Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia.Achitare

Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 757 din data de 08.04.2014

Notă: Soluție pronunțată anterior publicării Deciziei nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 Cod penal

Prin s.p. nr. 757NCPP/08.04.2014, în temeiul art. 386 alin. 1 N.C.P.P., instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.I., fără antecedente penale, din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului, dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. 1 NCP, cu referire la art. 5 NCP și infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, prev. și ped. de art. 338 alin. 1 NCP, cu referire la art. 5 NCP, ambele cu aplicarea art. 33 lit. vechiul Cod penal.

În temeiul art. 335 alin. 1 NCP, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 vechiul Cod de procedură penală, a condamnat pe inculpatul S.I., la pedeapsa închisorii de 8 (opt) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În temeiul la art. 81 din vechiul Cod penal cu referire la art. 5 NCP, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea de 8 (opt) luni, pe o durata de 2 (doi) ani și 8 (opt) luni, care, conform dispozițiilor art. 82 alin. (1) din vechiul Cod penal, constituie termen de încercare pentru inculpat și a învederat inculpatului dispozițiile art. 83 din vechiul Cod penal, privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza dispozițiilor art. 396 alin. 5 NCPP raportat la art. 16 alin. 1 lit. d NCPP și art. 338 alin. 1 și alin. 3 lit. a NCP, cu referire la art. 5 NCP, a dispus achitarea inculpatului S.I., pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, prev. și ped. de art. 338 alin. 1 NCP.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

În data de 28.09.2011, orele 17.30, inculpatul S.I. a fost implicat într-un accident rutier în timp ce conducea autoutilitara marca Dacia, pe DC 47, pe raza satului P., jud. Iași, fără a poseda permis de conducere, părăsind apoi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

Având în vedere dispozițiile art. 5 alin. 1 din Codul penal în vigoare de la data de 01.02.2014, care arată că în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul din infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată în infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prev. și ped. de art. 335 alin. 1 NCP, cu referire la art. 5 NCP și din infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului…dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată în infracțiunea de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, prev. și ped. de art. 338 alin. 1 NCP, cu referire la art. 5 NCP.

Cu privire la prima infracțiune, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, instanța a reținut că limitele de pedeapsă prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, republicată și de noul Cod penal sunt identice, închisoarea de la unu la 5 ani, astfel încât instanța a dispus condamnarea în baza legii în vigoare la momentul pronunțării.

Cu privire la a doua infracțiune, de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului…dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. și ped. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, instanța a arătat că limitele de pedeapsă prevăzute de noul Cod penal sunt identice cu limitele de pedeapsă prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, republicată, respectiv închisoarea de la 2 la 7 ani.

Noul Cod penal elimină condiția de existență a infracțiunii de părăsire a locului accidentului ori modificare sau ștergere a urmelor acestuia, prev. și ped. de art. 338 alin. 1 NCP, constând în împrejurarea ca părăsirea locului accidentului să constituie infracțiune atunci când accidentul s-a produs ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, astfel cum era prevăzut în art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată (Parasirea locului accidentului de catre conducatorul vehiculului sau de catre instructorul auto, aflat in procesul de instruire, sau de examinatorul autoritatii competente, aflat in timpul desfasurarii probelor practice ale examenului pentru obtinerea permisului de conducere, implicat intr-un accident de circulatie in urma caruia a rezultat uciderea sau vatamarea integritatii corporale ori a sanatatii uneia sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, fara incuviintarea politiei care efectueaza cercetarea locului faptei, se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani), fapt care ar presupune ca în toate situațiile în care se părăsește de către conducătorul unui autovehicul locul accidentului, să fie întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 338 alin. 1 noul Cod penal.

Însă, având în vedere dispozițiile art. 338 alin. 3 noul Cod penal, care reglementează mai multe situații ce constituie cauze justificative speciale, printre care și cea privind părăsirea locului accidentului dacă în urma acestuia s-au produs doar pagube materiale, instanța a arătat că este mai favorabilă în speța de față legea penală nouă, Codul penal în vigoare de la 1 februarie 2014, sub aspectul încadrării juridice a faptei săvârșite de către inculpat.

Instanța a reținut că evenimentul rutier produs întrunește condițiile de existență ale unui accident rutier, astfel cum rezultă din prevederile art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, accidentul de circulatie este evenimentul care întruneste cumulativ urmatoarele conditii: a) s-a produs pe un drum deschis circulatiei publice ori si-a avut originea intr-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, ranirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel putin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) in eveniment a fost implicat cel putin un vehicul in miscare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Părăsire a locului accidentului ori modificare sau ştergere a urmelor acestuia.Achitare