Infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată. admisibilitate constituire de parte civilă.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Decizie nr. 36/A din data de 28.01.2016
Cererea de daune materiale este inadmisibilă. Infracțiunile de fals în general și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în special sunt infracțiuni de pericol și nu de rezultat. Cu alte cuvinte, în cazul acestora, infracțiunea se consumă în momentul în care apare starea de pericol pentru relațiile sociale ocrotite și nu are legătură cu producerea vreunui prejudiciu. Prin urmare, aceste infracțiuni nu pot fi, prin ele însele cauzatoare de prejudicii materiale ci doar cauza favorizantă a acestora.
Art. 290 alin. 1 din vechiul C. pen
Art. 397 alin. 1 C. pr. pen rap. la art. 1357 și art. 58 Cod Civil
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de x inculpata XXX și partea civilă XX au declarat apel împotriva sentinței penale nr. x pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș.
Inculpata nu și-a motiva în scris apelul, însă în fața instanței s-a invocat netemeinicia hotărârii atacate sub aspectul greșitei obligări la plata către partea civilă a daunelor morale și a solicitat respingerea pretențiilor părții civile.
În motivarea apelului părții civile se solicită majorarea cuantumului pedepsei aplicate de prima instanță, admiterea acțiunii civile și obligarea inculpatei la plata despăgubirilor materiale și morale.
Părțile au fost asistate de apărători aleși.
Inculpata nu a dorit să facă noi declarații în fața instanței de apel.
S-au depus înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de control reține următoarea situație de fapt:
Prin sentința penală nr. x pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș, s-au hotărât următoarele:
În temeiul art. 396 alin. 2 și 10 Cod Procedură Penală a fost condamnată pe inculpata XXX pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. 1 C. pen. (din 1969) cu reținerea art. 41 alin. 2 C. pen. (din 1969) și art. 5 Noul C. pen., reținerea art. 74 alin. 1 lit. a și c C. pen. (din 1969) și art. 76 alin. 1 lit. e C. pen. (din 1969) la pedeapsa de 1 lună închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza 2 și lit. b C. pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 2 ani și 1 lună, calculat conform dispozițiilor art. 82 C. pen..
În temeiul art. 71 alin. 4 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii prevăzută de art. 64 lit. a teza II și b C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 397 alin. 1 Cod Procedură Penală raportat la art. 1357 cod civil și art. 58 Cod Civil a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă XX și obligă inculpata la plata în favoarea părții civile a sumei de 15.000 lei cu titlul de daune morale.
Au fost respinse restul pretențiilor civile ca nefondate.
În temeiul art. 276 alin. 1 Cod Procedură Penală a fost obligată inculpata la plata către partea civilă a sumei de 1.000 lei reprezentând onorariul apărătorului ales, conform chitanței depuse la dosarul cauzei (f.95 dosarul instanței).
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a mai fost obligată inculpata la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În perioada anilor 2007 - 2008 inculpata XXX se ocupa de înființarea de societăți comerciale, colaborând cu diverse persoane care aveau calitatea de expert contabil autorizat în sensul în care, după înființarea societăților comerciale, aceasta îndruma pe administratorii acestora să ia legătură cu anumiți experți contabili autorizați în vederea prestării serviciilor de contabilitate.
Inculpata a declarat că la un moment dat, în cursul anului 2008, a primit de la martora XX ștampila pe numele XX - expert contabil, despre care i s-a spus că o poate folosi în sensul că o poate aplica pe documentele contabile, ceea ce inculpata a și făcut, indicând în cursul urmăririi penale un număr de 12 societăți comerciale pe ale căror documente contabile a aplicat ștampila cu numele persoanei vătămate XX - expert contabil autorizat la acea dată, semnând de asemenea aceste documente contabile.
Instanța a constatat că declarațiile inculpatei se coroborau numai parțial cu celelalte probe administrate în cauză.
Astfel, deși inculpata a declarat că a primit ștampila cu numele persoanei vătămate XX - expert contabil autorizat de la martora XX aceasta, audiată fiind în cursul urmăririi penale, a negat că ar fi predat inculpatei această ștampilă și că nu își explica motivul pentru care inculpata a declarat astfel.
Fiind în posesia ștampilei cu amprenta ";Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456L";, inculpata XXX a folosit-o pentru a ștampila bilanțurile contabile aferente anului 2008 pentru șapte societăți comerciale, bilanțuri contabile pe care, de asemenea, le-a semnat în fals în numele expertului contabil XX.
Astfel, în cursul urmăririi penale, pornind de la indicațiile inculpatei cu privire la modalitatea indicată de inculpată ca fiind cea în care a folosit ștampila cu amprenta mai sus indicată, organele de urmărire penală au identificat un număr de șapte bilanțuri contabile aferente anului 2008, aparținând următoarelor societăți comerciale: SC X SRL, SC XX SRL , SC XXXSA, SC XX SRL, SC X SRL, SC XXXSRL, SC XX SRL.
