Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 234/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 234/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 24-04-2013 în dosarul nr. 234/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 234/2013
Ședința publică de la 24 Aprilie 2013
Completul compus din:
Președinte: A. C. ȚIRA
Judecător: M. B.
Judecător: A. P.
Grefier: V. D.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror D. M. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul B. I. A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în penitenciarul Timișoara, împotriva încheierii penale din data de 22.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat inculpatul, asistat de avocat desemnat din oficiu Tuică A., din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra recursului declarat în cauză.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, în rejudecare, a nu se mai menține starea de arest preventiv, apreciind că temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri nu mai subzistă.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat întrucât încheierea primei instanțe este temeinică și legală în condițiile în care subzistă și în prezent temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Inculpatul personal solicită cercetarea sa în stare de libertate pentru a-și crește fetița minoră, învederând că soția sa nu are loc de muncă.
INSTANȚA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală pronunțată de judecătoria Timișoara la data de 22.04.2013 în dosarul nr._ 13, prima instanță, în baza art. 3001 alin. 1 C.p.p., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpatul B. I. A., arestat preventiv prin încheierea nr. 29/28.03.2013 a Judecătoriei Timișoara în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 28 din 28.03.2013 al Judecătoriei Timișoara, iar în baza art. 3001 alin. 3 C.p.p. raportat la art. 160b alin. 2 C.p.p., a menținut starea de arest a acestuia, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii sa fie verificate înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, de 60 de zile, respectiv înaintea datei de 22.06.2013.
În baza art. 192 alin. 3 C. proc. penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului și s-a dispus plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiție către Baroul T., reprezentând onorariu avocatului din oficiu.
Pentru a pronunța această încheiere prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr.3727/P/2013, înregistrat sub nr._ 13 la data de 19.04.2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B. I. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.g,i C.penal.
În fapt, s-a reținut că în noaptea de 04/05.03.2013, în jurul orei 24:00, inculpatul B. I.-A. s-a deplasat la locuința părții vătămate C. B. M., situată în . Dudeștilor nr. 61, jud. T.. Acesta a sărit gardul împrejmuitor și s-a apropiat de unul din geamurile locuinței, apoi, cu o șurubelniță pe care o avea asupra sa, a încercat să forțeze geamul. Deoarece rama era confecționată din lemn, geamul s-a spart, moment în care, după ce a dat cioburile la o parte de pe pervaz, inculpatul a pătruns în interiorul imobilului.
În continuare, a căutat prin mai multe sertare din camerele locuinței pentru a găsi bunuri de valoare. Într-unul din sertare a găsit o cutie de carton în care se aflau o brățară din aur, o pereche de cercei din aur și un telefon mobil marca Nokia. Inculpatul a sustras bunurile găsite și a părăsit imobilul pe aceeași rută pe care a intrat.
În dimineața zilei de 05.03.2013, inculpatul s-a deplasat în zona Piața 700 din Timișoara, unde a amanetat bijuteriile. De asemenea, a vândut telefonul la un magazin din aceeași zonă..
În probațiune, s-a atașat dosarul nr.3727/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Potrivit art. 3001 C.proc.penală, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele in care inculpatul este trimis in judecată în stare de arest, instanța este datoare sa verifice din oficiu legalitatea si temeinicia arestării preventive înainte de expirarea duratei pentru care aceasta măsură a fost dispusă. Potrivit dispozițiilor alin. 3 al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică arestarea, instanța menține măsura preventivă a arestării.
Analizând materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rezoluția organului de cercetare penală din data de 28.03.2013, confirmată prin rezoluția procurorului din aceeași dată, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul B. I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 al.1, art.209 al.1 lit.g și i Cod penal
Prin rezoluția din data de 27.03.2013 emisă de organele de cercetare penală din cadrul secției 3 Poliție Rurală Sânandrei, Postul de Poliție B. M. s-a dispus începerea urmăririi penale față de B. I. A. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i C.pen.
Prin ordonanța nr. 3727/P/2013 din data de 28.03.2013 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în temeiul art. 235 C.proc.pen., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului B. I.-A., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. g, i C.pen.
La data de 28.03.2013 s-a formulat de către P. de pe lângă Judecătoria Timișoara o propunere de arestare preventivă a inculpatului B. I. A.
Prin încheierea penală nr. 29/28.03.2013 a Judecătoriei Timișoara s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. I. A. pe o durată de 29 zile, cu începere din data de 28.03.2013 până în data de 25.04.2013 inclusiv.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, instanța a reținut următoarele:
Dreptul la libertate și siguranță al persoanei este ocrotit de către Convenția europeană a drepturilor omului în art. 5 care prevede că: „Orice persoană are dreptul la libertate și la siguranță și reprezintă un drept inalienabil, la care nimeni nu poate renunța, iar garanțiile sale privesc toate persoanele, inclusiv cele care se găsesc în stare de detenție.
Scopul esențial al art. 5 este protejarea individului împotriva arbitrariului autorităților statale, motiv pentru care în paragraful 1 al art. 5 se enumeră limitativ circumstanțele în care o persoană poate fi în mod legal privată de libertatea sa. Aceste circumstanțe trebuie să fie interpretate riguros, întrucât ele reprezintă excepții privitoare la o garanție fundamentală a libertății individuale.
Art. 5 paragraful 1 impune ca privările de libertate pe care le autorizează să fie conforme cu normele interne de drept, iar normele interne trebuie să fie conforme cu dispozițiile Convenției, inclusiv cu principiile pe care le enunță sau care rezultă din ele.
