Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 239/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 239/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 29-09-2015

ROMANIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA PENALA

DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR 239

Sedința publică din data de 29.09.2015

PREȘEDINTE: T. Z.

GREFIER - R. C. I.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.

Pe rol fiind judecarea contestației formulată de condamnata O. M. E., fiica lui I. și N., născută la data de 28.08.1989, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 1639/11.09.2015. pronunțată de J. Ploiești.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatoarea asistată de avocat din oficiu C. E. din cadrul Baroului Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale aflată la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Cu permisiunea instanței apărătorul a luat legătura cu contestatorul după care arată că acesta își menține contestația formulată în cauză.

Reprezentantul parchetului nu formulează alte cereri .

Tribunalul, față de actele si lucrările dosarului consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri..

Apărătorul contestatorului având cuvântul, solicită admiterea contestației,

desființarea sentinței instanței de fond pe care o consideră legală dar netemeinică . Solicită admiterea contestației, întrucât condamnata a avut o conduită bună, a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, sunt îndeplinite condițiile pentru reinserția sa socială.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestatei formulată de condamnată, menținerea sentinței nr 1639/2015 pronunțată de J. Ploiești,ca legală și temeinică prin care s-a respins cererea de liberare condiționată ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, condamnata nu a avut un comportament corespunzător, se află la a doua analiză este recidivistă, execută pedeapsa în regim de maximă siguranță

Condamnata O. M. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, susține că cele trei rapoarte au fost anulate .

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin sentința penală nr. 1639/11.09.2015 J. Ploiești în baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 Codul penal din 1968. și art. 5 Codul penal a respins propunerea de liberare condiționată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului de Femei Târgșor privind pe condamnata O. M. E., fiica lui I. și N., născută la data de 28 august 1989, CNP_ din executarea pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 375/2013, pronunțată J. Sectorului 1 București.

În baza art. 587 alin. (2) C.pr.pen. a fost fixat termenul de două luni după care propunerea sau cererea poate fi reînnoită.

Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin sentinta penala nr. 375/2013, pronunțată J. Sectorului 1 București petenta a fost condamnată la o pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii de furt calificat.

Potrivit art. 100 al. 1 din C.p. liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, iar potrivit în art. 101 sunt prevăzute măsurile de supraveghere și obligațiile pe care condamnatul trebuie să le respecte.

Având în vedere că dispozițiile art. 59 din C.p. din 1969, în ceea ce privește condițiile de liberare condiționată sunt mai favorabile, în temeiul disp. art. 5 din C.p., prima instanța a analizat propunerea de liberare condiționata sub imperiul dispozițiilor C.p. din 1969.

Din procesul verbal înaintat la dosar, prima instantă a retinut că aceasta este recidivistă, executa pedeapsa in regim de maximă siguranță, se afla la a doua analiza.

De asemenea, din caracterizarea depusa la dosar, a reieșit că pe perioada executării pedepsei, condamnata a avut o conduita necorespunzătoare, fiind sancționată de 50 de ori.

Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 C.pen. după ce a executat 2/3 din durata pedepsei in cazul pedepsei cu închisoarea care nu depășește 10 ani, condamnatul poate fi liberat condiționat înainte de executarea in întregime a executării pedepse, daca este stăruitor in muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Prin urmare, din interpretarea textului de lege menționat rezulta ca libertatea conditionată, fie ca este la cererea condamnatului, fie ca este solicitata la propunerea Comisiei, este o facultate a instantei, iar nu un drept al condamnatului ce ia nastere odata cu executarea fractiei din pedepsa, executarea fiind regula, iar liberarea conditionata exceptia. Asadar textul de lege nu impune in mod imperativ anumite conditii in aprecierea temeiniciei cererii sau a propunerii, asa incat instanta in aprecierea oportunitatii, va avea in vedere circumstantele fiecarui condamnat de la caz la caz.

