Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr. 311/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 311/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-12-2015

ROMÂNIA

T. P.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 311

Ședința publică din data de 21.12.2014

Instanța constituită din:

Președinte – A. M. L.

Grefier – G. I.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror C. R. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P..

Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de inculpatul R. D., fiul lui I. și E., născut la data de 08.05.1977 în .. P., domiciliat în comuna Gura Vitioarei, .. 279, jud. P., posesor al C.I., ., nr._ emisă de SPC V. de M., CNP:_, împotriva încheierii pronunțate la data de 14.12.2015 de J. V. de M. în dosarul nr._ 15.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul R. D., pentru care a răspuns avocat ales C. A., din cadrul Baroului P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care referă oral obiectul pricinii, stadiul în care se află judecata, modul de îndeplinire a procedurii de citare și măsurile dispuse de instanță, după care:

A fost permis apărătorului contestatorului inculpat să ia legătura cu acesta precizând că menține contestația formulată.

Apărătorul inculpatului și reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că alte cererii nu mai au de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, tribunalul acordă cuvântul în susținerea contestației.

Avocat C. A., pentru inculpatul R. D., având cuvântul, arată că acesta a formulat contestație împotriva încheierii din data de 14.12.2015 din cadrul Judecătoriei V. de M., în dosar nr._ 15 și solicită admiterea contestației iar pe fond înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere starea precară de sănătate a acestuia care nu ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal. Urmează a se reține participația redusă la săvârșirea faptelor, împrejurarea că acesta a fost împușcat. Nu în ultimul rând circumstanțele personale ale inculpatului, are doi copii minori în întreținere, soția sa nu realizează venituri, astfel că dacă ar fi lăsat în arest la domiciliu, soția sa s-ar putea angaja pentru a realiza veniturile necesare traiului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea încheierii judecătorului de cameră preliminară din data de 14.12.2015 din cadrul Judecătoriei V. de M., în dosar nr._ 15 ca fiind legală și temeinică, măsura fiind proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpaților care au dat dovada de perseverență infracțională, constatându-se că fapta este comisă de către inculpatul R. D. în cadrul termenului de încercare de 2 ani și 10 luni.

Inculpatul R. D., având ultimul cuvânt, solicită a se înlocui măsura arestului preventiv cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată de J. V. de M. la data de 14.12.2015 au fost respinse ca neîntemeiate cererile formulate de inculpatul R. D., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar, iar în temeiul art.208 al.3,4 rap. la art.207 al.4 C.pr.pen., a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații R. D., fiul lui I. și E., născut la data de 08.05.1977 și Panțică D., fiul lui Natural și Catița, născut la data de 27.09.1997, ambii cercetați în stare de arest preventiv - PNT Mărgineni.

În temeiul art.208 al.3,4 rap.la art.207 al.4 C.pr.pen., s-a dispus menținerea măsurii arestului la domiciliu luată față de inculpata Panțică Catița.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătorul fondului a reținut următoarele:

Prin încheierea nr.8/24 septembrie 2015, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr._ s-a dispus luarea față de inculpații R. D. și Panțică B. a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.09.2015 până la data de 23.10.2015, inclusiv. De asemenea s-a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu față de inculpata Panțică Catița pe o durată de 30 de zile, de la data de 24.09.2015 până la data de 23.10.2015, inclusiv.

Contestația formulată de către inculpații R. D. și Panțică B. împotriva acestei încheieri a fost respinsă prin încheierea nr.354/28.09.2015 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului P..

Ulterior, prin încheierea nr.5/21 octombrie 2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară au fost menținute măsurile preventive luate față de toți inculpații. Prin încheierea nr.395/26.10.2015 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului P. au fost respinse contestațiile formulate de cei trei inculpați.

Atât la luarea măsurii preventive a inculpaților R. D. și Panțică B., cât și la menținerea acestei măsuri și respectiv soluționarea contestațiilor formulate, judecătorul de drepturi și libertăți, precum și judecătorii de cameră preliminară au apreciat că în cauză există temeiurile legale care au impus luarea măsurii arestului preventiv față de acesta, temeiuri care au impus și menținerea acesteia. S-a apreciat că măsura arestului preventiv al inculpatului R. D. este proporțională cu gravitatea acuzațiilor, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, faptă care se caracterizează, în concret, printr-o periculozitate semnificativă. Nu se poate nega impactul negativ, în rândul comunității, produs prin fapta inculpatului, știut fiind că într-o atare situație, punerea în libertate, chiar prin aplicarea unor eventuale garanții este apreciată de opinia publică ca fiind o încurajare a persistenței infracționale.

Potrivit art.242 al.2 C.pr.pen. măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art.202 al.1 C.pr.pen.

În cuprinsul cererii formulate inculpatul R. D. a menționat că are o situație familială dificilă, că nu există date din care să rezulte că ar împiedica urmărirea penală, că nu va încerca să influențeze părțile din dosar, martorii sau mijloacele de probă și că nu există date din care să rezulte că ar putea să săvârșească alte infracțiuni.

Așa cum s-a arătat mai sus, măsura arestării preventive luată față de inculpatul R. D. a fost analizată atât de judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, cât și de judecătorul de cameră preliminară de la instanța superioară, care a apreciat, la data de 21 octombrie 2015, că se impune menținerea acestei măsuri. De menționat faptul că inculpatul R. D. (ca de altfel și ceilalți inculpați) nu a formulat cereri sau excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în procedura de camera preliminară, care a și fost finalizată la data de 17.11.2015, prin stabilirea termenului de judecată la 14.12.2015.

