Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti. Elemente constitutive
| Comentarii |
|
Nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti fie prin împotrivirea la executarea acelei hotărâri, fie prin acte posterioare punerii ei în executare, este o faptă care aduce grave prejudicii activităţii de înfăptuire a justiţiei. Obiectul juridic special în cazul acestor infracţiuni îl constituie relaţiile sociale care asigură respectul, autoritatea hotărârilor judecătoreşti, precum şi drepturile şi interesele legale ale cetăţenilor, recunoscute de instanţele judecătoreşti prin hotărârile pronunţate de către acestea. Prin desfiinţarea ulterioară a hotărârii judecătoreşti în baza căreia partea vătămată deţinea imobilul, nu se conferă acţiunii inculpatului un caracter legal; legea pretinde ca hotărârea judecătorească să fie valabilă în momentul punerii ei în executare, indiferent de eventuala sa desfiinţare ulterioară prin exercitarea unei căi de atac. Atâta vreme cât inculpata a împiedicat partea vătămată să folosească imobilul teren, deşi ştia că ea îl deţine în baza unei hotărâri judecătoreşti – indiferent de opiniile sale asupra legalităţii acelei hotărâri şi de demersurile ce ar fi făcut pentru desfiinţarea ei – ambii factori ai vinovăţiei sub forma intenţiei (atât factorul volitiv: voinţa de a înfăptui acţiunea constitutivă, cât şi factorul intelectiv: reprezentarea stării de pericol create pentru înfăptuirea justiţiei) sunt, necontestat, prezenţi.
Secţia penală şi de minori, Decizia nr. 555 din 23 septembrie 2008
Judecătoria Târgu Lăpuș, prin sentința penală nr. 169/19.12.2007, a condamnat pe inculpata F.A. pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești prevăzută de art. 271 alin. (2) C.pen. cu aplicarea art. 63 alin. (3) teza a II-a C.pen., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 500 lei.
A pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 631C.pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii.
A respins acțiunea civilă formulată în cauză de către B.V. ca nefondată, iar în temeiul art. 170 C.proc.pen. a dispus restabilirea situației anterioare.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Partea vătămată și inculpata sunt consătene. La data de 30.05.1996 părții vătămate i-a fost eliberat titlul de proprietate nr. 52954/27/1996 cu privire la mai multe suprafețe de teren printre care și suprafața de 1000 mp teren situată la locul numit „Grădina la râu” de pe raza localității menționate mai sus, având ca vecini: la N - B.F., la E - P.I., la S - Ș.N., la V - D.E.
în cursul anului 2000, partea vătămată a intentat la Judecătoria Tg. Lăpuș o acțiune civilă având ca obiect revendicare, în contradictoriu cu inculpata și soțul acesteia F.A., având ca obiect terenul în suprafață de 766 mp situat în „Grădină la râu”.
Prin sentința civilă nr. 664/8.10.2001 a Judecătoriei Tg. Lăpuș, rămasă definitivă, a fost admisă în parte acțiunea formulată de partea vătămată și pârâții (inculpata și soțul acesteia) au fost obligați să lase în deplină proprietate și pașnică folosință părții vătămate suprafața de teren de 766 mp situată în locul numit „Grădina la râu” de pe raza localității Rogoz.
La data de 7.05.2003, executorul judecătoresc a procedat la punerea în executare a hotărârii menționate mai sus în sensul că a procedat la identificarea și delimitarea suprafeței de teren menționate în hotărârile judecătorești, încheind în acest sens și un proces-verbal.
Cu toate acestea, inculpata a continuat să folosească acea suprafață de teren, iar în primăvara anului 2005 a procedat la ararea și însămânțarea terenului cu cartofi după ce anterior acesta fusese însămânțat cu porumb de către partea vătămată.
Prin fapta sa, inculpata a cauzat părții vătămate un prejudiciu în valoare de 200 lei, sumă cu care aceasta s-a constituit parte civilă.
Fapta inculpatei, așa cum a fost descrisă anterior a reținut instanța, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. (2) C.pen., faptă pentru care inculpata a fost condamnată.
