Infractiuni privind circulatia pe drumurile publice
Comentarii |
|
Judecătoria VÂNJU MARE Hotărâre nr. 21 din data de 22.01.2014
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vînju Mare județul Mehedinți, cu nr. 1404/P/2011 a fost pusă în mișcare acțiunea penală și trimis în judecată în stare de libertate inculpatul S.V.G., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. . 85 alin. 1, art. 86 alin. 1 și art.87 alin.1, art.89 alin.1 din OUG 195 /2002, art.184 alin.1, 3 si alin.4 ind.1 C. pen.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că:
La data de 10.08.2011, ora 21.00, inculpatul S.V.G.a condus, fară a poseda permis de conducere și aflându-se în stare de ebrietate, motocicleta neînmatriculată marca Honda pe raza satului Pătulele, pe direcția Pătulele-Viașu, iar la km 8+400 m a accidentat pe numitul G.G., care se deplasa pe marginea părții carosabile în calitate de pieton, după care a părăsit locul accidentului fară acordul organelor de poliție.
La orele 03.15, numitul S.V.G.s-a prezentat la sediul Poliției orașului Vînju Mare, iar la orele 03.22, acesta a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, seria ARRK-0373 care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul autovehiculului a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Mehedinți, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge in vederea stabilirii alcoolemiei, prima fiind recoltata la ora 04.30 si a doua la ora 05,30.
Conform Buletinului de Analiza Toxicologica- Alcoolemie cu nr.446-447/22.08.2011 intocmit de S.M.L. Mehedinti, in urma prelucrarii in laborator a probelor prelevate de la inculpatul S.V.G.s-a stabilit ca la ora 04,30 avea o alcoolemie de 0,75 gr %, iar la ora 05,30 alcoolemia inregistra valoarea de 0,60 gr %.
Dat fiind că infracțiunile au fost comise în jurul orei 21,00, iar numitul S.V.G.s-a prezentat la sediul Poliției orașului Vînju Mare la ora 03,15, în cauză s-a dispus calculul retroactiv al alcoolemiei acestuia. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă faptul ca la ora 21,00, ora comiterii infracțiunilor, inculpatul ar fi putut avea în sange o alcoolemie teoretică în creștere de circa 1,60-1,70 gr%.
Din adresa IPJ Mehedinți, Serviciul Rutier, nr. 60458/15.01.2012, reiese că inculpatul S.V.G.nu figurează în evidența serviciului ca posesor de permis de conducere.
Din adresa IPJ Mehedinți, Serviciul Rutier, nr. 60459/15.01.2012, reiese că motocicleta marca Honda nu figurează în evidența serviciului ca înmatriculată permanent sau provizoriu, iar din adresa nr. 287/16.03.2012 a RAR rezultă că motocicleta sus-menționată are o capacitate cilindrică de 125 mc.
In conformitate cu art.6, pct. 22 al OUG 195/2002, motocicletele care au o capacitate cilindrică mai mare de 50 mc sunt autovehicule, iar conform art. 11, al. 1 al aceleiași legi, proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau sa le înregistreze, dupa caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.
Din raportul medico-legal nr. 776/12.12.2012, rezultă faptul că numitul G.G.a suferit leziuni care pot data din 10.08.2011 și care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
Fiind audiat în cauză, inculpatul S.V.G.a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa de către organele de urmărire penală, arătând că motocicleta îi aparține și ca a părăsit locul accidentului deoarece i-a fost frică pentru că se strânsese multa lume.
Situația de fapt expusă mai sus reiese din coroborarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii încheiat la data de 10.08.2011 (fila 12 și urm.), cu cererea de analiză și buletinul de examinare clinică pentru determinarea gradului de intoxicație etilică, cu buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 446-447/22.08.2011 întocmit de S.M.L. Mehedinți, cu raportul de expertiză medico-legală nr. 1417/1/2013 emis de către INML "Mina Minovici" București, cu adresa nr. 287/ 16.03.2012 a RAR, cu adresele IPJ Mehedinți, Serviciul Rutier, nr. 60458/ 15.01.2012 și 60459/15.01.2012, precum și cu declarațiile martorilor A.G.I., M.I., G.S., G.I., P.V. și ale inculpatului S.V.G..
Starea de fapt reținută în actul de sesizare al instanței a fost dovedită cu : procesul verbal de constatare a infracțiunii, buletinul de examinare clinică pentru determinarea gradului de intoxicație etilică și cererea de analiză 446-447/22.08.2011 întocmit de S.M.L. Mehedinți, raportul de expertixă medico-legală nr.1417/i/2013 emis de catre INML "Mina Minovici"; București, adresa nr.287/16.03.2012 a RAR, adresele IPJ Mehdinti, Serviciul Rutier nr.60458/15.01.2012 si 60459/ 15.12.2012, declaratiile martorilor A.G.I., M.I., G.S., G.I., P.V. și declarația inculpatului.
