Fals în declaraţii. Uz de fals. Absorbţie
| Comentarii |
|
- Cod penal: art. 291, art. 292.
Infracţiunea de fals în declaraţii, prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), include, în conţinutul ei constitutiv, infracţiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., întrucât declaraţia făcută înaintea unui organ de stat nu este aptă de a servi, în mod direct, prin ea însăşi, producerii de consecinţe juridice, urmarea socialmente periculoasă reali-zându-se în momentul prezentării ei în acest scop.
(Curtea de Apel Suceava - Secţia penală, decizia nr. 412 din 5 noiembrie 2009)
Prin rezoluţia nr. 268/P/2008 din 7 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.P.A,. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen., re-ţinându-se că în cauză lipseşte vinovăţia făptuitorului.
Prin Ordonanţa cu nr. 1283/11/2/2008 din data de 24 decembrie 2008 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, s-a infirmat parţial rezoluţia nr. 268/P/2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în sensul că: 1) S-a schimbat temeiului neînceperii urmăririi penale faţă de T.P.A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) (în ceea ce priveşte declaraţia dată la
15 august 2002, fila 106) din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. g) C. pr. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
2) S-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.P.A. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 260, 291 şi 240 C. pen., întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracţiuni.
3) S-a respins plângerea formulată de petenţii B I T. şi A.l. împotriva soluţiei dată în dosarul nr. 268/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen., întrucât din analiza dosarului rezultă că soluţia dată sub acest aspect este corectă.
împotriva acestor rezoluţii, în temeiul art. 2781 C. pr. pen., a formulat plângere petentul A.I., înregistrată sub numărul 574/86/2009, şi petentul B.I.T., înregistrată sub numărul 388/86/2009. Prin încheierea din data de 11 martie 2009, s-a dispus conexarea cauzelor sub numărul de dosar 388/86/2009.
în motivarea plângerilor, petentul A.l. a făcut o prezentare cronologică a dosarelor civile în care părţile sunt implicate, susţinându-se că infracţiunile de fals în declaraţii şi înşelăciune sunt săvârşite în mod continuu şi în formă continuată de către intimat, din moment ce acesta se prevalează în continuare de calitatea mincinoasă de moştenitor al numitei V.v.P., născută la data de 24 noiembrie 1876. în consecinţă, faţă de această împrejurare, în mod greşit s-a reţinut că ar fi intervenit prescripţia răspunderii penale. De asemenea, acelaşi petent a depus la dosarul cauzei mai multe precizări şi memorii, în unul dintre acestea făcând referire şi la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 35 din Legea nr. 10/2001.
Petentul B.I.T. a arătat că intimatul s-a prevalat în demersurile efectuate către organele statului, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, de calităţi mincinoase şi mijloace frauduloase, astfel că se impunea efectuarea de verificări de către organele de cercetare penală în vederea angajării unei eventuale responsabilităţi a autorităţilor publice şi a instanţelor ce au favorizat activitatea infracţională a intimatului.
Prin sentinţa penală nr. 151/2009, în temeiul art. 2781 alin. 8 lit. a) C. pr. pen., Tribunalul a respins plângerea.
împotriva acestei sentinţe au declarat recurs petenţii B.I.T. şi A.L, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
în motivarea recursului, petentul A.l. arată că s-a demonstrat că intimatul a dat declaraţii notariale neconforme cu realitatea, în sensul că ar fi moştenitorul autoarei V.P., declaraţie ce a produs efecte, în sensul că a indus în eroare organele administrative şi judiciare, obţinând valori materiale la care nu avea dreptul. Această faptă nu poate fi considerată prescrisă în condiţiile în care intimatul îşi continuă demersurile incorecte adjudecând în continuare bunuri ale autoarei.
Petentul B.I.T., în motivarea recursului, arată că la dosarul cauzei există probe din care rezultă că intimatul a săvârşit şi săvârşeşte în continuare faptele reclamate.
De-a lungul procesului de retrocedare, intimatul s-a prevalat de o serie de calităţi mincinoase, formulând cereri de reconstituire a dreptului de proprietate după autoarea lui, fără a fi făcută dovada calităţii sale de moştenitor. Mai precizează că în speţă elementul material al infracţiunii de fals în declaraţii constă într-o acţiune ce se prelungeşte în timp în mod natural, cunoaşte un moment al consumării şi un moment al epuizării, respectiv pronunţarea unei soluţii definitive şi irevocabile de către Î.C.C.J., astfel încât, în mod greşit, s-a reţinut ca fiind împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale. în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, şi soluţia
dată cu privire la aceasta este greşită, intimatul susţinând în mod constant variante nereale de descendenţă cu scopul de a dobândi bunuri materiale necuvenite.
Prin decizia penală nr. 412 din data de 5 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Suceava, s-au admis recursurile, s-a casat în tot sentinţa penală şi, în rejudecare, s-a schimbat temeiul de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. g) C. pr. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
Pentru a decide astfel, Curtea a reţinut că, potrivit doctrinei şi jurisprudenţei în materie, infracţiunea de fals în declaraţii absoarbe infracţiunea de uz de fals, însă în dispozitivul rezoluţiei/ordonanţe atacate s-au pronunţat două soluţii distincte relativ la aceste două infracţiuni.
Pe de altă parte, nu se poate vorbi de caracterul continuat al infracţiunii prev. de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), această infracţiune fiind una cu consumare instantanee.
Cum infracţiunea de fals în declaraţii s-a consumat la data de 15 martie 2003, când s-a autentificat înscrisul, calculat de la această dată, termenul de prescripţie a răspunderii penale este împlinit, neexistând vreo cauză dintre cele prevăzute de art. 126 C. pen., care să determine suspendarea sau întreruperea acestuia.
Cum nu se poate înrăutăţi situaţia petenţilor în propria cale de atac (plângerea constând tocmai într-o manifestare a dreptului la o instanţă de control judiciar), Curtea a menţinut încadrarea juridică dată celor două fapte, respectiv conform reglementărilor art. 292 şi 291 C. pen., însă a schimbat temeiul de neîncepere a urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 291 C. pen. din art. 10 lit. d) în art. 10 lit. g) C. pr. pen., întrucât în cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale.