Din examinarea cererilor, precum și a actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză nu sunt întrunite dispozițiile legale prevăzute de art.242 al.2 C.pr.pen., motiv pentru care se va dispune respingerea cererilor formulate de inculpatul R. D. și Panțică B. cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. În temeiul art.275 al.2 C.pr.pen. se va dispune obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Onorariul apărătorului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul P..

Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat contestație inculpatul R. D., solicitând desființarea sa, cu consecința înlocuirii măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu.

În motivarea contestației, s-a susținut că are o stare precară de sănătate, că nu ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal, că a avut participație redusă la săvârșirea faptelor, cu acea ocazie fiind și împușcat, că are doi copii minori în întreținere, iar soția sa nu realizează venituri, astfel că dacă ar fi lăsat în arest la domiciliu, soția sa s-ar putea angaja pentru a realiza veniturile necesare traiului.

Contestația a fost înregistrată pe rolul Tribunalului P. la data de 16.12.2015.

T., examinând contestația formulată prin prisma susținerilor contestatorului, a actelor și lucrărilor dosarului, dar și a dispozițiilor legale incidente, constată că acesta este nefondată, urmând să o respingă pentru următoarele considerente:

Împotriva inculpatului R. D. a fost luată măsura arestării preventive la data de 24.09.2015, în sarcina sa reținându-se în noaptea de 22/23.09.2015 in jurul orei 01,10, după ce inculpatul Panțică B. a scos din funcțiune sistemul de alarmă și a pătruns prin escaladarea grilajului din fața ușii de acces în magazin împreună cu mama sa Panțica Catița, în interiorul magazinului S.C. AL MOAȘEI SERV S.R.L. Aluniș, a sustras mai multe bunuri pe care le-a primit peste sau prin grilajul ușii de acces de la cei doi, după care le-a dus în autoturismul marca Volkswagen Passat, de culoare violet, cu nr. de înmatriculare_, parcat în apropriere în scopul de a și le însuși pe nedrept, producând un prejudiciu în valoarea de 3.000 lei, recuperat în întregime.

Examinând textele de lege a căror aplicare s-a realizat prin încheierea contestată, tribunalul remarcă faptul că, potrivit disp. art.208 alin.2 C.pr.pen., „Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului”.

Conform art.207 alin.4 C.pr.pen., „Când constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii se mențin sau există temeiuri noi care justifică o măsură preventivă, judecătorul de cameră preliminară dispune prin încheiere menținerea măsurii preventive față de inculpat”.

Astfel, din materialul probator administrat până la acest moment procesual, se reține că în cauză persistă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel puțin 5 ani și, pe baza evaluării gravității faptelor (apreciată ca fiind una ridicată), se constată că privarea lui de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

De asemenea, se constată că menținerea măsurii arestării preventive este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, a împiedicării sustragerii inculpatului de la judecată și a prevenirii săvârșirii unor noi infracțiuni.

Pe de altă parte, tribunalul apreciază că măsura preventivă este, în continuare, proporțională cu gravitatea acuzațiilor, în sensul că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni care se caracterizează, în concret, printr-o periculozitate semnificativă, astfel că se constată a fi îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art.202 alin.3 c.pr.pen.

În condițiile factuale expuse în precedent, nu se poate afirma că inculpatul nu prezintă și un anumit grad de pericol social pentru ordinea publică.

Este adevărat că acest pericol nu se confundă cu pericolul social al infracțiunii, dar de acesta din urmă nu se poate face abstracție la analiza dispunerii unei măsuri procesuale, întrucât un pericol social abstract al infracțiunii reliefat de legiuitor prin limitele de pedeapsă prevăzute de lege creionează, de regulă, și o anumită periculozitate a inculpatului. Totodată, măsura preventivă are și scopul de a întrerupe lanțul delictuos al activității inculpatului, precum și acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal.

În raport de aceste considerente, instanța consideră că nu este oportună în acest stadiu procesual judecarea inculpatului în stare de libertate, atât sub aspectul momentului procesual actual al cercetării judecătorești (inculpatul nefiind încă audiat pentru a i se cunoaște poziția procesuală), cât și față împrejurarea că de la data luării măsurii arestării preventive împotriva inculpatului și până în prezent, nu a trecut un interval de timp care poate fi considerat nerezonabil și nu au intervenit împrejurări de natură a modifica în sens favorabil inculpatului temeiurile care inițial au impus arestarea lui.

Prin urmare, constatând legalitatea și temeinicia încheierii pronunțate de J. V. de M. la data de 14.12.2015, tribunalul va respinge contestația formulată împotriva acesteia de inculpatul R. D. ca fiind nefondată.

Totodată, în baza art.275 alin.2 Cod proc. penală, contestatorul-inculpat va fi obligat la plata sumei de 50 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul R. D., fiul lui I. și E., născut la data de 08.05.1977 în .. P., domiciliat în comuna Gura Vitioarei, .. 279, jud. P., posesor al C.I., ., nr._ emisă de SPC V. de M., CNP:_, împotriva încheierii pronunțate la data de 14.12.2015 de J. V. de M..

În baza art.275 alin.2 Cod proc. penală, obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21.12.2015.

Președinte, Grefier,

A. M. L. G. I.

Red./tehnored. A.M.L

4 ex./ ­23.12.2015

_ 15 Jud. fond J. A. A. - J. V. de M.

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Decizia nr. 311/2015. Tribunalul PRAHOVA