Plângere împotriva ordonanţei procurorului – admisibilitate
| Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 814 din data de 20.03.2013
Prin sentința penală nr. 814/20.03.2013 a Judecătoriei Iași pronunțată în dosarul nr. 931/245/2013 s-a dispus, în baza disp. art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedură penală, admiterea plângerii formulate de către petenta MFP - ANAF, D.G.F.P.J.I., împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dată în dosarul nr. 1701/P/2010 la data de 13.11.2012, menținută prin rezoluția nr. 1933/II/2/2012 din 19.12.2012 a prim procurorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, soluții care au fost desființate.
S-a trimis cauza procurorului pentru redeschiderea urmăririi penale față de învinuitul N.T.P.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat următoarele:
La data de 10.01.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. 931/245/2013 plângerea formulată de către petenta MFP - ANAF, D.G.F.P.J.I. împotriva ordonanței din 19.12.2012 pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dată în dosarul nr. 1701/P/2010 privind pe numitul N.T.P., administrator la SC T.C.C. SRL, care a fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, pe care o consideră netemeinică și nelegală.
În motivarea plângerii se arată că petenta a promovat sesizare penală împotriva învinuitului motivat de faptul că, în perioada 25.08.2008 - 25.03.2009 a reținut și nu a virat impozite și contribuții cu reținere la sursă în sumă de 30.668 lei.
Prin ordonanța din 13.11.2012 pronunțată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași în dosarul nr. 1701/P/2010 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de învinuitul N.T.P. întrucât a efectuat o plată considerabilă la bugetul de stat în contul obligațiilor cu stopaj la sursă, nu are antecedente penale, fapta având un pericol social minim, societatea a mers în pierdere în perioada de referință astfel încât nu s-a considerat oportună nici cel puțin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ a amenzii. Împotriva ordonanței din 13.11.2012, petenta a formulat plângere în termen legal la prim procurorul aceluiași parchet, iar prin ordonanța din 19.12.2012 prim procurorul a respins plângerea ca neîntemeiată.
Se reiterează faptul că sumele de bani datorate bugetului consolidat al statului nu sunt plătite din impozitul pe profit, sumele fiind reținute de către administratorul societății din salariile angajaților. În conformitate cu elementele arătate prin adresa nr. 119950/10.12.2012 comunicată de către AFP Mun. Iași, societatea comercială debitoare, prin administratorul acesteia, a achitat parte din prejudiciul cauzat bugetului de stat, rămânând de achitat suma de 25.256 lei, reprezentând impozite și contribuții cu stopaj la sursă pentru care s-au sesizat organele de urmărire penală.
Debitele calculate au fost stabilite în baza declarațiilor depuse de către organele de conducere ale societății, declarații prin care au recunoscut faptul că societatea a desfășurat activitate. Se apreciază că nu este favorabil angajatorului faptul că a condus o slabă administrare a societății, că nu a gestionat corect situația economică a acesteia și, mai mult, faptul că în momentul în care a constatat o imposibilitate a continuării activității, nu s-a folosit de dispozițiile Legii nr. 85/2006, aducând la cunoștința angajaților și a creditorilor situația societății debitoare.
Se învederează că Legea nr. 241/2005 instituie măsuri de prevenire și combatere a infracțiunilor de evaziune fiscală și a unor infracțiuni aflate în legătură cu acestea. Potrivit art. 6 din această lege, constituire infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 3 ani sau amendă reținerea și nevărsarea, cu intenție, în termen de cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă. Fapta de a reține și a nu vira impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă a fost săvârșită cu intenția evidentă de a eluda obligațiile fiscale, scopul urmărit fiind însușirea sumelor datorate bugetului consolidat al statului, având în vedere că valoarea sumelor reținute și neachitate nu era imposibilă de a fi achitată. Situația economică și dificultățile financiare ale societății debitoare trebuiau aduse la cunoștința creditorilor. Administratorul societății nu poate invoca în apărare tocmai slaba gestionare a societății debitoare. Urmarea produsă constă în prejudiciul rămas neacoperit în valoare de 25256 lei.
