CIRCUMSTANŢE ATENUANTE
| Comentarii |
|
65. în caz de concurs de infracţiuni, existenţa unor circumstanţe atenuante personale obligă instanţa - conform art. 76 C. pen. - să reducă pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru toate infracţiunile concurente; este de neconceput să se reţină circumstanţele atenuante personale în legătură cu una din infracţiunile în concurs, iar în legătură cu alta nu, deşi ambele au fost comise de aceeaşi persoană şi, eventual - aşa cum este în speţă -, în aceleaşi împrejurări.
C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 576/1997
NOTĂ. Dacă o raportăm la speţă (în care inculpatul a fost condamnat pentru furtul unui autoturism şi conducerea fără permis a autoturismului furat), soluţia de mai sus este corectă, dar principiul enunţat de curte - răsfrângerea obligatorie a circumstanţelor atenuante personale asupra tuturor infracţiunilor în concurs - nu este exact, chiar dacă el îşi găseşte expresie şi într-o decizie mai veche a fostului Tribunal Suprem (TS, col. pen., dec. nr. 1168/1962, JN nr. 7/1963, p. 155), precum şi în practica altor instanţe (Tj. Hunedoara, dec. pen. nr. 543/1979, RRD nr. 8/1980, p. 60).
Nu orice circumstanţă atenuantă cu caracter personal produce, automat, efecte uşurătoare în raport cu toate infracţiunile concurente; aceasta depinde, în fiecare caz în parte, de circumstanţa luată în considerare şi de natura infracţiunilor săvârşite. De exemplu, împrejurarea că inculpatul este tânăr şi lipsit de experienţă în activitatea de gestionare a bunurilor poate constitui o circumstanţă atenuantă dacă o raportăm la infracţiunea de neglijenţă în serviciu, dar nu şi dacă o raportăm la infracţiunea - concurentă - de tâlhărie sau ultraj.
Aceasta înseamnă că instanţa nu poate extinde în mod automat efectele atenuante ale anumitor date, împrejurări sau situaţii cu caracter personal, asupra tuturor infracţiunilor în concurs, ci trebuie să examineze, în fiecare caz în parte, prin raportare la fiecare infracţiune concurentă, posibilitatea ca acele date, împrejurări sau situaţii să dobândească valenţe uşurătoare. Dacă nu am accepta acest punct de vedere, “s-ar restrânge nejustificat dreptul de apreciere al judecătorilor, iar analiza concretă şi distinctă a fiecărei infracţiuni concurente ar fi înlocuită cu scheme abstracte şi cu concluzii extrapolate din analiza altor situaţii de fapt” (G. Antoniu ş. a., Practica judiciară penală, voi. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1990, p. 58).
