Contopire pedepse. Recunoașterea pe cale incidentala a unei hotărâri de condamnare pronunțată în străinătate. Condiții privind recunoașterea.
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 417 din data de 12.02.2013
Prin cererea formulată la data de 14.09.2012, petentul-condamnat G.R.C., aflat in stare de detentie în Penitenciarul din Chateaudun Franța, a solicitat instanței, în temeiul dispozitiilor art. 449 din Codul de procedura penala, rap. la art. 34 din Codul penal, sa dispună contopirea pedepsei de 6 (șase) luni închisoare (cu executare in regim privativ de libertate), aplicata, pentru săvârșirea infracțiunii de "vatamare corporala";, prev. și ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal, prin sentința penală nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iași, modificata prin decizia penala nr. 300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iași, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iași și a pedepsei de 8 (opt) ani inchisoare, aplicată de Curtea de Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009, mentinuta de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, pentru săvârșirea unor infractiuni de "proxenetism";, precum și recunoasterea, pe cale incidentala, în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, a hotărârii penale pronuntate de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364.
În drept, cererea a fost intemeiata pe dispozițiile art.122 din Legea nr.302/2004, art.33 și art.36 din Codul penal si art. 449 din Codul de procedura penala.
Față de data săvârșirii infracțiunilor (05.02.2005 și, respectiv, perioada 01.01.2003-04.05.2004) de catre petentul-condamnat GRC, precum si raportat la momentul rămânerii definitive a sentinței penale nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iași, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iași si, respectiv, a hotarârii penale a Curtii de Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009 ramasa definitiva la data de 29.03.2012, instanța constată că petentul-condamnat a savârsit infractiunile sus-mentionate mai inainte de a fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, ceea ce corespunde, conform dispozitiilor art. 33 lit. a) din Codul penal român, concursului real de infractiuni - materie în care sunt aplicabile (ca (și) tratament sanctionator, respectiv ca sistem de sanctionare a concursului de infractiuni), prevederile art. 34-36 din Codul penal român.
Pentru a se putea da însă, în speța de față, eficiență dispozitiilor legale române privind pluralitatea de infractiuni sub forma concursului de infractiuni (inclusiv deci in ce priveste aplicabilitatea dispozitiilor art. 36 din Codul penal român, rap. la art. 34 si 35 din Codul penal român - în materia tratamentului penal sanctionator al concursului de infractiuni) este necesar ca hotarârea penala pronuntata de instantele franceze, respectiv hotararea Curtii de Apel din Paris - Camera Corectionala din data de 30.06.2009 sa-și produca efectele pe teritoriul satului român (ceea ce implică recunoasterea de catre autoritatile judiciare române a hotararii penale pronuntate de instantele penale franceze), adică să fie recunoscută pe teritoriul statului român.
În aceste condiții, instanța urmeaza a analiza in continuare daca, in cadrul cererii de contopire de pedepse, poate fi recunoscută, pe cale incidentală, hotararea penala pronuntata de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364.
În ce privește recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii penale a Curtii de Apel din Paris - Camera Corectionala sunt aplicabile, în drept, dispozițiile art.134 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, republicata, conform carora: "Recunoașterea se poate face pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs, de către procuror în faza de urmărire penală sau de către instanța în fața căreia cauza este pendinte";.
