Dezincriminarea faptei. Consecinţe asupra măsurilor de siguranţă. Inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 196 din Codul de procedură penală privind înlăturarea unor omisiuni vădite
| Comentarii |
|
Făcând aplicarea art. 12 din Codul penal şi constatând că faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii au fost dezincriminate, instanţa nu putea dispune restituirea bunurilor confiscate în baza art. 118 lit. e) din Codul penal, din moment ce măsura de siguranţă a confiscării speciale a fost deja executată.
în această ipoteză, nu sunt întrunite cerinţele art. 196 din Codul de procedură penală pentru a fi în prezenţa unei omisiuni vădite şi a se dispune pe această cale restituirea bunurilor confiscate.
(Decizia nr. 1911 din 7 decembrie 2001 - Secţia a ll-a penală)
Prin încheierea de şedinţă din 06.06.2001, Judecătoria Buftea a respins ca neîntemeiată cererea formulată de petenta M.V.I., privind înlăturarea unei omisiuni vădite strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 1203 din 09.08.2000 pronunţată în Dosarul nr. 5795/2000 al Judecătoriei Buftea.
Petenta M.V.I. a solicitat în temeiul art. 196 din Codul de procedură penală înlăturarea unei omisiuni vădite din dispozitivul Sentinţei penale nr. 1203 din 09.08.2000, dată în Dosarul nr. 5795/2000 al Judecătoriei Buftea, referitoare la restituirea bunurilor confiscate prin Sentinţa penală nr. 1458/1986 a Judecătoriei Buftea ca urmare a încetării tuturor consecinţelor penale ale acesteia prin dezjncriminarea faptelor penale la care se referea.
în motivarea cererii, petenta-condamnată M.V.I. a arătat că ea împreună cu soţul său M.G., în prezent decedat, au fost condamnaţi la o pedeapsă de 2 ani închisoare prin Sentinţa penală nr. 1458/1986 a Judecătoriei Buftea, sentinţă rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 583/1987 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 50 lit. c) cu referire la art. 25 lit. d) şi art. 67 din Decretul nr. 244/1978 raportat la art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, iar în temeiul art. 118 lit. e) s-a dispus confiscarea în folosul statului a cantităţii de 21,346 kg aur monede.
Petenta a mai arătat că datorită abrogării art. 37 din Decretul nr. 210/1960 prin Decretul-lege nr. 9/1989 faptele pentru care au fost condamnaţi au fost dezincriminate, iar, potrivit art. 458 din Codul de procedură penală, Judecătoria Buftea, prin Sentinţa penală nr. 1203 din 09.08.2000, a constatat intervenirea legii dezincriminatoare în privinţa faptelor pentru care au fost condamnaţi, iar în acest sens instanţa a omis în mod vădit să se pronunţe în dispozitivul hotărârii şi cu privire la restituirea bunurilor confiscate, respectiv cantitatea de 21,346 kg monede din aur depozitată la Banca Naţională a României.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a constatat că cererea petentei nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 195 şi art. 196 din Codul de procedură penală.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel petenta M.V.I., arătând că, potrivit art. 12 din Codul de procedură penală, ca efect al dezincriminării, era obligatorie şi pronunţarea asupra laturii civile prin ridicarea măsurii confiscării în dispozitivul sentinţei penale.
Petenta consideră că este o omisiune vădită a judecătorilor acestei sentinţe penale, care poate fi îndreptată potrivit art. 196 din Codul de procedură penală.
Prin Decizia penală nr. 1526/A din 05.10.2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a respins ca nefondat apelul declarat de petenta M.V.I.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs petenta M.V.I., arătând că în mod greşit s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 196 din Codul de procedură penală, referitoare la înlăturarea unei omisiuni vădite strecurate în dispozitivul Sentinţei penale nr. 1203 din 09.08.2000 a Judecătoriei Buftea, faţă de împrejurarea că în urma dezincriminării faptei pentru care ea şi soţul ei, în prezent decedat, au fost condamnaţi, instanţa trebuia să dispună şi restituirea cantităţii de 21,346 kg aur fin sub formă de monede, care a fost confiscată prin Sentinţa penală nr. 1458/1986 a aceleiaşi judecătorii, astfel cum prevede art. 458 din Codul de procedură penală.
în drept, recurenta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 din Codul de procedură penală.
Recursul este nefondat.
în cauză, instanţele au aplicat corect dispoziţiile legale referitoare la instituţia înlăturării unei omisiuni vădite.
Astfel, potrivit art. 196 din Codul de procedură penală, dispoziţiile art. 195 din Codul de procedură penală (referitoare la îndreptarea erorilor materiale evidente din cuprinsul unui act procedural) se aplică şi în cazul în care instanţa, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunţat asupra sumelor pretinse de martori, experţi, interpreţi, apărători, precum şi cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.
Din actele şi lucrările de la dosar nu rezultă că prin Sentinţa penală nr. 1203/2000 a Judecătoriei Buftea, pronunţată în Dosarul nr. 5795/2000, s-a omis a se dispune şi cu privire la restituirea cantităţii de 21,346 kg aur, confiscată prin Sentinţa penală nr. 1458/1986, în baza art. 118 lit. e) din Codul penal.
în cauză, instanţa de fond, constatând că fapta pentru care petenta a fost condamnată, prin Sentinţa penală nr. 1458/1986, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 50 lit. c) cu referire la art. 25 lit. d) şi art. 67 din Decretul nr. 244/1978 raportat la art. 37 alin. 1 din Decretul nr. 210/1960, referitoare la regimul metalelor preţioase, a fost dezincriminată prin abrogarea art. 37 din Decretul nr. 210/1960 prin Decretul-lege nr. 9/1989, putea dispune şi cu privire la măsura de siguranţă a confiscării speciale, în măsura în care aceasta nu fusese executată.
Astfel, potrivit art. 458 din Codul de procedură penală, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor art. 12 din Codul penal, referitoare la retroactivitatea legii penale.
în acest text de lege se prevede că legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute în legea nouă. în acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranţă şi a măsurilor educative, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.
Din interpretarea acestui text de lege, rezultă că, în măsura în care sunt în curs de executare, dispoziţiile unei hotărâri de condamnare încetează odată cu intrarea în vigoare a legii noi.
Or, în cauză, măsura de siguranţă a confiscării speciale a fost executată, ceea ce duce la concluzia că dispoziţiile art. 12 din Codul penal rămân fără efecte practice.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat. (
