Inşelăciune în convenţie. Conţinutul infracţiunii.
| Comentarii |
|
Pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 3 C. pen. este necesară desfăşurarea unei activităţi, de inducere sau menţinere în eroare, fără de care persoana vătămată nu ar fi încheiat contractul dăunător. înstrăinarea ulterioară de către inculpat a bunului cu care a garantat obţinerea unui
împrumut constituie o nerespectare a clauzelor contractului, pentru care persoana lezată se poate adresa instanţei civile, un atare act nerelevând existenţa intenţiei frauduloase încă din momentul încheierii contractului sau obţinerii împrumutului.
Secţia Penală, decizia nr. 1255 din 12 mai 1998.
Prin sentinţa penală nr. 362 din 2 august 1996 a Judecătoriei Sighişoara, rămasă definitivă prin neatacare cu apel, a fost condamnat inculpatul S.V. pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţie prevăzută de art. 215 alin. 3 C. pen.
S-a reţinut că, la 10 septembrie 1995, inculpatul a încheiat un contract de împrumut cu partea vătămată H.V., în baza căruia a obţinut 2500 dolari SUA, cu o dobândă de 2500 dolari până la data de 20 Ianuarie 1996, când urma să restituie întreaga sumă. împrumutul a fost garantat cu un apartament care, în cazul nerestituirii sumei, urma să fie preluat de partea vătămată prin asumarea, de către inculpat, a obligaţiei de a încheia contract de vânzare-cumpărare.
Deşi nu a restituit împrumutul până la termenul scadent, inculpatul a înstrăinat apartamentul, la data de 28 martie 1996, prin act autentic.
în cursul urmăririi penale, inculpatul a restituit părţii vătămate atât suma împrumutată, cat şi dobânda cuvenită.
împotriva sentinţei s-a declarat recurs în anulare, susţinându-se că soluţia de condamnare este greşită, deoarece între cele două părţi a intervenit un contract civil, iar un eventual litigiu între ele ar trebui soluţionat de instanţa civilă, iar nu de instanţa penală.
Recursul în anulare este fondat.
Potrivit art. 215 alin. 3 C. pen., constituie infracţiune "inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate".
Din această dispoziţie, coroborată cu cerinţele înscrise
la alin. 1 din acelaşi text de lege, rezultă că, pentru existenţa infracţiunii de înşelăciune în convenţie, este necesară desfăşurarea unei activităţi de inducere sau menţinere în eroare a persoanei vătămate, prin manopere frauduloase, fără de care nu s-ar fi încheiat contractul.
Or, în cazul în care părţile au fost de bună credinţă cu ocazia încheierii contractului, nu se poate vorbi de existenţa unei acţiuni frauduloase de inducere în eroare şi, deci, nici de săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţie.
Faptul că ulterior pe parcursul executării contractului, una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată, nu poate fi asimilat cu o activitate de inducere în eroare sau cu o manoperă frauduloasă de genul celor încriminate prin art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Prin urmare, în cazul când una dintre părţi nu-şi respectă obligaţia la care a convenit partea lezată se poate adresa instanţei civile, pentru a hotărî cu privire la încălcarea de către cealaltă parte a prevederilor înscrise în contract.
Este de observat că în speţă, la data încheierii convenţiei, inculpatul nu s-a folosit de nici o manoperă care să inducă în eroare pe partea vătămată, deoarece la acea dată bunul cu care el a garantat restituirea sumei împrumutate se afla în proprietatea sa. Faptul că, după expirarea termenului de restituirea a împrumutului, înainte de plata sumei datorate, inculpatul a înstrăinat apartamentul, nu putea fi apreciat decât ca un act de nerespectare a clauzei înscrise în contract, susceptibil a fi supus examinării instanţei civile.
în atare situaţie, condamnând pe inculpat pentru infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215 alin. 3 C. pen., în condiţiile în care nu s-a dovedit intenţia sa de a induce în eroare pe partea vătămată, instanţa a pronunţat o soluţie contrară legii.
în consecinţă, recursul în anulare a fost admis şi, casându-se sentinţa, s-a dispus achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C. proc. pen.