În aceasta materie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, ca urmare a promovării unui recurs în interesul legii generat de practica neunitară a instanțelor române, prin Decizia (RIL) nr.9 din data de 15 noiembrie 2010 (Decizie dată cu privire la interpretarea dispozițiilor art.119 (fostul art. 119 (anterior republicarii Legii nr. 302/2004), actualmente art. 134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, a statuat cu privire la înțelesul sintagmei "proces penal în curs"; (în cadrul căruia se poate realiza recunoașterea, pe cale incidentală, a unei hotărâri penale străine), stabilind că sintagma "proces penal în curs";, cuprinsă în dispozițiile art.119 (în prezent, art.134) din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare (republicată), se interpretează în sensul că recunoașterea pe cale incidentală a unei hotărâri penale străine sau a unui act juridic străin se poate face și în faza privind punerea în executare a hotărârilor penale definitive, astfel că orice cerere de modificare a pedepselor, întemeiată pe dispozițiile art.449 din Codul de procedură penală, precum și contestația la executare reglementată în art.461 din Codul de procedură penală, întrunește/întrunesc trăsăturile unui "proces penal în curs"; în accepțiunea art.134 (fost art.119) din Legea nr.302/2004 cu modificările și completările ulterioare, asemenea cereri fiind susceptibile să le dea procedurilor judiciare respective atribut de cauză pendinte în fața instanței de judecată căreia îi revine competența să le soluționeze - asa cum este cazul și în speța dată (având ca obiect cererea (cerere principala) de contopire de pedepse.
Față de aceasta, raportat la obiectul cererii (principale) ce face obiectul prezentei proceduri judiciare (cerere de contopire de pedepse), instanța va analiza în continuare îndeplinirea condițiilor pentru recunoaștere - condiții impuse de dispozițiile art.131 din Legea nr.302/2004 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare (republicată).
Chiar daca nu există o dispoziție legală expresă în acest sens, prin care să se impună - (și) în cazul recunoașterii pe cale incidentală - respectarea condițiilor prevăzute de art.131 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare (republicată), nu se poate concepe impunerea de către lege a acestor condiții ("conditii privind recunoasterea";) doar în cazul recunoașterii unei hotărâri străine pe cale principală, astfel încât instanta apreciază aceste conditii ("conditii pentru recunoastere";, prevazute de art. 131 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare republicată), ca fiind valabile și necesare în cazul ambelor tipuri de recunoaștere (pe cale principala sau, dupa caz, pe cale incidentala) care pot interveni într-o cauză penală.
Or, condițiile pentru recunoașterea unei hotărâri străine sunt prevăzute de dispozițiile art.131 din Legea 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare (republicată), dispoziții care stipulează faptul că recunoașterea unei hotărâri penale străine sau a unui act judiciar străin poate avea loc dacă:
a) România si-a asumat o asemenea obligatie printr-un tratat international la care este parte;
b) a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, încheiata la Roma la 4 noiembrie 1950, ratificata de România prin Legea nr. 30/1994;
c) nu a fost pronuntata pentru o infractiune politica sau pentru o infractiune militara care nu este o infractiune de drept comun;
d) respecta ordinea publica a statului român;
e) hotarârea sau actul judiciar poate produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române;
f) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane în România;
g) nu s-a pronuntat o condamnare pentru aceleasi fapte împotriva aceleiasi persoane într-un alt stat, care a fost recunoscuta în România.
Procedând la analiza acestor condiții, instanța constată că prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana, România si-a asumat obligatia recunoasterii hotarârilor provenind de la autoritatile statelor membre ale Uniunii, fiiind necesar sa se constate ca în fața instanțelor statului străin emitent a fost respectat dreptul la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană asupra drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În acest sens, raportat la speta de fata, instanta constata ca acuzația penală formulată împotriva petentului-condamnat GRC a fost soluționată de o instanță independentă și imparțială, Curtea de Apel Paris-Camera corectionala si, respectiv, Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, neexistând obiecțiuni formulate de către petentul-condamnat cu privire la încălcarea drepturilor sale pe parcursul desfășurării procesului penal, în fața instanțelor franceze. Totodata, instanta constata ca [,] condamnarea petentului nu a fost pronunțată pentru o infracțiune politică sau pentru o infracțiune militară, iar hotarârea în cauză respectă ordinea publică a statului român, respectiv este conformă cu principiile fundamentale ale statului de drept, consacrate în Constitutia României.
