Cooperare judiciare internaţională în materie penală. respingere cerere de executare în românia a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare străine.
| Comentarii |
|
Curtea de Apel TÂRGU MUREŞ Sentinţă penală nr. 3/CC din data de 22.01.2016
Chiar dacă sunt îndeplinite formal condițiile de recunoaștere și executare a unei hotărâri de condamnare emisă de o instanță din Italia, în vederea recunoașterii și executării acesteia este prioritar și esențial ca persoana condamnată să se afle pe teritoriul României ori să fie deținută din nou pe teritoriul Italiei. Absența condamnatului de pe teritoriul României și faptul că acesta nu este încarcerat într-un penitenciar din Italia împiedică instanța română să dea curs cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârii penale care formează obiectul certificatului emis de autoritățile italiene.
Art. 160 alin. 7 cu referire la art. 154 alin. 6 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată
Asupra sesizării de față,
1. Prezentarea sesizării. Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. x decembrie 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureș a solicitat recunoașterea și executarea sentinței penale nr. x pronunțate de Tribunalul Ordinar din Pordenone, a sentinței nr. x, definitivă la 17.11.2014, pronunțate de Curtea de Apel Trieste, Italia, și a deciziei de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, Italia.
În motivarea sesizării, se arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești pronunțate de autoritățile judiciare ale statului emitent în privința persoanei condamnate X XX.
Prin încheierea de ședință din 18 decembrie 2015, întrucât de la momentul emiterii certificatului și până la data sesizării instanței, persoana condamnată X XX fusese transferată în România, cererea a fost calificată ca fiind una de recunoaștere și executare a hotărârilor pronunțate de autoritățile judiciare din Italia în cazul în care persoana condamnată se află în România, bazată pe dispozițiile art. 159 și urm. din Legea nr.302/2004 republicată.
2. Analiza asupra cererii de recunoaștere și executare în România a hotărârilor penale pronunțate de autoritățile judiciare ale statului emitent. Examinând materialul dosarului nr. xx și al dosarului nr. x ale Curții de Apel Tg.-Mureș, reține următoarele:
a) Prin sentința penală nr. x pronunțată în dosarul nr. x, Curtea de Apel Tg.-Mureș:
-a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 155 din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și a recunoscut:
• sentința penală nr. 1.203 din 07.06.2011 a Tribunalului din Torino;
• sentința penală nr. 2.670 din 19.12.2011 a Tribunalului din Torino - Secția Judecătorilor pentru Anchetă Preliminară și
• ordonanța penală nr. 1.572/2012 SIEP (560/2012 Reg. Cum.) din data de 05.10.2012, emisă de Procuratura Republicii de la Tribunalul din Torino - Biroul de executări penale.
-în temeiul art. 154 alin. 6 lit. a din Legea nr. 302/2004 republicată, a dispus executarea într-un penitenciar din România a pedepsei de 5 ani, 11 luni și 10 zile închisoare, aplicată persoanei condamnate X XX prin ordonanța penală nr. 1.572/2012 SIEP (560/2012 Reg. Cum.) din data de 05.10.2012, emisă de Procuratura Republicii de la Tribunalul din Torino - Biroul de executări penale.
-a dedus din pedeapsa de 5 ani, 11 luni și 10 zile închisoare aplicată persoanei condamnate X XX durata deja executată, începând cu data de 13 octombrie 2010 și până la zi.
În baza acestei hotărâri, la data de 3 septembrie 2015, persoana condamnată X XX a fost transferată în România, în Penitenciarul București-Rahova pentru executarea pedepsei de 5 ani, 11 luni și 10 zile închisoare.
b) Anterior transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din România, la data de 6 august 2015, Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone a emis un nou certificat în vederea recunoașterii sentinței penale nr. 591/2013 din 2 iulie 2013 pronunțate de Tribunalul Ordinar din Pordenone, a sentinței nr. 1096/2014 din 3 iulie 2014, definitivă la 17.11.2014, pronunțate de Curtea de Apel Trieste, Italia, și a deciziei de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, precum și executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 5 ani, 7 luni și 12 zile închisoare.
