Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 347/2012. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 347/2012 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 01-06-2012
ROMANIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA PENALA
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 347
Ședința publica din data de 01.06.2012
P. – I. P. D.
JUDECATORI –M. V.
D. I.
GREFIER – D. L.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror R. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-inculpat C. R., fiul lui N. și M., născut la data de 15.04.1996, în Ploiești, jud. Prahova, C.N.P._, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, cetățean român, neșcolarizat, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 24.05.2012 prin care, în baza art. 3002 C.pr.pen. raportat la art. 160b alin. 1 C.pr.pen. și art. 160h alin. 3 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. R., fiul lui N. și M., născut la data de 15.04.1996, în Ploiești, jud. Prahova, C.N.P._, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, cetățean român, neșcolarizat, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art. 160b alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 160h alin. 3 C.pr.pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului C. R..
În baza art. 3002 C.pr.pen. raportat la art. 160b alin. 1 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D. SURAJ, fiul lui G. și E., născut la data de 16.09.1976 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, posesor CI . nr._, CNP_, cetățean român, recidivist, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art. 160b alin. 3 C.pr.pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului D. Suraj.
În baza art. 139 C.p.p. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul C. R., prin apărător.
În baza art. 139 C.p.p. rap. la art. 145 și respectiv art. 1451 C.p.p.,au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cereri formulate de inculpați, prin apărători.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: inculpatul C. R. personal în stare de arest preventiv și asistat de avocat din oficiu V. M.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței, apărătorul din oficiu al inculpaților a luat legătura cu inculpatul.
Reprezentantul Parchetului și apărătorul inculpatului, pe rând având cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Tribunalul luând act ca nu mai sunt cereri de formulat in cauza, fata de actele si lucrările dosarului, considera cercetarea judecătoreasca încheiata si acorda cuvântul in dezbaterea recursului.
Avocat M. R. pentru inculpatul C. Robet având cuvântul apreciază că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a acestuia, a recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, nu există indicii că lăsat în libertate ar săvârși alte fapte penale ori că se va sustrage cercetării judecătorești, iar în situația în care se apreciază necesară luarea unei măsuri față de acesta solicită a fi înlocuită măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea. Solicită a se avea în vedere că are în întreținere doi copii minori.
În consecință solicită instanței, admiterea recursului, casarea încheierii pronunțata de prima instanța si reținând cauza spre rejudecare, pe fond, pronunțarea unei soluții în sensul celor arătate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, în mod corect, prima instanță, a constatat în temeiul art. 3001 alin. 1 c.p.p. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și în baza art.3001 alin.3 c.p.p. a dispus menținerea acesteia.
Arată că măsura arestării preventive a fost dispusă temeinic și legal cu respectarea disp. art.136, 143 și art. 148 lit.f c.p.p., la dosar existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost cercetat, astfel că subzistă temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. Totodată solicită a se constata îndeplinite și condițiile art.148 lit. f c.p.p, în sensul că pedeapsa este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului reprezintă un pericol concret, pericol ce rezultă din modalitatea săvârșirii faptelor respectiv avându-se în vedere persevernța infracțională a inculpatului care a săvârșit faptele în stare de recidivă postexecutorie.
Recurentul-inculpat C. R., având ultimul cuvânt, arată că solicită să fie cercetat în stare de libertate.
TRIBUNALUL:
Prin încheierea de ședință din data de 24.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în baza art. 3002 C.pr.pen. raportat la art. 160b alin. 1 C.pr.pen. și art. 160h alin. 3 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului C. R., fiul lui N. și M., născut la data de 15.04.1996, în Ploiești, jud. Prahova, C.N.P._, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, cetățean român, neșcolarizat, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art. 160b alin. 3 C.pr.pen. rap. la art. 160h alin. 3 C.pr.pen. a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului C. R..
În baza art. 3002 C.pr.pen. raportat la art. 160b alin. 1 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D. SURAJ, fiul lui G. și E., născut la data de 16.09.1976 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, posesor CI . nr._, CNP_, cetățean român, recidivist, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni.
