Furt cercei prietena. Achitare pentru valoare modica a prejudiciului
Comentarii |
|
Prin sentinţa penală nr. 1372/21.05.2002 a Judecătoriei Galaţi, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, C.proc.pen. în referire la art. 10 lit. b/l C.proc.pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.A.F. pentru săvârşirea infracţiunii de furt prev. de art. 208 alin. 1 C.pen.
Conform art. 91 C.pen. a fost aplicată inculpatului o amendă administrativă de 5.000.000 lei.
Conform art. 14 C.proc.pen. şi art. 998 C.civ., inculpatul a fost
obligat la plata sumei de 437.000 lei despăgubiri civile către partea civilă P.I.
în baza art. 189 şi art. 191 C.proc.pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut
următoarele:
Partea vătămată P.I. a fost prietenă cu inculpatul C.A.F. până în luna octombrie 2001.
La data de 30.11.2001 inculpatul a mers la domiciliul părţii vătămate şi, după ce au petrecut împreună, la un moment partea vătămata a ieşit din cameră, timp în care inculpatul a sustras dintr-o casetă trei perechi de cercei.
Inculpatul a plecat din domiciliul părţii vătămate şi a depus cele trei perechi de cercei la casa de amanet SC Convert Trading SRL Galaţi.
împotriva sentinţei penale nr. 1372/21.05.2002 a Judecătoriei Galaţi, în termen legal, a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.
în motivarea cererii de apel, Parchetul a precizat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, întrucât în mod greşit s-a apreciat că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
Prin decizia penală nr. 1188/04.11.2002 a Tribunalului Galaţi s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi.
S-a reţinut că în mod corect s-a apreciat că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, în cauză fiind întrunite cerinţele prev. de art. 18/1 C.pen.
Fapta comisă de inculpatul C.A.F. a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală, în speţă dreptul de proprietate.
Valoarea celor trei perechi de cercei sustraşi de la partea vătămată este foarte mică (modică), respectiv circa 430.000 lei.
Inculpatul nu a comis fapta în modalităţi care să îi confere un caracter grav, prin rechizitoriu reţinându-se infracţiunea de furt simplu prev. de art. 208 alin. 1 C.pen.
Fapta comisă de inculpat nu a condus la diminuarea considerabilă a patrimoniului părţii vătămate P.I., având mai mult un caracter afectiv- sentimental.
Inculpatul C.A.F. nu are antecedente penale şi, potrivit
caracterizărilor aflate la dosar, atât în familie cât şi în societate se bucură de respect şi consideraţie.
Caracterizările aflate la dosarul instanţei de fond întăresc concluzia că fapta comisă de inculpat a fost o simplă întâmplare nefericită din viaţa sa, acesta având în mod constant un comportament demn, ireproşabil, atât în familie cât şi în societate.
împotriva deciziei Tribunalului, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală pentru că în mod greşit s-au apreciat criteriile prev. de art. 18/1 alin. 2 C.pen., ingnorându-se modul în care a fost săvârşită infracţiunea, atingerea adusă valorilor ocrotite de legea penală - dreptul de proprietate, atitudinea nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal.
Curtea de Apel Galaţi, prin decizia penală nr. 188/R/05.03.2003 a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi, a casat decizia penală nr. 1188/04.11.2002 pronunţată de Tribunalul Galaţi şi, în parte, sentinţa penală nr. 1372/21.05.2002 pronunţată de Judecătoria Galaţi şi, în rejudecare:
A înlăturat din sentinţă dispoziţia potrivit căreia în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a, C.proc.pen. raportat la art. 10 lit. b, C.proc.pen. în referire la art. 18/1 C.pen. s-a dispus achitarea inculpatului C.A.F. şi dispoziţia conform art. 91 C.pen. şi a aplicat inculpatului 5.000.000 lei amendă administrativă.
în baza dispoziţiilor art. 208 alin. 1 C.pen. a fost condamnat inculpatul CAF la o pedeapsă de 1 an închisoare.
în baza dispoziţiilor art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, prev. de art. 82 C.pen.
S-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 83 C.pen.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Pentru a decide astfel, s-a reţinut că, potrivit art. 18/1 alin. 2 C.pen., la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a.faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau carte s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului.
Având în vedere criteriile prev. de art. 18/1 alin. 2 C.pen., s-a constatat că în mod greşit s-a stabilit că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Astfel, trebuia avut în vedere modul în care inculpatul a săvârşit infracţiunea, respectiv profitând de faptul că fusese prieten cu partea vătămată P.I. şi, în aceste condiţii, având acces în locuinţa acesteia, la data de 31.11.2001, încălcând încrederea pe care partea vătămată o avea în el şi în absenţa ei temporară din cameră, inculpatul a sustras dintr-o casetă 3 perechi de cercei.
Aceste obiecte, chiar dacă au fost apreciate ca având o valoare relativ modică, se consideră că sunt de valoare afectiv-sentimentală şi că, din acest motiv, s-a adus o atingere importantă valorilor ocrotite de legea penală, în speţă - dreptul de proprietate.
Instanţele nu au avut în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului care a declarat că s-a deplasat împreună cu partea vătămată la o casă de amanet şi, întrucât aceasta nu avea buletinul asupra sa, a amanetat bijuteriile pe numele său. Aceste declaraţii au fost combătute de declaraţiile părţii vătămate P.I. şi ale martorilor Z.E, P.M.
Coroborând datele legate de împrejurările comiterii faptei şi conduita infracţională, precum şi consecinţele acesteia, se constată că în concret, fapta comisă prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
(decizia penală nr. 188/R/05.03.2003)