ARESTARE PREVENTIVĂ
| Comentarii |
|
28. Potrivit art. 350 alin. 1 C. proc. pen., instanţa are îndatorirea ca, prin hotărârea sa, să se pronunţe cu privire la revocarea, menţinerea sau luarea măsurii arestării inculpatului, ţinând seama de dispoziţiile din partea generală, titlul IV, capitolul I.
Atâta vreme cât, prin hotărârea de condamnare, prima instanţă nu a dispus nimic cu privire la starea de arest a inculpatului - arestat preventiv în cursul urmăririi penale şi al judecării fondului -, se înţelege, în mod implicit, că ea a considerat că, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, acesta se poate afla în libertate.
C. Apel Bucureşti, s. I. pen., dec. nr. 189/1997
29. Potrivit art. 141 C. proc. pen., poate fi atacată cu recurs de procuror sau inculpat încheierea dată în prima instanţă prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive; textul citat nepre-văzând însă această cale de atac şi contra încheierii prin care se respinge cererea de revocare a arestării preventive, o atare încheiere poate fi atacată numai odată cu fondul.
C. Apel Bucureşti, s. I. pen., dec. nr. 235/1997
NOTĂ. A se vedea, în acelaşi sens, CSJ, sp., dec. nr. 2065/1995, Dr. nr. 8/1996, p. 143; CSJ, sp., dec. nr. 921/1990, Dr. nr. 2-3/1991, p. 77; TS, sp., dec. nr. 709/1983, RRD nr. 12/1984, p. 76; TS, sp., dec. nr. 2211/1979, RRD nr. 6/1980, p. 62; TS, sp., dec. nr. 1576/1976, RRD nr. 2/1977, p. 62; TS, sp., dec. nr. 929/1976, R. 2, p. 351; TS, sp., dec. nr. 388/1973, RRD nr. 7/1973, p. 172; TTS, sp., dec. nr. 1176/1971, CD, p. 451; TS, sp., dec. nr. 1131/1971, R. 1, p. 372; TS, sp., dec. nr. 3996/1969, CD, p. 428; C Apel Bucureşti, s. I. pen., dec. nr. 316/1995, Culegere VI, p. 177; C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 212/1996; Culegere VII, p. 30; C. Apel Bucureşti, s. I. pen., dec. nr. 342/1994; Culegere V, p. 189; Tm. Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 461/1990, Culegere I, p. 132; Tj Suceava, dec. pen. nr. 506/1981, RRD nr. 3/1982, p. 65; Tj. Timiş, dec. pen. nr. 617/1985, RRD nr. 10/1985, p. 73; C. Apel Timişoara, dec. pen. nr. 314/1996, Dr. nr. 1/1997, p. 128; C. Apel Timişoara, dec. pen. nr. 239/1996, RDP nr. 4/1996, p. 159.
30. Potrivit art. 289 C. proc. pen., judecata se desfăşoară în şedinţă, care, conform art. 290 alin. 1 C. proc. pen., este publică.
Pe cale de excepţie, legea prevede judecarea unor cauze în camera de consiliu (art. 1401 alin. 4 C. proc. pen.), precum şi situaţii în care şedinţele sunt secrete (art. 52, 290 alin. 2 C. proc. pen.) sau nu sunt publice (art. 485 alin. 2 C. proc. pen.).
Dispoziţiile legale referitoare la procedura de soluţionare a cererilor de prelungire a arestării preventive nu prevăd vreo excepţie cu privire la locul unde se desfăşoară judecata şi la publicitatea şedinţei, astfel încât, fiind aplicabile prevederile art. 289 şi 290 alin. 1 C. proc. pen., judecarea acestor cereri trebuie să se facă în mod obligatoriu în şedinţă publică.
De asemenea, potrivit art. 310 C. proc. pen., hotărârile - în categoria cărora intră, conform art. 311 alin. 3 C. proc. pen. şi încheierile - se pronunţă în şedinţă publică.
Cum, în speţă, atât judecarea cererii de prelungire a arestării preventive, cât şi pronunţarea asupra acesteia au avut loc în camera de consiliu, înseamnă că au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la publicitatea şedinţei de judecată, ceea ce constituie, conform art, 197 alin. 2 C. proc. pen., o cauză de nulitate absolută, care îşi găseşte expresia, ca motiv de casare, în art. 3859 pct. 4 C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 259/1997
31. Declarând recurs împotriva încheierii prin care s-a admis plângerea inculpatului contra ordonanţei de arestare preventivă - dispusă în baza art. 148 lit. h C. proc. pen. - procurorul susţine că, deoarece temeiul juridic al plângerii este art. 140' C. proc. pen., prima instanţă era obligată să verifice numai legalitatea ordonanţei de arestare preventivă în raport cu prevederile art. 137 C. proc. pen., ceea ce ea nu a făcut, analizând însăşi temeinicia măsurii. Cum art. 137 C. proc. pen. arată ce trebuie să cuprindă ordonanţa de arestare preventivă, instanţa - susţine procurorul - trebuia să verifice doar dacă acest act procedural conţine elementele menţionate în textul de mai sus şi numai dacă ar fi constatat lipsa vreunuia din ele putea să conchidă că măsura arestării preventive este nelegală şi să dispună revocarea ei.
