Deţinere de droguri de risc. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

Tribunalul COVASNA Sentinţă penală nr. 55 din data de 06.12.2017

R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA Dosar nr. …………

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.55

Ședința publică din data de 06 decembrie 2017

PREȘEDINTE: …………..

GREFIER: ………….

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …………, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Covasna

Pe rol fiind pronunțarea asupra procesului penal pornit împotriva inculpatei N.-G. R. B., trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

Dezbaterile asupra cauzei de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 din Codul de procedură penală, în sensul că au fost înregistrate pe suport audio computerizat.

La apelul nominal, făcut în ședința publică de astăzi, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile asupra cauzei de față au avut loc în ședința publică din data de 04.12.2017, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

T R I B U N A L U L

Constată că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna nr. …… din 12 iunie 2017 înregistrat pe rolul Tribunalului Covasna la data de 14.06.2017, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate a inculpatei N.-G. R.-B., acuzată de săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000.

În esență, prin actul de sesizare în sarcina inculpatei s-a reținut că la data de 21.12.2016 a deținut fără drept, cantitatea de 161,89 grame Cannabis, - identificată cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la domiciliul său (casă de locuit cu acoperișul de culoare verde, situat pe o stradă fără denumire și fără număr administrativ, la ieșirea din mun. ……, spre com. ….., vis-a-vis de ………………..", înscris, potrivit adresei nr. 726/08.02.2013 a OCPI Covasna, în Cartea Funciară nr. …… Simeria, nr. top …………. cu suprafața de 656 mp, nr. top ………… cu suprafață de 642 mp, respectiv Cartea Funciară cu nr. …. Simeria, nr. top ………. cu suprafață de 645 mp, nr. top ………….. cu suprafață de 631 mp, proprietar tabular fiind K. K. - născută T., căsătorită cu K. G.), cantitate ce era destinată a fi distribuită cu orice titlu altor persoane.

În susținerea acestei acuzații se invocă următoarele mijloace de probă:

- procesul verbal întocmit de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Covasna și BCCO Brașov la data de 21.12.2016 cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la domiciliul inculpatei N.-G. R.-B. (filele 44-54).

- Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 268955 din 20.01.2017 întocmit de Inspectoratul General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil Droguri în care se consemnează că probele înaintate, care o privesc pe inculpata N.-G. R.-B., sunt constituite din:

proba nr. 19: 5,08 grame Cannabis;

proba nr. 20: 1,56 grame Cannabis;

proba nr. 21: 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru carton, care conțin Cannabis;

proba nr. 22: 155,25 grame Cannabis, cu o concentrație în Tetrahidrocannabinol (THC) de 11,43% ± 2%;

proba nr. 23: 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru carton, care conțin Cannabis în amestec cu Tutun;

- Procesul verbal de redare încheiat de procuror la data de 06.06.2017, privind comunicațiile telefonice de interes în cauză, fiind atașate notele de redare aferente, conform art. 142 al. 5 din C.pr.pen. și art. 143 alin. 2, 3, 4 C.pr.pen. (filele 157-185, 186).

- declarațiile martorilor S. L. L.; J. B.; H. R. și A. S. ( f. 187-189, 193-196, 199-202, 205-208 DUP ).

După înregistrarea dosarului la instanța de judecată, potrivit art. 344 al. 2 C.pr.pen., s-a comunicat inculpatei copia certificată a rechizitoriului, căreia i s-a adus la cunoștință obiectul procedurii de cameră preliminară și dreptul de a formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, în termen de 20 de zile de la primirea comunicărilor.

În procedura de cameră preliminară nu au fost formulate cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, astfel, prin încheierea din data de 28 iulie 2017 în baza art. 346 al. 1 C.pr.pen. s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. …. din data de 12.06.2017 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Covasna, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei N.-G. R.-B., acuzată de săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunându-se începerea judecării cauzei privind pe inculpata N. G. R. B..

În fața instanței de judecată, după citirea actului de sesizare și aducerea la cunoștință a drepturilor procesuale, în prezența apărătorului ales, inculpata N.-G. R.- B. a arătat că nu recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa, sens în care judecata s-a desfășurat conform procedurii de drept comun.