În baza art. 160b alin. 3 C.pr.pen., a fost menținută arestarea preventivă a inculpatului D. Suraj.
În baza art. 139 C.p.p. a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revocare a măsurii arestării preventive, formulată de inculpatul C. R., prin apărător.
În baza art. 139 C.p.p. rap. la art. 145 și respectiv art. 1451 C.p.p.,au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și respectiv cu măsura obligării de a nu părăsi țara, cereri formulate de inculpați, prin apărători.
În baza art. 192 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a arătat că prin rechizitoriul nr. 1206/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
- C. R., fiul lui N. și M., născut la data de 15.04.1996, în Ploiești, jud. Prahova, C.N.P._, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, cetățean român, neșcolarizat, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, momentan aflat în stare de deținere în Penitenciarul Mărgineni, pentru savarsirea infractiunilor prev. de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 99 C.pen., art, 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 99 C.pen. și art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 99 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.;
- D. SURAJ, fiul lui G. și E., născut la data de 16.09.1976 în Ploiești, jud. Prahova, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, posesor CI . nr._, CNP_, cetățean român, recidivist, momentan aflat în stare de deținere în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C.pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. și art. 37 alin. 1 lit. b C. pen., art. 26 C.pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art, 75 alin. 1 lit. c C. pen. și art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 26 C. pen. rtiportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. și art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., constând în aceea că, în perioada 19.01._12, inculpatul C. R., împreună cu învinuitul D. N. și inculpatul D. Suraj, care le-a asigurat paza, prin efracție și escaladare, atât noaptea, cât și ziua au pătruns în mai multe locuințe din mun. Ploiești, precum și într-o societate situată pe raza . au sustras mai multe bunuri, respectiv aparatură electronică (laptop-uri, televizoare LCD, cameră video, telefoane mobile), precum și mai multe bijuterii din aur și sume de bani, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de aprox. 108. 000 lei, parțial recuperat, în urma cercetărilor.
Astfel:
1. La data de 19.01.2011, noaptea, prin forțarea și escaladarea unei ferestre, învinuitul C. R., împreună cu învinuitul D. N., au pătruns în locuința părții vătămate P. L., din Ploiești, .. 139 D, ., de unde a sustras aparatură electronică și bijuterii din aur, valoarea prejudiciului cauzat fiind de aproximativ 9000 lei, nerecuperat, în timp ce inculpatul D. Suraj le asigura paza.
2. La data de 12.08.2011, ziua, prin escaladarea unei ferestre lăsate deschise, inculpatul C. R., împreună cu D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest) au pătruns în locuința părții vătămate, R. L., din Ploiești, . J, . a sustras suma de 5750 lei, prejudiciul fiind nerecuperat.
3. La data de 04.09.2011, în jurul orelor 21.00, inculpatul C. R., prin escaladarea și forțarea unei ferestre, împreună cu D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), a pătruns în locuința părții vătămate, N. A., din Ploiești, . E, . sustrage bunuri, valoarea prejudiciului creat fiind de 400 lei, nerecuperat, în timp ce inculpatul D. Suraj le-a asigurat paza.
4. La data de 04.09.2011, în jurul orelor 21.30, inculpatul C. R., prin forțarea și escaladarea unei ferestre, împreună cu D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), au pătruns în locuința părții vătămate S. E., din Ploiești, . D, . a sustras un televizor LCD marca LG, patru telefoane mobile și două ceasuri de mănă, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de aproximativ 4000 lei, în timp ce inculpatul D. Suraj ie-a asigurat paza.
5. La data de 05.09.2011, inculpatul C. R., noaptea, prin forțarea și escaladarea unei ferestre, împreună cu numitul D. N.(care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), a pătruns în locuința părții vătămate, P. E., din Ploiești, .. 32 H, . a sustras un televizor LCD marca Panasonic, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de aproximativ 1000 lei, în timp ce inculpatul D. Suraj le-a asigurat paza.