Instanta arată în continuare ca în ceea ce privește condiția dublei incriminări, privită in abstracto, aceasta presupune ca fapta să fie considerată infracțiune atât în statul solicitant, cât si în statul solicitat, fără să fie necesar ca infracțiunea să fie identic incriminată, fiind suficient să existe o corespondență între elementele constitutive esențiale ale infracțiunii. În schimb, în ceea ce privește condiția dublei incriminări, privită in concreto, instanța arată că aprecierea dublei incriminari in concreto implică nu numai ca fapta sa fie infracțiune în legislația ambelor state, ci și, în egală măsură, ca făptuitorul să poată să fie sancționat, conform legii statului solicitat.
Astfel, instanta constata ca faptele pentru care petentul GRC a fost condamnat de instantele straine franceze la o singura pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare închisoare își găsesc corespondentul în dreptul român în conținutul infracțiunii de "proxenetism";, prev. și ped. de art. 329 din Codul penal român. Totodată, din fișa de cazier judiciar a petentului-condamnat, rezultă că împotriva acestuia nu s-a pronunțat o condamnare pentru aceleași fapte, nici în România si nici într-un alt stat (cu recunoasterea, în această din urmă situație, în România). Ca atare, raportat la aceste condiții (de recunoaștere) sus-analizate, instanta constata că în speța de față regula ne bis in idem nu este încălcată.
Procedând însă la analiza condiției producerii de efecte juridice în România a hotărârii penale pronunțate de către instanțele franceze, potrivit legii penale române, instanța constată că aceasă condiție nu este îndeplinită pentru următoarele considerente:
Potrivit certificatului de cazier judiciar national (Franta), petentul-condamnat figurează cu o singură condamnare, respectiv cea pronuntata prin hotararea penala de Curtea de Apel Paris - Camera Corectionala la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, cu executare in regim de detentie. În prezent, acesta execută în Franța (fiind detinut în Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa privativă de libertate (de 8 (opt) ani închisoare). Instanța reține că în procedura judiciară de modificare de pedepse (inclusiv deci în ce privește modificarea pedepsei stabilită de către autoritatea judiciară franceză, pe care instanța română ar trebui să o realizeze prin contopirea, conform dispozitiilor legale romane incidente in materie - art. 449 alin.(1) lit. a) din Codul de procedura penala, rap. la art. 36 din Codul penal, cu referire la art. 34 - 35 din Codul penal - , cu pedeapsa aplicata petentului-condamnat de către instanța română într-o pedeapsă rezultantă) se impune recunoașterea hotărârii autorității judiciare străine și anularea mandatului de executare a pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare straine (franceze), prealabil emiterii unui nou mandat de executare a pedepsei inchisorii, la ramanerea definitiva a hotarârii prin care s-a dispus cu privire la modificarea de pedepse. Întrucât însă, petentul-condamnat GRC execută la acest moment pe teritoriul statului francez (in Penitenciarul Chateaudun, Versailles) pedeapsa privativa de libertate de 8 (opt) ani închisoare), ce i-a fost aplicata de catre instanta straină (franceză), instanța observă că recunoașterea (eventuală) pe cale incidentată a hotarârii penale pronuntate de instanța franceză nu ar (putea) produce efecte juridice pe teritoriul statului român. O astfel de recunoaștere ar interfera, în schimb, în caracterul executoriu al hotărârii penale franceze. Mai mult, în cazul in care instanta (română) ar dispune contopirea pedepselor cu închisoarea la care a fost condamnat petentul GRC prin hotarârile penale referite anterior, contopirea de pedepse astfel dispusa de catre instanta româna, în condițiile în care petentul-condamnat executa la momentul de fata pedeapsa privativa de libertate într-un penitenciar din Franța, ar produce efecte juridice în această din urmă țară, astfel încât s-ar ajunge la situația ca o decizie (hotărâre) a unei autorități juridice române să fie lipsită de efecte pe teritoriul statului român, dar să-și producă efectele pe teritoriul unui alt stat (respectiv, pe teritoriul statului francez, în speța de față), aspect ce contravine cooperării judiciare internaționale în materie penală.
