Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Nerespectarea termenului prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen.
Comentarii |
|
C. proc. pen., art. 278 alin. (3)
Plângerea în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, întemeiată pe prevederile art. 2781 C. proc. pen., este inadmisibilă dacă plân
gerea contra rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecată a fost introdusă la conducătorul parchetului or, după caz, la procurorul ierarhic superior după expirarea termenului de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen., întrucât, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 din acelaşi cod, în cazul în care pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen şi, prin urmare, nerespectarea termenului prevăzut în art. 278 alin. (3) C. proc. pen. atrage decăderea din exerciţiul dreptului de a cere judecătorului controlul rezoluţiei sau ordonanţei procurorului în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen.
Sentinţa penală nr. 75 din 30 septembrie 2010
Prin plângerea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi, petentul S.M. în calitate de reprezentant legal al minorei S.G. a solicitat instanţei de judecată desfiinţarea rezoluţiei procurorului de caz din data de
20.10.2009, prin care s-a dispus în conformitate cu art. 228 alin. (6) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorii cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 180 C. pen., art. 181 alin. (1) C. pen., art. 182 C. pen., art. 192 alin. (2) C. pen., art. 250 alin. (3), (4) şi (5) C. pen., art. 217 C. pen., art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. şi a rezoluţiei procurorului general din data de 7 mai 2010 prin care a fost respinsă ca tardivă plângerea promovată.
în motivarea plângerii petentul a susţinut că soluţia pronunţată de procuror este nelegală şi netemeinică, apreciind că nu s-au efectuat verificări cu privire la existenţa vinovăţiei persoanelor reclamate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 180, art. 181, art. 182, art. 192, art. 250, art. 217 şi art. 20 raportat la art. 175 lit. i) C. pen., ceea ce impune desfiinţarea rezoluţiei şi trimiterea cauzci procurorului în vederea începerii urmăririi penale.
Totodată, s-a precizat că în cauză au fost respectate prevederile legii procesual-penale cu privire la termenul de introducere a plângerii.
Examinând actele şi lucrările dosarului, curtea de apel a constatat următoarele:
Petentul S.M., în calitatc de reprezentant legal al minorei S.G., a formulat plângere împotriva numiţilor X.Y. şi alţii, acuzându-i de comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 180, art. 181 alin. (1), art. 182, art. 192 alin. (2), art. 250 alin. (3), (4) şi (5), art. 217, art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. A susţinut în motivarea plângerii că, în dimineaţa zilei de 20 iulie 2010, făptuitorii, având funcţii de conducere în serviciile judeţene şi locale de poliţie şi jandar
merie, împreună cu alţi lucrători de poliţie, au participat la o acţiune comună, având ca obiectiv punerea în executare a mandatelor de executare a pedepsei închisorii, emise pc numele unor persoane.
In baza unui plan comun, făptuitorii, înarmaţi cu arme de foc, bastoane şi gaze lacrimogene, în acţiunea de căutare şi prindere a persoanelor condamnate care se sustrăgeau dc la executarca pedepselor, s-au manifestat violent, folosind muniţia din dotare, ceea ce a condus la rănirea gravă, prin împuşcare a minorei S.G., în vârstă de 12 ani, în regiunea inghinală stângă, cu corp străin (alice) migrator, cu localizare finală în artera lombară inferioară a pulmonului stâng, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale şi au fost de natură a-i pune viaţa în primejdie.
In urma investigaţiilor efcctuate de specialişti s-a stabilit că în situaţia de faţă (migrarea corpului străin) conduita chirurgicală de specialitate este tratamentul conservator, cu urmărirea bolnavei.
In urma efectuării de acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor reclamate de reprezentantul legal al părţii vătămate, prin rezoluţia din 20 octombrie 2009 s-a dispus neînccperea urmăririi penale faţă de făptuitor, reţinându-se că faptele reclamate au fost comise în condiţiile art. 44 C. pen., respectiv art. 45C. pen.
S-a susţinut că modul în carc făptuitorii au pus în aplicare planul comun de acţiune dovedeşte că sub aspect subiectiv nu au urmărit rănirea sau uciderea unor persoane din localitate, ci doar au ripostat la actele de agresiune exercitate de unii locuitor, acţionând în stare de legitimă apărare şi în stare de necesitate, în sensul dispoziţiilor art. 44 C. pen., respectiv art. 45 C. pen., cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
Drept urmare, în sarcina făptuitorilor nu pot fi reţinute infracţiunile reclamate, în condiţiile în care lipseşte unul din elementele constitutive, şi anume, vinovăţia.
Plângerea formulată de petent împotriva soluţiei adoptate a fost supusă controlului procurorului general, care, prin rezoluţia din 7 mai 2010 a respins-o ca tardivă, cu motivarea că nu a fost respectat termenul de 20 de zile prevăzut de art. 278 alin. (3) C. proc. pen..
Investită cu judecarea plângerii promovate de petent, curtea de apel a constatat că plângerea formulată de reprezentantul legal al părţii vătămate minore S.G. este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale date de procuror, persoana vătămată poate face plângere în termen de 20 de zile de la comunicarea de către procuror a modului dc rezolvare, potrivit de art. 277 şi art. 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Din examinarea textului mai sus menţionat rezultă că pentru exercitarea dreptului procesual reglementat, în art. 2781 C. proc. pen. legea prevede termene şi condiţii.
Prima condiţie înscrisă în text este că o astfel de plângere împotriva soluţiei de neurmărire poate fi făcută doar „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale”. Or, potrivit art. 278 alin. (3) C. proc. pen. în cazul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe rezoluţie persoanelor interesate.
Pe de altă parte, potrivit art. 185 C. proc. pen. când pentru exercitarea unui drept procesul legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen.
în speţă, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale a fost comunicată petentului la data dc 4.11.2009, dovada de primire şi procesul-verbal de predare fiind semnate de o rudă a petentului conform prevederilor art. 179 alin. (1) C. proc. pen..
Plângerea împotriva soluţiei procurorului de caz a fost depusă la procurorul general la data de 22.04.2010, cu depăşirea termenului de 20 de zile, care potrivit textului mai sus menţionat este un termen de decădere a petentului din exerciţiul dreptului dc a cere instanţei controlul rezoluţiei procurorului în procedura prevăzută în art. 2781 C. proc. pen..
în temeiul considerentelor expuse, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., curtea de apel a respins ca inadmisibilă plângerea petentului.