Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Decizia nr. 432/2015. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 432/2015 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 432/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr.432/2015
Ședința din Camera de Consiliu din data de 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror O. Ț. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..
Pe rol judecarea contestației declarate de contestatoarea G. Slavița împotriva sentinței penale nr.200/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au fost lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că au fost depuse două precizări de cerere de către contestatoare, prin care arată că prezenta cerere reprezintă o contestație în anulare promovată împotriva hotărârii pronunțate de judecătoria D., întemeiată pe disp. art. 426 alin.1 lit.a C.p.p.
Raportat la aceste precizări, instanța recalifică prezenta cerere în contestație în anulare declarată împotriva sentinței penale nr.200/30.06.2015 a Judecătoriei D., după care, în baza art. 429 alin.1 rap. la art.426 C.p.p., pune în discuție excepția necompetenței materiale a tribunalului T. și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei D..
Procurorul pune concluzii de admitere a excepției și declinarea prezentei cauzei în favoarea instanței de fond, respectiv Judecătoria D..
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.200/30.06.2015 pronunțată de judecătoria D. în dosarul nr._, definitivă la data pronunțării, prima instanță, în temeiul art.341 alin.6 lit. „a” din Codul de procedură penală a respins ca nefondată plângerea formulată de către petenta Giurrgev Slavița împotriva soluției de netrimitere în judecată dispuse de procuror prin ordonanța de clasare după începerea urmăririi penale din data de 17.03.2015 în dosarul cu nr.736/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe” în forma prev. de art.199 alin. 1 Cod penal rap. la art.193 alin. 1 Cod penal de către intimatul G. S. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare” prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal.
În temeiul art.275 alin.2 cod procedură penală, a obligat petenta la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cuantum de 50 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11.06.2015, petenta G. Slavița a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale din 17 martie 2015, dosar nr. 736/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D. și a Ordonanței de respingere a plângerii din 11 mai 2015 emisa de prin procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. cu nr. 26/II/2/2015.
Petenta a solicitat desființarea soluțiilor atacate, în partea contestată și să fie trimisă motivat cauza la procuror pentru a începe sau completa urmărirea penală și după caz pentru a pune în mișcare acțiunea penală și cu privire la infracțiunea de amenințare prevăzută de art.206 alin. l Cod Penal, săvârșită de suspectul G. S..
În motivarea cererii sale, petenta a arătat că nu s-a lămurit de ce nu a fost audiat ca martor direct G. Darko fiul suspectului, propus de ea și care nu poate fi acuzat de părtinire, apreciind că se impune audierea acestui martor cu atât mai mult cu cât fiul său Tutescu M. Adams a fost audiat, precum și numita C. D. care este concubina suspectului G. S. și care în mod evident l-a părtinit, inclusiv de teamă. A mai arătat că nu a prezentat înregistrarea audio deoarece aceasta a fost viciată tehnic datorită desfășurării actelor de violență săvârșite de suspectul G. S. și că nu pot fi ignorate constatările medicului legist și nici actele medicale consemnate în Certificatul Medico - legal nr. 1001/30.06.2014, precum și în scrisoarea medicala din data de 27.06.2014 emisă de Spitalul orășenesc D. (doctor C. Mihard - medic specialist chirurg). De asemenea, a mai învederat că ordonanța de respingere a plângerii nu a fost însușită deoarece nu menționează în expunere „cine anume” acestea reprezentând un caz de nulitate absolută. potrivit prevederilor art.280, art.281, art.282 Cod procedura penală.
Parchetul de pe lângă Judecătoria D. a înaintat acestei instanțe dosarul în care s-a pronunțat soluția atacată, dosarul cu nr. 736/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D. .
Intimatului G. S. deși i s-a pus în vedere că pentru termenul de judecată stabili poate formula note scrise, acesta nu a depus niciun înscris, însă a susținut verbal, în ședința din data de 30.06.2015, punctul său de vedere cu privire la plângerea formulată de către petentă.
