Evaziune fiscală. Sustragere de bunuri legal sechestrate
Comentarii |
|
Fapta inculpatului care, în calitate de custode şi administrator împuternicit al unei societăţi comerciale, a înstrăinat o parte din bunurile mobile legal sechestrate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, fără a înştiinţa organul care a dispus instituirea sechestrului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori, Decizia nr. 2029 din 8 decembrie 2011
Prin sentința penală nr. 1198/27.04.2011, pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr. 8451/233/2010, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. cu referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen. a fost achitat inculpatul M.M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, întrucât faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
A respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă A.F.P. G., în numele Statului român prin A.N.A.F.
La momentul rămânerii definitive a prezentei sentințe penale, încetează măsura sechestrului asigurător, instituită prin încheierea de ședință din data de 12.01.2011 a Judecătoriei Galați, asupra următoarelor bunuri:
- teren intravilan în suprafață de 1.306 mp, proprietatea numiților M.M. și M.R.;
- autoturism marca C.V., proprietatea numiților M.M. și M.R.;
- autoturism marca A., proprietatea numiților M.M. și M.R.
S-a dispus comunicarea prezentei sentințe penale, după rămânerea ei definitivă, către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Galați, precum și către Primăria municipiului Galați, Direcția Impozite, Taxe și alte Venituri Locale, respectiv către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Galați.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 7456/P/2008 din data de 13.04.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale. Prin același rechizitoriu s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de M.D.T., sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
S-a reținut în sarcina inculpatului că, în calitate de administrator împuternicit al SC D. 2005 SRL, a înstrăinat către numitul C.M.M. bunuri legal sechestrate.
în cursul urmăririi penale s-a procedat la audierea inculpatului M.M., respectiv a martorei M.D.T.
La dosarul de urmărire penală a fost atașată copia conformă cu originalul a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. E32744/21.11.2006.
Inculpatului M.M. i s-a prezentat materialul de urmărire penală la data de 12.04.2010, astfel cum rezultă din procesul-verbal aflat la dosarul de urmărire penală.
în cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu s-a prezentat în instanță pentru a fi audiat, fiind reprezentat de apărător ales.
în cauză, instanța de fond a dispus audierea - în calitate de martori - a numiților M.D.T. și C.M.M., care nu au putut fi însă găsiți pentru a fi audiați.
A.N.A.F. s-a constituit parte civilă pentru suma de 691.686 lei, solicitând totodată obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. 2005 SRL, și la plata majorărilor de întârziere aferente, până la achitarea integrală a debitului.
Instanța de fond a dispus atașarea la dosarul cauzei a fișei de antecedente penale a inculpatului.
Prin actul de inculpare s-au reținut următoarele:
La data de 5.12.2008, A.F.P.G. a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Galați - Serviciul de Investigare a Fraudelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, de către administratorul împuternicit al SC D. 2005 SRL, inculpatul M.M.
în urma cercetărilor efectuate în cauză, s-a constatat că SC D. 2005 SRL a fost înființată în luna februarie 2006, având ca asociat unic și administrator pe martora M.D.T., obiectul principal de activitate al societății fiind comerțul cu ridicata al altor produse.
La data de 13.02.2006, martora M.D.T., prin procura autentificată la BNP M.V., sub nr. 341, l-a împuternicit pe tatăl său, inculpatul M.M., să administreze în fapt firma sa. în concret, aceasta l-a împuternicit pe inculpat să o reprezinte față de orice persoane fizice sau juridice din țară, în probleme de orice natură ce ar deriva din calitatea ei de asociat unic al SC D. 2005 SRL, exercitând toate drepturile și îndeplinind toate obligațiile legate de administrarea societății.
La data de 21.11.2006, ca urmare a debitelor acumulate la bugetul de stat de către SC D. 2005 SRL, AFPG a procedat la instituirea - în baza art. 126 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală - a unui sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile aparținând societății debitoare, astfel cum rezultă din procesul-verbal de sechestru nr. E32744 și anexa la acesta. Din cuprinsul procesului-verbal de sechestru rezultă că măsurile asigurătorii dispuse, dacă nu sunt desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități.
în acest context, la data de 29.01.2007, ca urmare a publicării unui anunț în cotidianul „Viața Liberă” de către inculpatul M.M., părțile sociale deținute de către martora M.D.T. la SC D. 2005 SRL au fost cesionate către numitul C.M.M., efectuându-se în acest sens și cuvenitele mențiuni în registrul comerțului, acesta devenind noul asocial unic și administrator cu puteri depline al societății menționate.