6. La data de 05.09.2011, noaptea, prin forțarea și escaladarea unei ferestre, inculpatul C. R. împreună cu numitul D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat in formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), au pătruns în locuința părții vătămate G. D. G., din Ploiești, Al. Muscel, .. 20, de unde a sustras un televizor LCD marca Hyundai și o pereche de cercei din aur, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de aproximativ 1000 lei.
7. La data de 05.09.2011, în jurul orelor 23.30, inculpatul C. R., prin escaladarea și forțarea unei ferestre, împreună cu numitul D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), au pătruns în locuința părții vătămate N. I., din Ploiești, ., ., de unde a sustras suma de 200 lei și mai multe bijuterii din aur, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de aproximativ 2000 lei, în timp ce inculpatul D. Suraj le-a asigurat paza.
8. La data de 06.09.2011, în jurul orelor 21.30, inculpatul C. R., prin forțarea și escaladarea unei ferestre, împreună cu numitul D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), au pătruns în locuința părții vătămate lonescu L., din Ploiești, ., . sustrage bunuri, în timp ce inculpatul D. Suraj le-a asigurat paza.
9. La data de 06.09.2011, noaptea, inculpatul C. R. prin forțarea și escaladarea ferestrei, împreună cu numitul D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), au pătruns în locuința părții vătămate A. loan, din Ploiești, .. 11, . au sustras suma de 1100 Euro și bijuterii din aur, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de aproximativ 7500 lei, în timp ce inculpatul D. Suraj le-a asigurat paza.
10. La data de 09.09.2011, în jurul orelor 15.00, inculpatul C. R., prin forțarea și escaladarea ferestrei, împreună cu numitul D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), au pătruns în locuința părții vătămate G. M., din Ploiești, Al. Chimiei, nr. 2A, ., fără a sustrage bunuri, în timp ce inculpatul D. Suraj le-a asigurat paza.
11. La data de 09.09.2011, în jurul orelor 21.00, inculpatul C. R., prin forțarea și escaladarea ferestrei, împreună cu numitul D. N. (care a fost deja trimis în judecată pentru această faptă ce constituie act material al infracțiunii de furt calificat în formă continuată, fiind cercetat în stare de arest), au pătruns în locuința părții vătămate C. loan E., din Ploiești, ., . au sustras două laptop-uri, patru telefoane mobile și mai multe bijuterii din aur, valoarea prejudiciului creat fiind de aproximativ 7000 lei, în timp ce inculpatul D. Suraj le-a asigurat paza.
12. In noaptea de 06/07.10.2011 învinuiții C. R. și D. N., prin efracție, au pătruns în incinta S.C. Ginvalys .. Bărcănești, de unde au sustras mai multe bunuri, respectiv produse alimentare, băuturi alcoolice etc. și suma de 500 lei, prejudiciul, în valoare totală de 16.000 lei, nefiind recuperat, în timp ce învinuitul D. Suraj le-a asigurat paza.
13. La data de 12.10.2011, în intervalul orar 19.30-20-20, prin forțarea și escaladarea ferestrei, învinuitul C. R., împreună cu învinuitul D. N., au pătruns în locuința părții vătămate D. L., din Ploiești, ., de unde a sustras bijuterii din aur și argint, valoarea prejudiciului creat fiind de aproximativ 1500 lei, în timp ce inculpatul D. Suraj le asigura paza.
14. La data de 18.10.2011, în intervalul orar 09.30-20.30, prin forțarea și escaladarea ferestrei, învinuitul C. R., împreună cu învinuitul D. N., au pătruns în locuința părții vătămate G. C. F., din Ploiești, ., nr. 219, jud. Prahova, de unde au sustras bijuterii din aur și argint, valoarea prejudiciului creat fiind de aproximativ_ lei, nerecuperat.
15. La data de 18.10.2011, în jurul orei 11.30, învinuitul C. R., împreună cu învinuitul D. N., prin escaladarea ferestrei, a pătruns în locuința părții vătămate lancu G.-C., din Ploiești, .. 8, ., de unde a sustras o geantă personală ce conținea un telefon mobil, suma de 25 lei și înscrisuri personale, prejudiciul în cuantum total de 300 lei, nerecuperat.
