Fals informatic. Art.325 NCP. Sentința nr. 483/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 483/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA PENALA

SENTINȚA PENALĂ NR.483

Ședința publică din data de 07 Octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte: A. M. L.

Grefier: C. M. Ț.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. P. din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – S. T. Ploiești.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul I. E. G., fiul lui I. și Sorica, născut la data de 04.10.1989 în București, domiciliat în Voluntari, ., jud. I., C.N.P._, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 276/D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. Ploiești pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de fals informatic, prev. de art.325 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.250 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 08.09.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.09.2015, iar apoi, pentru același motiv, la data de 07 octombrie 2015, când instanța a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei penale de față, constată:

Prin rechizitoriul nr.276/D/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - S. T. Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I. E. G., fiul lui I. și Sorica, născut la data de 04.10.1989 în București, domiciliat în Voluntari, ., jud. I., C.N.P._, pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor de fals informatic, prev. de art.325 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.250 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, constând în aceea că, în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada 20.02.2015 – 06.03.2015, a utilizat în mod fraudulos datele de identificare ale cardului bancar nr.5487_4392 emis de BankPost pe numele părții civile I. (fostă S.) O. M. – date pe care le-a obținut fără acordul titularului -, efectuând 25 de tranzacții on line în valoare totală de 2.295,72 lei.

În faza de urmărire penală s-au administrat următoarele mijloace de probă: declarații parte civilă, înscrisuri, proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare, procese verbale încheiate cu ocazia efectuării de verificări, declarații inculpat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 21.05.2015 sub nr._ .

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu nr.339 din data de 28.07.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.

La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință, în baza art.374 alin.1 Cod proc. penală, a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța i-a adus inculpatului la cunoștință prevederile art.374 alin.4 și ale art.396 alin.10Cod proc. penală, acesta solicitând ca judecata să aibă loc potrivit procedurii simplificate instituită de aceste texte legale, recunoscând în totalitate faptele astfel cum au fost reținute în actul de sesizare și precizând că are cunoștință de probele administrate în faza urmăririi penale, pe care și le însușește.

Prin urmare, constatând îndeplinite condițiile impuse de art.374 alin.4 Cod proc. penală, instanța a admis cererea și nu a mai procedat la readministrarea probatoriului din faza de urmărire penală.

Examinând probele administrate în faza de urmărire penală, instanța reține vinovăția inculpatului în comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și următoareasituație de fapt:

În cursul anului 2014, navigând pe internet, inculpatul I. E. G. a descoperit site-ul teamdeals.ro pe care se puteau face comenzi pentru achiziționarea de bunuri on-line.

Întrucât dorea să achiziționeze bunuri de pe acest site, dar nu dispunea de resursele materiale necesare, la începutul lunii februarie 2015 inculpatul a luat hotărârea de a obține datele necesare acestui tip de tranzacții, și anume: numărul unui card bancar, data expirării cardului și codul de securitate al acestuia format din 3 cifre.

În acest scop, a căutat în geanta personală aparținând persoanei vătămate

I. O. M., depozitată în vestiarul comun de la locul de muncă, Institutul de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. I.”, în care a găsit cardul bancar nr.5487_4392 emis de BankPost, de pe care a copiat datele necesare efectuării de tranzacții on-line, pe care ulterior le-a folosit pentru cumpărarea unor produse în valoare de 2.295,72 lei.

Situația de fapt descrisă anterior rezultă atât din declarațiile inculpatului, cât și din înscrisuri și procese verbale încheiate cu ocazia efectuării de verificări.

Audiat fiind în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor astfel cum au fost prezentate anterior, prezentând pe larg modul de acționare, atitudine pe care și-a menținut-o și în fața instanței, în sensul că a recunoscut în totalitate infracțiunile pentru comiterea cărora a fost trimis în judecată.

În drept, faptele inculpatului I. E. G. care în perioada 20.02.2015 – 06.03.2015, a utilizat în mod fraudulos datele de identificare ale cardului bancar nr.5487_4392 emis de BankPost pe numele părții civile I. (fostă S.) O. M. – date pe care le-a obținut fără acordul titularului, efectuând 25 de tranzacții on line în valoare totală de 2.295,72 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de fals informatic, prev. de art.325 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, și efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev. de art.250 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal.

Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.396 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, se constată că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpat, instanța va dispune condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina sa.

Laindividualizarea pedepselorce se vor aplica inculpatului, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.74 Cod penal, urmând să țină seama de gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea inculpatului, evaluate după criteriile enumerate în cuprinsul acestui articol, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor și mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valorile ocrotite; natura și gravitatea rezultatului produs; motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit; antecedentele penale ale inculpatului; conduita după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal; nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatului.

