Expertiză medico-legală. Incompatibilitatea medicului legist. Condiţii
| Comentarii |
|
Cazurile de incompatibilitate a medicului legist sunt stabilite în art. 10 din O.G. nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea IML şi a Regulamentului de aplicare al acesteia. Efectuarea a două expertize medico-legale de către acelaşi medic, ambele la solicitarea inculpatului nu atrage incompatibilitatea medicului atâta timp cât cea de a doua expertiză s-a întocmit într-un alt ciclu procesual, fiind un nou act, întocmit pe baza altor premise, astfel că statuările, concluziile primei expertize, nu puteau să le influenţeze pe cele din noul act medico-legal, nefiind întrunite cerinţele art. 10 din O.G. nr. 1/2000 privind incompatibilitatea experţilor medico-legali.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 123 din 17 februarie 2010
Prin sentința penală nr. 1481/28.06.2008 a Judecătoriei Baia Mare, a fost condamnat inculpatul M.V.G. la pedeapsa de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen.
în baza art. 83 C.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 185/31.01.2005 a Judecătoriei Baia Mare, care a fost cumulată cu pedeapsa stabilită și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, fiindu-i interzisă totodată și exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că la data de 7.10.2007, după ce a consumat băuturi alcoolice în restaurantul C. din Baia Mare, în jurul orelor 18:30, inculpatul M.V.G. s-a urcat la volanul autoturismului marca D.T., pe care l-a condus pe Bdul București și fiind oprit de organele de poliție, s-a constatat că avea o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, în urma recoltării de probe biologice s-a constatat că inculpatul avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,35 g ‰ la ora 18:40 și de 1,25 g ‰ la ora 19:40.
în raport de aceste aspecte, instanța de fond a reținut că fapta inculpatului de a conduce un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 37 lit. a) C.pen. și, dând eficiență prevederilor art. 74 lit. a), c) C.pen. și art. 76 lit. d) C.pen., i-a aplicat acestuia pedeapsa de 4 luni închisoare.
Totodată, reținând că inculpatul a săvârșit fapta în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 185/31.01.2005 a Judecătoriei Baia Mare, instanța a dispus în baza art. 83 C.pen. revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin această sentință și a dispus executarea cumulată a acestor pedepse.
Prin decizia penală nr. 193/A/29.10.2008 a Tribunalului Maramureș, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C.proc.pen., a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.V.G. împotriva sentinței penale nr. 1481/26.06.2008 a Judecătoriei Baia Mare, reținându-se că prima instanță a reținut o situație de fapt conformă cu realitatea și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Ulterior, prin decizia penală nr. 41/R/21.01.2009 a Curții de Apel Cluj a fost admis recursul declarat de inculpat și s-a dispus casarea deciziei penale nr. 193/29.10.2008 a Tribunalului Maramureș, cauza fiind trimisă aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului.
Instanța de control judiciar a reținut că Tribunalul, deși la termenul de judecată din 1.10.2008 a repus cauza pe rol în vederea efectuării unei expertize medico-legale de calcul retroactiv al alcoolemiei, ulterior, la termenul de judecată din data de 23.10.2008 a revenit asupra acestei probe, în condițiile în care, la judecarea cauzei în fond a fost avută în vedere o expertiză medico-legală similară efectuată anterior începerii urmăririi penale și care nu avea în consecință valoarea unui mijloc de probă.
în raport de aceste aspecte, s-a dispus casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, instanța urmând să dispună efectuarea unei expertize medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei la nivelul IML Cluj.
în procedura de rejudecare, la dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză medico-legală nr. 2301/IX/d/115/27.05.2009 întocmit de IML Cluj-Napoca.
Inculpatul M.V.G. a solicitat de asemenea, efectuarea unui supliment de expertiză, arătând că datele avute în vedere la întocmirea primei probe științifice, nu coincid cu cele pe care le-a precizat în fața instanței de apel.