La luarea și menținerea unei măsuri preventive privative de libertate trebuie să fie îndeplinite cumulativ trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art. 148 Cod procedură penală; la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia, odată cu ratificarea de către România în 1994 a Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
În privința primei condiții necesare în luarea și menținerea măsurii arestării preventive, instanța a constatat că, din punctul de vedere al dreptului intern – existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală – dar și din punctul de vedere al Convenției Europene – existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune – aceasta este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză: procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 05.03.2013, raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 27.03.2013, declarațiile părții vătămate C. B. M., declarațiile martorului S. L. A., precum și din declarațiile inculpatului, acesta recunoscând săvârșirea faptei.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție: pentru fapta săvârșită legea să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, este de asemenea îndeplinită, astfel, pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului legea prevăzând pedeapsa închisorii de la 3 la 15 de ani – legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru faptele săvârșite.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie – ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art.148, respectiv lit. f Cod procedură penală – comportă anumite interpretări.
Curtea a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, în cauza Wemhoff: „detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală – și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate”
Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție – a apreciat asupra caracterului rezonabil al detenției preventive, acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel, detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de săvârșire a unor noi infracțiuni – Hotărârea Matznetter c. Austriei/ 10.11.1969, pericolul de distrugere a probelor – Hot. Wemhoff c. Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991, pericolul de dispariție al inculpatului – Hot. Neumeister c. Austriei/27.06.1968 sau pericolul de a fi tulburată ordinea publică – Hot. Letellier c. Franței/26.06. 1991.
Instanța a constatat că în speța dedusă judecății din fișa de cazier judiciar a inculpatului B. I. A. rezultă că acesta a mai fost condamnat anterior la o pedeapsă cu suspendarea condiționată a executării pentru o faptă similară cu cea din prezenta cauză, la acest moment intervenind reabilitarea de drept.
Având în vedere aspectele menționate și împrejurarea că, în cazul infracțiunilor de genul celor săvârșite de inculpat, este cunoscut faptul că cercetarea autorilor în stare de libertate produce opiniei publice un sentiment de insecuritate, ținându-se cont și de perseverența infracțională a acestuia, instanța a constatat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă, această măsură fiind dispusă în condițiile prevăzute de lege, lăsarea în libertate a inculpatului B. I. A. prezentând pericol concret pentru ordinea publică în raport de gravitatea faptei comise de inculpat, respectiv pătrunderea pe geam, în timpul nopții in casa părții vătămate, pentru a sustrage bunurile de valoare ale acesteia, precum și din urmarea produsă, respectiv atingerea unor valori sociale fundamentale ocrotite de lege, dreptul de proprietate al persoanei si inviolabilitatea domiciliului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul B. I. A., cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Tribunalului T. la data de 22.04.2013 sub nr._
Recursul nu a fost motivat în scris, temeiurile care au justificat introducerea cererii fiind dezvoltate doar oral, în condițiile prevăzute de art.38510 alin.3 C.p.p.
Examinând încheierea recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856 alin. 3 Cpp, instanța constată că recursul promovat de inculpatul B. I. A. este nefondat, încheierea primei instanțe fiind temeinică și legală.
Astfel, tribunalul constată că în cauză măsura arestării preventive a fost luată față de inculpat cu respectarea dispozițiilor legale în materie, iar menținerea acestei măsuri în continuare este justificată de subzistența temeiurilor care au determinat luarea acesteia, respectiv îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor prevăzute de art. 148 alin.1 lit.f C.p.p. rap .la art. 136, art. 143 C.p.p. Raportat la probele administrate în cauză până la acest moment procesual, se constată că există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatul B. să fi săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care a fost trimis în judecată (o infracțiune de furt calificat), sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, și că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește starea de pericol pe care o reprezintă lăsarea inculpatului în libertate se constată, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, că aceasta este reliefată în mod evident, pe de o parte, de natura și împrejurările concrete de săvârșire a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată - respectiv sustragere de bunuri dintr-o locuință, profitând de condițiile prielnice generate de lăsarea întunericului, pătrunderea realizându-se prin efracție și escaladare, iar, pe de altă parte, de tulburarea evidentă a ordinii publice și sporirea sentimentului de insecuritate și de neîncredere în actul de justiție pe care ar genera-o lăsarea inculpatului în libertate la un moment așa scurt de la data comiterii presupusei fapte, având în vedere colectivitatea restrânsă în care locuiesc inculpatul și partea vătămată, precum și de puternicul sentiment de impunitate care ar fi generat în mintea inculpatului, aspecte incompatibile cu principiile unei societăți democratice
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei reprezintă un element care va fi avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei, însă nu este de natură a conduce la concluzia că pericolul pe care îl reprezintă lăsarea inculpatului în libertate a fost înlăturat.
Pe cale de consecință, se apreciază de către tribunal că măsura arestării dispuse în cauză apare ca necesară pentru siguranța publică și pentru buna desfășurare a procesului penal, alte masuri preventive restrictive de libertate nefiind în măsură să ofere la acest moment procesual garanții suficiente.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, urmând ca, în temeiul art.192 alin.2 C.p.p. inculpatul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Întrucât inculpatul a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, în baza art. 189 al.2 C.p.p., se va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul acestuia din fondul Ministerului Justiției către Baroul T..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. A., în prezent aflat în stare de arest preventiv în penitenciarul Timișoara, împotriva încheierii penale din data de 22.04.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin .2 C.p.p. obligă inculpatul recurent la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 24.04.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. C. ȚIRA M. B. A. P.
Grefier,
V. D.
Red. A.C.Ț.
Tehnored. A.C.Ț./V.D.
2 ex./25.04.2013
P.I. – Judecătoria Timișoara – S. L.
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