In cauza de fata, prima instanta va aprecia prin raportare la comportamentul avut pe perioada executătii pedepsei, dar si prin raportare la antecedentele penale.

Este adevarat ca pe parcursul executarii pedepsei condamnata a manifestat interes in a participa la activitati socio-educative, existand eforturi depuse din partea sa in scopul reintegrarii si reinsertiei, insa instanta nu poate subestima conditia impusa de textul de lege referitor la antecedentele penale, considerându-se si in acest plan ca petenta nu îndeplinește condițiile pentru a beneficia de liberare condiționată.

Întrucât eforturile depuse de condamnată nu sunt suficiente pentru ca reinserția sa fie posibila si ținând seama atât de situația sa disciplinară cât și de antecedentele penale, prima instanța a apreciat cererea ca neîntemeiată, pe cale de consecința a fost respinsă si a fixat termen de reiterare 2 luni de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnata criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, arătând că a executat fracția prevăzută de lege și întrunește toate condițiile pentru a fi liberată condiționat.

Examinand sentinta atacată prin prisma criticilor formulate, a situatiei de fapt reținută, a probelor existente la dosar cât si din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art. 417 alin.2. c.p.p. tribunalul constată nefondata contestația, pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin sentinta penala nr. 375/2013 pronunțată de J. Bucuresti sector 1 a fost condamnată O. M. E., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Executarea pedepsei sus-mentionate a început la data de 16.02.2013 și urmează să expire la data de 15.02.2016, iar pana 18.08.2015 a executat un total de 914 zile, din pedeapsă, care transformată în zile este egală cu 1095 zile, iar în baza muncii prestate i se consideră efectuate 0 zile.

Din cuprinsul procesului verbal nr. G2_/18.08.2015 întocmit de Comisia de Propuneri pentru Punerea in Libertate Conditionata din cadrul Penitenciarului Târgsor, rezultă că până in prezent condamnta a executat fractia legala de 2/3 din pedeapsa, necesara pentru a deveni propozabilă în vederea liberarii conditionate, iar pe parcursul executarii pedepsei a avut un comportament neadecvat fiind sanctionată disciplinar pentru abateri care au constat în lovirea altor persoane persoane private de libertate, distrugere de bunuri, autoagresiune, etc.

Condamnata executa pedeapsa de maximă siguranță, se află la a doua analiză a comisiei, în timpul amînării a avut aceeași atitudine contrară regulamentului locului de deținere, motiv pentru care a fost sancționată de 3 ori, abaterile disciplinare fiind de același gen, respectiv atitudine necuvincioasă față de personalul de supraveghere, autoagresiune.

Deși condamnata a executat fracția de pedeapsa de 2/3, fracția obligatorie prevăzuta de legea penală pentru a deveni propozabil in vederea liberării condiționate, fiind îndeplinite formal conditiile prevazute de art. 59 cod penal din 1968 privind liberarea condiționată, tribunalul constată, analizand actele depuse la dosar de cître administrația locului de deținere că nu sunt întrunite condițiile acordîrii liberării condiționate a condamnatei.

Față de cele arătate mai sus, tribunalul urmează să respingă ca neîntemeiată contestația formulată de condamnata O. M. E., fiica lui I. și N., născută la data de 28.08.1989, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 1639/11.09.2015. pronunțată de J. Ploiești.

În baza art. 274 C. proc. pen. va obligă contestatoarea la 60 de lei cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de condamnata O. M. E., fiica lui I. și N., născută la data de 28.08.1989, în prezent aflată în Penitenciarul Târgșor, împotriva sentinței penale nr. 1639/11.09.2015. pronunțată de J. Ploiești.

În baza art. 274 C. proc. pen. obligă contestatoarea la 60 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 29.09.2015.

PREȘEDINTE

T. Z.

Grefier

R. C. I.

Red. T.Z

Tehn.D.C

d.f._

j.f. G. I.

4 ex/15.10.2015

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 239/2015. Tribunalul PRAHOVA