Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 488/2015. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 488/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 08-10-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 488
Ședința publică de la 8 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. N.
GREFIER C. T.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. G. din cadrul Parchetului de pe lângă I.C.C.J.-D.I.I.C.O.T.-S. T. Ploiești
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de contestatoarea condamnată I. A., fiica lui P. și I., născută la data de 15.09.1988, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 6 octombrie 2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta când instanța având nevoie de timp pentru studierea actelor și lucrărilor dosarului a amânat pronunțarea pentru data de 8 octombrie 2015, când după deliberare a pronunțat următoarea hotărâre.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr._, contestatoarea condamnată I. A., fiica lui P. și I., născută la data de 15.09.1988, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa în a cărei executare se află.
În motivarea cererii contestatoarea a arătat că nu i-au fost aplicate dispozițiile art. 320 c.p.p. si ale art.74 c.p.p. și nu i-a fost dedusă perioada executată în arest.
La termenul de judecata din data de 6 octombrie 2015 condamnata după consultarea cu apărătorul ales a arătat că înțelege să-și retragă cererea deoarece nu a fost formulată de ea.
Așa cum s-a arătat în practica instanței supreme ( dec.34/6.11.2006 a ICCJ) în situația în care un condamnat precizează ca își retrage cererea de revizuire, contestație la executare ori de întrerupere executare pedeapsa, instanța respectiva urmează sa ia act de această manifestare de voință.
In raport de principiul disponibilității care funcționează în aceasta materie, așa cum s-a precizat, tribunalul urmează să ia act că petenta condamnată I. A., fiica lui P. și I., născută la data de 15.09.1988, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, își retrage contestația formulată în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află.
În baza art.275 alin.2 Cod proc. pen.,va obliga condamnata la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petenta condamnată I. A., fiica lui P. și I., născută la data de 15.09.1988, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, își retrage contestația formulată în legătură cu pedeapsa în a cărei executare se află.
În baza art.275 alin.2 Cod proc. pen., obligă condamnata la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 130 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
PREȘEDINTE
N. C. GREFIER
Ț. C.
Red. N.C
Tehn.D.C
4 ex/30.10.2015.
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 392/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 487/2015.... → |
|---|








