Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 6/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 19-01-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 6
Ședința publică din data de 19.01.2015
Tribunalul compus din:
PREȘEDINTE – M. V.
GREFIER – B. – Z. C. – A.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Teleorman a fost reprezentat prin procuror B. M. - A..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de inculpatul C. I. - I. aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul G. împotriva încheierii penale nr.2 din data de 05.01.2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul inculpat C. I. - I. aflat în stare de arest preventiv, fiind asistat de avocat oficiu P. Gigel.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat de judecătorul acestui tribunal, contestatorul inculpat C. I. - I. învederează că își menține contestația formulată și este de acord ca soluționarea cauzei să se facă în prezența apărătorului din oficiu P. Gigel.
Declarația luată contestatorului inculpat, în sensul celor de mai sus, în prezența apărătorului din oficiu P. Gigel, a fost consemnată și atașată la dosar.
Apărătorul contestatorului inculpat învederează că nu sunt cereri de formulat în cauza dedusă judecății, solicitând acordarea cuvântului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt cereri de formulat.
Judecătorul acestui tribunal, luând act că nu sunt cereri de formulat în cauză de către contestatorul inculpat C. I. - I. și nici de către reprezentantul Ministerului Public, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea contestației.
Avocatul inculpatului C. I. - I. având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă respectiv cea a arestului la domiciliu sau orice măsură neprivativă de libertate.
Completează apărătorul contestatorului inculpat că inculpatul este de acord cu împăcarea cu părțile vătămate, cu un număr de 4-5 împăcându-se deja până la acest moment, a fost recuperat o parte din prejudiciul cauzat și că după împăcarea cu toate părțile vătămate este posibilă încetarea procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestației formulată de contestatorului inculpat C. I. - I., completând că temeiurile care au dus la arestarea preventivă a acestora nu s-au schimbat.
Arată procurorul că faptele au fost comise într-o perioadă relativ scurtă respectiv 6 luni, inculpatul și celălalt participant au comis mai multe infracțiuni de furt cu intrare prin efracție pe timp de noapte.
Completează reprezentantul parchetului că inculpatul a avut o poziție oscilantă și parțial nesinceră și că acesta a comis un număr de 17 fapte infracționale în formă continuată.
Având ultimul cuvânt, contestatorul inculpat C. I. – I. solicită admiterea contestației, precizând că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa.
TRIBUNALUL:
Prin încheierea nr.2 din data de 05.01.2015, Judecătoria Roșiori de Vede a respins ca nefondată cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsura preventivă, precum și cererea privind revocarea măsurii arestării preventive, cereri formulate de inculpatul C. I.-I. zis “C.”, CNP_, fiul lui A. si F., născut la data de 28.02.1985 in municipiul Roșiorii de Vede, județul Teleorman, domiciliat in comuna Beuca, ., fără forme legale in municipiul Roșiori de Vede, . Nord, ., ., județul Teleorman (la P. S.), trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fapte prev. si ped. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b si d, alin. 2 lit. b Cod penal (17 fapte) și tentativă de furt calificat, prev. de art. 32 alin.1 rap. la art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b Cod penal (5 fapte), totul cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, art.77 alin.1 lit. e Cod penal și art. 5 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, judecătorul a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 226 al. 1 Cod Procedură Penală, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Astfel, potrivit art. 202 al. 1 Cod Procedură Penală, „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”.
Potrivit art. 202 al. 3 Cod Procedură Penală, “orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, conform art. 223 al. 1 lit. b Cod Procedură Penală, „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament”.
Potrivit art. 223 al. 2, „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul Penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.
Analizând dispozițiile legale invocate, judecătorul a apreciat că, în cauză, există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa.
A mai arătat că infracțiunea săvârșită de inculpat este pedepsită cu închisoare mai mare de 5 ani și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoanele acestora, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Pericolul social rezidă din următoarele aspecte: gravitatea sporită a faptei săvârșite, crearea unei stări de nesiguranță în rândul locuitorilor ca urmare a faptelor si atitudinii acestuia și existența posibilității ca inculpatul să mai săvârșească si alte fapte prevăzute de legea penală.
Conceptul de ordine publică în sensul legii penale trebuie înțeles că o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.
Un astfel de impact, imediat și mediatic, există categoric în rândul opiniei publice locale și impune o reacție promptă a autorităților, care să conducă la arestarea preventivă a inculpatului pentru înlăturarea temerii colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituțiile statului acționează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.
Luarea unei alte măsuri preventive față de inculpat - alta decât cea a arestării apare ca nejustificată. Infracțiunile pentru care acestea sunt cercetați sunt foarte grave, iar interesul public de înfăptuire justiției și asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale primează față de regula cercetării unei persoane în stare de libertate, instanța apreciind că scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 202 alin.1 Cod Procedură Penală, interpretat în conformitate cu articolul 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impune necesitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpați.
De altfel, măsura ar fi lipsită de eficiență dat fiind faptul că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt de o periculozitate deosebită.
Măsura arestării preventive corespunde și exigențelor prev.art.5 pct.1 lit.c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât în cauza dedusă judecății există probe din care reiese suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis faptele de care sunt acuzați.
Totodată, instanța a apreciat ca in cauza sunt întrunite si prevederile art. 243 al. 2 Cod Procedură Penală, efectele privării de libertate neproducând repercusiuni negative asupra personalități si dezvoltării inculpatului.
Potrivit art.207 al. 4 și 6 Cod Procedură Penală, instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Verificând măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 2 din 05.01.2015 a Judecătoriei Roșiori de Vede din perspectiva prevederilor art. 207 Cod Procedură Penală, instanța a constatat că măsura a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 223 al. 1 și 2 Cod Procedură Penală, fiind totodată îndeplinite și condițiile cerute de art.243 al .2 Cod Procedură Penală pentru inculpatul susmenționat.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual s-a constatat că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate.
