Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 3524/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3524/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 88/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 88/R
Ședința publică din 15 februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. P.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
JUDECĂTOR: I. P.
GREFIER: R. P.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de condamnatul recurent V. S., împotriva sentinței penale nr. 3524/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul în stare de detenție asistat de avocat oficiu O. C., cu delegație la dosar.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror Ț. O..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții invocate, instanța acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Apărătorul contestatorului, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință în rejudecare, admiterea contestației la executare formulată de condamnat.
Reprezentanta Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinice și legale.
Condamnatul, solicită admiterea recursului și reducerea pedepsei întrucât a fost plecat din țară, aplicarea prevederilor art. 3201 C.p.p., întrucât a recunoscut fapta.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului declarat constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3524/05.12.2012 pronunțată în dosar nr._, Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 462 alin. 1 C.pr.pen. cu referire la art. 460 și art. 461 C.pr.pen., a respins ca inadmisibilă contestatia la executare formulata de petentul condamnat V. S..
In baza art. 192 alin. 2 C.pr.p., a obligat petentul condamnat la sumei de 200 lei reprezentand cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul cuvenit aparatorului din oficiu desemnat pentru petent, in cuantum de 100 lei, se va achita din fondurile Ministerului Justitiei către Baroul T..
Pentru a hotărî astfel prima instanță constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 18.10.2012 sub nr._, petentul condamnat V. S. a formulat contestație la executare pedepsei de 6 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. deart.211 C.p.p.
În motivarea contestației, petentul a arătat că la soluționarea pe fond a dosarului în care a fost trimis în judecată nu au fost avute în vedere prevederile art.3201 C.p.p., deși a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale.
În drept, petentul și-a întemeiat contestația pe dispozițiile art.461 al.1 lit.d C.p.p.
Prin sentința penală nr. 2737 din 08.11.2011 pronunțată în dosarul nr._/215/2011 al Judecătoriei C., petentul a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. de art.211 al.1, al.2 lit.b, al.21 lit.a, b, c C.p. și violare de domiciliu, prev.d e art.192 al.1 și 2 C.p., la o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.
În baza acestei sentințe, rămasă definitivă prin nerecurare, la data de 23.11.2011, s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.3069/2011.
Petentul condamnat a formulat o contestație la executare prin care a apreciat că poate beneficia de prevederile Legii 202/2010, care ar reprezenta o cauză de reducere a pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 2737 din 08.11.2011 a Judecătoriei C..
Raportând sentința de condamnare la motivele invocate de petentul condamnat prin contestația la executare, instanța a constatat că acestea nu se încadrează în cazul prev. de art. 461 lit. d C.p.p., dar nici în celelalte cazuri de contestație de executare.
În cauză petentul nu are nicio nelămurire cu privire la sentința penală nr. 2737 din 08.11.2011 a Judecătoriei C., invocând aspecte care țin de soluționarea fondului cauzei și care nu pot fi puse în discuție în cadrul contestației la executare.
Contestația la executare este un procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor ocazionate de punerea în executare a hotărârilor penale, de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării și care nu reclamă nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii penale definitive ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Petentul condamnat a invocat în cadrul contestației la executare pendinte, faptul că pedeapsa aplicată este mult prea mare. Or, motivul invocat de petent trebuia invocat în căile ordinare de atac, de care însă, acesta nu a înțeles să se prevaleze.
Prin contestația la executare nu se poate atinge autoritatea de lucru judecat, nu se poate viza fondul hotărârii penale care se execută nici măcar în ipoteza în care hotărârea penală este criticabilă sub aspectul legalității și temeiniciei. Ea nu poate fi folosită ca un remediu procesual pentru înlăturarea unor eventuale greșeli de judecată, nefiind posibil ca pe calea acestei proceduri să se ia în discuție o reanalizare în fond a sentinței definitive, trecută în puterea lucrului judecat, în caz contrar, ar produce un efect juridic asemănător căilor extraordinare de atac, ipoteză de neacceptat. De asemenea, petentul condamnat nu poate beneficia de dispozițiile Legii 202/2010. Este adevărat că potrivit art. 320 indice 1 alin. 7 C.p.p. astfel cum a fost reglementat prin prevederile Leg. 202/2010 limitele de pedeapsă se reduc cu 1/3 în cazul în care inculpatul recunoaște săvârșirea faptelor și este de acord cu soluționarea cauzei pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, însă aplicarea acestor dispoziții este condiționată de faza în care intervine recunoașterea, respectiv până la începerea cercetării judecătorești. Aceeași concluzie se desprinde și din Decizia Curții Constituționale nr. 1470/2011 prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția ridicată în dosare penale având ca obiect contestație la executarea pedepsei.