La termenul de judecată din data de 27.10.2008, instanța a respins cererea în probațiune formulată de apelantul-inculpat, având în vedere că întregul dosar a fost pus la dispoziția IML Cluj-Napoca în vederea efectuării expertizei medico-legale, iar modificările variantelor și perioadelor de consum a băuturilor alcoolice de către inculpat nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Prin decizia penală 180/03.11.2009 Tribunalul Maramureș, a respins ca nefondat apelul inculpatului.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul M.V.G. care a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii tribunalului și implicit a sentinței judecătoriei, reținerea dosarului spre rejudecare de către Curte, conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C.proc.pen. fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 38519 pct. 18 C.proc.pen. și a se solicita IML Cluj Comisia de avizare un aviz asupra celor acte medico-legale efectuate în dosar, de către același medic legist dr. D.P.D., apreciindu-se că doctorul care a întocmit primul raport de expertiză medico-legală nu putea face parte din comisia care a redactat al doilea act medico-legal ce-l privea pe același inculpat.
Pe cale de consecință, avizarea comisiei trebuie să se refere la concluziile uneia din cele două probe științifice depuse la dosar, care reflectă adevărul obiectiv în cauză.
Dacă se va trece peste această apărare, inculpatul a solicitat în subsidiar, aplicarea art. 181C.pen. respectiv instanța de recurs să aprecieze că în speță sunt incidente prevederile art. 10 lit. b)1 raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen. și a dispune achitarea sa pe lipsa pericolului social al faptei și făptuitorului.
Curtea examinând recursul promovat prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
La dosarul de urmărire penală există rezoluția de începere a urmăririi penale față de inculpat la data de 19.11.2007, prima expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei fiind efectuată la 18.01.2008, deci, după începerea urmăririi penale și nicidecum în faza actelor premergătoare.
Corespunde realității că actul științific a fost întocmit de doctorul D.P.D.
în fața instanței de apel la 27.05.2009 a fost efectuat un nou raport de expertiză medico-legală de calcul retroactiv al alcoolemiei, întocmit de același medic legist.
De remarcat, că din punct de vedere medico-legal nu există prin prisma O.G.R. nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea IML și a Regulamentului de aplicare al acesteia nici un caz de incompatibilitate a medicului legist, prin prisma art. 10 din actul normativ mai sus menționat. Astfel, prima probă științifică a fost întocmită la solicitarea inculpatului de la dosarul de urmărire penală, care a contestat valoarea alcoolemiei precizată prin buletinul de analiză toxicologică depus la dosar.
în aceste condiții, s-a întocmit primul raport de expertiză medico-legală, medicul de specialitate exprimându-și opinia conform concluziilor atașate la dosarul de urmărire penală.
Cea de a doua expertiză s-a întocmit tot ca urmare a solicitării inculpatului, dar într-un alt ciclu procesual, al apelului derulat în fața Tribunalului Maramureș. în aceste condiții, din punct de vedere medico-legal noua expertiză a fost efectuată de același medic legist, apreciindu-se că este un nou act, întocmit pe baza declarării unui alt consum de băuturi alcoolice, astfel că statuările, concluziile primei expertize, nu puteau să le influențeze pe cele din noul act medico-legal, nefiind întrunite cerințele art. 10 din O.G.R. nr. 1/2000 privind incompatibilitatea experților medico-legali.
Așadar, primul motiv de recurs nu poate fi primit, nefiind întemeiat.
Alcoolemia de 1,41 g ‰ deși este suficientă prin ea însăși pentru condamnarea inculpatului, poate fi interpretată într-un context mai larg întrucât pericolul social nu rezultă doar din expunerea pur și simplu a cifrelor ce exprimă alcoolemia, ci din faptul că aceasta duce, când este cazul, la o stare virtual periculoasă prin ea însăși, motiv pentru care legiuitorul a și prevăzut ca infracțiune distinctă o faptă nu doar probată prin cifre, ci constatată clinic, în teza a II-a a textului incriminator.
Desigur că în situația când starea exprimată cifric este însoțită și de o evidentă situație sanitară alterată, constatabilă clinic, nu mai este loc de interpretarea împrejurării, că respectiva stare ar fi lipsită de pericol social. Dar, în speță tocmai datorită constatării urmărilor clinice, se poate aprecia ca prezentând pericol social fapta comisă de inculpat.
Referitor la aplicarea art. 181C.pen. Curtea reține că la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care a fost comisă, de urmarea produsă, precum și de persoana și conduita infractorului.
Atunci când se apreciază dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social al unei infracțiuni, trebuie să se aibă în vedere, printre altele, dacă urmările faptei sunt reduse.
