Asigurări auto . data de la care pot fi percepute penalităţi de întârziere pentru refuzul asigurătorului rca de plată a indemnizaţiei către persoana păgubită .
Comentarii |
|
Tribunalul CONSTANŢA Sentinţă civilă nr. 130 din data de 28.01.2016
Potrivit art. 44 din Normele aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 , stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit ; la data la care asigurătorul și-a exteriorizat voința de a nu plăti despăgubiri reclamantei , întinderea prejudiciului suferit de reclamantă nu era demonstrată probatoriu , atât timp cât printr-o expertiză extrajudiciară se constata explicit că avariile produse autoturismului nu sunt justificate prin dinamica declarată de persoanele implicate în accident ; din această perspectivă , refuzul de plată a despăgubirii nu reprezintă un act unilateral nefundamentat , subiectiv , care să exprime reaua credință a asigurătorului în îndeplinirea propriilor obligații legale și contractuale ; devin astfel aplicabile prevederile art. 45 punctul 3 și ale art. 36 alin. 5 teza a doua din aceleași norme, care stipulează că despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care(…) nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse , respectiv că despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile (…) de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească ; numai în ipoteza în care indemnizația nu este plătită în acest termen , dobândesc eficiență dispozițiile art. 37 din Norme , în sensul obligării asigurătorului la penalități de întârziere zilnice , de 0,2 % din cuantumul debitului principal .
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub numărul 616/212/2014 , reclamanta L.M. a formulat - în contradictoriu cu intimata pârâtă SC C.A. SA și cu intervenientul M.V. - apel împotriva Sentinței civile nr. 1138/06.02.2015 , pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul cu același număr, solicitând schimbarea în parte a hotărârii , în sensul obligării asigurătorului la plata penalităților de întârziere , aferente indemnizației de 20.193,86 de lei , începând cu data de 15.06.2013 și până la plata efectivă a obligației principale , cu acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac ; în subsidiar , apelantul a solicitat ca plata penalităților de întârziere să fie percepută fie de la 5.11.2013 (data comunicării invitației la conciliere) , fie de la 10.01.2014 (data introducerii cererii de chemare în judecată).
Apelanta relevă în susținere că autoritatea judiciară a realizat o greșită interpretare a materialului probator , a dispozițiilor art. 1522-1523 și ale art. 36 din Normele metodologice aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011, atunci când a apreciat că penalitățile de întârziere încep a curge , împotriva asigurătorului pârât , numai de la data rămânerii definitive a hotărârii de obligare la plata indemnizației de asigurare ; în realitate , societatea pârâtă deținea toate elementele necesare , din momentul avizării de daună , pentru a despăgubi reclamanta , fiind incidente prevederile art. 36 alin. 5 teza I și alin. 6 din normele menționate ; în condițiile în care persoana păgubită a furnizat informații complete pârâtei , în vederea stabilirii vinovăției și a întinderii daunelor , plata indemnizației trebuia efectuată în termenul de 10 zile , reglementat prin textul amintit ; în mod eronat a valorificat prima instanță prevederile art. 36 alin. 5 teza a doua , întrucât ele sunt aplicabile numai situațiilor în care păgubitul nu formulează cerere de despăgubire , sau este în curs de soluționare latura civilă a procesului penal ori asigurătorul și-a îndeplinit cu bună credință obligațiile impuse prin ar. 36 alin. 1 din Norme ; concret , reclamanta a formulat cerere de despăgubire , a furnizat toate elementele esențiale finalizării dosarului de daună și a pus în întârziere asigurătorul (care a și achitat despăgubiri unei alte persoane , prejudiciate cu prilejul aceluiași eveniment rutier) ; în drept au fost invocate prevederile art. 480 și următoarele Cod procedură civilă .
Nu au fost depuse înscrisuri noi , fiind atașat dosarul de fond al Judecătoriei Constanța și practică judiciară în materia asigurărilor auto .
