Inadmisibilitatea cererii de constatare a reabilitării de drept.
Comentarii |
|
Judecătoria IAŞI Sentinţă penală nr. 677 din data de 02.04.2014
"În baza disp.art.528 alin.2 Cod procedură penală respinge cererea formulată de către petentul L., prin care a solicitat reabilitarea sa în ceea ce privește condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 1329/05.03.2002 a Judecătoriei Iași, modificată prin decizia penală nr. 1178/31.10.2002 a Tribunalului Iași, modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 319/17.04.2003 a Curții de Apel Iași, ca fiind inadmisibilă";.
Pentru a dispune astfel instanța a reținut următoarele:
Potrivit art. 165 Cod penal, reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii, la pedeapsa închisorii care nu depășește 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârșit o altă infracțiune.
Soluția constatării reabilitării de drept de către instanța de judecată nu se regăsește în Codul penal, acesta dezvoltând doar procedura privind reabilitarea judecătorească.
Deși în doctrina penală anterioară intrării în vigoare a actualului Cod penal s-a susținut, iar în practica judiciară s-a decis, că intervenirea reabilitării de drept poate fi constatată și printr-o hotărâre judecătorească, deși ea are loc " de drept"; , având un caracter constatator și nu constitutiv de drepturi, instanța apreciază că noile dispoziții care reglementează reabilitarea de drept nu permit pronunțarea unei asemenea hotărâri.
Potrivit art. 527 Cod procedură penală, reabilitarea ale loc , fie de drept , fie la cerere, acordată de instanța de judecată. Potrivit art. 528 Cod procedură penală " la împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 165 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă infracțiune, autoritatea care ține evidența cazierului judiciar va șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată condamnatului. La împlinirea termenului de 3 ani prevăzut la art. 150 din Codul penal, dacă persoana condamnată nu a mai săvârșit o altă infracțiune, organul care a autorizat înființarea persoanei juridice și organul care a înregistrat persoana juridică vor șterge din oficiu mențiunile privind pedeapsa aplicată persoanei juridice.
Din analiza acestor dispozițiile legale rezultă că ștergerea mențiunilor privind condamnarea se efectuează de autoritatea care ține evidența cazierului judiciar(în cazul persoanelor fizice), organul care a autorizat înființarea persoanei juridice și organul care a înregistrat persoana juridică( în cazul persoanelor juridice).
În ceea ce privește competența pronunțării asupra reabilitării, disp. art. 529 Cod procedură penală stabilesc în favoarea instanțelor de judecată doar competentă să se pronunțe asupra reabilitării judecătorești, respectiv instanța care a judecat în primă instanță cauza în care s-a pronunțat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție domiciliază condamnatul sau în care a avut ultimul domiciliu, dacă la data introducerii cererii domiciliază în străinătate.
Din coroborarea acestor dispoziții legale, raportat și la disp. art. 530-534 cod procedură penală care reglementează procedura reabilitării judecătorești ( conținutul cererii , măsurile premergătoare, soluționarea cererii ) ,instanța de judecată apreciază că reabilitarea de drept nu se poate constata printr-o hotărâre judecătorească , autoritatea care ține evidența cazierului judiciar , în cazul persoanelor fizice , fiind cea care verifică și șterge din oficiu mențiunile privind condamnarea.
Soluția adoptată se impune și în urma analizei dispozițiilor Legii 290/2004 care prevăd posibilitatea rectificării înscrierilor sau a notărilor din cazierul judiciar. Astfel , potrivit art. 32 , persoana care figurează în evidența cazierului judiciar poate cere rectificarea datelor înscrise sau a notărilor provizorii dacă acestea nu corespund situației reale sau dacă înregistrarea lor nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale. Cererea de rectificare trebuie motivată și însoțită de actele doveditoare și se adresează unității de poliție care a emis certificatul de cazier judiciar, care este obligată să verifice susținerile petiționarului, iar în cazul în care constată că în cazierul judiciar s-a înscris o mențiune greșită, procedează la rectificarea datelor și comunică sau eliberează un nou act în locul celui contestat.
Potrivit art. 33 din același act normativ , persoana căreia i s-a respins cererea de rectificare a cazierului judiciar poate introduce contestație, în termen de 30 de zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază teritorială de competență domiciliază.
Rezultă așadar că petentul condamnat are posibilitatea de a se adresa unității de poliție care emite cazierul pentru obținerea acestui cazier (eliberat inclusiv după verificarea îndeplinirii condițiilor privind reabilitarea de drept) iar ulterior , are posibilitatea de a solicita aceleiași unități de poliție , rectificarea cazierului obținut. Dacă și în urma acestei solicitări i se respinge cererea de rectificare , petentul condamnat are posibilitatea de a formula în termen de 30 de zile de la comunicare , contestație la judecătoria în a cărei rază teritorială de competență domiciliază .