La termenul de judecată de azi, a fost interogat din oficiu inculpatul, din depoziția acestuia s-a reținut că, recunoaște comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, precizând că a luat la cunoștință despre probele administrate în faza de urmarire penală, pe care și le însușește în totalitate. A mai declarat că, nu este de acord să achite părții vătămate sumele cu care s-a constituit parte civilă.
Partea vătămată prin aparator a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 10.000 lei reprezentand contravaloarea prejudiciului cauzat prin fapta inculpatului care la data de 10.08.2011, ora 21,00, conducând un motoscuter fără a folosi lumina de întâlnire l-a acroșat, acidentându-l grav, în timp ce se afla în afara părții carosabile în dreptul porții de acces la domiciliul sau. După producerea accidentului inculpatul a părăsit locul faptei , deși era în stare foarte gravă și necesita ajutor.
În urma accidentului a fost internat în Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu diagnosticul: fractură platou tibial cu metafiza proximală tibie dreapta, shotzker VI, pareză postraumatică de sciatic popliteu extern postraumatic, plagă contuză regiune calcaneeană dreapta. După o perioada de imobilzare la pat fără sprijin pe membrul pelvin stâng și de deplasare cu cărucior și sprijin în cârji de peste un an și jumătate, nici la această dată nu si-a revenit complet piciorul stâng fiind în continuare negru și cu rană deschisă.
Paguba pe care a suferit-o și pe care o pretind se compune din : a) DAUNE MATERIALE : 7.220 lei
- cheltuieli cu medicamentele cumparate si hrana zilnica adusa de sotie pe
toata durata spitalianzarii și in tratamentul ambulatoriu = 3.000 lei
- cheltuielile efectuate cu transportul respectiv :
21 de deplasări la Spitalul Județean ale soției care a venit la spital și l-a însoțit,
deplasări efectuate cu mijlocul de transport al numitului H.D. căruia îi plătea pentru fiecare deplasare 20 de lei ; 21zile x 20 lei = 420 lei.
- 8 deplasări la controlul periodic obligatoriu efectuat în Spitalul Județean
pentru fiecare deplasare efectuată cu autoturism particular plătind numitului G.E. 100 lei ; 8 deplasări x 100 lei ( respectivul ajutându-mă efectiv la deplasarea mea cu căruciorul și cârji) = 800 lei
- cheltuieli suportate cu plata zilierilor pentru efectuarea lucrărilor la culturile de câmp constând în lucrări de înființare (semănat), întreținere ( legat vie și prășit), recoltare (porumb și struguri ) , încărcare și transport lucrări la care nu am mai putut participa începând cu toamna anului 2011 și continuând cu anii 2012 și 2013 în valoare de 3000 lei.
b) DAUNE MORALE estimate la 3.000 Iei
Daunele morale sau prejudiciul nepatrimonial conform doctrinei și jurisprudenței are în vedere durerile fizice, cele psihice si prejudiciul estetic.
Context doctrinar și jurisprudențial referitor la prejudiciul nepatrimonial.
Dăuna morală fost denumită pe rând în doctrina dreptului "orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umană sau "prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferință fizică sau morale pe care le resimte victima"
Aprecierea prejudiciului moral nu se rezumă la determinarea "prețului" suferinței fizice și psihice care sunt inestimabile, ci înseamnă aprecierea multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate.
Trebuie să se aprecieze ce a pierdut persoana vătămată pe plan fizic, psihic, social, profesional și familial din ceea ce ar însemna o viață normală, liniștită și fericită pentru aceasta în momentul respectiv, dar și în viitor în societatea respectivă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată și reține în fapt și în drept următoarele :
La data de 10.08.2011, ora 21.00, inculpatul S.V.G.a condus, fară a poseda permis de conducere și aflându-se în stare de ebrietate, motocicleta neînmatriculată marca Honda pe DJ 564, pe raza satului Pătulele, pe direcția Pătulele-Viașu, iar la km 8+400 m a accidentat pe numitul G.G., care se deplasa pe marginea părții carosabile în calitate de pieton, după care a părăsit locul accidentului fară acordul organelor de poliție.
La orele 03.15, numitul S.V.G.s-a prezentat la sediul Poliției orașului Vînju Mare, iar la orele 03.22, acesta a fost testat cu aparatul etilotest marca Drager, seria ARRK-0373 care a indicat o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul autovehiculului a fost condus la Serviciul Județean de Medicină Legală Mehedinți, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, prima fiind recoltata la ora 04.30 si a doua la ora 05,30.