La justa individualizare a pedepsei instanța a avut în vedere prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările concrete în care s-a petrecut fapta, urmările acesteia, precum și datele despre persoana inculpatei, nereținând circumstanțe atenuante în favoarea acesteia, apreciind că prin aplicarea unei pedepse cu amenda, făcând și aplicarea în cauză a art. 63 alin. (3) teza a II-a C.pen., se asigură realizarea scopurilor pedepsei prevăzute de art. 52 C.pen.
în ce privește acțiunea civilă alăturată procesului penal de către partea vătămată, instanța a respins-o ca nefondată întrucât din nici o probă nu s-a făcut dovada întinderii prejudiciului cauzat prin fapta inculpatei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata, apel prin care a solicitat desființarea hotărârii pronunțate de judecătorie și achitarea sa pe motiv că executarea sentinței civile nr. 664/2001 a Judecătoriei Tg. Lăpuș nu a fost pusă corect în executare, sens în care nu a avut reprezentarea că a folosit un alt teren decât cel care-i aparține obținut în urma defrișărilor pe care le-a făcut după ce l-a primit de la fosta cooperativă agricolă în folosință.
împotriva deciziei tribunalului și implicit a sentinței judecătoriei, a declarat recurs inculpata, solicitând casarea lor și rejudecând cauza, a se dispune trimiterea cauzei pentru o nouă judecată la Judecătoria Tg. Lăpuș întrucât prin hotărârea de condamnare nu s-a stabilit în mod exact care este terenul proprietatea părții vătămate, existând un dubiu, astfel, cu privire la punerea în executare a hotărârilor civile care consfințesc dreptul de proprietate al victimei, ceea ce impune achitarea inculpatei în baza art. 10 lit. d) raportat la art. 11 pct. 2 lit. a) C.proc.pen., apreciind că în esență nu s-a realizat în mod legal punerea în executare a sentinței civile nr. 644/2001 a Judecătoriei Tg. Lăpuș rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1259/2002 a Curții de Apel Cluj.
Nerealizându-se o punere corectă în executare a unei hotărâri judecătorești în sensul că nu s-a stabilit exact unde se află cei 766 mp din totalul terenului de 5.161 mp, rezultă fără nici un dubiu că inculpata a fost în eroare cu privire la terenul pe care trebuia să-l lase în deplină proprietate părții vătămate, lipsind intenția de a săvârși infracțiunea incriminată prin art. 271 alin. (2) C.pen., nestabilindu-se vecinii terenului denumit „grădină la râu”, care ar aparține părții vătămate.
Recursul este nefondat.
Instanțele de fond au administrat un vast material probator pe baza căruia au reținut judicios starea de fapt, vinovăția inculpatei, elementele constitutive ale infracțiunii, încadrarea juridică și pedeapsa aplicată.
Examinându-se probele testimoniale și științifice în raport cu criticile aduse hotărârilor, se constată că situația de fapt este pe deplin concordantă cu activitatea infracțională efectiv desfășurată de către inculpata recurentă.
înfăptuirea justiției este de neconceput fără executarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele deduse judecății. Prin executarea acestora și respectarea autorităților se realizează drepturile pe care aceste hotărâri le constată sau le recunosc, se înfăptuiește represiunea penală, iar în cazul luării unor măsuri de siguranță, se asigură înlăturarea stării de pericol care a determinat luarea acelei măsuri. Nerespectarea unei hotărâri judecătorești fie prin împotrivirea la executarea acelei hotărâri, fie prin acte posterioare punerii ei în executare, este o faptă care aduce grave prejudicii activității de înfăptuire a justiției.
Obiectul juridic special în cazul acestor infracțiuni îl constituie relațiile sociale care asigură respectul, autoritatea hotărârilor judecătorești, precum și drepturile și interesele legale ale cetățenilor, recunoscute de instanțele judecătorești prin hotărârile pronunțate de către acestea.
Hotărârile judecătorești n-ar avea nici o eficiență dacă nu s-ar executa, fiindcă numai prin aducerea lor la îndeplinire sunt ocrotite în mod efectiv valorile sociale protejate de lege și se restabilește ordinea juridică în viața socială.
