Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 230/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 230/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-04-2015
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV-SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 230/C
Ședința publică din data de 20.04.2015
TRIBUNALUL constituit din:
PREȘEDINTE: R. A.
GREFIER: C. I. R.
M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul - inculpat M. R. împotriva încheierii de ședință din data de 01.04.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ 4.
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul M. R. personal, cercetat sub control judiciar si asistat de apărătorul desemnat din oficiu - avocat B. G., conform delegației pentru asistență juridică obligatorie . nr._/2015, depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul și stadiul procesual al cauzei – contestație privind verificarea măsurii preventive (art. 206 NCPP), după care:
Tribunalul aduce la cunoștința inculpatului faptul că a formulat contestație împotriva încheierii din data de 01.04.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ 4 prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar, precum și faptul că asistența juridică este asigurată de un apărător desemnat din oficiu.
La interpelarea Tribunalului, dacă participanți la proces mai au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului-inculpat solicită încuviințarea depunerii unor înscrisuri, respectiv înscrisuri care demonstrează că inculpatul nu a mai plătit pensia alimentară copilului său minor și un înscris care atestă că inculpatul va fi angajat ca șofer.
Reprezentantul Ministerului P. având cuvântul arată că nu se opune.
Tribunalul încuviințează înscrisurile depuse de apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului-inculpat M. R..
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul, față de dispozițiile art. 206 Cod Procedură Penală, acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Av. B. G., având cuvântul în apărarea inculpatului M. R., solicită admiterea contestației, desființarea încheierii penale din data de 01.04.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul_ 4, și rejudecând să se dispună revocarea măsurii controlului judiciar, apreciind că au încetat temeiurile care au fost avute în vedere la luare acestei măsuri în sarcina contestatorului-inculpat. De asemenea mai arată că de la momentul cercetării inculpatului sub măsura preventivă a controlului judiciar, respectiv din noiembrie 2014, acesta a respectat obligațiile impuse în sarcina sa. Totodată mai învederează că inculpatul are un copil minor căruia de aproximativ un an de zile nu i-a mai plătit pensia alimentară, precum și că înscrisurile încuviințate de instanță și depuse la dosarul cauzei demonstrează că inculpatul urmează a fi angajat ca șofer, profesie ce presupune deplasarea inculpatului în afara limitei teritoriale încuviințate în prezent de instanță inculpatului prin măsura preventivă a controlului judiciar.
Concluzionând solicită în principal, revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, iar în subsidiar solicită extinderea limitei teritoriale impuse în sarcina contestatorului-inculpat, respectiv încuviințarea inculpatului de a părăsi raza teritorială a municipiului București și a județului Ilfov, cu menținerea interdicției de a părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului P. având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind că încheierea penală din data de 01.04.2015 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul_ 4 este legală și temeinică, raportat la gravitatea faptei săvârșite, precum și la modul de săvârșire al acesteia.
Contestatorul - inculpat M. R., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu solicitările formulate de apărătorul său în cauză. De asemenea, mai arată că solicită extinderea limitei teritoriale impuse în sarcina sa prin măsura controlului judiciar pentru a putea merge la locul de muncă, arătând totodată că mergând la muncă va putea plăti și pensia alimentară a copilului său minor. Învederează faptul că fosta sa soție, în prezent, locuiește cu chirie în municipiul București, fiind cursantă la Institutul Național al Magistraturii, iar copilul său minor locuiește în V..
Tribunalul declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare asupra contestației formulate.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației de față, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 01.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ 4, Judecătoria Cornetu a dispus următoarele:
În baza art. 362 alin. 2 C.pr.pen. rap. la art. 208 alin. 5 C.pr.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpaților M. R. și M. I. B..