Pentru considerentele învederate în temeiul art.461 C.pr.pen., prima instanță a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de petentul condamnat V. S..
Împotriva sentinței penale menționate a declarat recurs condamnatul V. S., solicitând admiterea recursului și pronunțarea unei hotărârii temeinice și legale, aplicarea prev. art. 3201 C.p.p..
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și în limitele prev. de art. 385/6 C.p.p., se constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în condițiile în care motivele pe care condamnatul le-a invocat în contestație, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile prevăzute în dispoz. art. 461 C.p.p..
Prima instanță a stabilit justificat că pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată condamnatului V. S. nu poate fi redusă în procedura contestației la executare, ca urmare a aplicării unor dispoziții legale ulterioare hotărârii de condamnare, dispoziții care prevăd judecarea cauzei după procedura simplificată, în cazul recunoașterii vinovăției.
Totodată, instanța de recurs mai reține că dispoz. art. 461 al. 1 lit. d C.p.p., privind existența unei cauze de micșorare a pedepsei nu vizează reducerea pedepsei conform procedurii reglementată de art. 3201 C.p.p..
Astfel, dispozițiile art. 461 al. 1 lit. d C.p.p., prevad in mod expres cazurile în care un condamnat poate formula contestatie la executare, respectiv cand se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum si orice alt incident ivit in cursul executarii.
Având în vedere că acest caz de contestație la executare prevăzut în art. 461 al. 1 lit. d C.p.p., este incident numai când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei precum și orice alt incident ivit în cursul executării, se apreciază că, pe calea contestației la executare nu se poate realiza micșorarea pedepsei ca efect a Legii nr. 202/2010, respectiv dispoz. art. 3201 C.p.p., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă prevăzute pentru faptele pentru care contestatoru la fost condamnat definitiv.
Astfel, deși dispozițiile art. 461 lit. d C.p.p., privesc cauze de stingere sau micșorare a pedepsei, sau orice alt incident ivit în timpul executării, se reține că asemenea cauze nu vizează noile dispoziții procedurale reglementate de art. 3201 C.p.p., privind judecata în primă instanță după procedura simplificată în cazul recunoașterii vinovăției.
Aplicarea dispoz. art. 3201 C.p.p. – introduse prin Legea nr. 202/2010, potrivit cărora în cazul judecării cauzei pe baza recunoașterii vinovăției faptei de către inculpat și probelor administrate la urmărirea penală, inculpatul beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă prevăzută de lege, pentru fapta comisă, nu poate fi invocată pe calea prezentei contestații la executare ca și motiv de micșorare a pedepsei, neîncadrându-se în dispoz. art. 461 al. 1 lit. d C.p.p..
Prevederile art. 3201 C.p.p., referitoare la judecarea în cazul recunoașterii vinovăției, cu consecința micșorării limitelor de pedeapsă, sunt incidente doar cu ocazia soluționării fondului cauzei întrucât reducerea pedepsei este condiționată de judecarea cauzei după procedura simplificată, iar în măsura în care această cerință nu este îndeplinită, textul nu poate fi aplicat.
În condițiile în care, contestatorul a fost judecat definitiv, anterior acestor modificări, nu beneficiază de atenuarea limitelor de pedeapsă aplicate pentru fapte reținute în hotărârea de condamnare definitivă, nefiind îndeplinită condiția referitoare la judecarea cauzei după procedura prevăzută de noile dispoziții procesual penale, care fiind de imediată aplicare, nu pot fi aplicate și retroactiv.
Pentru motivele arătate, având în vedere și dispoz. art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat V. S., împotriva sentinței penale nr. 3524/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., va obliga recurentul condamnat la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs, va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. reprezentând plata onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge ca nefondat recursul declarat de recurent condamnat V. S., fiul lui natural și V., născut la data de 04.09.1991 în Sânnicolau M., jud. T., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 3524/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen., obligă recurentul condamnat la 200,00 lei cheltuieli judiciare față de stat în recurs; dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T. reprezentând plata onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 15 februarie 2013.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
A. PetruțaAnișoara C. Țira I. PopescuRamona P.
Red. A.P/R.P.
2 ex/04.03.2013
Primă instanță – G. D.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|