16. La data de 19.03.2012, pe timp de zi, învinuitul C. R. împreună cu numita P. B.-F. (persoană neînregistrată în registrul stării civile), prin forțarea și escaladarea unei ferestre, au pătruns în locuința părții vătămate A. E.-D., din Mun. Ploiești, ., ., de unde au sustras aparatură electronică, în timp ce inculpatul D. Suraj le asigura paza, valoarea prejudiciului creat fiind în cuantum de 7000 lei.
17. La data de 23.03.2012, învinuitul C. R., pe timp de zi, prin forțarea și escaladarea unei ferestre, a pătruns în locuința părții vătămate Arbanaș V., din Mun. Ploiești, ..6, . a sustras aparatură electronică, în timp ce inculpatul D. Suraj îi asigura paza, valoarea prejudiciului creat fiind în cuantum de 3500 lei, nerecuperat.
18. La data de 26.03.2012, pe timp de zi, învinuitul C. R. împreună cu numita P. B.-F. (persoană neînregistrată în registrul stării civile), prin forțarea și escaladarea unei ferestre, a pătruns în locuința părții vătămate loniță C.-Ș., din Mun. Ploiești, ., de unde a sustras bijuterii și un ceas de mănă, în timp ce inculpatul D. Suraj le asigura paza, valoarea prejudiciului creat fiind în cuantum de 5000 lei.
19. La data de 28.03.2012, pe timp de zi, învinuitul C. R. împreună cu numita P. B.-F. (persoană neînregistrată în registrul stării civile), prin forțarea și escaladarea unei ferestre, au pătruns în locuința părții vătămate M. Ș., din Mun. Ploiești, ., ., de unde au sustras bijuterii și obiecte de numismatică, ulterior inculpatul D. Suraj ajutându-i să valorifice bunurile sustrase și primind și el o parte din banii obținuți, valoarea prejudiciului creat fiind în cuantum de 2000 lei, nerecuperat.
Instanța a reținut această situație de fapt pe baza probelor administrate, respectiv procese-verbale de cercetare la fața locului, declarații părți vătămate, declarații martori, înscrisuri, adrese emise de AFIS, procese-verbale de reconstituire, înscrisuri, proces-verbal de vizionare a înregistrărilor video, proces-verbal de recunoaștere din planșă foto, declarații inculpați D. Suraj, D. N. și C. R., instanța reține că există indicii temeinice, în sensul art. 143 C.p.p., că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva acestora.
Totodată, instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 148 lit. f C.pr.pen, în sensul că inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si exista probe certe ca lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a apreciat prin raportare la imprejurarile in care s-au produs faptele dar si prin raportare la persoana inculpatilor, daca aceștia prezinta pericol public concret si daca in cauza s-ar impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă masură preventive neprivative de libertate.
Pericolul concret pentru ordinea publică reiese din împrejurările și modalitățile concrete de săvârșire a faptelor din prezenta cauză, respectiv pe timp de zi si de noapte, prin efractie, in baza aceleiasi rezolutii infractionale, din analiza situației personale a inculpatului rezultă temerea că lăsat în libertate, inculpatul ar putea comite fapte de același gen, având în vedere și perseverența de care a dat dovadă.
În aprecierea menținerii măsurii preventive privative de libertate, instanța s-a raportat la periculozitatea vadita a acestor infracțiuni, fiind evident ca odata cercetat in stare de libertate, ar exista riscul ca pentru obtinerea facila a veniturilor sa recurga la alte fapte de natura penala, sau la influențarea celorlalte parti aspect ce duce la zadarnicirea adevarului in cauza.