În baza art. 208 alin.5-ultima frază rap. la art. 207 alin.4 C.pr.pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatul M. R. (fiul lui C. și C., născut la data de 07.07.1983 în București, cu domiciliul în mun. București, ., ., ., sector 1, fără forme legale în orașul P., ., jud. Ilfov, cetățean român, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii postuniversitare, economist, fară loc de muncă, fără antecedente penale, CNP_) prinîncheierea pronunțată la 28.11.2014, în dosarul nr._ 4/a12, de Tribunalul Ilfov, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile, și, în consecință, s-a respins cererea de revocare formulată de inculpat, prin apărător din oficiu.
S-au menținut obligațiile instituite în sarcina inculpatului M. R. prin încheierea menționată, astfel cum acestea au fost succesiv modificate, în parte, prin încheierea penală din 06.02.2015 a Judecătoriei Cornetu, precum și prin încheierea penală din 26.02.2015 a Tribunalului Ilfov, pronunțată în dosarul_ 4/a15.
În baza art.208 alin.5-ultima frază rap. la art. 207 alin.4 C.pr.pen., s-a menținut măsura preventivă a controlului judiciar luată față de inculpatului M. I. B. (fiul lui G. și A., născut la data de 20.04.1985 în ., domiciliat în București, .. 7, ., ., sector 5, CNP_, fără antecedente penale) prinîncheierea pronunțată la 23.12.2014, în dosarul nr._ 4/a14, de Tribunalul Ilfov, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile, și, în consecință, s-a respins cererea de revocare formulată de inculpat, prin apărător ales.
S-au menținut obligațiile instituite în sarcina inculpatului M. I. B. prin încheierea menționată, astfel cum acestea au fost modificate, în parte, prin încheierea penală din 06.02.2015 a Judecătoriei Cornetu.
În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpaților M. R. și M. I. B. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
În baza art. 82 alin.4 din Legea nr. 253/2013, o copie a prezentei încheieri se va s-a comunicat inculpaților M. R. și M. I. B., unității de poliție în a cărei circumscripție teritorială locuiesc aceștia, Serviciului P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și Poliției de Frontieră Române.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această încheiere instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1464/P/2014 din data de 04.04.2014, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu și înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._ 4, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații M. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin. 1 Cod Penal, viol, prev. de art.218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal și complicitate la viol, prev.de art.48 Cod Penal rap. la art.218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, și M. I. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin. 1 Cod Penal, și a două infracțiuni de viol, prev. de art.218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 08/09.03.2014, în timp ce se aflau la locuința inculpatului M. R. din orașul P., după ce au fost lipsite de libertate, fiind încuiată camera în care se aflau, G. M. C., prin acte de constrângere, a întreținut raport sexual, act sexual oral și anal cu M. R. cât și cu șoferul acestuia, inculpatul M. I. B., iar C. C. R., prin acte de constrângere, a întreținut raport sexual, act sexual oral și anal cu inculpatul M. I. B., cu complicitatea inculpatului M. R..
Situația de fapt expusă în rechizitoriu s-a reținut în baza următoarelor mijloace de probă menționate în actul de sesizare: proces verbal de conducere în teren și planșa fotografică; declarațiile persoanelor vătămate G. M. C. și C. C. R.; declarații inculpat M. R.; declarații inculpat M. I. B.; declarațiile martorilor M. A. și Bancof C. S., procese verbale pentru recunoaștere din planșa foto, concluzii preliminare medico-legale; procese verbale de percheziție domiciliară și planșe foto; procese verbale de transcriere a convorbirilor telefonice.
În cursul urmăririi penale: prin ordonanța din 09.03.2014 emisă de Poliția orașului P., (fila 17 d.u.p.), s-a dispus, în temeiul art.305 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală, începerea urmăririi penală cu privire la infracțiunile de viol și complicitate la viol, prev.de art. 218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal și art.48 Cod Penal rap. la art.218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal; prin ordonanța din 09.03.2014 emisă de Poliția orașului P., (fila 16 d.u.p.), s-a dispus, în temeiul art.305 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală, începerea urmăririi penală cu privire la infracțiunea de viol prev.de art. 218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal.
Prin ordonanța din 10.03.2014 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu (fila 14 d.u.p.), în temeiul art.43 din Codul de procedură penală, s-a dispus reunirea dosarului penal nr.1465/P/2014 la dosarul penal nr.1464/P/2014.
