Expulzare. Riscul ca persoana expulzată să fie supusă la tortură. Ţări terţe sigure

Expulzarea se poate dispune numai în ţările în care, potrivit ordinului ministrului de interne, sunt considerate ca ţări sigure, în sensul că în acestea persoana expulzată nu riscă să fie supusă torturii sau tratamentelor inumane ori degradante.

(Secţia penală, decizia nr. 5304 din 4 decembrie 2001)
- Extras -

Prin sentinţa penală nr. 706 din 6 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, a condamnat pe inculpatul H. G., cetăţean străin, la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante prevăzută în art. 312 alin. 1 şi la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind
identitatea prevăzută în art. 293, cu aplicarea art. 37 lit. b C. pen.

în urma contopirii s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi măsura de siguranţă a expulzării, conform art. 117C.pen.

Instanţa a reţinut că inculpatul a deţinut, în vederea comercializării, 5 grame de opiu şi că, după executarea unei pedepse de 3 ani închisoare, inculpatul s-a prezentat la autorităţi sub o identitate falsă pentru recunoaşterea statutului de refugiat, precum şi la organizaţii neguvemamentale de la care a obţinut ajutoare.

Prin decizia nr. 45 din 12 februarie 2001, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I penală, a respins apelul inculpatului.

Recursul declarat de inculpat este fondat.

Potrivit art. 117 alin. 4 C. pen., expulzarea unui cetăţean străin care a comis o infracţiune nu se poate dispune dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzat.

Totodată, în art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, se prevede că nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor inumane sau degradante.

Pe de altă parte, potrivit art. 11 lit. c din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul
refugiaţilor din România, aprobată şi modificată prin Legea nr. 323/2001, sunt considerate ţări terţe sigure ţările pe teritoriile cărora străinul nu riscă să fie supus torturii sau tratamentelor inumane ori degradante, între acestea fiind statele membre ale Uniunii Europene, precum şi cele stabilite prin ordin al ministrului de interne.

Or, potrivit Ordinului nr. 159 din 29 octombrie 2001 privind aprobarea listei cuprinzând ţările în care, în general, nu există risc de persecuţie, ţara unde urmează a fi expulzat inculpatul nu este inclusă, fiind, deci, considerată o ţară nesigură din acest punct de vedere.

în raport cu aceste prevederi legale, se constată că expulzarea într-o ţară nesigură îndreptăţeşte a se crede că inculpatul ar risca să fie supus torturii sau tratamentelor inumane, situaţie în care recursul acestuia a fost admis, dispunându-se înlăturarea măsurii de expulzare.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Expulzare. Riscul ca persoana expulzată să fie supusă la tortură. Ţări terţe sigure