În cadrul cercetării judecătorești instanța a procedat la audierea inculpatei N.-G. R.-B. în conformitate cu dispozițiile art. 378 C.pr.pen. Totodată, au fost audiați martorii H. R., J. B. și A. S., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei, s-a depus la dosar de către DIICOT - Biroul Teritorial Covasna adresa nr. 1.041.544 din 02.08.2017 emisă de Agenția Națională Antidrog - Centru de Prevenire, Evaluare și consiliere Antidrog Covasna și s-a dispus efectuarea unui referat de evaluare a inculpatei.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:

La data de 21.12.2016, cu prilejul percheziției domiciliare efectuate de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov și SCCO Covasna, la adresa unde locuiește efectiv inculpata N.-G. R.-B. ( casă de locuit cu acoperișul de culoare verde, situat pe o stradă fără denumire și fără număr administrativ, la ieșirea din mun. ………, jud. Covasna, spre com. ….., vis-a-vis de ……………..";, înscris, potrivit adresei nr. 726/08.02.2013 a OCPI Covasna, în Cartea Funciară nr. … Simeria, nr. top ………… cu suprafața de 656 mp, nr. top ………… cu suprafață de 642 mp, respectiv Cartea Funciară cu nr. … Simeria, nr. top ……….. cu suprafață de 645 mp, nr. top …. cu suprafață de 631 mp, proprietar tabular fiind K. K. - născută T., căsătorită cu K. G. ) în temeiul Mandatului nr. 141/2016 emis de Tribunalul Covasna, au fost identificate și ridicate:

- din camera utilizată de inculpata N.-G. R.-B., într-un pulover de culoare neagră agățat pe ușa de acces în cameră, în buzunar, două pungi transparente în care se găsesc fragmente vegetale uscate de culoare verde olive - PLIC NR.

- în camera utilizată de mama inculpatei, S. E. și numitul S. L.: pe un calorifer 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal de diferite dimensiuni, ce prezintă la capete urme de ardere - PLICUL NR. 2; pe un obiect de mobilier o cutie de culoare albă având eticheta inscripționată ";planet pool"; ce conține fragmente vegetale inflorescente de culoare verde oliv - PLIC NR. 3; 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal - PLIC NR. 4.

Rezultatele percheziției domiciliare au fost cuprinse în procesul verbal din data de 21.12.2016, la care s-a anexat planșa foto aferentă.

Raportul de constatare tehnico-științifică nr. 268955 din 20.01.2017 întocmit de Inspectoratul General al Poliției Române - Laboratorul Central de Analiză și Profil Droguri, consemnează că probele înaintate, care o privesc pe inculpata N.-G. R.-B., sunt constituite din:

- proba nr.19: 5,08 grame Cannabis;

- proba nr. 20: 1,56 grame Cannabis;

- proba nr. 21: 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru carton, care conțin Cannabis;

- proba nr. 22: 155,25 grame Cannabis, cu o concentrație în Tetrahidrocannabinol (THC) de 11,43% ± 2%;

- proba nr.23: 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru carton, care conțin Cannabis în amestec cu Tutun;

CANNABIS face parte din Tabelul - anexă nr. III din Legea nr.143/2000, privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

- 8,13 grame Cannabis (proba nr.22), prelevate din proba nr. 22 drept contraprobe, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul M.A.I. cu nr.18418 și predate organului de cercetare penală.

Cantitățile de 4,89 grame Cannabis (proba nr.19), 1,18 grame Cannabis (proba nr.20) și 142,04 grame Cannabis (proba nr.22), rămase după efectuarea analizelor de laborator și prelevarea contraprobelor, au fost ambalate, sigilate cu sigiliul M.A.I. cu nr. 18418 și predate organului de cercetare penală, fiind apoi predate la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția cazier Judiciar, Statistică și Evidență Operativă, cu dovada seria H nr. 0216007/07.02.2017.

Proba nr. 21 constând în 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru de carton, care conțin cannabis), precum și proba nr. 23 costând în 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru de carton, care conțin cannabis în amestec cu tutun, au fost consumare în procesul analizelor de laborator.