În privința accesoriilor existente, se menționează că prejudiciul reprezintă creanță fiscală conform art. 21 coroborat cu art. 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care prevede că orice creanță fiscală neachitată la scadență generează majorări de întârziere calculate până la data plății integrale a debitului, în atare condiții este lesne de înțeles că și accesoriile aferente debitului fac parte din valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 di Legea nr. 241/2005.
Pentru a beneficia de clemență din partea organelor de urmărire penală învinuitul trebuia să achite în totalitate prejudiciul debit plus accesorii. Față de soluția pronunțată în prezenta cauză se apreciază că și diferența rămasă neachitată face parte din cuprinsul prejudiciului, deoarece prejudiciul creat reprezintă creanță fiscală potrivit dispozițiilor art. 21 și art. 22 coroborat cu art. 120 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și conform principiului de drept";accesoriu urmează principalul"; se impunea cu celeritate plata acestor accesorii.
Dacă învinuitul ar fi achitat la scadență prejudiciul, numai în aceste condiții ar fi fost exonerat de la plata accesoriilor, astfel încât se opinează că se impune și plata accesoriilor, numai astfel se poate vorbi de plata integrală a prejudiciului cauzat bugetului de stat prin săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005.
În cauză a fost legal citat intimatul N.T.P..
A fost atașat dosarul nr. 1701/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, precum și rezoluția nr. 1933/II/2/2012 din 19.12.2012 a prim procurorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași cu dovada comunicării.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a considerat că plângerea este întemeiată pentru următoarele motive:
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dată în dosarul nr. 1701/P/2010 la data de 13.11.2012 s-a dispus în temeiul art. 262 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, art. 11 pct. 1 lit. b raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului N.T.P., administrator al SC T.C.C. SRL pentru săvârșirea infracțiunii de "reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă";, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, întrucât fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
În motivarea acestei rezoluții s-a arătat că prin rezoluția din data de 28.09.2010 a fost începută urmărirea penală împotriva numitului N.T.P. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "reținere și nevărsare, cu intenție, în cel mult 30 de zile de la scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă";, prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, motivat de împrejurarea că acesta nu a achitat la bugetul de stat debite cu stopaj la sursă în cuantum de 26.854 lei, acumulate în perioada august 2008 - martie 2009.
În fapt, la data de 15.06.2009, ANAF-DGFPJI a sesizat organele de urmărire penală cu privire la învinuitul N.T.P. care, în calitate de administrator al SC T.C.C. SRL Iași, înregistrată la ORC Iași sub nr. J, CIF , a reținut impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă în perioada 25.08.2008 - 25.03.2009 și nu le-a virat la bugetul de stat în termenele legale, cauzând astfel un prejudiciu de 30.668 lei (26.854 lei debit și 3814 lei accesorii), solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 6 din Legea nr. 241/2005. În materie penală, însă, interesează exclusiv debitul efectiv neachitat (în cazul de față reprezentat de suma de 26.854 lei), întrucât, conform normei de incriminare prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune reținerea și nevirarea cu intenție a sumelor "reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă";. Or, chiar din plângere rezultă că sumele de bani calculate de ANAF cu titlu de accesorii nu reprezintă contribuții sau impozite pe care făptuitorul să le fi reținut de la salariați și să nu le fi virat la bugetul de stat, ci derivă din neplata obligațiilor fiscale în termenul prevăzut de lege.
Din cercetările efectuate în cauză de către organele de poliție a rezultat că SC T.C.C. SRL a fost administrată în perioada constituirii debitului de învinuitul N.T.P., conform datelor furnizate de ORC Iași.
Potrivit actului de sesizare și fișei sintetice totale, SC T.C.C. SRL Iași are un debit direct datorat bugetului de stat, după cum urmează: impozit pe venituri din salarii - 9162 lei; contribuția ind. de asigurări sociale reținută de la asigurați - 6163 lei; contribuția personalului la fondul de șomaj - 701 lei; contribuția de asigurări de sănătate reținută de la asigurați - 10.828 lei. În total, a rezultat că societatea datorează bugetului de stat impozite și contribuții cu reținere la sursă în cuantum de 26854 lei.
