea condiționată și punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului M. A. A. de sub puterea MEPÎ nr. 791/2013 emis în baza sentinței penale nr. 538/2013 de Judecătoria Sectorului 4 București).
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. B. B. I., în cuantum de 100 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.01.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. A. F. C. M.
Red. și tehnored. jud.A.R. /2 ex./16.02.2015
Jud. Sectorului 4 / jud. C.D.M.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 40/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 51/2015.... → |
|---|