Conform Buletinului de Analiza Toxicologica-Alcoolemie cu nr.446-447/ 22.08. 2011 intocmit de S.M.L. Mehedinti, în urma prelucrarii în laborator a probelor prelevate de la inculpatul S.V.G.s-a stabilit ca la ora 04,30 avea o alcoolemie de 0,75 gr %, iar la ora 05,30 alcoolemia inregistra valoarea de 0,60 gr %.
Dat fiind că infracțiunile au fost comise în jurul orei 21,00, iar numitul S.V.G.s-a prezentat la sedul Poliției orasului Vînju Mare la ora 03,15, în cauză s-a dispus calculul retroactiv al alcoolemiei acestuia. Din concluziile raportului de expertiză medico-legală rezultă faptul că la ora 21,00, ora comiterii infracțiunilor, inculpatul ar fi putut avea în sange o alcoolemie teoretică în creștere de circa 1,60-1,70 gr%.
Din adresa IPJ Mehedinți, Serviciul Rutier, nr. 60458/15.01.2012, reiese că inculpatul S.V.G.nu figurează în evidența serviciului ca posesor de permis de conducere.
Din adresa IPJ Mehedinți, Serviciul Rutier, nr. 60459/15.01.2012, reiese că motocicleta marca Honda nu figurează în evidența serviciului ca înmatriculată permanent sau provizoriu iar din adresa nr. 287/16.03.2012 a RAR rezultă că motocicleta sus-menționată are o capacitate cilindrică de 125 mc.
In conformitate cu art. 6, pct. 22 al OUG 195/2002, motocicletele care au o capacitate cilindrică mai mare de 50 mc sunt autovehicule, iar conform art. 11, al. 1 al aceleiași legi, proprietarii de vehicule sau deținătorii mandatați ai acestora sunt obligați să le înmatriculeze sau sa le înregistreze, dupa caz, înainte de a le pune în circulație, conform prevederilor legale.
Din raportul medico-legal nr. 776/12.12.2012, rezultă faptul că numitul G.G.a suferit leziuni care pot data din 10.08.2011 și care au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale.
Fiind audiat în cauză, inculpatul S.V.G.a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa de către organele de urmărire penală, arătând că motocicleta îi aparține și ca a părăsit locul accidentului deoarece i-a fost frică pentru că se strânsese multa lume.
Situația de fapt expusă mai sus reiese din coroborarea procesului-verbal de constatare a infracțiunii încheiat la data de 10.08.2011, cu cererea de analiză și buletinul de examinare clinică pentru determinarea gradului de intoxicație etilică, cu buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 446-447/22.08.2011 întocmit de S.M.L. Mehedinți (fila 26), cu raportul de expertiză medico-legală nr. 1417/1/2013 emis de către INML "Mina Minovici" București, cu adresa nr. 287/16.03.2012 a RAR, cu adresele IPJ Mehedinți, Serviciul Rutier, nr. 60458/15.01.2012 și 60459/15.01.2012, precum și cu declarațiile martorilor A.G.I., M.I., G.S., G.I., P.V. și ale inculpatului S.V.G..
Fapta inculpatului așa cum a fost reținută de către instanță, întrunește elementele constitutive a infracțiunilor prev. de art. art. 85 alin. 1, art. 86 alin. 1 art.87 alin.1, art.89 alin.1 din OUG 195 /2002 și art 184 alin 1,3 și 4 ind.1 C.p., republicată, iar vinovăția acestuia fiind dovedită urmează să răspundă penal.
Sub aspectul individualizării pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atitudinea procesuală penală sinceră a acestuia, precum și împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, criterii prevăzute în art.72 C.pen.
Potrivit acestui text de lege la stabilirea pedepsei se ține seama între altele, de împrejurările concrete în care s-a comis fapta și de gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Aceste elemente sunt de natură să formeze convingerea că, pentru reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni se impune aplicarea unei pedepse într-un cuantum și regim eficient.
Astfel, se apreciază de către instanță, că aplicarea unei pedepse cu închisoare orientată sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, va fi de natură să ducă la reeducarea inculpatului și la atingerea scopului preventiv și coercitiv al legii penale.
Întrucât a săvârșit cinci infracțiuni înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre acestea, se vor aplica dispozițiile art. 33- art. 34 Cod penal.
Totodată, instanța va constata că este necesară aplicarea pedepselor complementare, constând în interzicerea unor drepturi, prev. de art.64 C.pen.