Prin ordonanța din 10.03.2014 emisă de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu (fila 11 d.u.p.), în temeiul art.305 alin.3 din Codul de procedură penală, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de M. R., CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol, prev. de art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. f) Codul penal, și complicitate la viol, prev. de art. 48 Codul penal rap. la art. 218 alin. 1 alin. 3 lit. f) Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Codul penal, și față de M. I. B., CNP_, pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. f Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Codul penal.
Prin ordonanța din data de 13.03.2014 (fila 182-183 d.u.p.), organele de poliție din cadrul Poliției orașului P. au luat față de M. R. măsura reținerii pentru o perioada de 24 de ore, începând cu data de 13.03.2014 ora 12.20.
Prin ordonanța din data de 13.03.2014 (fila 10 d.u.p.), s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de M. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de viol prev. de art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. f) Codul penal și complicitate la viol, prev. de art. 48 Codul penal rap. la art. 218 alin. 1 alin. 3 lit. f) Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Codul penal, și față de M. I. B. pentru săvârșirea a două infracțiuni de viol, prevăzute de art. 218 alin. 1, alin. 3 lit. f Codul penal, cu aplic. art. 38 alin. 1 Codul penal.
Prin ordonanța din data de 14.03.2014 (fila 184-185 d.u.p.), organele de poliție din cadrul Poliției orașului P. au luat față de M. I. B. măsura reținerii pentru o perioada de 24 de ore, începând cu data de 14.03.2014 ora 10.10.
Ulterior, prin ordonanța din 24.03.2014 (fila 7 d.u.p.), în temeiul art.311 din Codul de procedură penală, procurorul a extins urmărirea penală față de inculpatul M. R., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin. 1 Cod Penal, și a dispus, în consecință, schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului în infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin. 1 Cod Penal, viol, prev. de art.218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal, și complicitate la viol, prev.de art.48 Cod Penal rap. la art.218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal. De asemenea, prin aceeași ordonanță, procurorul a extins urmărirea penală față de inculpatul M. I. B., pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin. 1 Cod Penal, și a dispus, în consecință, schimbarea încadrării juridice a faptelor imputate inculpatului în infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin. 1 Cod Penal, și a două infracțiuni de viol, prev. de art.218 alin.1, alin.3 lit.f) Cod penal, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal.
Deopotrivă, prin ordonanța din 24.03.2014 (fila 6 d.u.p.), în temeiul art.311 alin.5 din Codul de procedură penală, procurorul a dispus extinderea acțiunii penale față de cei doi inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art.205 alin. 1 Cod Penal.
Prin încheierea din 13.03.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ , s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. R., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 13.03.2014, până la data de 11.04.2014, inclusiv, și s-a respins cererea de luare a măsurii controlului judiciar, formulată de inculpat prin apărător ales, ca neintemeiată.
De asemenea, prin încheierea din 14.03.2014 pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ , s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. I. B., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 14.03.2014, până la data de 12.04.2014, inclusiv, și s-a respins cererea de luare a măsurii controlului judiciar, formulată de inculpat prin apărător ales, ca neintemeiată.
În motivare, judecătorul a constatat că sunt suficiente probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații M. R. și M. I. B. au comis infracțiunile pentru care s-au formulat propunerile de arestare preventivă, respectiv declarațiile persoanelor vătămate G. M. și C. C. C. R. ce se coroborează cu concluziile provizorii ale examinărilor medico-legale (din care rezultă că partea vătămată G. M. C.: prezintă leziuni traumatice cot stâng și genunchi drept, leziuni la nivelul mucoasei anale, care ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur și prin distensie forțată a sfincterului anal, care pot data din data de 08/09.03.2014 și necesită trei zile de îngrijire medicală. Prezintă himen elastic care permite întreținerea de relații sexuale vaginale fără a se rupe ; partea vătămată C. C. R.: prezintă leziuni traumatice (echimoze față anterioară, gambă stânga), leziune la nivelul mucoasei anale, care ar fi putut fi produse prin lovire cu corp dur și prin distensie forțată a sfincterului anal, care pot data din data de 08/09.03.2014 și necesită trei zile de îngrijire medicală. Prezintă o deflorare veche a cărei dată de producere nu se poate preciza), cu mențiunile procesului-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice aferente, cu cele ale proceselor-verbale din data de 09.03.2014, cu mențiunile proceselor-verbale de identificare a persoanei după fotografie și planșele fotografice aferente, cu procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului din orașul P. dar și cu declarațiile martorilor M. A. și Bancof C. S..