Materialul probator administrat în cauză a reliefat faptul că inculpata N.-G. R.-B. are domiciliul la adresa: ………………….., dar locuiește fără forme legale la adresa identificată ca fiind: casă de locuit cu acoperișul de culoare verde, situat pe o stradă fără denumire și fără număr administrativ, la ieșirea din mun. ……….., jud. Covasna, spre corn. ………. vis-a-vis de ………….", imobil înscris, potrivit adresei nr. 726/08.02.2013 a OCPI Covasna, în Cartea Funciară nr. ….. Simeria, nr. top. ….. cu suprafața de 656 mp, nr. top ….. cu suprafață de 642 mp, respectiv Cartea Funciară cu nr. …. Simeria, nr. top …… cu suprafață de 645 mp, nr. top …… cu suprafață de 631 mp, proprietar tabular fiind K. K. (născută T.), căsătorită cu K. G. La această din urmă adresă locuiește și familia inculpatei, și anume mama sa S. E., soțul mamei S. L., și fiul celor doi, minor. In plus, așa cum s-a consemnat în procesul verbal încheiat de procuror împreună cu specialistul ANAF detașat în cadrul DIICOT BT Brașov la data de 30.05.2017, nici mama inculpatei, numita S. E. și nici S. L., cu care inculpata N.-G. R.-B. locuiește, nu figurează cu venituri obținute din surse licite, neputându-și justifica mijloacele de subzistență, întocmai ca și inculpata N.-G. R.-B..

Cu privire la anturajul frecventat de către inculpata N.-G. R.-B., probele administrate în cauză au dezvăluit identitatea mai multor persoane ce făceau parte din cercul relațional apropiat acesteia, însă în starea de fapt se va puncta doar un episod, derulat în iulie 2016, ce prezintă relevanță probațională din perspectiva preocupărilor inculpatei de distribuire cu orice titlu a drogurilor.

Astfel, între apropiații inculpatei N.-G. R.-B. din perioada iulie 2016, se disting B. C., H. R., J. L. L. și A. S. (zisă …., …..), primii trei fiind cunoscuți ca având preocupări în domeniul traficului și consumului ilicit de droguri. B. C. și J. L. L. fiind condamnați definitiv pentru comiterea infracțiunii de "deținere de droguri de risc, fără drept" prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, iar H. R. a fost condamnat, în primă instanță, sub aspectul infracțiunilor de "trafic internațional de droguri de mare risc" în forma tentativei și "trafic de droguri de mare risc".

Revenind la secvența petrecută în cursul verii anului trecut, din probele administrate în cauză a rezultat faptul că, la inițiativa lui J. L. L., inculpata N.-G. R.-B. și amicii săi s-au deplasat pe litoralul Mării Negre, unde au închiriat un apartament cu două camere în stațiunea Mamaia. Deplasarea s-a realizat din Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, înspre Mamaia cu două autovehicule: unul, condus de J. L.L., care era însoțit de H. R., prietena sa A. S., și prietena acesteia "S.", și celălalt autovehicul, condus de J. B., ce era însoțit de N.-G. R.-B..

Convorbirile telefonice interceptate într-o altă cauză penală instrumentată de DIICOT BT Covasna ( dosar nr. 14/D/P/2016), pe care acuzarea a înțeles să le folosească în prezenta cauză, potrivit prevederilor art. 142 alin. 5 C.pr.pen., au evidențiat că inculpata N.-G. R.-B. și numiții J. L. L., H. R., cu prietenele lor, și-au procurat Cannabis pentru a se distra la mare, fiecare contribuind cu diferite sume de bani, substanța stupefiantă fiind depozitată în apartamentul închiriat de cei nominalizați, iar la un moment dat J. L. L. a fost acuzat că ar fi sustras o parte din "iarbă", context în care acesta i-a solicitat și a obținut Cannabis din partea cuvenită inculpatei N.-G. R.-B.. Conținutul acestor convorbiri a fost redat integral prin rechizitoriu și dovedesc faptul că inculpata i-a remis "iarbă" lui J. L. L. în iulie 2016.