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare , apreciind apelul ca nefondat ; a învederat că accidentul rutier din data de 4.06.2013 s-a soldat cu avarierea a trei autoturisme , fiind întocmit un proces verbal de sancționare contravențională ; cu ocazia instrumentării dosarului de daună , s-a constatat de către asigurător că dinamica reală a accidentului nu este conformă cu descrierea acestuia de către persoanele implicate , astfel încât pretențiile reclamantei nu au putut fi recunoscute ; soluția primei instanțe este corectă , valoarea indemnizației fiind determinată după administrarea unui probatoriu amplu ; pârâta a achitat deja despăgubirile stabilite de Judecătoria Constanța , prin OP nr. 11369/3.03.2015.
Din analiza materialului documentar se va reține că prin Sentința civilă nr. 1138/06.02.2015 , pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul 616/212/2014 , a fost admisă în parte cererea reclamantei L.M. și s-a dispus obligarea pârâtei SC C.A. SA la plata sumei de 20.193,86 de lei - despăgubiri , la care se adaugă penalități de întârziere zilnice de 0,2 % , calculate la debitul principal , de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă a obligației , precum și cheltuieli de judecată , în valoare de 4.161 de lei .
Pentru a ajunge la această soluție autoritatea judiciară a arătat - textual - că la 4.05.2013 , autoturismul Seat Leon, înmatriculat sub nr. …, proprietatea reclamantei, a fost implicat intr-un eveniment rutier împreună cu alte două autoturisme, pe B-dul Aurel Vlaicu , din direcția metrou către stațiunea Mamaia, vinovăția pentru producerea evenimentului rutier fiind stabilită prin procesul verbal de contravenție seria CP nr. 4542974/05.06.2013 ca aparținând intervenientului forțat M.V. , aflat la volanul autoturismului Fiat Ulisse înmatriculat sub nr. … - asigurat la societatea pârâtă, conform poliței de asigurare RCA seria RO/17/G17/HR nr. 05613482, valabilă în perioada 11.12.2012 - 10.06.2013 ; accidentul a fost provocat de un pieton care traversa strada neregulamentar, pe care intervenientul forțat l-a observat prea târziu, acesta circulând pe banda a doua, iar reclamanta pe prima bandă, motiv pentru care intervenientul a tras mașina în lateral, către reclamantă , lovind autoturismul condus de aceasta ; reclamanta s-a speriat , a tras dreapta de volan și a intrat într-un autoturism parcat, după care a fost proiectată într-un stâlp ; conform raportului de expertiză judiciară efectuat în cauză de către expertul L.A., s-a stabilit că există corespondență între avariile suferite de către autoturismul reclamantului și cel condus de către intervenient, iar faptul că avariile autoturismului condus de către reclamantă sunt cuprinse într-o arie mai mare decât avariile autoturismului Fiat se datorează faptului că, în momentul în care autoturismul Fiat a lovit autoturismul Seat, conducătorul acestuia din urmă a virat brusc spre dreapta, făcând ca partea stângă a caroseriei autoturismului să coboare ; valoarea reparațiilor necesare la autoturismul Seat condus de către reclamantă este dată de valoarea devizului Audatex întocmit de S.C. M.C.A. SRL, respectiv suma de 29888,51 lei, cu TVA inclus ; reclamanta a formulat cerere de despăgubire la pârâtă, fiind constituit dosarul de daună RA0883CT13, însă prin adresa nr. 2887/01.08.2013, pârâta a respins la plată cererea de despăgubire, arătându-se că față de analiza dinamică a evenimentului rutier declarat, se constată că avariile la autoturismul reclamantei sunt confirmate de producerea unui impact între aceste autoturisme, dar în condiții de dinamică diferite, respectiv că dinamica declarată de conducătorii auto nu justifică producerea avariilor constatate la cele trei autoturisme. se datorează unui impact, dar în condiții de dinamică diferite, iar dinamica declarată de conducătorii auto nu justifică producerea avariilor constatate la cele trei autoturisme ; la dosarul de daună se regăsește un calcul reparație emis de S.C. MC.A. S.R.L., pentru suma de 29888,51 lei, datat 25.10.2013 (fila 33), expertul judiciar desemnat în cauză apreciind că această sumă este corect calculată ; potrivit art. 1349 și 1357 cod civil , pentru atragerea răspunderii civile delictuale trebuie îndeplinite mai