La data de 28.11.2014, Tribunalul Ilfov, prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ 4/a12 a admis contestația formulată de contestatorul-inculpat M. R., împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Cornetu în data de 26.11.2014, în dosarul nr._ 4, iar, în baza art. 362 alin. 2 rap. la art. 208 și art. 242 alin. 2 cu ref. la art. 202 alin. 4 lit. b) C. pr. pen., a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul M. R., prin încheierea din 13.03.2014 a Judecătoriei Cornetu, pronunțată în dosar nr._, M.A.P. nr. 1/U.P. din 13.03.2014, cu măsura preventivă a controlului judiciar.
De asemenea, la data de 23.12.2014, Tribunalul Ilfov, prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ 4/a14 a admis contestația formulată de contestatorul-inculpat M. I. B., împotriva încheierii pronunțată de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Judecătoria Cornetu în data de 11.12.2014, în dosarul nr._ 4, iar în baza art. 362 alin. 1 rap. la art. 208 și art. 242 alin. 2 cu ref. la art. 202 alin. 4 lit. b) și art. 215 ind.1 alin. 7 C.pr.pen., a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul M. I. B., prin încheierea din 14.03.2014 a Judecătoriei Cornetu, pronunțată în dosar nr._, M.A.P. nr. 2/U.P. din 14.03.2014, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
Prin încheierea penală din 06.02.2015 a Judecătoriei Cornetu s-au dispus următoarele:
„Respinge, ca inadmisibilă, cererea martorei,audiată în prezenta cauză sub pseudonim, de înlocuire a măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura arestului preventiv cu referire la inculpatul M. I. B..
În baza art. 348 alin. 2 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpaților M. R. și M. I. B..
În baza art. 208 alin. 5 Cod procedură penală și art. II alin. 2 din OUG nr. 82/2014, menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în sarcina inculpatului M. R. (fiul lui C. și C., născut la data de 07.07.1983 în București, cu domiciliul în mun. București, ., ., ., sector 1, fără forme legale în orașul P., ., jud. Ilfov, cetățean român, casătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii postuniversitare, economist, fară loc de muncă, fără antecedente penale, CNP_) prinîncheierea pronunțată la 28.11.2014, în dosarul nr._ 4/a12, de Tribunalul Ilfov, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile.
Menține obligațiile instituite în sarcina inculpatului M. R. prin încheierea menționată.
În baza art. 208 alin. 5 Cod procedură penală, menține măsura preventivă a controlului judiciar dispusă în sarcina inculpatului M. I. B. (fiul lui G. și A., născut la data de 20.04.1985 în ., domiciliat în București, .. 7, ., sector 5, CNP_, fără antecedente penale) prinîncheierea pronunțată la 23.12.2014, în dosarul nr._ 4/a14, de Tribunalul Ilfov, până la o nouă verificare, dar nu mai mult de 60 zile.
Menține obligațiile instituite în sarcina inculpatului M. I. B. prin încheierea menționată.
În temeiul art.215 alin.9 C.pr.pen., dispune modificarea obligației instituită prin încheierea pronunțată la 28.11.2014, în dosarul nr._ 4/a12, de Tribunalul Ilfov, în sarcina inculpatului M. R., respectiv „-să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. I. B. și de martorul M. C. I. sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale;”, astfel: să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. I. B. și de martorii audiați în prezenta cauză, inclusiv martora audiată sub pseudonim, sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale.
