Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr. 98/2015. Tribunalul TELEORMAN

Sentința nr. 98/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 24-11-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL TELEORMAN

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.98

Ședința publică din 24 noiembrie 2015

Tribunalul compus din:

I. M. - președinte

Z. D. - grefier

Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție București – a fost reprezentat prin procuror P. D..

Pe rol, contestația la executare formulată de Direcția Națională de Probațiune – Serviciul Probațiune București la data de 15.10.2015 privind pe inculpatul C. R. F..

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, inculpatul C. R. F. fiind reprezentat de av.T. F..

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Instanța dă cuvântul părților pe contestația la executare formulată în cauză.

Procurorul având cuvântul apreciază că, în cauză, contestația la executare formulată de Direcția Națională de Probațiune – Serviciul Probațiune București este admisibilă, cu motivarea că inculpatul C. R. F. locuiește în județul Teleorman și nu în București, sens în care nu s-ar justifica transferul la Serviciul de Probațiune București, astfel încât solicită ca supravegherea inculpatului să se facă de către Serviciul de Probațiune Teleorman.

Av.T. F. pentru inculpatul C. R. F. arată că acesta a fost luat sub supraveghere de către Serviciul de Probațiune Teleorman.

TRIBUNALUL:

Prin adresa nr._/SP/C/9.10.2015, Serviciul de Probațiune București a solicitat desemnarea unei instituții de pe raza municipiului București, la care condamnatul C. R. F. să poată executa muncă în folosul comunității, urmare a condamnării în dosarul penal nr._ al Tribunalului Teleorman.

Având în vedere dispozițiile art.51 din Legea nr.253/2013 și a faptului că C. R. F. locuiește fără forme legale în București, ., . admite sesizarea Serviciului de Probațiune

București, urmând ca acesta să desfășoare pe o perioadă de 60 de zile o activitate neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite contestația la executare formulată de Direcția Națională de Probațiune – Serviciul de Probațiune București la data de 15.10.2015 în dosarul penal nr._ .

Dispune înlăturarea din sentința penală nr. 26 din 31.03.2015 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr.951/A din 24.06.2015 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală - a obligației de a desfășura pe o perioadă de 60 de zile o activitate neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei municipiului A. sau la Primăria localității Nanov, impusă inculpatului C. R. F., f. lui L. și C. M., n. la 25.06.1984, cu domiciliul în mun. A., ..47, jud.Teleorman, fără forme legale în București, ., ., ., urmând ca inculpatul să desfășoare pe o perioadă de 60 de zile o activitate neremunerată în folosul comunității, în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2, București.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 noiembrie 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. M. Z. D.

Red.I.M.la 5.01.2016

tehnored.Z.D.la 5.01.2016

exemplare 9*

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr. 98/2015. Tribunalul TELEORMAN