Furt. Jurisprudență Furt
Comentarii |
|
Judecătoria ORADEA Sentinţă penală nr. 615 din data de 21.06.2016
SENTINȚA PENALĂ nr. 615/2016
Ședința publică din data de 21 iunie 2016
PREȘEDINTE:
GREFIER:
Din partea Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Judecătoria O.., a participat procuror M.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța constată că dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.06.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi 21.06.2016 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
J U D E C Ă T O R I A
D E L I B E R Â N D:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria O.. din data de 15.03.2016, emis în dosarul cu nr. 6…../P/2015 și înregistrat la Judecătoria O.. la data de 18.03.2016, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 al. 1 Cod penal, fapta constând în aceea că, inculpatul în data de 11.11.2015, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla în incinta restaurantului Z.. din O.., a sustras din geanta persoanei vătămate un portmoneu cu acte, bani și cercei.
Din conținutul dosarului instanța reține următoarele:
În data de 11.11.2015 numita a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că în aceeași zi, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla la restaurantul Z.. din str. N. din O.., profitând de neatenția ei, persoane necunoscute i-au sustras din geanta care era agățată de spătarul scaunului un portmoneu în care avea cartea de identitate, cardul de sănătate, o pereche de cercei din aur și suma de 150 lei.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că autorul furtului este inculpatul. Potrivit procesului verbal de vizionare a imaginilor camerei de supraveghere din incinta restaurantului, inculpatul a sustras portmoneul din geanta persoanei vătămate cât timp aceasta era la masă. Inculpatul este cunoscut personal lucrătorilor de poliție, deoarece a mai fost cercetat de către aceștia în mai multe dosare pentru infracțiuni de furt.
De la SC B.. SRL a fost ridicată o copie a contractului de împrumut și garanție (amanet), prin care inculpatul a predat cerceii găsiți în portofelul sustras de la persoana vătămată.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că după ce a sustras portmoneul din geanta persoanei vătămate a plecat către pârâul P din zona străzii D. În portofel a găsit "ceva acte";, suma de 70 de lei și o pereche de cercei mici. Portmoneul l-a aruncat în apă, iar cerceii i-a vândut la o casă de amanet de pe str. N, iar banii i-a cheltuit.
În faza de cercetare judecătorească, inculpatul a fost audiat la termenul din 14.06.2016, a solicitat aplicarea procedurii speciale de recunoaștere a vinovăției și a recunoscut fapta descrisă în rechizitoriu (f. 33 dos. inst.).
Starea de fapt reținută mai sus și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale și de către instanța de judecată, respectiv: plângerea și declarația persoanei vătămate, proces verbal de vizionare imagini și planșa foto, copie contract de amanet, dovadă ridicare, declarațiile suspectului/inculpatului.
Luând în considerare toate aceste probe, instanța apreciază că în prezenta cauză există probe certe de vinovăție, prezumția de nevinovăție instituită de art. 23 alin. 11 Constituție, art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.4 C.pr.pen., fiind răsturnată.
În drept, fapta inculpatului, care în data de 11.11.2015, în jurul orei 14.00, în timp ce se afla în incinta restaurantului Z.. din O.., a sustras din geanta persoanei vătămate un portmoneu cu acte, bani și cercei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt, prev. și ped. de art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1, art. 43 al. 5 Cod penal.
Raportat la mențiunile din cazierul judiciar, față de inculpat a fost reținută recidiva, prevăzută de art. 41 al. 1 Cod penal .
Constatând vinovăția inculpatului, întrucât din probele administrate în cauză rezultă dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta pentru care a fost trimis în judecată există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța, în baza art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1, art. 43 al. 5 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală, îl va condamna pe inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 Cod penal , fapta comisă de inculpat și pericolul social concret al acesteia, împrejurările în care a fost comisă și urmările produse, în timp ce se afla în incinta restaurantului Z.. din O.., a sustras din geanta persoanei vătămate un portmoneu cu acte, bani și cercei, iar pe de altă parte s-a ținut seama de perseverența infracțională a inculpatului, respectiv că inculpatul este recidivist, fiind condamnat pentru același gen de infracțiuni.
Instanța a mai avut în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei, fiind de acord să fie judecat numai pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, astfel că s-a aplicat o pedeapsă corespunzătoare pericolului social concret al faptei, între limitele de pedeapsă prevăzute de lege, reduse cu o treime, conform art. 396 al. 10 Cod procedură penală.
În temeiul art.38 Cod penal va constata că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7…/271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare și prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1…./271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O...
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni 399 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7…./271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare, în pedepsele componente de :
- 1 an 150 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art.228 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală,
- 3 ani 60 de zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1…./271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O..,
- restul de pedeapsă de 289 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O..,
- sporul de 4 luni 50 de zile închisoare.
Va repune în individualitatea lor pedepsele mai sus descontopite, și va înlătura sporul de 4 luni și 50 zile închisoare.
Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani 349 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O.. în pedepsele componente de
- 3 ani 60 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art.233- art.234 alin.1 lit.d Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal,
- restul de pedeapsă de 289 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O..,
Va repune în individualitatea lor pedepsele mai sus descontopite .
În baza art.40 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 39 alin.1 lit.b Cod penal va dispune contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani 60 de zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O.. și pedeapsa de 1 an 150 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare, va aplica pedeapsa cea mai grea de 3 ani 60 zile închisoare la care se va adăuga un spor de 7 luni și 20 zile închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului să fie de 3 ani 7 luni 80 zile închisoare în regim de detenție.
