Prescripţia executării pedepsei principale a închisorii. Cauze de întrerupere. Emitere mandat european de arestare

Mandatul european de arestare reprezintă o procedură simplificată de extrădare şi are acelaşi efect de întrerupere a prescripţiei executării pedepsei.

Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Decizia nr. 8 din 7 ianuarie 2010

Prin sentința penală nr. 343/D/24.09.2009, pronunțată în dosarul nr. 3521/110/2009 al Tribunalului Bacău s-a dispus, în baza art. 461 lit. d) C.proc.pen., respingerea ca nefondată a contestației la executare formulată de condamnatul D.S.I.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că:

Condamnatul D.S.I., prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 3521/110/18.06.2009 formulată de avocatul său, în temeiul art. 461 lit. c din C.proc.pen., a solicitat a se constata că s-a împlinit termenul de prescripție a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 40/05.02.1998 a Tribunalului Bacău, pronunțată în dosar nr. 7093/1996, întrucât de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a trecut o perioadă de 9 ani, o lună și o săptămână, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 126 alin. (1) lit. b) C.pen.

în dovedirea contestației contra executării, s-a depus în xerocopie hotărârea de condamnare: sentința penală nr. 40/D/05.02.1998 a Tribunalului Bacău, formulată în dosar nr. 7093/1996.

Pentru verificarea susținerilor contestatorului, s-a atașat dosarul Tribunalului Bacău în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare, cât și dosarul nr. 1662/1992 al C.A. Bacău și dosarul nr. 4503/1998 al C.S.J.

Examinând contestația la executare pe marginea actelor și lucrărilor din dosarele atașate, s-a constatat că este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în continuare:

Prin sentința penală nr. 40/D/05.02.2009 a Tribunalului Bacău, D.S.I., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație de bancnote străine false, la care a fost adăugată pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1732/05.10.1994 a Judecătoriei Onești, care a fost revocată potrivit art. 83 C.pen.

Hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 11.05.2000, prin decizia penală 2059/2000 a C.S.J.

Pe numele condamnatului s-a emis de către instanța de executare mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 40/D/12.06.2000, care însă nu a putut să fie pus în executare, deoarece D.S.I. s-a sustras de la executare.

Având în vedere data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și anume 11.05.2000, termenul de prescripție a executării pedepsei este de 9 ani, ceea ce înseamnă că s-ar fi împlinit la 10.05.2009, dacă n-ar fi existat o cauză de întrerupere a cursului prescripției.

Condamnatul sustrăgându-se de la executarea mandatului, prin Dispoziția I.G.P.R. 150607/17.10.2003, a fost dat în urmărire generală, iar prin mesajul Biroului Național Interpol nr. 9766/22.06.2005, a fost pus în urmărire internațională.

La data de 13.03.2009, Tribunalul Bacău a emis pe numele condamnatului D.S.I., mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării, cât și mandatul european de arestare.

Mandatul european de arestare a fost emis anterior împlinirii termenului de prescripție prevăzut de legea română, respectându-se prevederile art. 81 din Legea nr. 302/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 222/28.10.2008.

Potrivit art. 35 din legea nr. 302/2004, depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția neîmplinită anterior.

Pentru infracțiunea care a atras condamnarea contestatorului D.S.I. nu a intervenit grațierea și nici amnistia, potrivit legii române.

Art. 35, 36 și 37 din Legea nr. 302/2004 nu au fost abrogate și nici modificate prin Legea nr. 222/2008. Ca urmare a aderării României la U.E., în relațiile cu statele membre, dispozițiile Titlului III din Legea nr. 302/2004, care transpun în dreptul intern Decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2002/584/JAI/13.06.2002, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale U.E., au înlocuit dispozițiile cu privire la extrădare.

Decizia-cadru a Consiliului U.E. nr. 2002/584/JAI/13.06.2002 a avut ca scop ca, între statele membre să fie eliminată procedura formală de extrădare pentru persoanele care încearcă să se sustragă justiției, după ce au făcut obiectul unei condamnări definitive.

Procedura complicată a extrădării între statele membre fiind înlocuită cu un sistem simplificat de predare între autoritățile judiciare, aceasta nu înseamnă că extrădare nu mai există, ci mandatul european de arestare, așa cum este definit prin art. 77 din Legea nr. 302/2004, modificat prin Legea nr. 222/2008 constituie o cerere de extrădare.

Cum însă Tribunalul Bacău, ca instanță de executare a emis mandatul european la data de 13.03.2009, termenul de prescripție a fost întrerupt.

De la data de mai sus a început să curgă un alt termen de prescripție, timpul scurs până la apariția cauzei de întrerupere neputând să mai fie luat în calcul.