În temeiul art.215 alin.9 C.pr.pen., dispune modificarea obligației instituită prin încheierea pronunțată la 23.12.2014, în dosarul nr._ 4/a14, de Tribunalul Ilfov, în sarcina inculpatului M. I. B., respectiv „-să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. R. și de martorul M. C. I. sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale;”, astfel: să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. R. și de martorii audiați în prezenta cauză, inclusiv martora audiată sub pseudonim, sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale.
În consecință, dispune comunicarea către organele desemnate cu supravegherea celor doi inculpați (Poliția orașului P. cu referire la inculpatul M. R.; Secția 24 Poliție cu referire la inculpatul M. I. B.) a datelor de identificare a martorilor audiați în prezenta cauză, inclusiv a martorei audiată sub pseudonim.
În baza art. 215 alin. 3 C.pr.pen., atrage atenția inculpaților M. R. și M. I. B. că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului M. R. prin intermediul căreia solicită a se dispune desemnarea, ca organ de supraveghere, a Secției 24 Poliție, București.
Încuviințează ca inculpatul M. R. să depășească limita teritorială a mun. București și a jud. Ilfov în data de 18.02.2015, pentru un răstimp de 12 ore, în intervalul orar 08:00-20:00, pentru a se deplasa pe raza județului V., mai exact în . M., . scop de a-și vizita copilul. Obligă pe inculpatul M. R. să se prezinte la organul desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliția orașului P., atât înainte de plecare, precum și la sosire.
Respinge cererea inculpatului M. I. B. prin care solicită modificarea obligațiilor impuse prin măsura controlului judiciar din data de 23.12.2014, în sensul părăsirii județului Ilfov și a mun. București, ca neîntemeiată.
În baza art. 82 alin.4 din Legea nr. 253/2013, o copie a prezentei încheieri se va comunica inculpaților M. R. și M. I. B., unității de poliție în a cărei circumscripție teritorială locuiesc aceștia (Poliția orasului P. cu referire la inculpatul M. R.; Secția 24 Poliție cu referire la inculpatul M. I. B.), Serviciului P. Comunitar Local de Evidență a Persoanelor și Poliției de Frontieră Române.”.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar cu referire la inculpații M. R. și M. I. B. instanța a constatat următoarele:
Așa cum s-a arătat anterior, la data de 28.11.2014, Tribunalul Ilfov, prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ 4/a12, a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul M. R. cu măsura preventivă a controlului judiciar.
În baza art. 215 alin. 1 C.pr.pen., pe durata măsurii controlului judiciar, au fost impuse inculpatului M. R. următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanța de judecată în fața căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea-secția de poliție în a cărei rază teritorială își are locuința, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat.
În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a), d), f) și j) C. pr. pen., pe durata măsurii controlului judiciar, au fost impuse inculpatului M. R. următoarele obligații: - să nu depășească limita teritorială a mun. București și a jud. Ilfov decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată; - să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. I. B. și de martorul M. C. I. sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale; - să comunice periodic informații relevante despre despre mijloacele sale de existență; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Ulterior, prin încheierea penală din 06.02.2015 a Judecătoriei Cornetu, în temeiul art.215 alin.9 C.pr.pen., s-a dispus modificarea obligației instituită prin încheierea pronunțată la 28.11.2014, în dosarul nr._ 4/a12, de Tribunalul Ilfov, în sarcina inculpatului M. R., respectiv „-să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. I. B. și de martorul M. C. I. sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale;”, astfel: să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. I. B. și de martorii audiați în prezenta cauză, inclusiv martora audiată sub pseudonim, sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale.
La data de 26.02.2015, prin încheierea penală a Tribunalului Ilfov, pronunțată în dosarul_ 4/a15, s-a admis contestația formulată de contestatorul M. R. și s-a desființat în parte încheierea din data de 06.02.2015 a Judecătoriei Cornetu dată în dosarul nr._ 4, astfel:
„Admite cererea formulată de inculpatul M. R. de modificare a obligației de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea - secția de poliție în a cărei rază teritorială își are locuința și anume – București, ., sector 5. Admite cererea formulată de inculpatul M. R. de a i se permite să părăsească limita teritorială fixată de instanță, în prima zi de sâmbătă din fiecare lună, timp de 12 de ore pentru a se deplasa în județul V., . Marea, . de a-și vizita copilul - M. V. C..”.