Din comunicările autorității emitente a certificatului, transmise autorității de executare la datele de 22 decembrie 2015 și 12 ianuarie 2016, rezultă că durata pedepsei impuse prin decizia nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 este de 5 ani, 7 luni și 12 zile închisoare și nu de 6 ani, 9 luni și 10 zile închisoare, cum a menționat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg.-Mureș în sesizarea adresată instanței. Executarea pedepsei a început în Italia la data de 21 iulie 2011 și urmează să se sfârșească la data de 19 iunie 2016, considerându-se și 255 zile de eliberare anticipată care i s-au acordat deja pentru bună comportare în închisoare. Persoana condamnată a fost deținut în Italia din 21 iulie 2011 până la 3 septembrie 2015. Astfel, din pedeapsa de 5 ani, 7 luni și 12 zile închisoare au mai rămas de executat 9 luni și 13 zile închisoare.
Pedeapsa de 5 ani, 7 luni și 12 zile închisoare este rezultatul contopirii, prin decizia de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, a pedepselor care i-au fost aplicate lui X XX prin sentințele nr. 2670/19 decembrie 2011 și 1203/7 iunie 2011 ale Tribunalului Torino, contopite la rândul lor prin ordonanța penală nr. 1572/2012 SIEP (560/2012 Reg. Cum.) din 5 octombrie 2012 emisă de Procuratura Republicii de la Tribunalul din Torino (cele trei hotărâri care au format obiectul sentinței penale nr. 30/CC/7 iulie 2015 prezentată la lit. a mai sus) și prin sentința Tribunalului Pordenone din 2 iulie 2013 - parțial reformată de sentința din 3 iulie 2014 a Curții de Apel Trieste (hotărâri care formează obiectul prezentei sesizări).
c) Potrivit relațiilor furnizate de Penitenciarul București-Rahova prin adresa nr. 122381/2015, d-l X XX a fost pus în libertate ca urmare a liberării lui condiționate la data de 18 noiembrie 2015.
Deși legal citat, d-l X XX nu s-a înfățișat la chemările Curții de Apel Tg.-Mureș din datele de 18, 23, 30 decembrie 2015, 6 și 22 ianuarie 2016.
Totodată, încercările repetate ale instanței de executare de a-l aduce pe X XX cu mandate de aducere au eșuat constant, din procesele verbale de neexecutare a mandatelor de aducere din 30 decembrie 2015, 4 ianuarie 2016 și 22 ianuarie 2015 rezultând că persoana condamnată a părăsit teritoriul României după liberarea sa condiționată și cel mai probabil se află în Italia.
Această instanță a inițiat consultările cu autoritatea emitentă, informând-o că persoana condamnată nu se mai află pe teritoriul României și cel mai probabil este în Italia, astfel încât nu poate să dea curs cererii de recunoaștere și executare a hotărârilor. Autoritatea emitentă a certificatului a comunicat la data de 12 ianuarie 2016 că d-l X XX nu a fost reîncarcerat pe teritoriul Italiei și, cu toate acestea, menține certificatul din 6 august 2015.
În aceste împrejurări, cu toate că sunt îndeplinite formal condițiile de recunoaștere și executare a hotărârilor la care se referă certificatul din 6 august 2015, în vederea recunoașterii și executării acestora este prioritar și esențial ca persoana condamnată să se afle pe teritoriul României ori să fie deținută din nou pe teritoriul Italiei. Numai în acest fel hotărârea instanței române de recunoaștere și executare a hotărârilor străine de condamnare va putea să fie pusă în executare pe teritoriul României, iar executarea pedepsei într-un penitenciar din România va putea să fie efectivă și să faciliteze reinserția socială a condamnatului. Prin urmare, absența condamnatului de pe teritoriul României și faptul că acesta nu este încarcerat într-un penitenciar din Italia împiedică această instanță să dea curs cererii pendinte de recunoaștere și executare în România a celor trei hotărâri penale care formează obiectul certificatului din 6 august 2015.