Societatea nu a fost verificată fiscal, sesizarea fiind efectuată ca urmare a declarațiilor fiscale depuse de contribuabil la organul fiscal. Astfel, prezenta cercetare penală a pornit la sesizarea ANAF Iași, sesizare care nu are la bază un raport de inspecție fiscală întocmit de organele de control fiscale, ci doar declarațiile întocmite de contribuabil. Or, nu poate prezenta unica bază de răspundere penală însăși declarația completată de învinuit, care poate conține erori. În măsura în care nu se coroborează cu alte mijloace de probă, simpla recunoaștere nu are valoare probatorie absolută.
Vinovăția în comiterea infracțiunii poate fi probată, cu certitudine, numai în urma unui control fiscal și a unor decizii de impunere emise de reprezentanții unității fiscale și a efectuării unei expertize contabile care să stabilească cu exactitate lichiditățile de care a dispus învinuitul în calitate de administrator al firmei, altfel nu se poate stabili dacă reținerea s-a făcut doar scriptic (constituind o recunoaștere a datoriei), sau faptic și cu rea credință, moment în care intenția de a comite fapta de evaziune fiscală este evidentă și atrage răspunderea penală a administratorului.
Activitatea de inspecție fiscală are ca obiect verificarea bazelor de impunere, a legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectarea prevederilor legislației fiscale și contabile, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată precum și a accesoriilor eferente acestora. Astfel, trebuie menționat faptul că se impune, în toate cauzele care au ca obiect săvârșirea infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005, efectuarea unei inspecții fiscale - îndatorire a instituției care a făcut sesizarea (organul fiscal care face sesizarea are obligația legală de a documenta aspectele reclamate; astfel,în dispozițiile art. 221 alin. 4 Cod procedură penală se specifică elementele minime pe care trebuie să le cuprindă sesizarea: "când prin săvârșirea unei infracțiuni s-a produs o pagubă uneia din unitățile la care se referă art. 145 Cod penal, unitatea păgubită este obligată să sesizeze de îndată organul de urmărire penală, să prezinte situații explicative cu privire la întinderea pagubei, date cu privire la faptele prin care paguba a fost pricinuită și să se constituie parte civilă";; de asemenea, potrivit art. 222 alin. 2 Cod procedură penală, plângerea penală trebuie să cuprindă și mijloacele de probă pe care se bazează) - pentru verificarea îndeplinirii de către contribuabil a obligațiilor ce îi incumbă privind datoriile către bugetul consolidat al statului.
Totodată, procedura stabilirii și individualizării impozitelor și a contribuțiilor datorate către bugetul de stat către contribuabil trebuie să fie supusă cerințelor legalității. Sumele pe care contribuabilul le datorează se pot compensa cu sumele pe care acesta le are de încasat de la stat (ex: TVA) ori numai decizia de impunere poate da imaginea globală a sumelor de achitat și de compensat, decizie care are la bază o inspecție fiscală anterioară.
A sesiza organele de urmărire penală numai pe baza declarației contribuabilului, în absența unor minime verificări în propria evidență fiscală, a fișei contribuabilului, înseamnă a transfera atribuțiuni de serviciu specifice organului fiscal către organele de urmărire penală, în condițiile în care unitatea fiscală are compartimente specializate în acest sens, are propriul serviciu de executări și poate dispune aplicarea sechestrului asigurator atunci când are astfel certitudinea sumelor datorate.
Sesizarea unei infracțiuni fiscale se poate face numai în măsura în care - dincolo de orice dubiu - organul fiscal are certitudinea sumelor datorate și a epuizat mijloacele sale specifice de obligare la plată a contribuabilului.