Astfel, instanța se raportează la urmarea produsă, respectiv diminuarea patrimoniului persoanei vătămate (titular al instrumentului de plată electronic), precum și diminuarea încrederii publice în instrumentele de plată electronică și activitățile ce derivă din utilizarea acestora, dar și la împrejurarea că inculpatul a recunoscut comiterea infracțiunilor și a avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunilor.

În plus, instanța va reține în favoarea inculpatului, în privința infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, și circumstanțe atenuante ce se circumscriu dispozițiilor art.75 alin.2 lit.a Cod penal, având în vedere eforturile depuse pentru înlăturarea consecințelor acestei fapte, concretizate în restituirea către persoana vătămată a sumei de 2.250 lei, astfel cum rezultă din declarația autentificată sub nr.951/25.05.2015 de B.I.N. I.-P. R.-E., motiv pentru care aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Prin urmare, având în vedere aceste criterii, instanța va aplica inculpatului I. E. G. câte o pedeapsă cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune comisă în parte, orientată înspre minimul special prevăzut de textele legale incriminatoare, aceasta fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient, cu luarea, totodată, în considerare a dispozițiilor art.396 alin.10 Cod proc. penală, respectiv reducerea acesteia cu o treime.

În plus, constatând că infracțiunile au fost comise de către inculpat înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru una dintre ele, tribunalul va face aplicarea disp. art.38 alin.1 Cod penal și art.39 alin.1 lit.b Cod penal, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită.

În privința modalității de executare a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, instanța consideră că nu se impune executarea acesteia în regim privativ de libertate, fiind îndeplinite toate cerințele pentru a se dispune suspendarea executării sub supraveghere, condiții referitoare la cuantumul pedepsei, lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, manifestarea acordului acestuia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității și convingerea instanței că aplicarea pedepsei este suficientă, iar inculpatul, chiar fără executarea acesteia, nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

Urmează să se stabilească termen de supraveghere minim, potrivit dispozițiilor art.92 alin.1 Cod penal, pe durata căruia inculpatul I. E. G. va fi obligat să respecte următoarele măsuri: să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul I., la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În plus, în baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, inculpatului i se va impune să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul I. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

De asemenea, în baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va fi obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

Totodată, în baza art.91 alin.4 Cod penal, i se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea credință a măsurilor de supraveghere stabilite prin prezenta sentință, al neexecutării cu rea credință a obligațiilor impuse ori stabilite de lege sau al săvârșirii unei noi infracțiuni descoperită până la împlinirea termenului de supraveghere.

În plus, se va lua act că persoana vătămată I. O. M. nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul material de 2.295,72 lei fiind acoperit integral prin restituirea sumei.

În sfârșit, având în vedere soluția de condamnare a inculpatului, în baza art.274 alin.1 Cod proc. penală, instanța urmează să dispună obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și faza de judecată, în cuantum de 500 lei (această sumă apreciindu-se că acoperă integral cheltuielile avansate în cele două faze, suma de 1.500 lei menționată în cuprinsul rechizitoriului fiind disproporționată față de volumul activității desfășurate în scopul strângerii probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanei care le-a săvârșit și la stabilirea răspunderii penale a acesteia).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Condamnă pe inculpatul I. E. G., fiul lui I. și Sorica, născut la data de 04.10.1989 în București, domiciliat în Voluntari, ., jud. I., C.N.P._, necăsătorit, studii 10 clase, lucrător comercial, fără antecedente penale, după cum urmează:

1) în baza art.250 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal cu aplic. art.75 alin.2 lit.a și art.76 alin.1 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală - la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă din perioada 20.02.2015 – 06.03.2015;

2) în baza art.325 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală - la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de fals informatic, faptă din perioada 20.02.2015 – 06.03.2015.

În baza art.38 alin.1 Cod penal și art.39 alin.1 lit.b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se va adăuga un spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultând în final 1 an, 2 luni și 20 zile închisoare.

În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art.92 Cod penal.

În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul I., la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul I. sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Chitila sau Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare București pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.96 Cod penal.

Ia act că persoana vătămată I. O. M. nu se constituie parte civilă în cauză, prejudiciul material de 2.295,72 lei fiind acoperit integral prin restituirea sumei.

În baza art.274 alin.1 Cod proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2015.

Președinte, Grefier,

A.-M. LupuCarmen M. Ț.

Red./tehnored. A.M.L.

ex./17.11.2015

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fals informatic. Art.325 NCP. Sentința nr. 483/2015. Tribunalul PRAHOVA