Interpretarea dată de parchet art. 140' C. proc. pen. este nelegală şi făcută cu ignorarea dispoziţiilor alin. 3 al acestui articol, care prevede că instanţa, cercetând plângerea, se pronunţă asupra “legalităţii măsurii”; or, a verifica legalitatea măsurii, adică a arestării, nu înseamnă a examina doar îndeplinirea condiţiilor de formă pe care, conform art. 137 C. proc. pen., trebuie să le satisfacă ordonanţa de arestare preventivă, ci şi îndeplinirea condiţiilor care, potrivit art. 143 şi 148 C. proc. pen., justifică însăşi luarea acestei măsuri.
Este tocmai ceea ce a făcut în speţă prima instanţă, care a constatat - în mod justificat - că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică şi că, deci, nu este îndeplinită una din cerinţele art. 148 lit. h C. proc. pen., în baza căruia s-a dispus, de către parchet, luarea măsurii arestării preventive.
C. Apel Bucureşti, s. I. pen., dec. nr. 364/1997
32. Printr-o încheiere a tribunalului, inculpatului i s-a prelungit durata arestării preventive pe timp de 30 de zile, de la 17 februarie 1997 la 18 martie 1997 inclusiv.
La 14 martie 1997 parchetul a solicitat o nouă prelungire a arestării preventive, cerere care a fost respinsă de tribunal la data de 17 martie 1997.
împotriva acestei din urmă încheieri, parchetul a declarat recurs în termen, pe care, însă, l-a motivat şi l-a trimis instanţei la 3 aprilie 1997, după ce, la 19 martie 1997, inculpatul a fost pus în libertate, prin expirarea termenului până la care fusese dispusă anterior prelungirea arestării preventive.
în aceste condiţii, atâta vreme cât starea de arest a inculpatului a încetat de drept, conform art. 140 lit. a C. proc. pen., la data de 19 martie 1997 - până la care trebuia înaintat dosarul cu recursul declarat de parchet - recursul parchetului urmează a fi respins.
C. Apel Bucureşti, s. I. pen., dec. nr. 330/1997
NOTĂ. Pentru unele puncte de vedere exprimate asupra soluţiei ce ar trebui adoptată în situaţia - frecvent întâlnită în practică - în care recursul împotriva încheierii prin care s-a hotărât asupra prelungirii duratei arestării preventive este soluţionat după împlinirea termenului la care expira măsura arestării, V. în acelaşi sens: Virgil Dan Geangu, Despre prelungirea arestării inculpatului în faza urmăririi penale, Dr. nr. 6/1996, p. 47; Adrian Dindelegan, Prelungirea arestării preventive. Limite, RDP nr. 3/1997, p. 84. în sens contrar, v. Valerică Dabu, Din nou despre prelungirea duratei arestării preventive, RDP nr. 1/1997, p. 94.
33. Măsura arestării preventive poate fi luată în baza art. 148 lit. h C. proc. pen. dacă este îndeplinită condiţia prevăzută în art. 143 C. proc. pen. - existenţa unor indicii temeinice că învinuitul a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală - şi numai dacă pentru infracţiunea imputată acestuia legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, iar lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică la care se referă acest text nu trebuie probat prin administrarea unor anume dovezi, ci poate rezulta şi din împrejurările şi natura faptei, din elementele care caracterizează persoana inculpatului.
C. Apel Bucureşti, c. a Il-a pen., dec. nr. 351/1997
34. a. Corectitudinea încadrării juridice a faptei nu este supusă cenzurii instanţei sesizate cu cererea de prelungire a arestării preventive - dispusă în baza art. 148 lit. h C. proc. pen. - atâta vreme cât în raport cu ambele încadrări juridice ce ar putea fi luate în considerare, maximul pedepsei prevăzute de lege depăşeşte 2 ani închisoare.
b. Instanţa sesizată cu cererea procurorului de a se prelungi durata arestării preventive nu poate examina solicitarea inculpatului ca această măsură să fie înlocuită cu măsura preventivă a interzicerii de a părăsi localitatea; în raport cu prevederile art. 139 C. proc. pen., soluţionarea unei astfel de cereri în cursul urmăririi penale este în exclusivitate de competenţa procurorului, nu şi a instanţei care examinează cererea de prelungire şi care trebuie să o respingă ca inadmisibilă.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 494/1997
A
35. înlocuirea şi revocarea măsurii preventive sunt două măsuri distincte, prevăzute în art. 139 alin. 1 şi, respectiv, alin. 2 C. proc. pen.; prima se dispune când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive, iar a doua când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea acesteia.
