Judecarea în caz de extrădare sau predare în baza unui mandat european de arestare
Comentarii |
|
În cazul în care se cerere extrădarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate şi condamnate în lipsă, cauza va putea fi judecată de către instanţa care a judecat în primă instanţă, la cererea condamnatului.
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 1808 din 14 decembrie 2011
Prin sentința penală nr. 254 din 10.10.2011 a Judecătoriei C., a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de petentul C.C.F., deținut în Penitenciarul P., privind rejudecarea cauzei care a constituit obiectul dosarului penal nr. 3653/204/2007 al Judecătoriei C.
Prima instanță a reținut că inculpatul C.C.F. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2745/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) și g), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., constând în aceea că în perioada decembrie 2006 - februarie 2007 a sustras în repetate rânduri din loc public, pe timp de zi sau după lăsarea întunericului, telefoanele mobile aparținând unor persoane din Câmpina, la intervale scurte de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale.
Prin sentința penală nr. 47/05.02.2008, definitivă prin neapelare, inculpatul C.C.F. a fost judecat și condamnat, în lipsă, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, cu executare în detenție, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 66/03.03.2008 de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei C.
La data de 11.06.2008 la sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. a fost emis mandatul de urmărire internațională, precum și mandatul european de arestare, ambele fiind înaintate Biroului Național Interpol la data de 25.06.2008 care a comunicat că numitul C.C.F. a fost pus în urmărire internațională prin mesajul nr. 12379/24.06.2008.
în baza mandatului european de arestare condamnatul a fost arestat în Spania la data de 3.01.2011, iar la 25.01.2011 a fost predat autorităților judiciare române și introdus la aceeași dată în arestul D.G.P.M. București.
Examinând cererea condamnatului de rejudecare a cauzei instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 5221C.proc.pen. întrucât petentul condamnat C.C.F. a cunoscut împrejurarea că împotriva sa a fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) și g) C.pen., a fost audiat în calitate de învinuit precum și de inculpat în faza urmăririi penale, a luat cunoștință de materialul de urmărire penală la data de 4.05.2007, declarând că nu mai are alte probe de solicitat, și în consecință a fost respinsă ca neîntemeiată solicitarea inculpatului de rejudecare a cauzei.
împotriva acestei hotărâri petentul condamnat C.C.F. a declarat recurs, în termen legal, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 172 C.proc.pen., în sensul că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile prevăzute de art. 5221C.proc.pen., când a apreciat că nu sunt îndeplinite cerințele legale.
Recurentul-petent a susținut că nu a avut cunoștință de procesul penal pornit împotriva sa, procedura de citare a fost viciată, fiind citat în comunele Florești și Poiana Câmpina și în orașul Breaza, adrese la care nu mai locuiește de mult timp, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare au fost semnate de persoane pe care nu le cunoaște, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și, pe fond, admiterea cererii de rejudecare a cauzei care a format obiectul dosarului penal nr. 3653/204/2007 înregistrat pe rolul Judecătoriei C.
Curtea, examinând hotărârea criticată, în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele invocate, de dispozițiile legale care reglementează instituția rejudecării unei cauze penale în cazul extrădării persoanei condamnate, precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 38510 alin. (3) raportat la art. 3856alin. (3) C.proc.pen., a constatat că recursul este fondat.
S-a reținut că procedura rejudecării cauzei instituită prin art. 5221C.proc.pen. prevede dreptul persoanei extrădate care a fost judecată și condamnată în lipsă să solicite rejudecarea cauzei, legiuitorul nefăcând nici o distincție dacă judecata în lipsă a avut loc în fața instanței de fond sau numai în fața instanțelor de apel sau recurs sau dacă a dat declarații în cursul urmăririi penale.
în literatura juridică și practica judiciară în materie s-a stabilit că dreptul condamnatului extrădat de a beneficia de rejudecare poate fi restricționat numai în situația în care acesta ar fi fost prezent la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârii ori a avut cunoștință despre desfășurarea judecății.
Numai în aceste cazuri, fiind vorba de o conduită procesuală culpabilă a condamnatului, cererea de rejudecare a cauzei poate fi respinsă.
împrejurarea că recurentul condamnat a avut cunoștință că este urmărit penal și a dat declarații în calitate de învinuit și inculpat, așa cum rezultă din actele dosarului de urmărire penală, prezentându-i-se materialul de urmărire penală, nu are relevanță întrucât din analiza și interpretarea dispozițiilor prevăzute de art. 5221C.proc.pen. rezultă că de această procedură poate beneficia numai inculpatul care a fost judecat și condamnat în lipsă și față de care s-au efectuat formalități în vederea extrădării conform Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată.
Totodată, actul normativ sus-arătat prevede în art. 72 raportat la art. 34 alin. (1) că persoanei care a făcut obiectul unui mandat european de arestare prin care s-a solicitat extrădarea în vederea executării pedepsei la care a fost condamnată în lipsă i se asigură dreptul de a cere rejudecarea cauzei pentru garantarea exercitării efective a dreptului la apărare.
Așadar, cererea de rejudecare a cauzei penale formulată de petent care a fost condamnat și judecat în lipsă, fiind extrădat în baza unui mandat european de arestare în vederea executării pedepsei aplicate, îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege astfel încât petentul să beneficieze de rejudecarea cauzei pentru a i se asigura dreptul la un proces echitabil.
Ca atare, Curtea admis recursul declarat de petentul condamnat, a casat sentința și pe fond, în baza art. 5221C.proc.pen., a admis cererea formulată și a trimis cauza la instanța de fond pentru rejudecarea cauzei penale având ca obiect infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208-209 alin. (1) lit. e) și g) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen.
(Judecător Elena Zăinescu)