Analizând aceste documente ce au fost depuse la administrațiile financiare, instanța a constatat că amprenta ștampilei aplicate pe acestea (";Corpul Experților Contabili și Contabililor Aautorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456L";) este diferită de amprenta ștampilei folosită de expertul contabil XX, respectiv "; Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456 L";, iar în urma rapoartelor de constatare tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale asupra semnăturilor aplicate pe cele șapte bilanțuri contabile (aparținând societăților comerciale SC X SRL, SC XX SRL , SC XXXSA, SC XX SRL, SC X SRL, SC XXXSRL, SC XX SRL) nu aparține expertului contabil XX.
De altfel, concluziile rapoartelor de constatare tehnico-științifică efectuate în cursul urmăririi penale s-au coroborat cu declarațiile inculpatei care a declarat constant pe parcursul desfășurării procesului penal că ea a fost aceea care a semnat aceste documente și a aplicat ștampila cu impresiunea (";Corpul Experților Contabili și Contabililor Aautorizați din România, Fil. Mureș EXPERT CONTABIL XX nr. 29456L"; despre care ulterior s-a stabilit că nu aparținea expertului contabil autorizat (la acea dată) XX.
Examinând apelurile promovate, din prisma dispozițiilor art. 417 și urm. C. pr. pen, instanța de control judiciar îl găsește fondat pe cel declarat de inculpată și nefondat pe cel declarat de partea civilă, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul stării de fapt, care a fost corect reținută - pornind de la conținutul materialului probator administrat pe parcursul desfășurării procesului penal - hotărârea instanței de fond nu comportă nici un fel de critică, fiind justă soluția la care s-a oprit judecătoria, respectiv la condamnarea inculpatei la pedeapsa închisorii și la stabilirea modalității de executare a pedepsei prin suspendarea condiționată, criticabilă fiind soluționarea acțiunii civile sub aspectul obligării inculpatei la plata daunelor morale către partea civilă.
Pentru a face o asemenea apreciere, instanța de control judiciar, consideră că din conținutul materialului probator administrat, rezultă fără putință de tăgadă faptul că inculpata se face vinovată de comiterea faptei penale, în modalitatea descrisă.
În acord cu prima instanță, constatăm că declarația de recunoaștere dată de inculpată în cadrul procedurii instituite de disp. art. 375 alin. 1, 2 C. pr. pen se coroborează cu probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx.
De altfel, situația de fapt nici nu a fost contestată de către părți sau procuror.
De asemenea, pentru fapta comisă, inculpatei-apelante i s-a aplicat o pedeapsă corect individualizată, atât ca și cuantum, cât și ca modalitate de executare, prima instanță făcând o riguroasă interpretare și aplicare a disp. art. 72 din veciul C. pen, ținând seama de circumstanțele reale ale comiterii faptei, precum și de circumstanțele personale ale inculpatei. Toate aceste criterii au fost avute în vedere de prima instanță după ce a reținut că inculpata a fost de acord să fie judecată în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, conform disp. art. 375 alin. 1, 2 rap. la art. 374 alin. 4 C. pr. pen, reducând limitele de pedeapsă prevăzute de lege cu o treime, conform disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen, după care s-a stabilit pedeapsa sub minimul special, ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante.
În acord cu judecătorul fondului, reținem lipsa antecedentelor penale în situația inculpatei, precum și vârsta acesteia, ca și atitudinea de recunoaștere și de colaborare cu organele de urmărire penală (indicând acestora datele de identificare ale societăților comerciale pe ale căror bilanțuri contabile a aplicat ștampila), astfel încât în mod temeinic i-au fost reținute în favoarea sa circumstanțele atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit. a, c din vechiul C. pen. Având în vedere disp. art. 76 alin. 1 lit. e din vechiul C. pen privind coborârea obligatorie a pedepsei sub minimul special (redus cu o treime prin aplicarea disp. art. 396 alin. 10 C. pr. pen), Curtea constată că pedeapsa stabilită de prima instanță este una temeinică și legală și nu se impune majorarea acesteia, așa cum a solicitat partea civilă în susținerea apelului.
Și modalitatea de executare a pedepsei, prin suspendarea condiționată, este rezultatul corectei aprecieri a judecătorului fondului a situației personale și familiare a inculpatei, precum și a gradului de pericol concret al faptei.
Curtea apreciază că forma continuată a infracțiunii, modalitatea concretă în care a acționat inculpata și perioada activității infracționale, justifică alegerea aplicării pedepsei închisorii prin suspendarea condiționată a executării acesteia, așa cum a procedat prima instanță, și nu a pedepsei alternative a amenzii penale, prev. art. art. 290 alin. 1 din vechiul C. pen.