Revocând arestarea preventivă, deci aplicând dispoziţiile art. 139 alin. 2 C. proc. pen., instanţa nu poate dispune, totodată, şi înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, căci o măsură revocată nu mai poate fi înlocuită.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 534/1997
36. Este adevărat - aşa cum se susţine prin recursul declarat de inculpat împotriva încheierii prin care s-a admis cererea de prelungire a arestării preventive - că această cerere nu cuprinde motivele pentru care se solicită prelungirea, însă la cerere a fost ataşat actul prevăzut în art. 156 C. proc. pen., adică referatul cu propunerea de prelungire întocmit de procurorul care efectuează urmărirea penală şi avizat de prim procuror, care, apreciind că nu este cazul ca inculpatul să fie pus în libertate, a sesizat instanţa competentă. Or, în aceste condiţii, atâta vreme cât din referatul sus-menţionat - ataşat cererii de prelungire - rezultă motivele pentru care este necesar ca durata arestării preventive să fie prelungită, înseamnă că cererea însăşi trebuie privită ca motivată.
De asemenea, apare ca satisfăcând cerinţa unei motivări suficiente şi încheierea prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, atâta vreme cât în cuprinsul acesteia se face referire la cererea procurorului - motivată aşa cum s-a arătat mai sus - şi la dispoziţiile art. 143-159 C. proc. pen., care cuprind şi condiţiile în care se poate prelungi durata arestării preventive.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 622/1997
37. Este legală procedarea primei instanţe care, în aceeaşi şedinţă şi prin aceeaşi încheiere, a soluţionat atât plângerea formulată de inculpată împotriva ordonanţei de arestare preventivă (plângere pe care a respins-o), cât şi plângerea inculpatei împotriva ordonanţei prin care s-a respins cererea acesteia de liberare provizorie sub control judiciar (plângere pe care a admis-o).
Nu se poate susţine - aşa cum se face prin recursul declarat de procuror - că, prin admiterea oricăreia din aceste plângeri, cealaltă rămâne fără obiect. Plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă are, în raport cu dispoziţiile art. 140' C. proc. pen., un alt obiect decât cea formulată împotriva ordonanţei prin care s-a respins cererea de liberare provizorie astfel cum este reglementată de art. 16(r C. proc. pen.; în primul caz, instanţa este obligată să verifice şi să se pronunţe asupra legalităţii luării măsurii arestării preventive, pe când în cel de-al doilea sunt supuse controlului instanţei legalitatea şi temeinicia soluţiei date de procuror.
De asemenea, nu poate constitui temei de casare nici împrejurarea - invocată în recursul procurorului - că procedura de soluţionare este diferită, întrucât plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă se cercetează în camera de consiliu iar cealaltă în şedinţă publică.
Atâta vreme cât din încheierea atacată rezultă că dezbaterile şi pronunţarea soluţiei au avut loc în şedinţă publică, dispoziţiile art. 290 C. proc. pen. cu privire la publicitatea şedinţei de judecată au fost respectate; or, numai încălcarea acestor dispoziţii - privitoare la publicitatea judecăţii - sunt sancţionate, conform art. 197 C. proc. pen., cu nulitatea absolută. în aceste condiţii, chiar dacă cercetarea plângerii, formulată în baza art. 140' C. proc. pen., nu a avut loc în camera de consiliu, nu se poate constata nulitatea încheierii, atâta timp cât, fiind vorba de o nulitate relativă, această nulitate nu poate fi invocată decât de partea căreia încheierea pronunţată în şedinţa publică i-a produs o vătămare.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 770/1997
38. Potrivit art. 141 C. proc. pen. - potrivit căruia numai încheierile, date în prima instanţă, prin care s-a dispus luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive pot fi atacate separat cu recurs de către procuror sau inculpat -, încheierea prin care s-a respins cererea de revocare a arestării preventive nu este susceptibilă de recurs.
Faptul că această cerere a fost formulată separat de dosarul de fond nu modifică modul de interpretare, susmenţionat, a art. 141 C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen.. dec. nr. 639/1997
Atâta vreme cât infracţiunile pentru care se efec-mărirea penală (înşelăciune în convenţii - art. 215 alin. 1 şi 3 C. pen.; fals material în înscrisuri oficiale - art. 288 C. pen.) se judecă în prima instanţă de judecătorie, în mod greşit plângerea împotriva ordonanţei de arestare preventivă a fost adresată tribunalului, căci, în această situaţie, potrivit art. 140‘ alin. 1 C. proc. pen., competenţa de a soluţiona plângerea aparţine instanţei căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond, adică judecătoriei.