în cauză a formulat recurs contestatorul, prin apărătorul ales, în care arată că extrădarea nu este pasivă, ci una activă întrucât persoana nu se afla în România. De asemenea, consideră că mandatul european de arestare nu echivalează cu o cerere de extrădare și, oricum, cererea nu ar fi adresată instanței competente străine. Ar fi fost nevoie pe lângă mandat și de o cerere de extrădare adresată statului străin.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală recurată, prin prisma tuturor motivelor, Curtea de Apel reține următoarele:

Hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

în mod corect s-a reținut de Tribunalul Bacău că emiterea mandatului european de arestare, transmis ulterior pe canalele Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol), echivalează cu „depunerea cererii de extrădare”, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare.

în acest sens interpretează și Curtea de Apel natura juridică a mandatului european de arestare, transmis autorității de executare, discuțiile doctrinare apărute pe această temă concluzionând, în cea mai mare parte, în mod identic.

Așa cum în mod expres o prevăd dispozițiile art. 761și 766 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare nu este altceva decât o procedură simplificată de extrădare, aplicabilă între statele membre ale Uniunii europene, care, pe lângă cooperarea economică și politică ce constituie pilonul principal, au considerat că rezultatele apropierii lor în toate domeniile vieții impun și o procedură avansată de cooperare în materia justiției penale.

Acesta fiind scopul declarat și urmărit al transpunerii în legislația națională a Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii europene, instanțele de judecată nu pot, pe cale de interpretare, să o transforme exact în opusul ei, adică, în cazul de față, într-o piedică la punerea în executare a unui mandat cu pedeapsa închisorii, pentru simplul motiv că persoana condamnată s-a sustras de la executare prin deplasarea pe teritoriul unui stat membru, în care este aplicabil mandatul european de arestare, iar nu într-un stat nemembru în care să fie aplicabilă procedura comună a cererii de extrădare.

într-o astfel de interpretare condamnatul aflat pe teritoriul unui stat nemembru s-ar putea considera discriminat față de situația aceluia aflat într-un stat membru, cu privire la care nu s-ar putea formula în mod formal o „cerere de extrădare”. S-ar ajunge la situația, în mod evident neurmărită de legiuitorul comunitar și național, ca spațiul european să constituie o „umbrelă” mai eficientă pentru persoanele urmărite, în raport de spațiul extracomunitar.

în consecință, emiterea mandatului european de arestare pe numele contestatorului la data de 13.03.2009, anterior împlinirii termenului de prescripție a executării pedepsei, de 9 ani, constituie o cauză specială de întrerupere a prescripției executării pedepsei, prevăzută de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Revenind la motivele de recurs, trebuie arătat că și apărătorul ales al recurentului admite implicit caracterul de extrădare a mandatului european de arestare atunci când invocă diferența dintre extrădarea pasivă și cea activă, susținând că întreruperea prescripției este valabilă doar în primul caz.

Curtea de Apel constată că și acest motiv este nefondat întrucât prevederile art. 65 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 permit aplicabilitatea cauzei speciale de întrerupere și în cazul extrădării active.

în ceea ce privește „depunerea” mandatului european de arestare, se constată că dispozițiile art. 82 și 83 din Legea nr. 302/2004 prevăd mai multe modalități de transmitere a acestuia, în cazul de față fiind remis Biroului Național Interpol, ce are obligația de a-l difuza prin Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizației Internaționale a Poliției Criminale (Interpol), ceea ce echivalează, în procedura specială și simplificată aplicabilă între statele membre ale Uniunii europene, cu îndeplinirea acestei condiții ulterioare.

Pentru aceste considerente, neconstatându-se întemeiat nici unul din motivele de recurs invocate de recurent, precum și faptul că, în cauză, nu este incident vreun caz de casare, în baza art. 38515 pct.1 lit. b) C.proc.pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul D.S.I.

(Judecător Silviu Anti)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prescripţia executării pedepsei principale a închisorii. Cauze de întrerupere. Emitere mandat european de arestare




Victor Ponta 5.12.2020
De asta Romania este lasata la fundul Europei cu asa guvernanti ! Mâine se voteaza guvernul , dragi mei cetatenii votati pro Romania maine ! Va prokit daca intram noi la guvernare promitem ca ce va schimba justitia din romania , Doamna Monica Macovei a eliminta prescriptia executari pedepsei pe sume mari de banii de la Europeni , multii romanii acuma sufera pe un articol ne Constitutională , va dati seama ci eva are i teres ca multe dosare nu se mai prescrie! Romanii sunt condamnati pe viata pe o fractiune daca fugi din tara ! De asta va zic votati guvernul pro Romania ca noi facem legea asa
Citește mai mult cum scrie in carte nu calcam constitutia romana ! Facem legi ca in Europa normala nu facem diferenta intre romanii si Europenii si noi su tem oame ii nu suntem sclavi ok Domnule Ministru al justitie Predoiu .
Răspunde
Victor Ponta 5.12.2020
Eu am avut noroc de Domnul Procuror Cojocariu Dragos Cornel ca me-a clasat multe dosare ! Daca nu intram si eu ca Dragnea la mititica .
Răspunde