În apel nu au fost aduse alte probe care să justifice majorarea cuantumului pedepsei stabilite de judecătorul fondului sau stabilirea modalității de executare a pedepsei în regim de detenție, circumstanțele reale și personale fiind avute în vedere.
Curtea nu a constatat și nici nu au fost invocate alte circumstanțe agravante. Așadar, primul motiv de apel al părții civile, acela al majorării pedepsei închisorii, este unul nefondat.
Reanalizând pretențiile civile formulate de partea civilă, în acord cu prima instanță reținem că infracțiunile de fals în general și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în special sunt infracțiuni de pericol și nu de rezultat. Cu alte cuvinte, în cazul acestora, infracțiunea se consumă în momentul în care apare starea de pericol pentru relațiile sociale ocrotite și nu are legătură cu producerea vreunui prejudiciu. Prin urmare, aceste infracțiuni nu pot fi, prin ele însele cauzatoare de prejudicii materiale ci doar cauza favorizantă a acestora.
În jurisprudența mai veche, instanța supremă a statuat, prin Decizia de îndrumare nr. 1/1968, că infracțiunile de pericol nu sunt susceptibile de a produce niciun fel de prejudiciu, fie el material ori moral.
Ulterior, în noua orientare jurisprudențială, s-a admis, că infracțiunile de pericol nu pot cauza prejudicii materiale (DRIL nr. 43/2008 și DRIL nr. 29/2008). În deciziile citate instanța supremă nu statuează expresis verbis că infracțiunile de pericol pot produce prejudiciu moral dar afirmă, în schimb, că aceste infracțiuni nu sunt susceptibile de a produce prejudicii materiale.
Trebuie observat că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată nu este cauzatoare de pagube materiale prin ea însăși, întrucât, pentru producerea acestora, inculpata trebuia să mai săvârșească cel puțin un act comisiv sau omisiv, pentru care să fi fost trimisă în judecată, și care să fi avut drept urmare producerea prejudiciului.
Pentru aceste considerente, nu vom primi nici motivul de apel al părții civile prin care solicită obligarea inculpatei la plata despăgubirilor materiale, deoarece nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatei (care este o infracțiune de pericol) și pretinsul prejudiciu material suferit de partea civilă, constituit din cheltuieli de transport și beneficiu nerealizat.
În privința daunelor morale, în mod greșit a apreciat judecătorul fondului că prin comiterea infracțiunii, părții civile i-a fost cauzat un prejudiciu moral, datorat stresului și nevoii de a renunța la calitatea de expert contabil autorizat.
Infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată este o infracțiune de pericol, iar scopul acestei incriminări este acela de a apăra acele relații sociale a căror formare și desfășurare normală și a căror dezvoltare depind de încrederea publică acordată înscrisurilor sub semnătură privată, iar nu acela de acoperire a vreunei pagube materiale sau morale.
Așadar, în prezenta cauză, pentru acoperirea pretinsului prejudiciu moral și material suferit, partea civilă are la dispoziție acțiunea civilă separată, în fața instanței civile, iar nu și acțiunea civilă întemeiată pe răspunderea delictuală, care poate fi alăturată celei penale.
Desigur că alta ar fi fost ipoteza în care inculpata ar fi fort trimisă în judecată și condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ca infracțiune de pericol, alături de alte infracțiuni scop, de rezultat (spre ex. înșelăciune), situație în care acțiunea civilă poate fi alăturată acțiunii penale.
Însă în prezenta cauză acțiunea penală are ca obiect comiterea faptei singulare de fals în înscrisuri sub semnătură privată, astfel încât acțiunea civilă nu poate fi alăturată acțiunii penale.
Așadar, prin prisma considerentelor mai sus expuse, urmează ca în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C. pr. pen, să admitem apelul declarat de inculpata XXX împotriva sentinței penale nr. 101/10.02.2015 pronunțată de Judecătoria Târgu Mureș.
În baza art. 423 alin. 1 C. pr. pen vom desființa parțial sentința atacată și rejudecând cauza:
În baza art. 397 alin. 1 C. pr. pen vom respinge acțiunea civilă formulată de partea civilă XX și în privința obligării inculpatei la plata daunelor morale.
Vom menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată, care nu contravin prezentei decizii.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b C. pr. pen, vom respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă XX împotriva aceleiași sentințe penale.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen, vom obliga partea civilă la 100 lei cheltuielile judiciare parțiale în apel.
În baza art. 275 alin. 3 C. pr. pen, restul cheltuielilor judiciare în apel rămân în sarcina statului.
