Confiscare specială. Art.315 lit. c NCPP. Încheierea nr. 59/2016. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 59/2016 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-02-2016 în dosarul nr. 59/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:TBTIM:2016:037._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 59/PI
Ședința din camera de consiliu din data de 15.02.2016
Instanța constituită din:
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ: M. B.
GREFIER: C. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara a fost reprezentat de procuror D. M..
Pe rol se află soluționarea sesizării formulate de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, având ca obiect propunere de luare a măsurii de siguranță a confiscării speciale.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu a lipsit intimatul D. A. R..
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau exceptii de invocat, JCP constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea sesizării formulată de D.-Serviciul Teritorial Timișoara în sensul confiscării speciale a cantității de 1,46 grame cannabis și a dispozitivului de mărunțire, timp „râșniță”.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 20.01.2016, sub număr unic de dosar_, Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara a solicitat luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a cantității de 1,46 grame cannabis și a dispozitivului de mărunțire, timp „râșniță”.
A fost atașat sesizării copia rechizitoriului nr. 293/D/P/2015 al Ministerului Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara.
Tribunalul, analizând prezenta sesizare pe baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin ordonanța din data de 13.11.2015 emisă de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara în dosarul de urmărire penală nr. 293/D/P/2015, în temeiul art. 318 alin. 1 C.p.p. raportat la art. 314 alin. 1 lit. b din C.p.p., s-a dispus următoarele:
Renunțarea la urmărire penală în cauza având ca obiect infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, comisă de numitul D. A. R..
Totodată s-a dispus, sesizarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului T., în vederea dispunerii măsurii de siguranță a confiscării speciale, respectiv a cantității de 1,46 grame cannabis și a dispozitivului de mărunțire tip „râșniță”.
În motivarea sesizării s-a arătat că prin ordonanța din data de 22.07.2015 s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, iar prin ordonanța din 10.11.2015 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul D. A. R. pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.
S-a reținut că, în data de 17.07.2015 a fost depistat, în zona Pădurea V. din Timișoara deținând asupra sa 1,84 grame cannabis și un dispozitiv de mărunțire tip râșniță pe care s-a evidențiat THC.
S-a mai arătat că raportul de constatare tehnico-științifică întocmit în cauză nr._ al Laboratorului de analiză și profil al drogurilor a evidențiat în substanța depistată asupra suspectului D. A. R. prezența tetrahidrocanabinolului (din proba examinată a rămas cantitatea de 1,46 grame cannabis), iar pe dispozitivul de mărunțire tip râșniță s-a evidențiat tetrahidrocanabinol.
Tribunalul, prin judecătorul de cameră preliminară reține următoarele:
Față de numitul D. A. R. s-a dispus în baza dispozițiilor art. 318 alin. 1 lit. b C. proc. pen., renunțarea la urmărirea penală, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii deținere de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, reținându-se, în esență, că acesta ar fi deținut asupra sa 1,84 grame cannabis și un dispozitiv de mărunțire tip râșniță pe care s-a evidențiat THC.
Instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 318 raportat la art. 315 alin 2 lit c cod pr penală care justifică sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranță a confiscării.
Potrivit art. 107 alin. (1) C. pen., scopul măsurilor de siguranță este acela de a înlătura o stare de pericol și de a preîntâmpina săvârșirea de noi fapte penale.
Conform disp. art. 112 alin.1 lit.a C.p., sunt supuse confiscării bunurile produse prin săvârșirea faptei prevăzută de legea penală.
Se observă că în cauză se propune confiscarea specială a cantității de 1,84 grame cannabis și a unui dispozitiv de mărunțire tip râșniță pe care s-a evidențiat THC, care au fost găsite asupra suspectului.
Tribunalul reține că cererea este întemeiată, este în conformitate cu cerințele art. 112 alin 1 lit. f cod penal. Pe de altă parte, față de inculpat s-a pronunțat o soluție de netrimitere in judecată, respectiv renunțarea la urmărire penală, care justifică aplicabilitatea prevederilor art. 5491 alin. (3) C. proc. pen.
Față de aceste motive, se va admite cererea, se va dispune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale.
În baza art. 275 al.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite propunerea formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă ICCJ - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara.
În baza art. 549 alin. (3) lit. b C. proc. pen., art. 112 alin. 1 lit f cod penal dispune luarea măsurii confiscării speciale a cantității de 1,46 gra cannabis și a dispozitivului de mărunțire râșniță ridicate de la numitul D. A. R., domiciliat în TIMIȘOARA, .. 19, ., . in baza dovezii ., nr_ și predate la IGPR.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 15 02 2016.
JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,GREFIER,
M. B. C. M.
Red./Tehnored – M.B./C.M.
4 ex., s.m. 1 ex., ..03.2016
| ← Anulare/reducere amendă. Art.284 NCPP. Încheierea nr. 45/2016.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 93/2016.... → |
|---|








