Aplicarea legii penale mai favorabile
Comentarii |
|
Art. 5 Noul Cod penal
Apelul inculpatului este admisibil în ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 5 privind legea penală mai favorabilă, deoarece odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, conţinutul infracţiunii de sustragere ori refuz de la recoltarea probelor biologice se regăseşte în dispoziţiile art. 337, prin care limitele de pedeapsă au fost reduse de la 1 la 5 ani închisoare, faţă de 2 la 7 ani închisoare, în vechea reglementare.
(Decizia penală nr.112/A/07 martie 2014)
Prin sentinţa penală nr. 617 pronunţată la 11 decembrie 2013 în dosarul nr. 3593/288/2013, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în baza dispoziţiilor art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002, a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii de 2 ani şi 4 luni pentru comiterea infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conform art. 85 Cod penal, instanţa a anulat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 530/04.07.2012 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi în conformitate cu dispoziţiile art. 33-34 din Codul penal, a contopit pedeapsa nou aplicată cu aceasta din urmă, astfel încât inculpatul va executa o pedeapsaă rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare, suspendată sub supraveghere conform art. 86 ind. 1 ind. 2 Cod penal, pe un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni.
În conformitate cu art. 86 ind. 3 Cod penal, s-au stabilit pentru inculpat obligaţiile prevăzute de alin. 1 lit. a-d ale acestui text de lege, punându-i-se în vedere inculpatului prevederile art. 86 ind. 4 ce se referă la revocarea suspendării în cazul comiterii în termenul de încercare a unei noi infracţiuni sau că inculpatul nu îndeplineşte cu rea credinţă una din măsurile obligatorii care i s-au impus.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că la data de 26.12.2010, fiind oprit de un echipaj de poliţie, inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie alcoolică de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Inculpatul a refuzat să se supună recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Prin Decizia penală nr.112/A/07 martie 2014, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul inculpatului şi desfiinţând în parte sentinţa, cu ocazia rejudecării, a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză, în pedepsele componente ce au fost repuse în individualitatea lor.
În baza art. 386 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei din actul de inculpare urmând să fie reţinută infracţiunea din legea mai favorabilă respectiv, art. 337 din Codul penal.
În conformitate cu dispoziţiile acestui text incriminator, Curtea a dispus condamnarea inculpatului, şi ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din noul Cod penal, cât şi de intenţia legiuitorului de a diminua regimul sancţionator în cazul acestei infracţiuni, Curtea a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă mai mică decât cea stabilită de prima instanţă.
Conform art. 33-34 Cod penal cu aplicarea art. 5, deoarece aceste dispoziţii sunt mai favorabile în vechea reglementare, au fost contopite pedepsele pentru infracţiunile concurente urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Ţinând seama de dispoziţiile art. 86 ind. 2 Cod penal, a fost redus corespunzător şi termenul de încercare stabilit în cauză, fiind menţinută modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi toate obligaţiile stabilite de instanţa de fond, în baza art. 86 ind. 3 Cod penal. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut următoarele:
Apelul inculpatului este admisibil în ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 5 privind legea penală mai favorabilă, deoarece odată cu intrarea în vigoare a noului Cod penal, conţinutul infracţiunii de sustragere ori refuz de la recoltarea probelor biologice se regăseşte în dispoziţiile art. 337, prin care limitele de pedeapsă au fost reduse de la 1 la 5 ani închisoare, faţă de 2 la 7 ani închisoare, în vechea reglementare.
<