La data de 23.12.2014, Tribunalul Ilfov, prin încheierea pronunțată în dosarul nr._ 4/a14, a înlocuit măsura arestării preventive luată față de inculpatul M. I. B. cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.
În baza art. 215 alin. 1 C. pr. pen., pe durata măsurii controlului judiciar, au fost impuse inculpatului M. I. B. următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanța de judecată în fața căreia se află cauza cu privire la schimbarea locuinței; c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea - secția de poliție în a cărei rază teritorială își are locuința, conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat.
În temeiul art. 215 alin. 2 lit. a), d), f) și j) C. pr. pen., pe durata măsurii controlului judiciar, au fost impuse inculpatului M. I. B. următoarele obligații: - să nu depășească limita teritorială a mun. București și a jud. Ilfov decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată; - să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. R. și de martorul M. C. I. sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale; - să comunice periodic informații relevante despre mijloacele sale de existență; - să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
Ulterior, prin încheierea penală din 06.02.2015 a Judecătoriei Cornetu, în temeiul art.215 alin.9 C.pr.pen., s-a dispus modificarea obligației instituită prin încheierea pronunțată la 23.12.2014, în dosarul nr._ 4/a14, de Tribunalul Ilfov, în sarcina inculpatului M. I. B., respectiv „-să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. R. și de martorul M. C. I. sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale;”, astfel: să nu se apropie de părțile vătămate C. C. R. și G. M. C., de inculpatul M. R. și de martorii audiați în prezenta cauză, inclusiv martora audiată sub pseudonim, sau de membrii familiilor acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nici o cale.
Potrivit art. 208 alin.5 C.pr.pen., astfel cum a fost introdus prin art.I alin.2 din OUG 82/2014, în tot cursul judecății, instanța verifică prin încheiere, din oficiu, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri. Dispozițiile art.207 alin.3-5 se aplică în mod corespunzător.
Verificând legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar instituit în sarcina inculpaților M. R. și M. I. B., instanța a apreciat că măsura este legală și temeinică și că motivele care au determinat luarea măsurii controlului judiciar nu au încetat, subzistând și la acest moment procesual probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la comiterea infracțiunilor reținute în sarcina lor, iar măsura preventivă este necesară pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 Cod procedură penală, respectiv buna desfășurare a procesului penal și prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
Astfel, în cauză există probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile, respectiv: declarațiile părților civile G. M. C. și C. C. R.; concluziile raportului de expertiză medico legală nr.A1/J/89/2014 și ale raportului de expertiză medico legală nr.A1/J/88/2014 (din care rezultă că partea civilă G. M. C. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire de corp dur, cât și prin distensie forțată a sfincterului anal. Leziunile traumatice pot data din data de 08/09.03.2014 și necesită circa 3 (trei) zile de îngrijire medicală. Leziunile traumatice nu i-au pus în primejdie viața. Prezintă himen elastic complezent care permite întreținerea de raporturi sexuale vaginale fără a se rupe; partea civilă C. C. R. prezintă leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corp dur și prin distensia forțată a sfincterului anal. Leziunile traumatice pot data din 08/09.03.2014 și necesită circa 3 (trei) zile de îngrijire medicală. Prezintă o deflorare completă veche a cărei dată de producere nu se poate preciza. Leziunile traumatice nu i-au pus în primejdie viața); procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele fotografice aferente; procesele-verbale din data de 09.03.2014; procesele-verbale de identificare a persoanei după fotografie și planșele fotografice aferente; procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința inculpatului din orașul P.; declarațiile martorilor.