Verificând soluția atacată, prin raportare la criticile formulate și la probatoriul existent în dosarul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că plângerea formulată este nefondată, iar în consecință soluția de netrimitere în judecată a fost menținută, ca fiind temeinică și legală, având în vedere următoarele considerente:
Prin ordonanța din 17 martie 2015 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de lovirea sau alte violențe, prev. de art. 199 alin. 1 rap. la art. 193 alin. 1 din Cod penal, săvârșită de numitul G. S., iar în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) din Cod procedură penală cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) din Cod procedură penală rap. la art.16 alin.1 lit. a Cod procedură penală s-a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunea de amenințare, prev. de art. 206 alin. 1 din Codul penal.
Această soluție a fost menținută prin ordonanța din data de 11 mai 2015, dată în dosarul nr. 26/II/2/2015, prin care prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria D. a respins plângerea împotriva acestei soluții de netrimitere în judecată, iar actul este asumat de către semnatarul acestuia, după cum se poate foarte clar constata din chiar cuprinsul actului, chiar dacă numele și calitatea acestuia nu au fost menționate în partea expozitivă a ordonanței, ci la sfârșitul actului, astfel că nu se poate reține nulitatea actului.
Soluția de netrimitere în judecată dispusă față de intimatului G. S. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „lovire sau alte violențe între membrii de familie”, prevăzută de art. 199 alin 1 din Codul penal și cu privire la fapta de „amenințare” prevăzută de art. 206 alin 1 Cod penal, sunt temeinice și legale deoarece din probele administrate nu s-a putut stabili cu certitudine că intimatul G. S. a lovit-o pe persoana vătămată, iar cu privire la infracțiunea de amenințare nu a rezultat că a fost săvârșită o astfel de faptă
Din cercetările efectuate în cauză nu s-a putut stabili cu certitudine că suspectul G. S. a lovit-o și amenințat-o pe persoana vătămată G. S., singurii martori prezenți la acest eveniment fiind fiul persoanei vătămate și concubina suspectului, care au dat declarații contrare, fiecare fiind părtinitor cu partea care l-a propus.
Deși petenta a solicitat completarea urmăririi penale, respectiv audierea martorului G. Darko, judecătorul de cameră preliminară a constatat că acesta a fost audiat la data de 11.10.2014, dar din declarația sa rezultă că nu a asistat la evenimentul din data de 26.06.2014, astfel că nu cunoaște nici dacă persoana vătămată a fost lovită de către suspect și nici dacă a fost amenințată de acesta. Martorul a confirmat doar că a văzut a doua zi că mătușa sa era vânătă la mână și că știe că tatăl său a „jignit-o de nenumărate ori” pe sora sa .
Judecătorul de cameră preliminară a reținut că, astfel cum întemeiat a reținut și procurorul, din cuprinsul certificatului medico legal prezentat de către persoana vătămată rezultă existența unor leziuni pe corpul victimei dar acest mijloc de probă este insuficient, nefiind dovedit în cauză, fără putință de tăgadă, că leziunile respective le-a cauzat suspectul G. S.. Cu privire la amenințările reclamate de către persoana vătămată, martorii audiați au declarat doar că cei doi, petenta și intimatul, și-au vorbit urât, respectiv s-au înjurat, dar acestea nu pot fi asimilate amenințării în sensul în care aceasta este prevăzută ca infracțiune.
Chiar dacă nu a fost suficient de amplu argumentată soluția de netrimitere în judecată, judecătorul de cameră preliminară a reținut că aceasta are la bază prezumția de nevinovăție. Această prezumție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, fiind reglementată distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei ( dreptul la apărare, respectarea demnității umane ) . Soluția de trimitere în judecată a unei persoane se poate dispune de către procuror doar dacă acesta constată că există probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de netrimitere în judecată.
Având în vedere că, în prezenta cauză probele în acuzare nu au avut un caracter cert, organele judiciare nu au putut identifica alte probe decisive iar aspectele constatate sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției intimatului G. S., este corectă aprecierea procurorului că în cauza s-a impus a se da eficienta regulii potrivit căreia „orice îndoială este în favoarea învinuitului” ( in dubio pro reo ).