Una din condițiile esențiale pentru existența infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 (conform literaturii juridice de specialitate și practicii judiciare în materie) este ca neachitarea impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă să se facă cu rea credință de către administratori, or, din probatoriul administrat în cauză nu rezultă reaua intenție privind neachitarea acestor taxe
Organele de urmărire penală nu au avut posibilitatea obiectivă de a intra în posesia evidențelor financiar contabile ale SC T.C.C. SRL Iași (documentele nu au fost găsite nicăieri - la instituțiile statului nu au fost depuse, iar învinuitul a declarat că acestea s-ar afla la o contabilă "C."; despre care nu a putut furniza alte date, însă s-a angajat că le va procura, lucru care nu s-a întâmplat; ulterior, nici învinuitul nu a mai putut fi găsit de către organele de anchetă) pentru a se stabili dacă, la momentul scadenței sumelor reprezentând obligații cu stopaj la sursă, dispunea de fondurile necesare pentru achitarea lor, care sunt cauzele care au determinat lipsa fondurilor necesare achitării acestor sume, dacă în perioada menționată societatea a efectuat și alte plăți etc.
În concluzie, în baza materialului probator administrat în cauză, procurorul apreciază că soluția va fi de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, lipsind atât latura obiectivă a infracțiunii pentru care a fost începută urmărirea penală în cauză, cât și cea subiectivă.
Astfel, în cauză nu s-a putut face dovada laturii obiective a infracțiunii, întrucât, așa cum s-a arătat mai sus, nu au putut fi găsite de către organele de anchetă,în ciuda demersurilor întreprinse, toate documentele financiar contabile aferente perioadei infracționale. Or, indicatorii financiari ai unei societăți se stabilesc în baza balanțelor lunare (din care nu există nici una la dosar) și a bilanțurilor anuale/la semestru (la dosar există bilanțul prescurtat din data de 31.12.2007, din analiza căruia rezultă că profitul societății a fost "0"; și pierderea "27373 lei"; și bilanțul prescurtat din data de 31.12.2008 din analiza căruia rezultă că profitul societății a fost "0"; și pierderea "54084 lei"; - deci societatea a mers în pierdere). Situația de fapt care formează,practic, latura obiectivă a infracțiunii, nu poate fi elucidată numai în baza extraselor de cont bancar (din analiza căruia rezultă, în altă ordine de idei, faptul că învinuitul a achitat la data de 12.09.2008 9150 lei la bugetul asigurărilor sociale).
În plus, în lipsa documentelor financiar-contabile ale societății nu se poate dispune efectuarea în cauză a unei expertize contabile.
Lipsa documentelor face imposibilă efectuarea unei anchete efective de către organele de cercetare penală care să poată stabili, în mod obiectiv și echidistant dacă s-a săvârșit, în mod concret, o faptă prevăzută de legea penală care poate fi imputată persoanei cercetate (în configurația stabilită prin sesizare de către ANAF, asta înseamnă stabilirea în mod obiectiv a următoarelor elemente: cuantumul total al sumei pretinse, perioada în care se pretinde că aceste sume au fost reținute și nu au fost virate la bugetul de stat, sumele de care societatea dispunea la momentul la care au devenit scadente fiecare dintre obligațiile de plată, precum și ulterior, până la momentul sesizării penale, etc.) ca apoi, în baza unui probatoriu suficient în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, să se poată stabili dacă fapta a fost comisă cu rea credință, astfel încât să constituie infracțiune.
Vinovăția învinuitului nu poate fi apreciată, exclusiv, pe baza înscrisurilor care emană de la persoana care a făcut sesizarea (în speță ANAF - fișa sintetică totală și declarațiile privind obligațiile de plată la bugetul de stat), persoană care are un interes direct în stabilirea vinovăției persoanei cercetate, interes care subzistă și în situația de față, în care este vorba despre o instituție publică.
Și, oricum, chiar și din documentele existente la dosar, așa cum au fost analizate mai sus, rezultă lipsa relei credințe a învinuitului, care nu a dispus de fonduri suficiente pentru efectuarea plăților, societatea mergând în pierdere (și chiar și așa, în acest condiții, tot a efectuat o plată considerabilă la bugetul de stat în contul obligațiilor cu stopaj la sursă), iar în lipsa unei imagini reale, complete, a indicilor financiari ai societății di perioada critică, indici care nu pot fi stabiliți decât pe baza întregii evidențe contabile, toate dubiile îi profită învinuitului (în baza principiului de drept "in dubio pro reo";).