Relevante în acest sens sunt convorbirile telefonice din 24 iulie 2016 ora 18:04:19 / 21: 36:58 dintre J. L. L. și H. R., unde extrem de clar J. îi spune lui H.: "nu știu omule cine a umblat la "iarbă", eu nu am umblat la ea….de aceea a trebuit să cer de la R. … m-am simțit prost, că am contribuit și eu și totuși a trebuit să cer de la R.… dacă mai aud încă o dată că eu am furat "iarba", te rup în bătaie… îți spun că R. mi-a dat …să o întrebi când vine la tine".

Audiați în cursul procesului penal, atât inculpata N. G. R. B. cât și martorii H. R., J. B. și A. S., au ascuns sensul real al discuțiilor, în pofida evidenței, susținând că acestea se refereau la bani și nu la droguri.

Corelate pasajele acestor convorbiri și analizate, atât individual dar și în ansamblu, în contextul discuțiilor, în mod evident se ajunge la concluzia logică și rațională că discuțiile se refereau la droguri și nu la bani.

Martora A. S. a afirmat că nu știe la ce "iarbă" se referă J., în tot cazul "iarba" despre care se discuta, nu-i aparține și nu știe a cui era. Aserțiunea pe care o face această martoră este extrem de diplomată, însă vine să întărească ideea că discuțiile telefonice se refereau la droguri, "iarbă" , în limbajul pe care îl folosesc în mod curent consumatorii și traficanții de droguri și nu la bani cum au lăsat să se înțeleagă inculpata N. G. R. B. și cei trei martori.

Probele administrate în cauză au mai scos în evidență faptul că inculpata N. G. R. B. nu obține nici un fel de venituri în mod legal, din procesul verbal încheiat de procuror împreună cu specialistul ANAF detașat în cadrul DIICOT BT Brașov la data de 30.05.2017, reiese faptul că inculpata N.-G. R.-B. nu a avut calitatea de salariat, nu a deținut calitatea de asociat/administrator la vreo societate comercială, nu figurează cu tranzacții imobiliare, nu a realizat venituri în perioada 01.01.2014 - 30.05.2017 (f. 212 - 230 DUP).

Inculpata N.-G. R.-B. a explicat în cadrul audierii efectuată în cursul cercetării judecătorești, că locuiește efectiv la imobilul unde s-a efectuat percheziția domiciliară în data de 21.12.2016, iar cantitățile de Cannabis găsite la percheziție îi aparțineau: ";.... Declar că nu locuiesc efectiv la adresa din cartea de identitate, ci la imobilul unde s-a făcut percheziția domiciliară în 21.12.2016. Acolo mai locuiesc mama, tatăl vitreg și fratele meu. Cu ocazia percheziției domiciliare au fost identificate mai multe cantități de droguri în imobil. Drogurile au fost identificate atât în camera unde locuiesc eu la etaj, cât și în camera mare care este folosită în comun de toți membri familiei. Toate drogurile găsite erau ale mele. Drogurile le-am achiziționat din Brașov de la un băiat în Piața Traian. Am achiziționat de la acel băiat cantitatea de 100 gr. Cannabis pentru care am plătit suma de 2.500 lei. Banii respectivi i-am avut de la prietenul meu al cărui nume nu-l pot dezvălui întrucât acesta are familie. Precizez că nu am loc de muncă, de la vârsta de 18 ani, am lucrat în Olanda, Ungaria și Elveția și doar sporadic am venit în țară. Asta s-a întâmplat până în urmă cu 3 ani când am revenit definitiv în țară. În vara lui 2016 eu nu i-am remis " iarbă " lui J. L. L.….. Drogurile le-am achiziționat pentru consumul propriu…"

Potrivit adresei nr. 1.041.544 din 02.08.2017 emisă de Agenția Națională Antidrog - Centru de Prevenire, Evaluare și Consiliere Covasna, în accepțiunea Organizației Mondiale a Sănătății, un joint conține 0,25 g - 0,50 g de cannabis și se estimează că pentru un consum ocazional, cantitatea de cannabis utilizată de către o persoană neinițiată în comportamentul de consum, este de 1-2 țigarete (joint-uri)/ săptămână, iar în cazul unui consumator experimentat, această cantitate va fi mai mare și va crește exponențial cu gradul de dependență a persoanei, presiunea grupului, oferta de cannabis pe piața drogurilor ilicite.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă faptul că inculpata ar fi fost un consumator experimentat de droguri. Martora A. S. a declarat că a fost prietenă cu inculpata din anul 2014 până anul trecut. A văzut-o pe inculpat fumând marijuana în urmă cu mai mulți ani, iar în prezent nu știe dacă acesta mai consumă droguri. A participat la mai multe întâlniri și petreceri cu inculpata N. G. R. B., dar nu a văzut să se consume droguri.