C. Apel Bucureşti, s. 1 pen., dec. nr. 658/1997
40. Instanţa de judecată nu poate dispune, la cererea procurorului, arestarea preventivă a inculpatului - prezent în sala de şedinţă, mai înainte de a-1 asculta.
In caz contrar, această măsură fiind, luată cu încălcarea dispoziţiilor art. 150 C. proc. pen., încheierea respectivă va fi casată, în recursul inculpatului, urmând a se dispune punerea în libertate a celui în cauză.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 660/1997
41. Recursul declarat de inculpat împotriva încheierii, prin care s-a respins cererea acestuia de a se constata că arestarea preventivă a încetat de drept, este inadmisibil.
Potrivit art. 141 C. proc. pen., încheierea dată în prima instanţă prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată cu recurs de procuror sau inculpat; per a contrario rezultă că celelalte încheieri, cum ar fi cele prin care s-a respins cererea de revocare a arestării preventive sau de constatare a încetării acestei măsuri, nu sunt supuse recursului.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen.. dec. nr. 773/1997
42. Dispoziţia - cuprinsă în încheierea prin care s-a admis plângerea formulată de inculpat împotriva măsurii arestării preventive dispusă de parchet şi s-a revocat această măsură - ca inculpatul să fie pus de îndată în libertate este nelegală, fiind contrară, în cazul în care se declară recurs, conform art. 140' alin. 6 C. proc. pen., efectului suspensiv al recursului prevăzut în art. SSS5 C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 899/1997
43. Legea nu condiţionează valabilitatea arestării preventive de cerinţa ca aceasta să fie dispusă iniţial pe termen de 5 zile, conform art. 146 C. proc. pen., procurorul putând emite direct mandat de arestare pentru 30 de zile, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 C. proc. pen. şi există vreunul din cazurile prevăzute în art. 148 C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. a 11-a pen., dec. nr. 813/1997
44. Este nelegală procedarea instanţei care, fiind sesizată cu judecarea cererii inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, a admis cererea şi a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a celui în cauză.
Chiar dacă cele două cereri, una prevăzută în art. 139 C. proc. pen. şi cealaltă în art. 160' C. proc. pen. au aceeaşi finalitate - punerea în libertate a inculpatului -, obiectul lor este diferit şi instanţa nu poate dispune, în soluţionarea celei dintâi, măsura specifică celei de-a doua.
întrucât, prin modul în care a procedat, prima instanţă a lăsat nesoluţionat fondul cererii cu care fusese sesizată, în urma recursului declarat de procuror, cauza se va trimite, în baza art. 385'? pct. 2 lit. c C. proc. pen., pentru soluţionarea cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive, la prima instanţă.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 822/1997
45. Potrivit art. 140' alin. ultim C. proc. pen., instanţa poate dispune revocarea arestării preventive şi punerea în libertate a inculpatului numai dacă ar constata că măsura luată este ilegală. Atâta vreme cât, în speţă, măsura arestării preventive - dispusă în baza art. 148 lit. h C. proc. pen. - a fost luată cu respectarea condiţiilor prevăzute în acest text şi a criteriilor arătate în art. 136 alin. 3 C. proc. pen., pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, plângerea formulată de inculpat împotriva ordonanţei de arestare preventivă apare nefondată şi în mod corect a fost respinsă; susţinerea inculpatului că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii imputate nu este de natură a conduce Ia o altă soluţie, deoarece, în această fază a procesului, nu se analizează vinovăţia, fiind suficientă - pentru luarea măsurii arestării preventive - existenţa unor indicii că s-a săvârşit o infracţiune cu un grad ridicat de pericol social.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 852/1997
46. a. Cazul de casare prevăzut în art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. (greşita încadrare juridică a faptei) se referă la hotărârea pronunţată asupra fondului şi nu la încadrarea juridică dată de procuror prin ordonanţa de arestare preventivă emisă în cursul urmăririi penale.
b. Potrivit art. 146 raportat la art. 143 C. proc. pen., cu referire la art. 148 C. proc. pen., pentru a se putea dispune de către procuror, prin ordonanţă, arestarea preventivă a inculpatului, nu este absolut necesar să existe probe de vinovăţie a acestuia, fiind suficientă existenţa unor indicii temeinice.
De altfel, în această fază incipientă a urmăririi penale, principial vorbind, nici nu se poate pune problema existenţei unor probe temeinice. Tocmai acesta este scopul urmăririi penale, ca, pe parcursul desfăşurării ei, să se adune probele pe baza cărora să se poată dispune, în final, trimiterea în judecată a inculpatului.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 957/1997