Prin rezoluția nr. 1933/II/2/2012 din 19.12.2012 a prim procurorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, s-a respins plângerea MFP - ANAF, D.G.F.P.J.I. ca neîntemeiată.
S-a motivat faptul că, din analiza materialului de urmărire penală, soluția emisă în cauză și conținutul plângerii împotriva soluției s-a constatat că soluția este corectă,elementele constitutive ale acesteia - atât latura obiectivă cât și latura subiectivă - nefiind prezente. Interpretarea bilanțurilor contabile pentru perioada critică și examinarea situației contractelor de muncă relevă faptul că societatea a înregistrat o perioadă de involuție, concluzie bazată în principal pe rezultatul evoluțiilor financiare. Plata salariilor este strâns legată de nivelul veniturilor societății, implicit și vărsarea la buget a reținerilor operate pe statele de plată depinde de același factor. Informațiile la care organele de urmărire penală au avut acces (2 bilanțuri, rulaje pe cont bancar) au format concluzia obiectivă că societatea nu a fost în măsură să achite contribuțiile și impozitele cu reținere la sursă.
Instanța consideră că plângerea petentei MFP - ANAF, D.G.F.P.J.I. este întemeiată, însă pentru alte motive decât cele arătate în plângere.
În primul rând, plângerea se referă la situația faptică, descriind că învinuitul nu a achitat suma de 25.256 lei reprezentând impozite și contribuții cu stopaj la sursă. Însă același aspect a fost reținut și de către procuror în cuprinsul ordonanței nr. 1701/P/2010, astfel încât afirmații petentei nu reprezintă o critică reală a soluției procurorului.
În al doilea rând, petenta dezbate pe larg în plângere situația accesoriilor, ca făcând parte din cuprinsul prejudiciului, dar acest aspect nu a fost avut în vedere de procuror la adoptarea soluției de scoatere de sub urmărire penală ci doar la analiza sesizării penale și a stabilirii elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 6 din Legea nr. 241/2005. În acest sens, în mod corect procurorul a apreciat că sumele de bani la care face referire articolul mai sus arătat sunt constituite din impozite sau contribuții cu reținere la sursă, nu și accesoriile acestora. Pe de altă parte, pentru petentă prejudiciul este constituit din debit și accesorii, însă acest aspect se soluționează doar în latura civilă a cauzei, de către o instanță de judecată legal investită și nu de către procuror.
Din oficiu, instanța observă că sunt alte motive ale nelegalității și netemeiniciei ordonanței nr. 1701/P/2010 din data de 13.11.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași de cât cele invocate de petentă.
Primul este acela că sesizarea petentei Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași este regulat formulată, în conformitate cu art. 221 alin. 4 și art. 222 Cod procedură penală. Acest aspect rezultă din chiar faptul că împotriva numitului N.T.P. s-a început urmărirea penală, conform rezoluției din data de 27.09.2010, confirmată de către procuror la data de 28.09.2010 (filele 3, 4 d.u.p.). Chiar și în aceste condiții, procurorul de caz care a observat, ulterior începerii urmăririi penale, că plângerea penală nu este completă, în sensul că lipsesc date pe care el le consideră obligatorii, soluția nu este de scoatere de sub urmărire penală ci de a avea rol activ și de a solicita datele lipsă. Procurorul de caz nu a făcut acest lucru în prezentul dosar.