De asemenea, martorii J. B. și H. R. - persoane din anturajul inculpatei, au declarat că nu știu dacă inculpata este consumatoare de droguri.

Din perspectiva celor prezentate anterior, relativ la preocupările inculpatei cu privire la traficul ilicit de droguri, precum și față de cantitatea semnificativă de droguri de risc, 161, 89 grame Cannabis, identificată cu ocazia percheziției domiciliare din data de 21.12.2016, este înafara oricărei îndoieli că susținerile inculpatei, în sensul că drogurile erau destinate consumului propriu, sunt neverosimile.

În drept, fapta inculpatei N.-G. R.-B. care, la data de 21.12.2016 a deținut fără drept, cantitatea de 161,89 grame Cannabis, - identificată cu prilejul percheziției domiciliare efectuate la adresa unde locuiește efectiv (casă de locuit cu acoperișul de culoare verde, situat pe o stradă fară denumire și fară număr administrativ, la ieșirea din mun………., jud. Covasna, spre com………, vis-a-vis de ……….", înscris, potrivit adresei nr. 726/08.02.2013 a OCPI Covasna, în Cartea Funciară nr. ….. Simeria, nr. top ………. cu suprafața de 656 mp, nr. top ……….. cu suprafață de 642 mp, respectiv Cartea Funciară cu nr. …….. Simeria, nr. top ……….. cu suprafață de 645 mp, nr. top …………. cu suprafață de 631 mp, proprietar tabular fiind K. K. - născută T., căsătorită cu K. G.), cantitate ce era destinată a fi distribuită cu orice titlu altor persoane, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "deținere de droguri de risc, fără drept prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr.143/2000.

Așa fiind, instanța constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpata N. G. R. B., astfel cum prevăd dispozițiile art. 396 al. 1 și 2 C.pr.pen., urmează a pronunța o soluție de condamnare pentru comiterea infracțiunii de "deținere de droguri de risc, fără drept, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000.

În cauză, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 396 al. 10 C.pr.pen., astfel cum a solicitat apărătorul ales al inculpatei în concluziile pe fond, întrucât instanța nu a reținut aceeași situație de fapt ca cea recunoscută de către inculpată.

În procesul de individualizare a pedepsei, instanța va avea în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în textul incriminator, respectiv, închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

Stabilirea pedepsei se va face în raport de gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea inculpatei care se evaluează având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 C.pen., respectiv, împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită prin norma de incriminare, rezultatul produs, motivul săvârșirii infracțiunii, conduita inculpatei după comiterea infracțiunii și în timpul procesului, nivelul de educație, vârstă, stare de sănătate, situația familială și socială.

Cu privire la datele ce caracterizează persoana inculpatei, instanța reține următoarele:

Din referatul de evaluare întocmit în cauză rezultă faptul că inculpata N. G. R. B. în vârstă de …. de ani, este absolventă de 11 clase, necăsătorită, fără copii, provine dintr-o familie legal constituită, nu are loc de muncă și nici antecedente penale. Locuiește împreună cu mama sa S. E., soțul acesteia S. L. L. și fiul acestora, minorul S. L. J. într-o casă particulară, în suprafață de 270 mp, dispusă pe două nivele, dotată și utilată corespunzător, care în prezent este nefinalizată, dar asigură familiei confortul necesar. Veniturile familiei sunt asigurate de tatăl vitreg al inculpatei, din creșterea animalelor (cai de rasă) pe care le deține. Mama inculpatei este casnică, fiind diagnosticată cu depresie cronică, probleme pentru care urmează tratament medicamentos. Tatăl inculpatei N. G. T. este în prezent arestat preventiv, fiind judecat într-un dosar penal având ca obiect trafic de droguri. Tatăl vitreg al inculpatei S. L. L. a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru deținere de droguri de risc pentru consum propriu prin sentința penală nr. 31 din 18.06.2013 a Tribunalului Covasna, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 123/AP/25.10.2013 a Curții de Apel Brașov. De aproximativ 10 ani inculpata se află într-o relație cu o persoană a cărei identitate nu a dorit să o dezvăluie, fiind susținută de aceasta din punct de vedere financiar (om de afaceri care locuiește în Odorheiu Secuiesc).