Fiind audiată în faza actelor premergătoare, martora M.D.T. a precizat că, la data de 29.01.2007, s-a prezentat la sediul O.R.C. de pe lângă Tribunalul Galați, unde a semnat actele de cesiune a părților sociale deținute de ea la SC D. 2005 SRL, către numitul C.M.M., care a preluat astfel societatea. Martora a mai precizat că inculpatul M.M. i-a adus la cunoștință abia la data de 22.04.2009 despre instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor societății, enumerate în anexa la procesul-verbal de sechestru nr. E32744 din 21.11.2006.
Prin procesul-verbal de predare-primire încheiat la data de 29.01.2007, inculpatul M.M. (în calitate de administrator împuternicit) a predat către noul asociat al SC D. 2005 SRL, numitul C.M.M., mai multe mijloace fixe, printre care se aflau și bunuri asupra cărora fusese instituit sechestru asigurător de către A.F.P. G.
Audiat fiind cu respectarea garanțiilor procesuale, în faza de urmărire penală, inculpatul M.M. a declarat că, întrucât SC D. 2005 SRL acumulase datorii la bugetul de stat, a hotărât să cesioneze părțile sociale deținute la această societate de fiica sa, martora M.D.T., în acest sens publicând un anunț în cotidianul „Viața Liberă”. în urma acestui anunț, a fost contactat de către numitul C.M.M, care în cele din urmă a preluat societatea, fiind efectuate cuvenitele mențiuni în registrul comerțului. La momentul efectuării tranzacției, inculpatul a predat către numitul C.M.M. și mai multe bunuri, aducându-i totodată la cunoștință acestuia situația financiară a societății. Inculpatul a precizat că nu a adus la cunoștință nici fiicei sale, martora M.D.T., nici noului asociat unic la societății, C.M.M., despre sechestrul asigurător instituit la data de 21.11.2006, prin procesul-verbal nr. E32744.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, prima instanță a apreciat că fapta dedusă judecății în prezenta cauză, reținută în sarcina inculpatului M.M., nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, motiv pentru care a dispus achitarea acestuia, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., în referire la art. 10 alin. (1) lit. d) C.proc.pen.
S-a arătat că, din actele și lucrările dosarului, rezultă că martora M.D.T. a cesionat părțile sociale deținute la SC D. 2005 SRL, către numitul C.M.M., acesta din urmă preluând atât activul, cât și pasivul societății. Așadar, numitul C.M.M. a preluat, la momentul efectuării cesiunii, întreg patrimoniul societății, inclusiv bunurile asupra cărora A.F.P. G. instituise sechestru asigurător prin procesul-verbal nr. E32744 din data de 21.11.2006. S-a arătat că, practic, ceea ce s-a înstrăinat au fost părțile sociale deținute de către martora M.D.T. la SC D. 2005 SRL, însă asupra acestora nu se instituise sechestru asigurător de către A.F.P. G, astfel încât cesiunea lor era permisă.
Conform art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, constituie infracțiune substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală. Prima instanță a reținut că în cauza de față nu s-a făcut dovada faptului că bunurile sechestrate ar fi fost înstrăinate, acestea rămânând în proprietatea SC D. 2005 SRL și după momentul cesionării părților sociale de către martora M.D.T. către numitul C.M.M., astfel încât creditorul A.F.P. G. putea să procedeze la realizarea creanței în aceleași condiții în care ar fi putut-o face dacă părțile sociale nu ar fi fost cesionate.
S-a arătat că, potrivit art. 52C.proc.pen. și art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, procesul penal este guvernat de prezumția de nevinovăție, în virtutea căreia orice persoană împotriva căreia a fost declanșat un proces penal este prezumată nevinovată până la dovedirea vinovăției sale în cadrul unui proces public cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale. Astfel, potrivit art. 66 alin. (1) C.proc.pen., inculpatul nu trebuie să-și dovedească nevinovăția, organelor judiciare revenindu-le sarcina administrării probelor pe tot parcursul procesului penal [art. 65 alin. (1) C.proc.pen.], pentru a răsturna prin probe certe de vinovăție prezumția de nevinovăție.
Prima instanță a constatat că, în cauză, nu există probe certe care să susțină, fără echivoc, că inculpatul M.M. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, atâta vreme cât nu s-a probat că bunurile sechestrate ar fi ieșit din patrimoniul SC D. 2005 SRL. în consecință, s-a arătat că în cauză nu se poate susține că ar fi întrunite condițiile laturii obiective a infracțiunii prevăzute de dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
Față de dezlegarea dată cauzei pe latură penală, prima instanță a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă A.F.P. G.
împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați apreciind-o ca nelegală sub aspectul soluției de achitare a inculpatului M.M. pentru infracțiunea dedusă judecății.
S-a apreciat că instanța în mod incorect a interpretat probatoriul administrat în cauză; deși a conturat vinovăția inculpatului M.M., în final a pronunțat o soluție de achitare, întrucât nu s-a făcut dovada că bunurile sechestrate ar fi fost înstrăinate, acestea rămânând în proprietatea SC D. 2005 SRL și după momentul cesionării părților sociale.
S-a considerat că în speța de față sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
S-a apreciat că situația de fapt și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite prin coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză: proces-verbal de primire bunuri, procura specială nr. 341/13.02.2006, declarația martorei M.D.T., declarații inculpat.
Astfel, s-a considerat că instanța ar fi trebuit să constate că sechestrul a fost legal aplicat, iar fapta inculpatului care în calitate de custode și administrator împuternicit la data de 29.01.2007, a înstrăinat o parte din bunurile mobile de sub puterea sechestrului, către numitul C.M.M., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, fără a înștiința organul care a dispus instituirea acestuia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
Având în vedere cele expuse, instanța ar fi trebuit să stabilească în lumina probelor aflate la dosar că inculpatul, care era și custode, cunoștea că bunurile care au fost înstrăinate erau sustrase de sub sechestru și chiar dacă au fost predate noului asociat unic, custodele bunurilor mobile sechestrate a rămas tot inculpatul M.M. Astfel că elementul material al acestei infracțiuni s-a realizat în momentul în care bunurile au fost sustrase de sub sechestrul legal instituit și au trecut în puterea de dispoziție a inculpatului, acesta având și obligația de a răspunde de integralitatea și păstrarea bunurilor mobile legal sechestrate.
Recursul declarat este fondat.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3856alin. (3) C.proc.pen., Curtea constată că hotărârea instanței de fond este netemeinică, aceasta apreciind în mod eronat că fapta dedusă judecății nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
în mod greșit și contrar probelor administrate în cauză, instanța de fond a reținut că ceea ce a înstrăinat inculpatul M.M. au fost părțile sociale deținute de martora M.D.T. la SC D. 2005 SRL, însă asupra acestora nu se instituise sechestru asigurător de către A.F.P. G, astfel încât cesiunea lor era permisă.
Din probele administrate în cauză rezultă că pentru stingerea datoriilor acumulate la bugetul de stat, în sumă de 190.060 lei, A.F.P. G. a procedat la instituirea, în baza art. 126 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a unui sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile, în valoare aproximativă de 69.120 lei, proprietatea SC D. 2005 SRL, astfel cum rezultă din procesul-verbal de sechestru nr. E 32744 și anexa acestuia.
Prin același proces-verbal a fost numit ca și custode inculpatul M.M. - acesta având la acea dată calitatea de administrator al firmei - fiind împuternicit prin procură de fiica sa M.D.T. în acest sens.
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a declarat că a fost împuternicit cu puteri depline de către fiica sa, martora M.D.T, să administreze SC D. 2005 SRL și în contextul acumulării de datorii de către această societate și a slabei activități de producție, în urma publicării unui anunț în ziarul „Viața Liberă”, a găsit pe numitul C.M.M, ce s-a arătat interesat de preluarea societății și căruia nu i-a adus la cunoștință că o parte din bunurile acesteia au fost sechestrate, inculpatul arătând că nici fiicei sale nu i-a adus la cunoștință acest aspect.
Martora M.D.T., fiind audiată, a declarat că la data de 29.01.2007 s-a prezentat la sediul O.R.C., unde a semnat actele de cesiune a părților deținute de ea în cadrul SC D. 2005 SRL către numitul C.M.M. care a preluat societatea, ocazie cu care l-a și cunoscut pe acesta. Martora a mai precizat că tatăl său - inculpatul M.M. - i-a adus la cunoștință aspectele referitoare la instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor societății, enumerate în anexa procesului-verbal, abia la data de 22.04.2009.
Din procesul-verbal de predare-primire din 29.01.2007 rezultă că inculpatul M.M. a predat toate documentele contabile, imprimatele în regim special, registrul unic de control și ștampilele SC D. 2005 SRL G., cu ocazia cesionării în întregime a părților sociale și a predat către C.M.M. și mijloacele fixe aparținând societății menționate, prevăzute în procesul-verbal, parte din acestea fiind legal sechestrate.