Raportat și la gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, la ecoul produs de acestea în rândul societății, instanța de fond a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului și urmează să mențină această măsură, apreciind că aceasta este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, temeiurile neschimbându-se până la această dată și nici nu au intervenit altele noi care să impună revocarea măsurii arestării preventive. Mai mult toate probele administrate în cauză se coroborează cu declarațiile inculpatului care au recunoscut săvârșirea faptelor și conduc la concluzia că există probe și indicii temeinice în sensul art. 681 C.p.p., că inculpatii au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, ceea ce respectă exigențele stabilite de art. 5 pct. 1 lit. c din C.E.D.O.; consideră că lăsarea în libertate a acestora ar împieta asupra bunei înfăptuiri a justiției.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații, deoarece a fost luată pe baza presupunerii rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni, nu tinde să reprezinte o executare anticipată a pedepsei, durata nedepășind, la acest moment procesual, caracterul rezonabil, având în vedere complexitatea cauzei și faptul că, până în prezent, cercetarea judecătorească nu s-a încheiat, ci este abia la început; nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză.
În intervalul scurs de la luarea măsurii arestării preventive nu au apărut date noi care să justifice revocarea sau înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă de libertate, iar inculpatul nu a invocat și depus probe directe și concludente care să ateste o altă situație de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, așa cum a fost expusă mai sus.
În practica CEDO s-a stabilit că menținerea detenției este justificată atunci când se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre pericolele ce trebuie apreciate in concreto pentru fiecare caz în parte: pericolul sporit de săvârșire a unei noi infracțiuni, aceasta prin raportare la perseverența infracționala de care inculpații au dat dovada – în prezenta cauză aceștia săvârșind nu mai puțin de 19 fapte de furt.
Cu privire la cererea inculpatului, prin apărător, de înlocuire a măsurii arestarii preventive cu măsura obligarii de a nu părăsi localitatea, precum și cu măsura obligarii de a nu părăsi țara și respectiv de revocare a măsurii arestării preventive, potrivit dispoz. art. 139 C.p.p. și respectiv art. 139 rap. la art. 145 și art. 1451 C.p.p., instanța a respins această cerere ca neîntemeiată, apreciind, în lumina acelorași considerente expuse anterior, că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de pericolul social al faptelor, această măsură privativă de libertate fiind necesară la acest moment pentru buna desfășurare a procesului penal.
S-a apreciat că luarea unei alte măsuri nu poate asigura atingerea scopului măsurilor preventive, ținând seama și de pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului l-ar prezenta, nefiind oportună judecarea în stare de libertate a acestora.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul C. R., solicitând instanței admiterea recursului casarea încheierii pronunțata de prima instanța si reținând cauza spre rejudecare, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea acestuia în stare de libertate, întrucât nu prezintă pericol public
Tribunalul, examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 al.3 c.p.p. constată că recursul declarat de recurentul inculpat D. Suraj este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 1206/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus:
- punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului C. R. sub aspectul săvărșirii infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 99 C.pen., art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 99 C.pen. (4 acte materiale) și pentru săvărșirea a patru acte materiale prevăzute de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 99 C.pen. din cele 14 acte materiale săvârșite în perioada 12.08-18.10.2011;
- punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva învinuitului D. Suraj sub aspectul săvârșirii actului material prevăzut de art. 26 C.pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. și art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., faptă săvârșită în dauna părții vătămate ..;
- trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului C. R., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art, 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 99 C.pen., art, 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 99 C.pen. și art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. și art. 99 C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.;
- trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D. Suraj, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 26 C.pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. și art. 37 alin. 1 lit. b C. pen., art. 26 C.pen. raportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art, 75 alin. 1 lit. c C»pen. și art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. și art. 26 C. pen. rtiportat la art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. a și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. c C.pen. și art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen..
Prin încheierea din data de 13 aprilie 2012, Judecătoria Ploiești a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. Suraj pentru o perioadă de 29 de zile, cu începere de la data de 13.04.2012 și până la data de 12.05.2012, inclusiv, emițându-se mandat de arestare preventivă nr. 111/U/2012.
Prin aceeași încheiere, instanța a respins ca neîntemeiata cererea de luare a măsurii de a nu părăsi localitatea.