De altfel, sancțiunea aplicată, penală sau cu caracter administrativ, își poate îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, numai în măsura în care corespunde gravității faptei, potențialului de pericol social pe care-l prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența măsurii luate față de el.
în speță, fapta inculpatului nu întrunește condițiile cerute de art. 181C.pen.
Astfel, în aprecierea gradului de pericol social concret, nu se poate face abstracție de circumstanțele reale în care s-a comis fapta.
Or, din probe rezultă că inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul personal în timp ce avea în sânge o îmbibație alcoolică de 1,41 g ‰, după ce în prealabil în anul 2005 a fost condamnat definitiv tot pentru o faptă similară, în privința căreia a beneficiat de suspendare condiționată, infracțiunea din prezentul dosar fiind săvârșită în cursul termenului de încercare.
Acțiunea de conducere a unui autovehicul pe un drum public, de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, sau aflată în stare de ebrietate, are întotdeauna ca rezultat o stare de pericol pentru securitatea circulației rutiere, care constituie obiectul ocrotirii penale. Acest pericol este inseparabil legat de materialitatea faptei, indiferent de împrejurările în care s-ar comite aceasta.
Este vorba, deci, de un pericol abstract, implicat în mod necesar de săvârșirea acțiunii constitutive, și nu concret, cum ar rezulta, în fiecare caz în parte, din circumstanțele în care a avut loc săvârșirea faptei și din urmările produse ori care s-ar fi putut produce pentru persoane sau bunuri.
Fiind implicat în mod necesar de elementul material al infracțiunii, rezultatul - starea de pericol pentru traficul rutier - nu trebuie dovedit; el există în aceeași măsură în care există și acțiunea constitutivă a faptei penale.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu o îmbibație alcoolică peste limita legală, are ca rezultat o stare de pericol pentru siguranța circulației rutiere. Această urmare este inerentă elementului material al infracțiunii și se produce în momentul în care punerea în mișcare și deplasarea autovehiculului dobândește semnificația unei „conduceri” pe drumurile publice a acestuia. în acel moment are loc și consumarea infracțiunii.
Instanța apreciază că mobilul sau scopul ce stă la baza comiterii faptei este indiferent pentru existența infracțiunii, dar el poate constitui un element de apreciere în operația de individualizare judiciară a sancțiunii.
Sub aspectul circumstanțelor personale, se constată că inculpatul a dat dovadă de sinceritate.
Din copia fișei de cazier, rezultă că acesta este recidivist, în anul 2005 fiind condamnat definitiv pentru o faptă similară, ceea ce dovedește o perseverență infracțională deosebită în comiterea acestui gen de infracțiuni.
în fine, infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică de 1,41 g ‰, este o infracțiune de pericol, acest pericol constând tocmai în aceea că legea a stabilit că, a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de o anumită valoare, constituie infracțiune și nu contravenție. Pericolul unei astfel de fapte este obiectiv, legal, și efectiv. Așa încât, a considera că o astfel de faptă este lipsită de pericolul social al unei infracțiuni, ar însemna că se adaugă la lege, scoțându-se din sfera penalului ceea ce însăși legea stabilește a fi infracțiune.
Considerarea lipsei de pericol social al unei infracțiuni poate fi reținută numai în cazul infracțiunilor de rezultat, situație în care pericolul social are o arie mai vastă, cu elemente multiple de apreciere a acestuia. Aceasta, spre deosebire de infracțiunile de pericol, ca și în speță, când acest pericol există fără dubiu.
în concluzie, atâta vreme cât inculpatul a condus autoturismul având în sânge o îmbibație alcoolică cu mult peste limita legală 1,41 g ‰, într-o zonă cu o circulație intensă, la o oră de vârf, ar fi greșită aprecierea instanței de recurs că fapta comisă nu ar prezenta pericolul social al unei infracțiuni, iar soluția de achitare cu aplicarea unei amenzi administrative pronunțată în baza art. 181C.pen., ar fi netemeinică, ținând cont că anterior inculpatul a fost condamnat tocmai pentru o faptă similară, beneficiind atunci de suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Așa fiind, recursul inculpatului a fost respins ca nefondat în baza art. 38515pct. 1 lit. b) C.proc.pen.
(Judecător Delia Purice)