Fără a da o pondere mai mare împrejurărilor ce caracterizează fapta săvârșită de către inculpată sau a aspectelor ce conturează personalitatea acestuia, întrucât aceste criterii de individualizare a pedepsei se intercondiționează reciproc, evaluarea gravității infracțiunii și a periculozității inculpatei se va realiza, în concret, având în vedere următoarele împrejurări: cantitatea semnificativă de droguri deținută de inculpată, fără drept, respectiv 161 ,89 grame Cannabis, anturajul criminogen - influențele pro-infracționale pe linie paternă, atât a tatălui natural, cât și a tatălui vitreg, dar și a cercului de prieteni cu care aceasta relaționa - lipsa unui loc de muncă și a unor venituri legal obținute, lipsa antecedentelor penale și recunoașterea parțială a faptei.

Analiza comparativă a acestor criterii de individualizare a pedepsei, justifică în opinia primei instanțe aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Pe baza acestor considerente, în temeiul art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, se va dispune condamnarea inculpatei N.-G. R.-B., la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen., respectiv, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără drept.

În baza art. 65 al. 1 C.pen., se va aplica inculpatei N.-G. R.-B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen.

În baza art. 65 al. 3 C.pen., pedepsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen., se va executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi realizat și fără executarea acesteia, în baza art. 91 C.pen., se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani stabilit în baza art. 92 al. 1 C.pen., care potrivit art. 92 al. 2 C.pen., se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 68 al. 1 lit. b C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen., va începe de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 93 al. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata N.- G. R.-B. urmează să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., instanța va impune inculpatei N.-G. R.- B. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere inculpata N.-G. R.- B., va fi obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe sau în cadrul Societății Tega S.A. Sf. Gheorghe, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condițiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 al. 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 91 al. 4 C.pen., va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei aplicate.

Se va constata că proba nr. 21 - 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru de carton, care conțin cannabis, precum și proba nr. 23 - 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru de carton, care conțin cannabis în amestec cu tutun, au fost consumate în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 16 al. 1 din Legea 143/2000 republicată, se va dispune confiscarea specială de la inculpata N.-G. R.-B. a următoarelor cantități de droguri: 8,13 grame cannabis prelevate din proba nr. 22 drept contraprobe, 4,89 grame cannabis ( proba nr. 19 ), 1,18 grame cannabis ( proba nr. 20 ) și 142,04 grame cannabis ( proba nr. 22 ) rămase după efectuarea analizelor de laborator și predate la Camera de corpuri delicte IGPR - Direcția Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă cu dovada seria H nr. 0216007/07.02.2017.

În baza art. 17 din Legea 143/2000 republicată, drogurile confiscate urmează a fi distruse, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 146 al 3 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, se va dispune arhivarea odată cu dosarul cauzei a unui DVD, marca Maxwell pe care sunt stocate comunicațiile telefonice interceptate, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata N.-G. R.-B. în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a SNDGJ, care se realizează de către personalul Poliției Române instruit în acest sens, imediat după comunicarea hotărârii definitive de condamnare, potrivit art. 7 al. 3 din Legea 76/2008.