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului, în legătură cu fapta imputată, organele judiciare penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor. Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este „echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție” și deci învinuitul (inculpatul) trebuie achitat.
Ca o concluzie a argumentelor expuse mai sus, judecătorul de cameră preliminară a confirmat legalitatea și temeinicia soluției de netrimitere în judecată dispusă prin ordonanța de clasare după începerea urmăririi penale din data de 17.03.2015 în dosarul cu nr. 736/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovire sau alte violențe” în forma prev. de art. 199 alin. 1 Cod penal rap. la art. 193 alin. 1 Cod penal de către intimatul G. S. și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „amenințare” prev. de art. 206 alin. 1 Cod penal, iar în consecință, apreciind că plângerea formulată este nefondată, a respins-o în baza art. 341 alin. 6 lit. „a” din Codul de procedură penală .
Față de dispozițiile art.275 alin.2 Cod procedură penală, a obligat petenta G. Slavița la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 50 lei.
Împotriva respectivei hotărâri petenta G. Slavița a formulat la data de 02.07.2015 contestație întemeiată pe disp.art.4251 alin.7 pct.2 lit.a C.p.p., cererea fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 29.07.2015 sub nr._ .
Ulterior, prin două înscrisuri depuse la dosar înainte de primul termen de judecată, petenta a recalificat cererea formulată, arătând că cererea sa este o contestație în anulare declarată împotriva hotărârii nr.200/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosarul nr._, respectiv o cale extraordinară de atac vizând o eroare de procedură, întemeiată pe cazul prevăzut de art.426 alin.1 lit.a C.p.p.
În motivare, a arătat că respectiva sentință penală este nulă de drept întrucât judecătoria D. nu avea competența să pronunțe soluția decât prin încheiere, că este admisibilă contestația în anulare și împotriva hotărârii pronunțate în baza art.341 alin.6 și 7 pct.1 și 2 lit.a,b și d C.p.p., că este incident cazul prevăzut la art.426 lit.a C.p.p. ˝când judecata…a avut loc fără citarea legală a unei părți˝ întrucât procedura de citare în cauză nu este legală deoarece este făcută de către o instanță contestată și care nu reprezintă o instanță independentă și imparțială, cum impune art.6 paragraf 1 Convenție, din moment ce judecătoria D. nu are personalitate juridică, nu este o persoană juridică de drept public, nefiind subiect de drept, fiind capacitată de către tribunalul T., deci subordonată acestuia.
La acest termen de judecată, după recalificarea cererii ce formează obiectul dosarului conform manifestării de voință exprimate în scris de petentă, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a tribunalului T. în soluționarea prezentei contestații în anulare, excepție pe care analizând-o, o apreciază ca întemeiată pentru următoarele considerente:
Conform disp. art.429 C.p.p., contestația în anulare se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. Contestația în anulare pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.
În condițiile în care în speță hotărârea a cărei anulare se cere – sentința penală nr.200/30.06.2015 – a fost pronunțată de judecătoria D., instanța constată că tribunalul T. nu este competent material să soluționeze prezenta contestație în anulare, astfel că, în baza art.47 și 50 C.pr.pen. raportat la art.429 al.1 și art.426 lit.a C.pr.pen., va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea G. Slavița raportat la sentința penală nr.200/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, în favoarea Judecătoriei D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția necompetenței materiale.
În baza art.47 și 50 C.pr.pen. raportat la art.429 al.1 și art.426 lit.a C.pr.pen., declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatoarea G. Slavița raportat la sentința penală nr.200/30.06.2015 pronunțată de Judecătoria D. în dosar nr._, în favoarea Judecătoriei D..
Definitivă.
Pronunțată în ședința din camera de consiliu, azi 09.09.2015.
Președinte, Grefier,
A. C. ȚIRA V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
3 ex./28.09.2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 427/2015.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