Va menține dispozițiile din Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare privind revocarea beneficiului liberării condiționate a executării pedepsei de 5 ani 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O.. și executarea restului de pedeapsă de 289 zile închisoare.
În baza art. 43 al. 2 Cod penal, va adăuga la pedeapsa de 3 ani 7 luni 80 zile închisoare, aplicată în cauză, restul de 289 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O.. astfel că inculpatul va executa în final pedeapsa de 4 ani 7 luni și 4 zile închisoare în regim de detenție.
Va menține dispozițiile privind pedeapsa accesorie aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O.. privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată executată.
Va menține dispozițiile privind pedeapsa complementară aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b Cod penal, respectiv a exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art.68 alin.1 lit.c teza I Cod penal.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h din data de 06.04.2015 până în data de 07.04.2015 și perioada executată de la 04.02.2016 la zi.
Cu privire la latura civilă, instanța reține că inculpatul a menționat că dorește să repare prejudiciul cauzat, a fost de acord cu pretențiile solicitate de partea civilă, motiv pentru care, în baza art.19, 397 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 cod civil va admite acțiune civilă formulată de partea civilă și va obliga inculpatul la plata sumei de 1090 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
Va anula Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1699/2015 din 04.02.2016 emis în baza Sentinței penale nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel și Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.407/2016 din 05.04.2016 emis în baza Sentinței penale nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare, și va dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va obliga inculpatul la plata sumei de 700 lei , reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu , în cuantum de 520 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B.., conform delegației nr. 1535/29.03.2016 și nr.1536/29.03.2016.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 , art. 43 al. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul cetățean român, studii 7 clase, fără ocupație, în prezent deținut în Penitenciarul O.., recidivist, , pentru comiterea infracțiunii de furt, la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
În temeiul art.38 Cod penal constată că faptele care fac obiectul prezentei cauze sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare și prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O...
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni 399 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare, în pedepsele componente de :
- 1 an 150 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt prev. de art.228 alin.1 cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal și art.396 alin.10 Cod procedură penală,
- 3 ani 60 de zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O..,
- restul de pedeapsă de 289 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O..,
- sporul de 4 luni 50 de zile închisoare.
Repune în individualitatea lor pedepsele mai sus descontopite, și înlătură sporul de 4 luni și 50 zile închisoare.
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani 349 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O.. în pedepsele componente de:
- 3 ani 60 de zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prev. de art.233- art.234 alin.1 lit.d Cod penal cu aplicarea art.41 alin.1 Cod penal,
- restul de pedeapsă de 289 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani 5 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O..,
Repune în individualitatea lor pedepsele mai sus descontopite .
În baza art.40 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 39 alin.1 lit.b Cod penal dispune contopirea pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedeapsa de 3 ani 60 de zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O.. și pedeapsa de 1 an 150 zile închisoare aplicată prin Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare, aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani 60 zile închisoare la care se adaugă un spor de 7 luni și 20 zile închisoare, reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse aplicate, urmând ca pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului C.. să fie de 3 ani 7 luni 80 zile închisoare în regim de detenție.
Menține dispozițiile din Sentința penală nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare privind revocarea beneficiului liberării condiționate a executării pedepsei de 5 ani 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O.. și executarea restului de pedeapsă de 289 zile închisoare.
În baza art. 43 al. 2 Cod penal, adaugă la pedeapsa de 3 ani 7 luni 80 zile închisoare, aplicată în cauză, restul de 289 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani 5 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.704/2011 a Judecătoriei O.. astfel că inculpatul. execută în final pedeapsa de 4 ani 7 luni și 4 zile închisoare în regim de detenție.
Menține dispozițiile privind pedeapsa accesorie aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel O.. privind interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prev. de art.66 alin.1 lit.a,b Cod penal, care se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate va fi executată sau considerată executată.
Menține dispozițiile privind pedeapsa complementară aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a,b Cod penal, respectiv a exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă complementară ce se va executa conform art.68 alin.1 lit.c teza I Cod penal.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii de 24 h din data de 06.04.2015 până în data de 07.04.2015 și perioada executată de la 04.02.2016 la zi.
În baza art.19, 397 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art.1357 Cod civil admite acțiune civilă formulată de partea civilă și obligă inculpatul la plata sumei de 1090 lei cu titlu de despăgubiri materiale, în favoarea părți civile.
Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1699/2015 din 04.02.2016 emis în baza Sentinței penale nr. 1426/20.11.2015 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.1../271/2015 rămasă definitivă la data de 04.02.2016 prin Decizia penală nr.50/A/04.02.2016 a Curții de Apel și Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.407/2016 din 05.04.2016 emis în baza Sentinței penale nr.350/18.03.2016 pronunțată de Judecătoria O.. în Dos.nr.7../271/2016 rămasă definitivă la data de 05.04.2016 prin neapelare, și dispune emiterea unui nou mandat de executare conform prezentei hotărâri.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei , reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
În baza art. 272 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu , în cuantum de 520 lei, va fi plătit din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B., conform delegației nr. 1535/29.03.2016 și nr.1536/29.03.2016..
Cu drept de apel la Curtea de Apel O.. în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21 iunie 2016.
PREȘEDINTE GREFIER