Analizând caracterul rezonabil al duratei măsurii controlului judiciar, raportat la circumstanțele speciale ale cauzei și la cele personale ale inculpaților, raportat la pericolul de repetare a faptelor de natura celor în cauză, la gravitatea acuzației, la persoana inculpaților și la starea procesului penal, instanța a reținut în continuarea caracterul rezonabil al acesteia și a constatat un echilibru între protejarea interesul general privind buna desfășurare a procesului penal și cel individual al inculpaților privind protejarea libertății.
Instanța nu a putut reține argumentul apărătorului inculpatului M. I. B., însușit de apărătorul inculpatului M. R., potrivit căruia măsura preventivă a controlului judiciar trebuie revocată în raport de împrejurarea că verificarea legalității și temeiniciei controlului judiciar de la data de 30.01.2015 nu s-a efectuat în ședință publică, întrucât instanța prin încheierea din 01.09.2014, având în vedere natura infracțiunii, în conformitate cu dispozițiile art. 352 alin. 3 C.pr.pen., a declarat ședința nepublică pe tot parcursul cercetării judecătorești. Prin urmare, instanța a constatat că dezbaterile asupra verificării măsurii preventive a controlului judiciar cu referire la cei doi inculpați a avut loc în condiții de legalitate.
Mai mult, câtă vreme dezbaterile asupra măsurilor preventive suportă, de principiu, discuții și cu privire la probe, instanța nu a putut anticipa ce anume aspecte se vor învedera cu privire la acestea și care puteau conduce la atingerea demnității sau vieții intime a persoanelor vătămate și astfel era în imposibilitatea obiectivă de a declara formal ședință publică doar pe durata dezbaterilor asupra măsurilor preventive.
De asemenea, instanța a apreciat că aspectul învederat de către apărătorii inculpaților nu se circumscrie tezei potrivit căreia au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii. Împrejurarea invocată a fost evident cunoscută la momentul la care s-a petrecut și astfel nu se poate acum pretinde că aceasta a apărut ulterior ori are caracter de noutate la acest moment. De altfel, încheierea prin care s-a dispus anterior asupra măsurii preventive a controlului judiciar cu referire la cei doi inculpați a rămas definitivă prin încheierea penală nr.167 din 20.03.2015 a Tribunalului Ilfov.
Instanța nu a putut reține nici cel de-al doilea argument al apărătorului inculpatului M. I. B., însușit, de asemenea, de către apărătorul inculpatului M. R., cum că măsura preventivă a controlului judiciar trebuie revocată deoarece încheierea prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar nu a fost motivată și astfel nu sunt cunoscute temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri. În acest sens, judecătorul a reținut că instanța de control judiciar, în dispozitiv, a menționat expres temeiul ce a stat la baza înlocuirii măsurii, respectiv art.242 alin.2 C.pr.pen., text normativ în care se precizează că măsura preventivă se înlocuiește cu o măsură preventivă mai ușoară dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut de art.202 alin.1 C.pr.pen. Prin urmare, reprezentarea temeiurilor ce au stat la baza măsurii dispuse se deduce din raportarea instanței de control judiciar la textul normativ evocat.
Reținând astfel că temeiurile care au determinat luarea măsurii controlului judiciar cu referire la cei doi inculpați subzistă la acest moment procesual, instanța a constatat legalitatea și temeinicia acesteia și a menținut această măsură cu referire la ambii inculpați.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul M. R., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 16.04.2015.
Examinând încheierea contestată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 206 C.pr.pen., Tribunalul va admite contestația formulată de M. R., având în vedere următoarele considerente:
Instanța constată, în acord cu instanța de fond, că la momentul verificării măsurii controlului judiciar pentru inculpatul M. R., există în cauză probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că infracțiunea a fost săvârșită de inculpat, relevante în acest sens fiind: plângerile și declarațiile părților civile, declarațiile martorilor audiați până la acest moment în faza de urmărire penală și în fața instanței, actele medicale ce privesc cele două părți civile.
Instanța mai constată că măsura controlului judiciar este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, având în vedere circumstanțele în care se desfășoară această cauză, administrarea probatoriului și proporțională cu gravitatea deosebită a acuzațiilor ce sunt aduse inculpatului.