Într-o atare situatie, instanta arata că, în ce-l priveste pe petentul-condamnat G RC, singura modalitate și unicul moment în care recunoașterea hotărârii penale pronunțate de către instanța franceză ar putea produce efecte în România este cel al dispunerii transferarii persoanei condamnate sus-mentionate din Franta (ca stat de condamnare) în România (ca stat de executare), în vederea executării pedepsei, în conditiile prevazute in aceasta materie (privind "transferarea persoanelor condamnate";) de art. 141 si urmatoarele din Titlul VI - intitulat "Transferarea persoanelor condamnate";- din Legea nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare (republicată).
Având în vedere aceste aspecte, în condițiile în care petentul-condamnat este deținut (la momentul de fata) pe teritoriul statului francez, instanta constata ca recunoasterea, pe cale incidentala, în temeiul art.122 din Legea nr.302/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, a hotărârii penale pronuntate de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, și contopirea pedepsei de 6 (șase) luni închisoare (cu executare in regim privativ de libertate), ce i-a fost aplicata petentului-condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de "vatamare corporala";, prev. și ped. de art. 181 alin.(1) din Codul penal, prin sentința penală nr.3543 din data de 30.11.2007 a Judecatoriei Iași, modificata prin decizia penala nr. 300 din data de 27.06.2008 a Tribunalului Iași, ramasa definitiva prin decizia penala nr. 281 din data de 12.05.2009 a Curtii de Apel Iași (in baza careia a fost emis, la data de 15.09.2009, de catre Judecatoria Iași, mandatul de executare a pedepsei inchisorii nr. 4522/2007) cu pedeapsa de 8 (opt) ani inchisoare, ce i-a fost aplicata acestuia de Curtea de Apel din Paris - Camera Corectionala, la data de 30.06.2009, mentinuta de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364, pentru săvârșirea unor infractiuni de "proxenetism";, nu pot avea loc decât după executarea de catre petentul-condamnat G.R.C. a pedepsei privative de libertate (de 8 (opt) ani închisoare) aplicate (de autoritatile judiciare franceze) în străinătate (pe teritoriul statului francez) sau după efectuarea transferului persoanei condamnate sus-mentionate din Franta (ca stat de condamnare) în România (ca stat de executare), în vederea executării pedepsei respective, în conditiile prevazute in aceasta materie .
În acest context, instanta arată ca o (eventuală) recunoaștere la acest moment a hotărârii autorităților judiciare străine (franceze) - respectiv, hotararea penala pronuntata de Curtea de Apel Paris - Camera Corectionala, mentinuta prin hotararea penala pronuntata de Curtea de Apel din Versailles - Camera de Condamnare, la data de 29.03.2012, in dosarul nr. 12/00364 - , în procedura prevăzută de dispozițiile art.134 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata) nu este admisibilă, întrucât conduce la eludarea unui instrument de cooperare judiciară internațională în materie penala, instrument prioritar, respectiv - transferarea persoanelor condamnate.
Or, in raport de considerentele sus-expuse, instanta constată că nu este îndeplinită în cauză de față conditia prevazuta de art. 131 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata), respectiv condiția (pentru recunoastere) potrivit careia este necesar ca hotarârea sau actul judiciar sa poata produce efecte juridice în România, potrivit legii penale române - ceea ce nu este cazul în speța de față, așa cum s-a relevat prin considerentele deja expuse.
Pe cale de consecinta, fata de lipsa îndeplinirii condiției prevazute de art. 131 alin.(1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, cu modificarile si completarile ulterioare (republicata), instanta, în baza dispozitiilor art. 449 alin.(1) lit.a) si alin.(2)-(3) din Codul de procedura penala, a respins cererea de contopire de pedepse formulata de catre petentul-condamnat.
