Discuţii asupra condiţiei de „legătură cu cauza” impusă de teza a ll-a a art. 29 din Legea nr. 47/1992
| Comentarii |
|
Legea nr. 47/1992, art. 29 teza a ll-a
încadrarea juridică dată unei infracţiuni prin rechizitoriu nu poate fi asimilată de facto condiţiei de „legătură în soluţionarea cauzei”, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
încheierea penală din 22 aprilie 2010
Prin cererea formulată, inculpatul T.C. a invocat exccpţia de neconsti-tuţionalitate a dispoziţiilor art. 321 alin. (1) C. pen., încălcarea art. 30 alin. (1), (2) din Constituţia României cu privire la libertatea de exprimare.
Curtea de apel a apreciat motivele de recurs în conformitate cu disp. art. 3859 C. proc. pen., fiind învestită cu soluţionarea recursului inculpaţilor (în speţă autorul exccpţiei - inculpatul T.C.) vizând sentinţa penală nr. 1718/05.04.2005 - prin care inculpatul T.C. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi pcd. de art. 321 alin. (1) C. pen. şi la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, prev. şi ped. de art. 217 alin. (1) C. pen. - şi a deciziei penale nr. 19/16.01.2009 - prin care s-au admis apelurile declarate de inculpaţii C.C.-C., T.C., R.I., S.M. şi R.I.).
Faţă de aceste argumente, curtea a considerat că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 a Curţii Constituţionale (cu modificările şi completările ulterioare) în sensul că excepţia invocată nu are legătură cu cauza.
Infracţiunea prevăzută de art. 321 este încriminată în Codul penal (dispoziţii a căror constituţionalitate a fost verificată la adoptarea acestuia şi pe parcursul modificărilor şi completărilor legislative ulterioare), iar în legătură cu dispoziţiile alin. (1) teza a Il-a al art. 29 din Legea nr. 47/1992, s-a considerat că nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate.
La verificarea regularităţii actului de sesizare a instanţei de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1), (2) C. proc. pen., instanţa (luând cuvântul părţilor) a constatat că sesizarea este făcută potrivit legii (în speţă, inculpatul T.C. fiind trimis în judecată pentru infracţiunea prevăzută de art. 321 alin. (1) C. pen.
încălcarea invocată, a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, respectiv dispoziţiile art. 30 alin. (1), (2) din Constituţia României, prin trimiterea în judecată pentru o infracţiune prevăzută de Codul penal nu poate arbitrar stabili o legătură în soluţionarea cauzei, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.
Dispoziţiile art. 321 C. pen. sunt atributul exclusiv al legiuitorului, curtea de apel fiind învestită a judeca recursul inculpaţilor numai în condiţiile legii, iar prin soluţionarea acestora nu se încalcă drepturi constituţionale.
Intr-adevăr, excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată (şi a fost realizată) în oricc fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia, însă prima condiţie nu a fost îndeplinită, respectiv legătura excepţiei cu soluţionarea cauzei.
Faţă de toate argumentele expuse, în conformitate cu art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1002 cu modificările şi completările ulterioare, constatând excepţia invocată inadmisibilă, curtea de apel a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de inculpatul T.C.
Opinie separată:
Contrar opiniei majoritare, s-a apreciat că trebuia sesizată Curtea Constituţională cu soluţionarea exccpţiei dc neconstituţionalitate invocată de inculpat.
In condiţiile în care excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 321 C. pen. are legătură cu cauza aflată în curs dc judecată, a fost invocată în faţa instanţei de inculpat, iar aceste dispoziţii legale nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară, trebuia suspendată judecata şi sesizată Curtea Constituţională, cxccpţia nefiind contrară dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) din Legea nr. 47/1992.
