Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 480/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 480/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-10-2015

ROMÂNIA

T. P.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR. 480

Ședința publică de la 01.10.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - A.-M. L.

GREFIER - I.-C. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulate de condamnata S. M., fiica lui C. și M., născută la 05.04.1979, CNP_, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit condamnata S. M., pentru care a răspuns din oficiu avocat D. A. din cadrul Baroului P., potrivit împuternicirii avocațiale depusă la dosarul cauzei.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus o cerere prin care petenta solicită să retragerea cererii de pe rol întrucât nu este formulată de ea, totodată solicitând să fie judecată în lipsă.

Apărătorul petentei având cuvântul solicită insatnței să ia act de manifestarea de voință a petentei condamnate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia că cererea nu este formulată de condamnată.

Instanța analizând actele și lucrările dosarului rămâne în pronunțare cu privire la contestația formulată.

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei penale de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ la data de 04.09.2015, condamnata S. M., fiica lui C. și M., născută la 05.04.1979, CNP_, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor a formulat contestație în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află.

La termenul de judecată din data de 01.10.2015 stabilit în vederea soluționării contestației, condamnata a înaintat la dosarul cauzei o cerere prin care a solicitat retragerea cererii de pe rol întrucât nu este formulată de ea, totodată solicitând să fie judecată în lipsă.

Prin urmare, având în vedere susținerile persoanei condamnate, conform cărora nu aceasta a fost cea care a formulat prezenta contestație, tribunalul urmează să ia act că petenta condamnată S. M., fiica lui C. și M., născută la data de 05.04.1979, C.N.P._, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, nu a formulat contestația în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află.

În plus, în baza art.275 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat se va dispune să rămână în sarcina acestuia, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că petenta condamnată S. M., fiica lui C. și M., născută la data de 05.04.1979, C.N.P._, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, nu a formulat contestația în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află.

În baza art.275 alin.3C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2015.

Președinte,Grefier,

A.-M. L. I.-C. C.

Red./tehnored. A.M.L.

5 ex./03.11.2015

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 480/2015. Tribunalul PRAHOVA