Alăturat plângerii au fost depuse înscrisuri care constituie indicii ale comiterii unei fapte prevăzute de legea penală. Procurorul invocă lipsa unor documente care să provină de la petentă (proces verbal întocmit ca urmare a unei inspecții fiscale, decizii de impunere), iar în lipsa acestor documente consideră că i se transferă atribuțiuni de serviciu specifice organului fiscal. Acest aspect este eronat întrucât răspunderea fiscală a unei persoane este diferită de răspunderea penală. Nu este în sarcina petentei să stabilească dacă sunt sau nu întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, ci a organului judiciar sesizat. După cum s-a arătat mai sus, în cazul în care procurorul consideră că anumite informații sunt obligatorii sau utile soluționării cauzei, trebuie să manifeste rol activ și să le solicite de la organele competente. Nimic nu împiedică organele de urmărire penală să solicite D.G.F.P.J.I. efectuarea unei inspecții fiscale, pentru determinarea prejudiciului, deși Codul de procedură penală pune la dispoziția organului de cercetare penală posibilitatea administrării probelor prin intermediul mijloacelor de probă prevăzute la art. 64 Cod procedură penală.
Astfel, în cauză nu au fost respectate dispozițiile art. 65 alin. 1 Cod procedură penală potrivit căruia sarcina administrării probelor în procesul penal revine organului de urmărire penală și instanței de judecată. Acest aspect rezultă atât din cele mai sus arătate cât și din faptul că pe tot parcursul ordonanței procurorul invocă faptul că organele de anchetă nu au putut găsi, în ciuda demersurilor întreprinse, documentele financiar contabile aferente perioadei infracționale. Din cuprinsul actelor dosarului de urmărire penală rezultă că singurele modalități de căutare a acestor documente au fost de a i le solicita învinuitului cu ocazia audierii, apoi telefonic și, ulterior, căutându-l pe învinuit la adresele cunoscute. Raportat la aceste eforturi ale organelor de cercetare penală, instanța consideră că nu rezultă imposibilitatea obiectivă de a obține documentele financiar contabile ale unei societăți comerciale.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității la persoanele prevăzute la art. 1 alin. 1 - 4 revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării entității respective; contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare; contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România; în cazul persoanelor prevăzute la art. 5 alin. 11, contabilitatea poate fi organizată și condusă potrivit prevederilor alin. 2 și 3 sau pe bază de contracte/convenții civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare, situație în care răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestor persoane fizice.
Potrivit art. 23 din aceeași lege, persoanele prevăzute la art. 1 care utilizează sisteme informatice de prelucrare automată a datelor au obligația să asigure prelucrarea datelor înregistrate în contabilitate în conformitate cu reglementările contabile aplicabile, controlul și păstrarea acestora pe suporturi tehnice timp de 10 ani. Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligația să asigure autorităților fiscale accesul la datele păstrate pe suporturi tehnice.
Potrivit art. 25, registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. Prin excepție de la prevederile alin. (1) se pot stabili, în mod justificat, prin ordin al ministrului finanțelor publice, registrele de contabilitate și documentele justificative care se păstrează timp de 5 ani. Conform art. 26, în caz de pierdere, sustragere sau distrugere a documentelor financiar-contabile se vor lua măsuri de reconstituire a acestora, potrivit reglementărilor emise în acest sens, în termen de maximum 30 de zile de la constatare, iar în caz de forță majoră, în termen de 90 de zile de la constatarea încetării acesteia.
Potrivit pct. 50 din Normele Metodologice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul nr. 3512 din 27.11.2008 a Ministerului Economiei și Finanțelor, Persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 82/1991, republicată, au obligația păstrării în arhiva lor a registrelor de contabilitate, a celorlalte documente contabile, precum și a documentelor justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate. Păstrarea registrelor și a documentelor justificative și contabile se face la domiciliul fiscal sau la sediile secundare, după caz. Registrele și documentele justificative și contabile se pot arhiva, în baza unor contracte de prestări de servicii, cu titlu oneros, de către alte persoane juridice române care dispun de condiții corespunzătoare. Și în acest caz, răspunderea privind arhivarea documentelor financiar-contabile revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionării unității beneficiare. Unitatea care a încredințat documentele spre arhivare, respectiv unitatea beneficiară, va înștiința organul fiscal teritorial de care aparține despre această situație. Cu ocazia controalelor efectuate de organele abilitate, persoanele juridice sunt obligate, la cerere, să prezinte la domiciliul fiscal documentele solicitate.