Verificând probele de la dosar, se constată că prin sentința civilă nr. 664/08.10.2001 Judecătoria Tg. Lăpuș a admis acțiunea civilă a reclamantei B.V. (partea vătămată din prezenta speță) și a obligat pe pârâții F.A. și F.A. (inculpata din prezentul dosar) să lase în deplină proprietate și pașnică folosință în favoarea părții vătămate suprafața de teren de 766 mp situată în locul numit „grădină la râu” în intravilanul localității R. jud. Maramureș și identificat de expertul tehnic S.M. potrivit anexei 1 a expertizei întocmite de acesta și care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Această sentință a fost atacată cu apel de către F.A., apel respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 68/30.01.2002 a Tribunalului Maramureș. Apoi, decizia instanței de apel a fost recurată de către F.A., recurs respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1259/05.06.2002 a Curții de Apel Cluj, hotărâre definitivă și irevocabilă și care a fost învestită cu formulă executorie.
Din actul depus la dosarul de urmărire penală rezultă că la 7.05.2003 ora 17.00 executorul judecătoresc Ț.I. s-a deplasat la fața locului, respectiv în urma citării legale a tuturor părților a realizat punerea în posesie prin țărușare și delimitare a terenului părții vătămate, teren în suprafață de 766 mp, punere în posesie la care au fost prezenți atât F.A. și F.A., cât și partea vătămată și inginerul P.I. Cu toate că au fost prezenți la punerea în posesie a părții vătămate și a delimitării terenului acesteia în suprafață de 766 mp, inculpata și soțul acesteia au refuzat să semneze procesul-verbal de punere în posesie atașat la dosarul execuțional.
Dovada punerii în posesie a părții vătămate prin țărușarea și îngrădirea terenului 766 mp în locul numit „grădină la râu” este dovedită și prin cuprinsul procesului-verbal întocmit de agentul șef de poliție M.N., din cadrul Poliției Tg. Lăpuș, care arată textual că „terenul este prevăzut cu un gard pe o lungime de aproximativ 6-7 m în partea înspre strada care duce la puntea ce traversează râul Lăpuș, porțiune de gard ce este confecționată din țăruși, iar pe aceștia sunt aplicate 4 fire de sârmă paralele”.
Coroborând probele dosarului rezultă fără nici un dubiu că punerea în posesie a părții vătămate s-a făcut în baza unor hotărâri judecătorești civile definitive și irevocabile învestite cu autoritatea lucrului judecat în baza expertizei întocmite de expertul S.M. care precizează și vecinătățile terenului în litigiu „grădină la râu” așa cum sunt prevăzute în anexa 1 a expertizei ce face parte integrantă din hotărârile pronunțate, astfel că nu se poate susține că la punerea în posesie nu s-a putut realiza o identificare a terenului aparținând părții vătămate, ci din contră, aceasta s-a stabilit în mod exact, în baza hotărârilor judecătorești depuse la dosar în prezența părților din prezenta cauză și a martorului P.I., însă inculpata susține în mod nereal că această suprafață de teren îi aparține și nu dorește să renunțe la ea.
Din proba științifică depusă la dosarul de urmărire penală, rezultă fără îndoială că în partea de hotar „grădină la râu” inculpata folosește o suprafață de 5106 mp, având următoarele vecinătăți: în partea de N - râul Lăpuș; spre E - Ulița satului; în partea de S - S.N., iar spre V - P.I. și S.L. în acest teren este cuprinsă și suprafața de 766 mp și pentru care s-a emis titlu de proprietate nr. 52954/30.05.1996 în favoarea părții vătămate. De precizat că suprafața de 766 mp a fost atribuită părții vătămate în baza unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile au fost puse în executare în mod legal, ceea ce impunea inculpatei să respecte dreptul de proprietate al părții vătămate.
Sintetizând cele de mai sus, rezultă că nu este nici o confuzie cu privire la terenul aparținând părții vătămate și pus în executare ca atare, acesta fiind delimitat separat din totalul suprafeței de 5.106 mp folosit de inculpată.