Deși în cauză s-au efectuat acte de căutare, nu s-a reușit identificarea numitului C.M.M. și nici a bunurilor ce i-au fost înstrăinate acestuia de către inculpat.
Inculpatul M.M., în declarațiile date în cursul urmăririi penale, a arătat că a fost înștiințat de A.F.P. pentru a pune la dispoziție bunurile și deși a declarat că se obligă ca în cel mai scurt timp să clarifice situația bunurilor asupra cărora a fost instituit sechestrul, nu a făcut acest lucru, bunurile nefiind recuperate.
Din probele administrate în cauză, mai sus prezentate, rezultă că sechestrul în cauză a fost legal aplicat, iar inculpatul, în calitate de custode și administrator împuternicit al SC D. 2005 SRL, la data de 29.01.2007, a înstrăinat o parte din bunurile mobile - bunuri care erau legal sechestrate - către numitul C.M.M., în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, fără a înștiința organul care dispus instituirea acestuia - faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.
Elementul material al infracțiunii s-a realizat în momentul în care bunurile au fost sustrase de sub sechestrul legal instituit și au trecut în puterea de dispoziție a inculpatului, în cazul modalității de săvârșire a faptei prin înstrăinare, aceasta neputând fi efectuată decât de cel care deține bunul cu just titlu, respectiv custodele numit conform art. 153 C.proc.fisc.
în raport de considerentele expuse, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. va fi admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galați și va fi casată în totalitate sentința penală recurată.
în rejudecare, se va constata că, în drept, fapta inculpatului M.M. de a înstrăina, în calitate de administrator al SC D. 2005 SRL și custode, către numitul C.M.M., bunuri legal sechestrate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 - infracțiune pentru care se va dispune condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată acestuia prin prezenta hotărâre vor fi avute în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), urmând a se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului, precum și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului M.M., rezultă că nu are antecedente penale, aspect față de care se va reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen., pedeapsa ce va fi aplicată urmând a fi stabilită în limitele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. d) C.pen.
în privința pedepsei accesorii ce va fi aplicată inculpatului M.M. în temeiul art. 71 C.pen., Curtea reține că natura faptei săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale acestuia conduc la concluzia unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C.pen.
Din perspectiva modalității de executare a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului M.M. prin prezenta hotărâre, având în vedere vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale, se apreciază că scopul pedepsei va putea fi atins și fără executarea acesteia, astfel încât vor fi aplicate în cauză dispozițiile art. 81 C. pen. și art. 71 alin. (5) C.pen. referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C.pen.
în baza art. 359 C.proc.pen. i se va atrage atenția inculpatului M.M. asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 83 C.pen.
în ce privește latura civilă a cauzei, A.F.P. G. s-a constituit parte civilă cu suma de 647.090 lei reprezentând suma totală a datoriilor SC D. 2005 SRL la bugetul de stat, din care valoarea bunurilor sechestrate este de 69.120 lei.
Acțiunea civilă formulată urmează a fi admisă în parte, prin fapta comisă de către inculpat cauzându-se un prejudiciu constând în contravaloarea bunurilor sustrase de sub sechestru, și nu a tuturor datoriilor la bugetul de stat înregistrate de SC D. 2005 SRL.
De altfel, din adresa A.F.P. rezultă că împotriva SC D. 2005 SRL s-au emis titluri executorii pentru datoriile acumulate la bugetul de stat, s-a început executarea silită și au fost înființate popriri asupra disponibilităților bănești din conturile bancare și veniturile proprii.
Constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale (faptă, prejudiciu cert, vinovăție, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu), în baza art. 14 C.proc.pen. combinat cu art. 998 C.civ., va fi obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC D. 2005 SRL prin lichidator judiciar A. IPURL Galați la plata sumei de 69.120 lei cu titlu de despăgubiri civile reprezentând contravaloarea bunurilor sechestrate, către partea civilă A.F.P. G, cu consecința respingerii restului pretențiilor civile.
întrucât în cursul cercetării judecătorești, pentru recuperarea pagubei produse prin săvârșirea faptei, prin încheierea de ședință din 12.01.2011 a fost instituit un sechestru asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile aparținând inculpatului, urmează a se menține sechestrul asigurător instituit.
(Judecător Daniela Neagu)