În fapt, s-a reținut că în perioada 19.01._12, inculpatul C. R., împreună cu învinuitul D. N. și inculpatul D. Suraj, care le-a asigurat paza, prin efracție și escaladare, atât noaptea, cât și ziua au pătruns în mai multe locuințe din mun. Ploiești, precum și într-o societate situată pe raza . au sustras mai multe bunuri, respectiv aparatură electronică (laptop-uri, televizoare LCD, cameră video, telefoane mobile), precum și mai multe bijuterii din aur și sume de bani, valoarea totală a prejudiciului creat fiind de aprox. 108. 000 lei, parțial recuperat, în urma cercetărilor
Potrivit dispozițiilor legale în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, conform art 300/ 2 Cpp legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea acestei masuri .
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Tribunalul, constată că în mod corect instanța de fond a reținut faptul că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent, astfel încât se impune menținerea acestei măsuri.
Față de probele administrate până în prezent, rezulta cu certitudine existenta unor indicii temeinice ca inculpatul D. Suraj a săvârșit faptele reținute în sarcna sa
Tribunalul, constată că, în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 143 c.p.p. și art. 148 lit. f C.p.p, fapta pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, este pedepsită de lege cu o pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, existând probe certe ca lăsarea lor in libertate prezintă un pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere împrejurările și modalitatea de comitere a faptei.
La aprecierea pericolului concret pe care lăsarea in libertate a inculpaților, l-ar reprezenta, tribunalul are în vedere rezonanta pe care astfel de fapte o au și care, neurmate de o ripostă ferma a societății, ar întreține climatul infracțional si ar crea inculpatului impresia ca poate persista în sfidarea legii.
Potrivit jurisprudenței C.E.D.O. detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate in concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni, pericolul de distrugere a probelor, riscul presiunii asupra martorilor, pericolul de dispariție a inculpatului sau pericolul de a fi tulburată liniștea publică.
Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetului de Miniștri a Consiliului Europei prevede la pct. 3 că detenția provizorie nu poate fi ordonată decât dacă persoana în cauză este bănuită că a săvârșit o infracțiune și sunt motive serioase de a se crede că există unul sau mai multe dintre următoarele pericole: pericolul de fugă, cel de obstrucționare a justiției, ori acela ca acuzatul să nu comită o noua infracțiune gravă. Punctul 4 al recomandării specifică în plus că, dacă existenta nici unuia dintre pericolele enunțate nu a putut fi stabilită, detenția provizorie s-ar putea totuși justifica, în mod excepțional, în anumite cazuri în care se comite o infracțiune deosebit de gravă.
Analizând aceste texte de lege prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, instanța de recurs constată că la dosarul cauzei există dovezi certe privind existența unuia dintre pericolele apreciate, atât de Codul de procedură penală, Constituția României, C.E.D.O. cât și de Recomandarea nr. R(80)11 a Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, ca fiind justificative pentru menținerea măsurii arestului preventiv și anume comiterea unei infracțiuni deosebit de grave sau orice alt delict de natură să pericliteze bunul mers al societății civile.
Din probele administrate până la aceasta dată în cauză, rezultă indicii temeinice că inculpatul este presupusul autor a infracțiunii pentru care a fost trimis in judecată, infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există date certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, așa încât judecarea acestuia în stare de libertate raportat la gravitatea faptei comise, nu ar face decât să impieteze desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Susținerile inculpatului prin apărător, în sensul că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării sale este nefondat, în cauza nu au fost administrate până la acest moment procesual nici un fel de probatorii care să nu mai justifice menținerea arestării preventive a acestuira sau care să determine tribunalul să ajungă la concluzia că s-au modificat temeiurile care au stat la baza arestării preventive, așa încât aprecierile menționate sunt pur subiective.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul apreciază ca menținerea măsurii arestului preventiv se impune și se întemeiază pe o stare de fapt periculoasă pentru societate și care necesită intervenția rapidă și fermă a instituțiilor statului abilitat, fiind dovedită existența pericolului pe care inculpatul îl reprezintă, pericol de natură a periclita buna desfășurare a procesului penal în curs.