Sub acest aspect, instanța a reținut și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 223 alin. 1 lit. a din Codul de Procedură Penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, circumstanțele personale ale inculpaților).
În acest sens, se reține că infracțiunea săvârșită aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv patrimoniul și siguranța persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestuia și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În ce privește respectarea dreptului la libertate a inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate, astfel că instanța va respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta măsura, urmând sa mențină starea de arest.
Instanța a apreciat că măsura arestării preventive luată față de inculpat este conformă cu exigențele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Practic, persistența motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpați a unor infracțiuni grave poate justifica inițial detenția. Totuși, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
În situația în care motivele de menținere a stării de arest se mențin o perioadă mai mare de timp și se dovedesc suficiente și pertinente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se impune și verificarea diligențelor depuse de instanțele naționale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei (cauzele Naus c. Poloniei, hotărârea din 16 septembrie 2008; Hesse c. Austriei, hotărârea din 25 ianuarie 2007; Hass c. Poloniei, hotărârea din 7 noiembrie 2006; Kalay c. Turciei, hotărârea din 22 septembrie 2005).
Tot sub aspectul stabilirii caracterului rezonabil al măsurii arestării preventive, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 din Convenție și în situația în care instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005).
Art. 5 paragraf 3 din Convenție se referă numai la persoanele arestate preventiv în faza de urmărire penală, precum și în faza judecății în primă instanță și are ca scop garantarea dreptului la libertate al unei persoane prin evitarea menținerii acesteia pentru o durată de timp excesivă în detenție.
Doctrina juridică în materie a explicat faptul că termenul rezonabil prevăzut în art. 5 se calculează de la data reținerii sau arestării preventive și se sfârșește la data pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă.
După pronunțarea unei asemenea hotărâri, privarea de libertate este autorizată de existența condamnării chiar nedefinitivă, pronunțată de un tribunal competent, care presupune atât o constatare a vinovăției, consecutivă stabilirii, potrivit legii, a comiterii unei infracțiuni, cât și aplicarea unei pedepse sau a altor măsuri privative de libertate.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede, în art. 5 paragraf 3 că „Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.
Termenul rezonabil prevăzut de norma mai sus menționată se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată (dies a quo) și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă (dies ad quem).
Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 paragraf 3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități, prin sublinierea complexității (restituiri, perioadele de stagnare ale anchetei).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, în § 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Dispozițiile art. 21 al. 3 din Constituția României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Prin urmare, având in vedere aceste aspecte si întrucât temeiurile arestării preventive nu s-au schimbat, instanța a constatat că nu este justificată cererea de revocare a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă, având în vedere locul și perioada comiterii faptelor, și nici nu există împrejurări noi care să pună sub semnul întrebării nelegalitatea măsurii arestării luate inițial.
În acest context, instanța a apreciat că în acest moment procesual nu este întemeiată înlocuirea arestării preventive, nefiind în interesul bunei desfășurări a urmăririi penale o astfel de înlocuire, în condițiile în care nu s-au modificat motivele care justifică arestarea preventivă evaluate și prin prisma existenței sentimentului de insecuritate socială în rândul opiniei publice prin cercetarea în libertate a inculpatului implicat în infracțiunile grave descrise in actul de sesizare.
Întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive justifică în continuare privarea de libertate a inculpatului, instanța a menținut măsura arestării preventive si a respins ca nefondată cererea de revocare formulată de apărătorul inculpatului.
Împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Roșiori de Vede a declarat contestație în termenul legal inculpatul C. I. - I..
A susținut inculpatul în declarațiile date că nu se impune menținerea arestului preventiv, solicitând judecarea lor în stare de libertate sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Examinând contestația formulată în raport de motivele formulate de contestatorul inculpat, dar și față de prevederile art. 4251 Cod Procedură Penală, coroborat cu art. 208 Cod Procedură Penală, art. 202 Cod Procedură Penală constată și reține următoarele:
Inculpatul C. I. - I. este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, fapte prev. si ped. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. b si d, alin. 2 lit. b Cod penal (17 fapte) și tentativă de furt calificat, prev. de art. 32 alin.1 rap. la art. 228 alin.1 - 229 alin.1 lit. b și d, alin.2 lit. b Cod penal (5 fapte), totul cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, art. 41 alin. 1 Cod penal, art.77 alin.1 lit. e Cod penal și art. 5 Cod penal.
Conform art.242 al.2 Cod Procedură Penală, „Măsura preventivă se înlocuiește din oficiu saula cererea, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 al.1”.
În acord cu instanța de fond, tribunalul constată că temeiurile inițiale ale arestării preventive a inculpatului se mențin și la acest moment procesual, astfel cum ele au fost prevăzute la art. 223 al. 2 Cod Procedură Penală respectiv există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea ce i-a fost reținută în sarcină, pedeapsa prevăzută pentru o astfel de faptă este închisoarea de 5 ani, iar față de modul și circumstanțele în care se presupune că a fost comisă fapta, privarea de liberate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol la care a fost supusă ordinea publică și că nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă.
Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 4251 al. 7 Cod Procedură Penală raportat la art. 242 Cod Procedură Penală și art. 206 Cod Procedură Penală, se va respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul C. I. - I., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondată contestația declarată de inculpatul C. I. - I. împotriva încheierii nr. 2 din data de 05.01.2015 pronunțată de Judecătoria Roșiori de Vede în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
M.V. | B-Z.C-A. |
Red./Tehnored.M.V./19.01.2015
Exemplare: 4
Comunicat: 2 ex./19.01.2015
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 5/2015.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 77/2015.... → |
|---|