Aplicarea pedepselor accesorii inculpaților trebuie realizată atât in baza articolelor 71 și 64 C.p. , cat și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului , a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a drepturilor Omului care, in conformitate cu dispozițiile art 11 alin.2 și art.20 din Constituția României , fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificarii acestei Convenții de catre România prin Legea nr.30/1994.
Astfel raportat la cauzele Calmanovici c.Romaniei ( hotarârea din 1 iulie 2008 ) și Hirst c Marii Britanii ( hotarârea din 30 martie 2004) instanța nu va aplica in mod automat , ope legis, pedeapsa accesorie prevazută de art. 64 lit a teza I , ci va analiza in ce masura in prezenta cauză aceasta se impune fata de natura și gravitatea infractiunii savârșite sau comportamentului inculpatilor.
In plus fata de jurisprudenta Curții in materie , instanța va avea in vedere și decizia nr.LXXIV(74) din 5.11.2007 a Inaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul in interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe langă Inalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că " dispozițile art71 C.p. referitoare la pedepsele accesorii se interpreteaza in sensul ca , interzicerea drepturilor părevazute de art 64 lit.a teza I C.p. nu se face in mod automat , prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, in functie de criterile stabilite de art 71 alin 3 C.p.";.
Astfel , natura faptei savârșite determină instanța a aprecia ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege , care este o valoare fundamentală intr-o societate democratică , nu ar fi proporțională și justificată , motiv pentru care in baza art 71 C.p. și art.3 din Protocolul nr.1 adițional CEDO, va interzice inculpaților pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a, teza a - II- a si art. 64 alin.1 lit. b C.p. potrivit art.71 alin.5 C.p. ,iar in baza art.71 alin.5 C.p. va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Astfel în baza art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R, cu aplicarea art. 320 ind.1 C.pr.pen., art. 74 si 76 C.pen., instanța va condamna pe inculpatul S.V.G. la 1 an închisoare.
În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R, cu aplicarea art. 320 ind.1 C.pr.pen. si art. 74 și 76 C.pen.va condamna pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an si 6 luni.
În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R, cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.pr.pen. si art. 74 și 76 C.pen., va condamna pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 1 an si 6 luni.
În baza art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 R, cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.pr.pen. si art. 74 și 76 C.pen., va condamna pe același inculpat la pedeapsa închisorii de 2 ani.
În baza art. 33-34 C. pen. va dispune ca inculpatul să execute pedeapsacea mai grea de 2 ani închisoare.
In baza art.71 alin.1 C.pen., va interzice inculpatului pe durata executarii pedepsei principale, drepturile prevazute de art.64 alin.1 lit.a, teza a -II-a si art.64 alin.1 lit.b C.pen.
În baza art. 81 C. pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei inchisorii pe durata termenului de încercare de 4 ani potrivit art.82 C.pen.
În baza art. 359 C. pr. pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen.
In baza art,71 alin.5 C.pen. va dispune suspendarea executarii pedepselor accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei principale.
In baza art.320 ind.1 alin.5 C.pr.pen. va disjunge solutionarea laturii civile având în vedere faptul că pentru soluționarea acesteia urmează a fi administrate probe.
Văzând și disp. art.191 C.p.p. va obliga pe inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 800 lei in faza de urmarire.
În baza art. 85 alin.1 OUG 195/2002 R cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p și art 74 și 76 C.p.
Condamnă pe inculpatul S.V.G., trimis în judecată în stare de libertate la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art. 86 alin.1 OUG 195/2002 R cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p și art 74și 76 C.p.
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni inchisoare.
În baza art. 87 alin.1 OUG 195/2002 R cu aplicarea art 320 indice 1 C.p.p și art 74și 76 C.p.
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 1 an și 6 luni inchisoare.
În baza art. 89 alin.1 OUG 195/2002 R cu aplicarea art. 320 indice 1 C.p.p și art 74 și 76 C.p.
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani inchisoare.
În baza art. 184 alin. 1, 3 și alin 4 ind. 1 C.p. cu aplicarea art.13 C.p. raportat la art 320 indice 1 C.p.p
Condamnă același inculpat la pedeapsa de 2 ani inchisoare.
In baza art 33-34 C.p
Dispune ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin.1 C.p.
Interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art.64 alin1 lit.a, teza a - II- a si art. 64 alin.1 lit. b C.p.
In baza art. 81C.pen.:
Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 4 ani potrivit art. 82 C.p
În baza art. 359 C.pr.pen.:
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p.
In baza art.71 alin.5 C.p.
Dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
In baza art 320 ind.1 alin 5 C.p.p.
Disjunge soluționarea laturii civile de latura penală.
Fixează termen de judecată pentu latura civilă 12.02.2014.
În baza art.191 C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 800 lei în faza de urmărire.
Cu recurs în 10 zile de la pronunțare.