Din cuprinsul întregii legislații mai sus expuse, instanța constată că întotdeauna poate fi obținută documentația financiar contabilă a oricărei societăți comerciale.
Din datele oferite de petentă, SC T.C.C. SRL avea sediul în mun. I., iar conform adresei ORC de la filele 79 - 83 d.u.p., sediul societății se află în sat și com. T., conform mențiunilor efectuate în baza cererii 66825/20.08.2009. La aceste adrese nu s-a prezentat nici un organ de urmărire penală pentru a ridica documentația financiar contabilă.
Chiar și în cazul în care documentele s-ar afla la contabila societății, organele de urmărire penală, în baza textelor legale sus menționate, o puteau identifica și audia, respectiv ridica documentele necesare soluționării prezentei cauze.
Mai trebuie avut în vedere că, potrivit art. 4 din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente documentele legale și bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la somație. Organ competent, potrivit acestor dispoziții, este și organul de urmărire penală care, în cazul în care învinuitul nu prezenta documentele legale ca urmare a unei somații, se putea sesiza din oficiu pentru infracțiunea sus menționată.
Nici argumentul potrivit căruia învinuitul ar fi achitat o parte din prejudiciu nu este întemeiată. Conform rulajului pe cont din perioada 01.08.2008 - 31.03.2009 înaintat de V., Sucursala I., suma de 9.150 de lei a fost achitată la data de 12.09.2008 către bugetul asigurărilor sociale și fondurilor speciale, motiv pentru care, în mod logic, se trage concluzia că privea datorii anterioare lunii august 2008, deci anterior perioadei pentru care s-a formulat plângerea penală. Pe cale de consecință, se observă că învinuitul nu a achitat vreo sumă din datoria acumulată pentru perioada august 2008 - martie 2009.
Nici bilanțurile la care face referire procurorul nu sunt relevante, pentru anii 2007 și 2008, având în vedere că nu s-a stabilit motivul pentru care societatea a înregistrat pierderi. Tot din rulajului pe cont din perioada 01.08.2008 - 31.03.2009 înaintat de V., Sucursala I. rezultă că societatea a încasat sume de bani, iar o parte din ele au fost retrase în numerar, fără a se stabili astfel cu certitudine cum au fost cheltuite.
În condițiile în care societatea desfășura activități în domeniul construcțiilor, în urma analizării contractelor încheiate de societate s-ar putea constata dacă devizele de lucrări includ salariile muncitorilor și contribuțiile pe care societatea le achită pentru aceștia către stat.
Pe cale de consecință, față de toate aspectele de fapt și de drept reținute de către instanță, se va dispune, în baza art. 2781 alin. 8 lit. b Cod procedură penală admiterea plângerii formulate de către petenta MFP - ANAF, D.G.F.P.J.I., împotriva ordonanței Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași dată în dosarul nr. 1701/P/2010 la data de 13.11.2012, menținută prin rezoluția nr. 1933/II/2/2012 din 19.12.2012 a prim procurorului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, soluții pe care le desființează.
Va trimite cauza procurorului pentru redeschiderea urmăririi penale față de învinuitul N.T.P., urmând ca, în virtutea rolului activ, să solicite organelor competente efectuarea unei inspecții fiscale la SC T.C.C. SRL I. în vederea stabilirii cu exactitate a prejudiciului cauzat bugetului de stat, să se dispună ridicarea documentelor financiar-contabile de la SC T.C.C. SRL Iași și efectuarea unei expertize contabile, în măsura în care se apreciază, în vederea stabilirii relei credințe a învinuitului, respectiv dacă, în urma activității comerciale, a sumelor plătite și încasate, a avut obiectiv posibilitatea achitării debitelor către bugetul de stat; în cazul în care învinuitul nu predă documentația, să se dispună efectuarea unor percheziții, identificarea contabilei care ar deține documentele și audierea acesteia.