multe condiții - să fi fost comisă o faptă ilicită, să fi fost cauzat un prejudiciu, să existe legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu, iar fapta ilicită să fi fost comisă cu cea mai ușoară culpă ; fapta ilicită imputată este reprezentată de încălcarea de către intervenient a dispozițiilor art. 54 alin.1 din OUG nr.195/2002, potrivit cărora: "conducătorul de vehicul care execută o manevră de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic";, motiv pentru care acesta și fost amendat cu suma de 300 lei și trei puncte de penalizare, conform procesului verbal de contravenție seria CP nr. 4542974/05.06.2013, expertul tehnic auto desemnat în cauză ajungând la aceeași concluzie ; prejudiciul suportat de către reclamantă este de natură patrimonială, respectiv avarierea autovehiculului cu nr. de înmatriculare …, valoarea reparațiilor acestuia fiind de 29888,51 lei, conform devizului de calcul depus la dosarul de daună și concluziilor expertului tehnic auto desemnat în cauză ; reclamanta solicită să fie despăgubită doar cu suma de 20193,86 lei ; legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul produs poate fi stabilită cu certitudine din probele administrate în cauză, expertul tehnic desemnat în cauză arătând că există corespondență între avariile suferite de către autoturismul reclamantului și cel condus de către intervenient, iar faptul că avariile autoturismului condus de către reclamantă sunt cuprinse într-o arie mai mare decât avariile autoturismului Fiat se datorează faptului că, în momentul în care autoturismul Fiat a lovit autoturismul Seat, conducătorul acestuia din urmă a virat brusc spre dreapta, făcând ca partea stângă a caroseriei autoturismului să coboare ; în consecință, sunt întrunite condițiile legale pentru atragerea răspunderii civile delictuale a intervenientului forțat în ce privește prejudiciul suferit de reclamantă la autoturismul său, marca Seat Leon, înmatriculat sub nr. … ; raportat la art. 49-51 din Legea 136/1995 și la art. 1 și 26 lit. b din Normele aprobate prin Ordin nr. 14/2011 , ca urmare a reținerii în persoana intervenientului a îndeplinirii tuturor condițiilor ce angajează răspunderea civilă delictuală a acestuia, instanța constată întemeiată acțiunea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata prejudiciului suferit ca urmare a accidentului produs de intervenient, aceasta răspunzând în temeiul obligațiilor ce-i revin din contractul de asigurare încheiat cu intervenientul forțat ; în condițiile în care reclamanta a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor ce angajează răspunderea civilă delictuală a intervenientului, precum și dovada contractului de asigurare dintre intervenient și pârâtă, refuzul acesteia de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă nu își găsește temeiul în legal ; potrivit art. 36 alin. 5 din Normele aprobate prin Ordin 14/2011 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii răspunderii și cuantificării daunei, solicitat în scris de către asigurător, sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească, iar potrivit art. 37, dacă asigurătorul RCA nu își îndeplinește obligațiile în termenele prevăzute la art. 36 sau și le îndeplinește defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea, la suma de despăgubire cuvenită, care se plătește de asigurător, se aplică o penalizare de 0,1%, calculată pentru fiecare zi de întârziere ; cum pârâta refuză să achite reclamantei contravaloarea prejudiciului suferit, în raport de dispozițiile normative enunțate, se constată că se impune obligarea pârâtei și la plata penalităților de 0,1% pe zi de întârziere, ce vor fi calculate începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, moment la care s-a stabilit dreptul reclamantei la despăgubiri ; instanța nu va obliga pârâta să achite penalități de întârziere anterior datei pronunțări prezentei hotărâri, deoarece apreciază că pârâta nu a avut, până la data pronunțării hotărârii, suficiente date care să o determine a stabili îndeplinirea condițiilor legale pentru plata sumelor necesare reparației autovehiculului reclamantei, în condițiile în care expertiza tehnică auto extrajudiciară a concluzionat în sensul că accidentul a avut o altă dinamică .