Dovedirea legalei puneri în posesie a părții vătămate precum și a împrejurării că inculpata cunoștea că nu-i aparține proprietatea acestui teren, ci dimpotrivă, suprafața de 766 mp revine de drept părții vătămate, este probată și prin declarația martorei V.I. care arată textual „îmi aduc aminte că terenul unde am cultivat eu cartofi cu numita F.A. avea vreo trei sau patru pari din lemn dispuși la diferite distanțe, iar pe acești pari era fixată sârmă, fiind un gard care împrejmuia parțial acel teren. Nu cunosc cine este proprietarul acestui teren. Terenul în speță era arat cu cultură de porumb, iar noi cartofii i-am pus peste cultura respectivă”.
Curtea a reținut că elementul material al infracțiunii prevăzute în art. 271 alin. (2) C.pen. constă în împiedicarea unei persoane de a folosi un imobil deținut în baza unei hotărâri judecătorești. Or, în speță, în mod necontestat inculpata a împiedicat partea vătămată să-și exercite dreptul de proprietate cu privire la un teren asupra căruia aceasta fusese pusă în posesie în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
Inculpata a contestat însă valabilitatea acelor hotărâri și - pentru a susține că a acționat fără vinovăție - se prevalează de efectuarea unor verificări ulterioare cu privire la legalitatea hotărârilor judecătorești și punerea în posesie, apreciind că se impun noi probe științifice prin efectuarea unor expertize topometrice.
Aceste situații nu sunt însă relevante pentru corecta soluționare a cauzei. în literatura juridică este unanim admis că prin desființarea ulterioară a hotărârii judecătorești în baza căreia partea vătămată deținea imobilul, nu se conferă acțiunii inculpatului un caracter legal; legea pretinde ca hotărârea judecătorească să fie valabilă în momentul punerii ei în executare, indiferent de eventuala sa desființare ulterioară prin exercitarea unei căi de atac.
Nu se poate susține că inculpata a acționat fără intenție. Atâta vreme cât aceasta a împiedicat partea vătămată să folosească imobilul teren, deși știa că ea îl deține în baza unei hotărâri judecătorești - indiferent de opiniile sale asupra legalității acelei hotărâri și de demersurile ce ar fi făcut pentru desființarea ei - ambii factori ai vinovăției sub forma intenției (atât factorul volitiv: voința de a înfăptui acțiunea constitutivă, cât și factorul intelectiv: reprezentarea stării de pericol create pentru înfăptuirea justiției) sunt, necontestat, prezenți.
Pentru existența infracțiunii incriminate prin art. 271 alin. (2) C.pen. este necesar ca terenul a cărui folosință este împiedicată să fie deținut de victimă în baza unei hotărâri judecătorești sau, cu alte cuvinte, să existe o prealabilă deținere a terenului de către partea vătămată, în temeiul unei hotărâri pronunțate de o instanță de judecată și pusă în executare.
Atâta vreme cât în momentul punerii ei în executare hotărârea judecătorească - ale cărei efecte inculpata a continuat să le nesocotească, împiedicând partea vătămată să folosească terenul asupra căruia a fost pusă în posesie - era definitivă și executabilă, există situația premisă ce constituie obiectul material al infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești, în varianta prevăzută în art. 271 alin. (2) C.pen.
împrejurarea că inculpata consideră că sentințele respective nu sunt corecte, nu are nici o relevanță juridică, din moment ce la data punerii în executare acestea erau în vigoare; ele produceau efecte juridice, iar inculpata, săvârșind fapta, a lovit în autoritatea de care trebuie să se bucure hotărârile judecătorești executabile.
Infracțiunea de mai sus se consumă în momentul în care inculpata a împiedicat-o pe partea vătămată să folosească terenul de 766 mp în locul numit „grădină la râu”, teren cu privire la care a fost pusă în posesie în mod legal la 7.05.2003.
în sinteză, coroborând și verificând probele administrate în speță și știut fiind că o eroare gravă de fapt constă în esență în contradicția evidentă și esențială între ceea ce spune dosarul prin actele lui și ceea ce hotărăște instanța, se poate conchide că există concordanță deplină între probe și deciziile pronunțate, că s-a dat eficiență deplină dispozițiilor legale ce reglementează probele și mijloacele de probă.
