DELAPIDARE. CALITATEA DE „FUNCŢIONAR" A ADMINISTRATORULUI UNEI ASOCIAŢII DE LOCATARI.

Administratorul angajat al unei asociaţii de locatari, care efectuează nu numai acte de administrare, ci şi acte specifice activităţii de gestionar, are calitatea de „funcţionar" în sensul art. 145 Cod penal şi săvârşeşte infracţiunea de delapidare, iar nu de gestiune frauduloasă, în cazul în care îşi însuşeşte sume de bani provenite de la locatarii din asociaţia al cărei angajat este.

Prin sentinţa penală nr. 687 din 1.03.1999 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, inculpatul T.I.M. a fost condamnat, în temeiul art. 2151 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi cu reţinerea de circumstanţe atenuante, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate.

Din probatoriul ce a fost administrat în cauză s-a reţinut că inculpatul, în perioada iunie 1995 - august 1997, a funcţionat în calitate de administrator al unei asociaţii de locatari. Prin însuşirea în folosul său a banilor plătiţi lunar de locatari pentru achitarea cotelor de întreţinere, inculpatul a produs un prejudiciu total de 26.827.282 lei în paguba asociaţiei de locatari al cărei angajat era.

Urmare a apelului declarat de inculpat, a fost pronunţată decizia penală nr. 1.206 din 13.09.1999 a Tribunalului Bucureşti - secţia a ll-a penală, prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpat din delapidare (art. 2151 Cod penal) în gestiune frauduloasă (art. 214 alin. 2 Cod penal).

Motivarea dată de instanţa de apel acestei soluţii a avut în vedere că asociaţiile de locatari nu fac parte din categoria instituţiilor publice la care se referă art. 145 Cod penal.

în temeiul noii încadrări juridice, inculpatul a fost condamnat de instanta de apel la o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

împotriva acestei din urmă soluţii a declarat recurs parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru nelegalitate.

Recursul declarat de parchet este fondat.

Aşa cum s-a probat în cauză, inculpatul nu a efectuat numai acte de administrare a bunurilor şi sumelor de bani aparţinând asociaţiei de locatari, ci şi acte neîndoielnice de gestiune, prin încasarea de bani, efectuarea de plăţi, emiterea de chitanţe, întocmirea de acte şi evidenţe specifice activităţii de gestionar.

Invocarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 145 Cod penal referitoare la noţiunea de „public" este greşită, întrucât nu are nici o legătură cu speţa de faţă, iar, potrivit art. 147 alin. 2 Cod penal, prin „funcţionar" se înţelege orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul oricărei persoane juridice, alta decât cele specificate de art. 145 Cod penal.

Soluţia instanţei de apel este nelegală şi urmare a faptului că au fost încălcate dispo2iţiile art. 372 Cod procedură penală. Prin aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, fie şi cu suspendarea condiţionată a executării acestei pedepse, instanţa de apel a creat o situaţie mai grea inculpatului în propria-i cale de atac.

Astfel fiind, se impune casarea deciziei ce a fost pronunţată de instanţa de apel şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă. (Judecator Lucian Popescu - sectia I penala CAB)

(Secţia l-a penală, decizia penală nr. 1.935/1999)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre DELAPIDARE. CALITATEA DE „FUNCŢIONAR" A ADMINISTRATORULUI UNEI ASOCIAŢII DE LOCATARI.