Având în vedere situația de fapt ce se conturează până în prezent, din probele administrate în cadrul urmăririi penale și în fața instanței, natura faptelor pentru care este acuzat inculpatul – lipsire de libertate și viol, faza procesului penal – cercetare judecătorească -, instanța apreciază că buna desfășurare a procesului penal ar putea fi perturbată în cazul în care inculpatul ar fi judecat fără o măsură restrictivă de drepturi, dat fiind că probatoriul nu a fost epuizat sub aspectul administrării, astfel încât numai măsura controlului judiciar conferă suficiente garanții că buna desfășurare a procesului penal nu va fi perturbată.
Pentru considerentele anterior expuse, tribunalul, în acord cu Judecătoria Cornetu, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, constată că există temeiuri pentru menținerea controlului judiciar și nu se impune la acest moment revocarea acestei măsuri.
Cu privire la solicitarea inculpatului de a i de modifica obligația de a nu depăși o anumită limită teritorială și anume limita teritorială a României, tribunalul constată că, potrivit art. 215 alin. 9 C.p.p., la cererea motivată a inculpatului, se poate dispune înlocuirea sau încetarea obligațiilor impuse inițial, dacă apar motive temeinice care justifică aceasta, după audierea inculpatului; totodată, art. 215 alin. 2 lit. a C.p.p. prevede că pe perioada controlului judiciar, inculpatul poate depăși limita teritorială fixată de organul judiciar, însă numai cu încuviințarea organului judiciar care a dispus-o.
Tribunalul constată că inculpatul a adus dovezi (declarația unei persoane fizice autorizate f. 25 di) în sensul că se va angaja ca șofer, meserie care prin natura ei, presupune deplasarea inculpatului și în afara limitelor teritoriale fixate de instanță și anume, județul Ilfov și București. De asemenea se constată că inculpatul a învederat în fața instanței imposibilitatea financiară de a-și achita pensia alimentară, dovedită cu adresa de la bancă, din care rezultă că pe contul curent a fost înființată o poprire.
Pentru aceste motive, tribunalul urmează a lărgi limita teritorială în cadrul căreia inculpatul are dreptul să se deplaseze, de la județul Ilfov și București la întreg teritoriul României, pentru ca acesta să aibă posibilitatea de a munci.
Ii revine sarcina instanței de fond să facă demersuri ulterioare pentru a verifica daca inculpatul a fost într-adevăr angajat ca șofer și dacă își exercită acest drept cu bună credință.
Pentru aceste motive va desființa în parte încheierea din data de 01.04.2015 a Judecătoriei Cornetu dată în dosarul nr._ 4 și rejudecând, va admite cererea formulată de inculpatul M. R. de modificare a obligației de a nu depăși o anumită limită teritorială și anume limita teritorială a României.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. De asemenea onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B. G., în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile MJ si va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite contestația formulată de contestatorul M. R. (fiul lui C. și C., născut la data de 07.07.1983 în București, cu domiciliul în mun. București, ., ., ., sector 1, fără forme legale în orașul P., ., jud. Ilfov, cetățean român, căsătorit, stagiu militar nesatisfăcut, studii postuniversitare, economist, fară loc de muncă, fără antecedente penale, CNP_), desfiintează în parte încheierea din data de 01.04.2015 a Judecătoriei Cornetu dată în dosarul nr._ 4 și rejudecând:
Admite cererea formulată de inculpatul M. R. de modificare a obligației de a nu depăși o anumită limită teritorială și anume limita teritorială a României.
Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de revocare a măsurii controlului judiciar.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii din data de 01.04.2015 a Judecătoriei Cornetu în dosarul nr._ 4.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu, avocat B. G., în sumă de 100 lei se va avansa din fondurile MJ si rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 20.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
R. A. C. I. R.
Red. și tehnored. Jud.R.A../11.05.2015 /2 ex.
Jud. Cornetu / jud. D.L.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 105/2015.... → |
|---|