Această soluție nu vine în contradicție cu dispozițiile art. 163 alin. 1 din Legea nr. 32/2004 republicată. Dimpotrivă, dacă statul român de executare conform textului legal indicat poate renunța la dreptul de a pune în executare pedeapsa după recunoașterea hotărârii străine, cu atât mai mult nu există nici un impediment să nu dea curs ab initio cererii de executare a hotărârii străine atunci când există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana condamnată a părăsit teritoriul României și nu se află deținut pe teritoriul statului în relație înainte ca instanța română să dispună asupra acestei cereri sau la momentul pronunțării asupra sesizării. Această interpretare este, de altfel, în acord atât cu dispozițiile art. 4 alin. 1 teza I din Decizia-cadru 2008/909/JAI, care condiționează emiterea certificatului de prezența condamnatului în statul emitent sau cel de executare, cât și cu dispozițiile art. 21 lit. b din același act european, care nu limitează informările doar la faza ulterioară recunoașterii hotărârii străine, ci le impune și pe durata procedurii de recunoaștere.
Dacă s-ar dispune recunoașterea și executarea hotărârilor la care se referă certificatul, în lipsa de pe teritoriul României a persoanei condamnate, autoritățile judiciare române trebuie totuși să ia măsurile prevăzute în Codul de procedură penală pentru a pune în executare restul de pedeapsă. În același timp, până când autoritățile române nu vor reuși punerea în executare a restului neexecutat din pedeapsă, autoritățile italiene își păstrează oricum prerogativa de a executa ele însele acest rest. Această dublare simultană a formelor de executare a aceleași pedepse în cele două state în relație pot crea inconveniente care sunt însă evitate prin soluția de respingere a cererii de executare a hotărârilor în discuție, adoptată la acest moment de instanță. Mai mult, respingând cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor care formează obiectul certificatului în prezenta cauză, se preîntâmpină atât emiterea de către autoritățile judiciare române a unor forme de executare lipsite de orice finalitate, cât și declanșarea unei noi proceduri, incidente la executare, prin care să se uzeze de posibilitatea conferită de art. 163 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată.
În aceeași ordine de idei, soluția instanței prezintă și avantajul că lasă în continuare atributul exclusiv al autorităților italiene -mai bine plasate decât autoritățile române, atâta timp cât condamnatul se află pe teritoriul Italiei, de a pune în executare restul rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani, 7 luni și 12 zile închisoare, iar autoritățile statului partener vor putea oricând să transmită din nou certificatul dacă o asemenea măsură o consideră oportună. În orice caz, autoritățile statului italian emitent sunt mai bine plasate decât autoritățile române să procedeze la executarea restului rămas din pedeapsă și pentru că, așa cum am notat la lit. a) și b) anterioare, acest rest derivă dintr-o pedeapsă a cărei executare a fost dispusă în România prin sentința penală 30/CC/7 iulie 2015, pedeapsă componentă a celei care a justificat emiterea noului certificat. Cum în privința persoanei condamnate, s-a constatat deja că îndeplinește condițiile liberării condiționate și a fost liberată condiționat, o executare a acestui rest într-un penitenciar din România este improbabil să mai aibă loc, așa încât devine iluzoriu scopul declarat de art. 3 alin. 1 din Decizia-cadru 2008/909/JAI, al reinserției sociale în statul de origine.
În lumina acestor considerente, în temeiul art. 160 alin. 7 cu referire la art. 154 alin. 6 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată, va respinge cererea de executare în România a sentinței penale nr. 591/2013 din 2 iulie 2013 pronunțate de Tribunalul Ordinar din Pordenone, a sentinței nr. 1096/2014 din 3 iulie 2014, definitivă la 17.11.2014, pronunțate de Curtea de Apel Trieste, Italia, și a deciziei de executare a pedepsei concurente nr. 32/2015 SIEP din 5 iulie 2015 emise de Procuratura de pe lângă Tribunalul Pordenone, Italia.
3. Cheltuielile judiciare. Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 420 lei, se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.