Acest aspect se pliază pe însăși scopul masurilor preventive, care vizează tocmai asigurarea bunei desfășurări a procesului penal (art. 136 Cod procedură penală), din actele dosarului reieșind în mod indubitabil existența și persistența unor indicii grave de vinovăție, care constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie.
Astfel, măsura menținerii arestului preventiv a inculpaților este conforma scopului instituit prin art. 5 al CEDO, așa încât în mod corect prima instanță a făcut aplicarea disp. art. 3002 al. 3 Cod pr. penală și a menținut măsura arestării preventive a acestuia.
Pe de alta parte, in ceea ce privește pericolul social reținut cu privire la inculpat, Tribunalul considera ca acesta, rezulta din comportamentul si atitudinea sa procesuală exprimată până la acest moment, chiar dacă inculpatul a recunoscut comiterea faptei, din reacția opiniei publice, precum și din rezonanța faptei comise.
Pericolul pentru ordinea publică își găsește expresia și prin starea de neliniște, de sentimentul de insecuritate în rândul societății, generată de faptul că astfel de fapte îndreptate împotriva patrimoniului și a persoanei, neurmate de o ripostă fermă a autorităților, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
În aceste condiții este evident că temeiurile care au determinat arestarea preventiva a inculpatului impun in continuarea privarea de libertate, iar menținerea măsurii arestării preventive este pe deplin justificată în acest caz si contribuie esențial la îndeplinirea obiectivelor de politica penală privind această categorie de populație, ecoul ce s-ar crea în anturajul inculpaților fiind benefic înfăptuirii actului de justiție și asigurării unui climat de siguranța a cetățenilor.
Potrivit disp. art. 149 1 al. 1 rap. la art. 143 al .1 C.pr.pen. rap. la art. 5 CEDO, condiția esențiala pentru luarea, respectiv, menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților este aceea a existentei probelor sau indiciilor temeinice ca au săvârșit fapta prevăzută de legea penala, astfel încât, in cauza de fata, având în vedere probatoriul administrat pana in prezent, această condiție este îndeplinită.
Nu în ultimul rând, atingerea scopului procesului penal prevăzut de art. l alin. 2 C.pr.pen. respectiv prevenirea infracțiunilor, precum si educarea cetățenilor in spiritul respectării legilor, ar fi periclitata prin punerea in libertate a inculpaților.
La acest moment procesual, ținând seama ca inculpatul este arestat preventiv din luna aprilie 2012, raportat la împrejurarea ca cercetarea judecătoreasca încă nu a fost începuta, instanța apreciază ca rezonanta sociala negativa a faptei de a cărei comitere este bănuit inculpatul, nu s-a diminuat, iar lăsarea in libertate a acestuia încă mai prezintă pericol pentru comunitate, fata de împrejurările săvârșirii faptei, de gravitatea acesteia si de urmările produse.
În raport de toate aceste considerente, instanța de recurs apreciază că singura măsură preventivă, eficientă, aplicabilă în cauză, față de inculpatul C. R. este fără nici un dubiu măsura arestării preventive, ce se impune a fi menținută, astfel încât, constatând că instanța de fond a pronunțat o încheiere legală și temeinică, Tribunalul va respinge recursul declarat de acesta, ca nefondat, în temeiul disp. art. 38515 pct. 1 lit. b c.p.p.
Vazand si disp. art.192 alin.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-inculpat C. R., fiul lui N. și M., născut la data de 15.04.1996, în Ploiești, jud. Prahova, C.N.P._, domiciliat în Ploiești, ., jud. Prahova, cetățean român, neșcolarizat, necăsătorit, fără antecedente penale, fără ocupație, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din data de 24.05.2012 pronunțată de Judecătoria Ploiești ca nefondat.
Obliga recurentul-inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitiva.
Pronunțata in ședința publica azi, 01.06.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
I. P. D. M. V. D. I.
GREFIER
D. L.
Red. MV/DL
46 ex./01.06.2012
d.f._ 12 Judecătoria Ploiești
JF B. M.
Operator de date cu caracter personal nr.4058
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 899/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