Apelul este nefondat .
Verificând temeinicia și legalitatea hotărârii în limitele cererii de apel , prin reevaluarea probelor administrate în fața primei instanțe și a normelor juridice incidente , se constată că reclamantul a învestit , la 10.01.2014 , Judecătoria Constanța cu o cerere de realizare a unei creanțe , în valoare (estimată) de 20.193,86 de lei , reprezentând despăgubiri pentru avariile autoturismului avariat la 5.06.2013 .
Pagubele suferite de autoturismul … , aparținând reclamantei , au fost constatate și consemnate în procesul verbal din 7.06.2013 , întocmit în dosarul de daună RA0883CT13 ; la aceeași dată , asigurătorul pârât a notificat reclamanta asupra efectuării unor investigații , descriind detaliat în ce constau acestea .
Societatea pârâtă a dispus realizarea unui raport de constatare tehnică de către un specialist auto (O.P.) care a statuat , pe baza avariilor produse celor trei autoturisme implicate în evenimentul rutier , că între declarațiile conducătorilor auto referitoare la dinamica accidentului și avariile produse la autoturismele FIAT și SEAT nu există corespondență de înălțime ; avariile se puteau produce numai în condițiile de dinamică stabilită , în care impactul dintre autoturisme se produce în condițiile în care mașina SEAT nu păstrează distanța laterală față de autoturismul FIAT ; dinamica declarată de conducătorii auto nu justifică producerea avariilor constatate la cele trei autoturisme .
Concluziile expertului auto au stat la baza opțiunii asigurătorului de a respinge cererea de despăgubire formulată de reclamantă , refuzul de despăgubire fiind exprimat prin adresa 2887/1.08.2013 .
Potrivit art. 44 din Normele aprobate prin Ordinul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 14/2011 , stabilirea despăgubirilor se poate face în cazurile în care, din documentele existente în dosarul de daună - constatare amiabilă de accident, acte eliberate de persoanele care au competențe să constate accidentele de vehicule, înștiințare, procesul-verbal de constatare a pagubelor întocmit de asigurător sau alte mijloace de probă - rezultă răspunderea civilă a proprietarului sau a conducătorului vehiculului asigurat în producerea pagubei, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului suferit.
După cum deja s-a învederat , la data la care asigurătorul și-a exteriorizat voința de a nu plăti despăgubiri reclamantei , întinderea prejudiciului suferit de reclamantă nu era demonstrată probatoriu , atât timp cât printr-o expertiză extrajudiciară se constata explicit că avariile produse autoturismului nu sunt justificate prin dinamica declarată de persoanele implicate în accident .
Din această perspectivă , refuzul de plată a despăgubirii nu reprezintă un act unilateral nefundamentat , subiectiv , care să exprime reaua credință a asigurătorului în îndeplinirea propriilor obligații legale și contractuale .
Devin astfel aplicabile prevederile art. 45 punctul 3 și ale art. 36 alin. 5 teza a doua din aceleași norme , care stipulează că despăgubirile se stabilesc prin hotărâre judecătorească, în cazul în care(…) nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii accidentului, precum și la cuantumul prejudiciilor produse , respectiv că despăgubirea se plătește de către asigurătorul RCA în maximum 10 zile (…) de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească .
Numai în ipoteza în care indemnizația nu este plătită în acest termen , dobândesc eficiență dispozițiile art. 37 din Norme , în sensul obligării asigurătorului la penalități de întârziere zilnice , de 0,2 % din cuantumul debitului principal .
Prin urmare , prima instanță a efectuat o corectă interpretare și aplicare a prevederilor legale aplicabile , raportându-le judicios la starea de fapt reținută pe baza probelor administrate , pârâtul intimat datorând penalități de întârziere numai după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri .
În măsura în care nu se constată existența unor alte motive de ordine publică care să conducă la anularea sau schimbarea hotărârii atacate , se va dispune respingerea apelului ca nefondat .