În baza art. 273 alin. 4 C.pr.pen., raportat la art. 1 alin. 1 lit. a din Ordinul nr. 772/C - 414 din 5 martie 2009 se va stabili valoarea serviciilor de traducere prestate de către domnul ….. la suma de 23,15 lei. Prezenta hotărâre se va comunica Departamentului economico-financiar al Tribunalului Covasna în vederea efectuării plății din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen., va obliga pe inculpata N.-G. R.- B. să plătească statului, suma de 1.150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

ENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 2 al. 1 din Legea 143/2000, condamnă pe inculpata N.-G. R.-B., născută la data de ………… în mun. …………, jud. ………….., CNP …………, fiica lui T. și E., cetățenie română, starea civilă - necăsătorită, fără copii, studii - 11 clase, fără loc de muncă, fără antecedente penale, domiciliată în mun. ………………, fără forme legale, într-o casă cu acoperișul de culoarea verde, situată pe o stradă fără denumire și nr. administrativ, la ieșirea din municipiul ………… spre comuna …….., vis-a-vis de …………….", la pedeapsa de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, fără drept.

În baza art. 65 al. 1 C.pen., aplică inculpatei N.-G. R.-B. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen.

În baza art. 65 al. 3 C.pen., executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen., se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

În baza art. 91 C.pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și în baza art. 92 al. 1 C.pen., stabilește pentru inculpata N.-G. R.- B. termen de supraveghere de 2 ani, care potrivit art. 92 al. 2 C.pen., se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 68 al. 1 lit. b C.pen., executarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a și b C.pen., începe de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 93 al. 1 C.pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpata N.- G. R.-B. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Covasna, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 al. 2 lit. b C. pen., impune inculpatei N.-G. R.- B. să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 al. 3 C. pen., obligă pe inculpata N.-G. R.- B., pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Sf. Gheorghe sau în cadrul Societății Tega S.A. Sf. Gheorghe, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate nu poate presta această muncă, care se va executa în condițiile prev. de art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 al. 2 C. pr. pen., cu aplicarea art. 91 al. 4 C.pen., atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen., potrivit cărora, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse ori stabilite de lege, ori săvârșește o nouă infracțiune, instanța revocă suspendarea și dispune executarea pedepsei aplicate.

Constată că proba nr. 21 - 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru de carton, care conțin cannabis, precum și proba nr. 23 - 5 (cinci) țigarete confecționate artizanal, parțial arse, din foiță albă și filtru de carton, care conțin cannabis în amestec cu tutun, au fost consumate în procesul analizelor de laborator.

În baza art. 16 al. 1 din Legea 143/2000 republicată, dispune confiscarea specială de la inculpata N.-G. R.-B. a următoarelor cantități de droguri: 8,13 grame cannabis prelevate din proba nr. 22 drept contraprobe, 4,89 grame cannabis ( proba nr. 19 ), 1,18 grame cannabis ( proba nr. 20 ) și 142,04 grame cannabis ( proba nr. 22 ) rămase după efectuarea analizelor de laborator și predate la Camera de corpuri delicte IGPR - Direcția Cazier Judiciar Statistică și Evidență Operativă cu dovada seria H nr. 0216007/07.02.2017.

În baza art. 17 din Legea 143/2000 republicată, dispune distrugerea drogurilor confiscate, cu păstrarea de contraprobe.

În baza art. 146 al 3 C.pr.pen., după rămânerea definitivă a hotărârii, dispune arhivarea odată cu dosarul cauzei a unui DVD, marca Maxwell pe care sunt stocate comunicațiile telefonice interceptate, în loc special, în plic sigilat, cu asigurarea confidențialității.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpata N.-G. R.-B. în vederea introducerii profilului său genetic în baza de date a SNDGJ, care se realizează de către personalul Poliției Române instruit în acest sens, imediat după comunicarea hotărârii definitive de condamnare, potrivit art. 7 al. 3 din Legea 76/2008.

În baza art. 273 alin. 4 C.pr.pen., raportat la art. 1 alin. 1 lit. a din Ordinul nr. 772/C - 414 din 5 martie 2009 stabilește valoarea serviciilor de traducere prestate de către domnul ………. la suma de 23,15 lei. Prezenta hotărâre se comunică Departamentului economico-financiar al Tribunalului Covasna în vederea efectuării plății din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În baza art. 274 al. 1 C.pr.pen., obligă pe inculpata N.-G. R.- B. să plătească statului, suma de 1.150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 6 decembrie 2017.

PREȘEDINTE GREFIER

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Deţinere de droguri de risc. Jurisprudență Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete